110 matches
-
lor în viața de zi cu zi, aplicarea lor. Iar prin faptul că autoritatea statului laic este, pentru Kant, superioară autorității religioase, lumea prezenta capătă corelativ o importanță mai mare decât lumea de apoi. Pentru a înțelege mai bine accepțiunea kantiana a binomului libertate-necesitate, se impun anumite precizări terminologice relativ la filozofia kantiana în general. Autorul Criticii rațiunii pure consideră cunoașterea umană că depinzând de experiență, dar experiență la rândul ei devine posibilă prin intermediul unor "intuiții pure" (spațiu și timp) total diferite
[Corola-publishinghouse/Science/84977_a_85762]
-
faptul că autoritatea statului laic este, pentru Kant, superioară autorității religioase, lumea prezenta capătă corelativ o importanță mai mare decât lumea de apoi. Pentru a înțelege mai bine accepțiunea kantiana a binomului libertate-necesitate, se impun anumite precizări terminologice relativ la filozofia kantiana în general. Autorul Criticii rațiunii pure consideră cunoașterea umană că depinzând de experiență, dar experiență la rândul ei devine posibilă prin intermediul unor "intuiții pure" (spațiu și timp) total diferite de ea. Spațiul, bazat pe simultaneități, și timpul, bazat pe succesiuni
[Corola-publishinghouse/Science/84977_a_85762]
-
că libertate Kant a înțeles foarte bine că "fiecare gânditor își clădește propria să opera (...) pe ruinele operei altui gânditor"13. Din acest punct de vedere, putem spune chiar că l-a anticipat pe Hegel, cel care va continua filozofia kantiana într-o direcție mult mai angajată, în sensul de civică și, evident, politica. Hegel începe prin a reconfigură rațiunea kantiana, care "are tendința de a cunoaște infinitul" dar "nu este în stare să facă acest lucru"14. O împiedică noumenul
[Corola-publishinghouse/Science/84977_a_85762]
-
13. Din acest punct de vedere, putem spune chiar că l-a anticipat pe Hegel, cel care va continua filozofia kantiana într-o direcție mult mai angajată, în sensul de civică și, evident, politica. Hegel începe prin a reconfigură rațiunea kantiana, care "are tendința de a cunoaște infinitul" dar "nu este în stare să facă acest lucru"14. O împiedică noumenul, lucrul în sine, la care rațiunea (kantiana) nu are acces. Pentru Hegel, distincția fenomen-noumen este una falsă. Ea nu aparține
[Corola-publishinghouse/Science/84977_a_85762]
-
în sensul de civică și, evident, politica. Hegel începe prin a reconfigură rațiunea kantiana, care "are tendința de a cunoaște infinitul" dar "nu este în stare să facă acest lucru"14. O împiedică noumenul, lucrul în sine, la care rațiunea (kantiana) nu are acces. Pentru Hegel, distincția fenomen-noumen este una falsă. Ea nu aparține realității ca atare, ci numai gândirii 15. Rațiunea hegeliana poate și va cunoaște în cele din urmă infinitul, relevat sub forma spiritului, a împăcării umanității cu propriile
[Corola-publishinghouse/Science/84977_a_85762]
-
adevarat internă, căci aceasta este libertatea"21. Libertatea și necesitatea nu trebuie înțelese că momente statice, fixate odată pentru totdeauna, ci au sens numai că proces, ca dinamică permanentă care elimină distincția interior-exterior sau subiectiv-obiectiv, așa cum apare această în filozofia kantiana și nu numai. Pentru că omenirea, ca spirit în devenire, nu se poate împăca niciodată cu propriile sale condiții existențiale în plan politic, unde doar se înțelege pe șine, abstract, ca dezvoltare, ci numai, ca spirit absolut, în filozofie, religie și
[Corola-publishinghouse/Science/84977_a_85762]
-
a suprimat statul și, odată cu el, orice formă de reprezentare politică substanțială. Concluzii: o dialectica insurmontabila Kant, Hegel și Marx au fost principalii gânditori raționaliști care au avut în vedere spinoasă problemă a relației dintre libertate și necesitate. În versiune kantiana, libertatea apare doar că moralitate individuală, eventual conectată exclusiv prin gândire, dacă așa ceva este posibil, cu alte moralități, ființând într-o lume fenomenala de nedepășit că totalitate; victoriile rațiunii practice sunt și rămân astfel singulare, chiar si in prezumtiva lor
[Corola-publishinghouse/Science/84977_a_85762]
-
dauna celorlalte. O primă tradiție este cea hobbesiană, centrată pe conflict și război; o a doua tradiție este cea lockeană, care accentuează relațiile contractuale, de schimb, din relațiile internaționale (cum sunt relațiile de cooperare economică); a treia tradiție este cea kantiană, a societății globale, care se concentrează asupra proceselor de solidarizare transnațională și asupra a ceea ce astăzi includem în ideea de guvernare globală (global governance). Așadar societatea de state a ultimelor secole se structurează în jurul a trei procese esențiale: războiul (conflictul
RELATII INTERNATIONALE by Olivia Toderean, Ionuț Apahideanu () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1511]
-
escelință" ([Shakespeare și arta națională] Eminescu: 2011, X, 198). Cercetătoarea retrasă la Văratec descrie "foarte puternica și durabila influență a lui Shakespeare asupra lui Eminescu" în termenii unei înrâuriri mai clare decât a oricărui alt autor, poate și decât cea kantiană, deși adeziunea poetului român este destul de explicită și entuziastă și în această direcție intertextuală. Căci, copiii mei, pământul nostru e mai sărac în genii decât universul în stele fixe și mai lesne se naște în văile nemăsurate ale haosului un
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
Româno, L'ordinamento giuridico, Sansoni, Firenze, 1977, 3° ed. 5 B. Croce, Filosofia della pratica, op. cît., p. 316. 6 Idem, Îl disinteressamento per la cosa pubblica, în Id., Etică e politică, Laterza, Bari 1973, pp. 128-33. 7 Îl saggio kantiano a cui Croce s'ispira è îl celeberrimo Idea per una storia universale dal punto di vista cosmopolitico del 1784, în cui Kant individua quale mezzo di cui la natură dispone per condurre al completo sviluppo le proprie disposizioni "la
[Corola-publishinghouse/Science/84978_a_85763]
-
stesso în quanto uomo sente cioè lo sviluppo delle sue disposizioni naturali. Ha però anche una forțe tendenza ad isolarsi: perché trova în sé, allo stesso modo, la proprietà insocievole di voler condurre tutto secondo îl proprio interesse". Îl saggio kantiano lo și può leggere nel volume I. Kant, Scritti di storia, politica e diritto, a cură di F. Gonnelli, Laterza, Roma-Bari, 1995, la citazione è alla p. 148. 8 Îl passaggio crociano recita così: "Nella realtà, lo Stato è la
[Corola-publishinghouse/Science/84978_a_85763]
-
deja în lumina preconceptelor materiale ale faptelor istorice"36 (vezi mai sus conștiința ce se înțelege pe sine "ca fapt istoric"). Această idee a lui Droysen ocupă un loc central în viziunea lui Dilthey. Așa cum am arătat, ea opune categoriilor kantiene imuabile categoriile istorice mobile, "formele deschise" ale romanticilor. De altfel, concluzia la care ajunge Schnädelbach confirmă afirmațiile noastre anterioare: la Droysen istoria (Geschichte) capătă "un dublu sens", fiind deopotrivă categorie și definire a naturii subiectului cunoașterii, ceea ce are ca rezultat
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
rațiunii istorice" se dorește a fi o replică la Critica rațiunii pure (vezi I, 3C) o replică aptă să dinamizeze în spirit (post)romantic, prin relativizare și istoricizare, imobilismul clasic care mai caracteriza cadrul transcendental al cunoașterii, în varianta lui kantiană (vezi II, 2Aa). Într-un alt subcapitol (II, 1Bd) am schițat deja în ce măsură se apropie și se distanțează de Kant atât Droysen, cât și Dilthey. Considerăm că acum este util să insistăm asupra acestei probleme, întrucât constatarea unei coordonate apriorice
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
și II, 2Ba). Observând că ele rămân în fond la fel de "insondabile" (unergründlich) ca și viața însăși 20, Virgil Drăghici definește categoriile lui Dilthey drept "categorii reale" (s.n.), care "se raportează comprehensiv la întreaga realitate". El le diferențiază astfel de cele kantiene (socotite "categorii ale rațiunii întemeietoare") și conchide că "acest lucru implică transformări în utilizarea lor, fapt care le conferă istoricitate"21. Analizând apriorismul relativ al lui Dilthey, noi ne-am referit deja la adaptabilitatea formelor, dar și la constituirea lor
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
trăirea "nu ne este dată ca un obiect, și nici nu poate fi gândită la modul purei obiectivități", Riedel arată că ea nu apare ca "o unitate <<formală>>, care se asociază pe neașteptate cu orice trăire în analogie cu acea kantiană <<unitate a conștiinței ce premerge toate datele intuițiilor și abia pe baza căreia este posibilă în relație orice reprezentare despre obiecte>> ca premisă transcendentală a raportului său cu un obiect", ci este "unitatea relației înseși, care există în ea între
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
un model dogmatic, presupus ca fiind universal valabil, admis o dată pentru totdeauna și aprioric închis în sine. Acest model al unicei și (aparent) definitivei întemeieri e modelul unității (Einheit) și funcționează în cazul unor revoluții filozofice precum cea cartesiană sau kantiană. Un astfel de model ce se consideră capabil să se legimiteze numai prin el însuși generează filozofia hiatusului (aparent) definitiv. În fine, ultima formă a unității este cea pe care am întîlnit-o la Hegel, unde avem de-a face cu
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
un fundament aprioric legat de ființă. Astfel, pentru el ideea de ființă stă și la baza moralei, întrucît ea constituie suportul legii morale și sursa judecăților acesteia. De acolo, maxima moralei promovată de Rosmini este și ea înrudită cu cea kantiană: "Urmează-ți întotdeauna în acțiunea ta lumina rațiunii". "Lumina rațiunii" a urmat-o și roveretanul cînd a conceput și a publicat la Lugano celebra sa carte Cele cinci plăgi ale Sfintei Biserici. , dedicat clerului catolic și scris cu intenția "investigării
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
tiranicei cauzalități, lege fundamentală a viului, a realului. „Lui”, „sensului vieții”, nu i se poate aplica deci acest instrument absolut, cauzalitatea, cu care „lucrăm” și Înțelegem tot ce este și ce mișcă și nici măcar cu „instrumentele apriorice” ale filosofiei „critice” kantiene, noțiunile transcendente de spațiu, timp, materie și, implicit, cauzalitate. Nu este deci „obligatoriu” ca „viața să aibe un sens!”. Sau, cum o spuneam la Începutul acestor pagini și cum ne șoptește și universalul bun-simț, ea, „viața”, are sensul pe care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
înșine. Sunt condiții consubstanțiale unei lumi libere cu oameni liberi, a cărei parte ne-ar conveni să fim. Imi trebuie neaparat sursa Etica mioritică Am ajuns la ideea unei „etici mioritice” după o incursiune teoretică în alte tipuri de etică (kantiană, utilitaristă, a virtuților, a grijii), în aplicări ale eticii în domeniul politicii (deci asupra problemei „mâinilor murdare”). Desigur, n-aș fi putut ajunge la acest concept dacă, studiind viața publică românească, nu m-aș fi trezit în fața unui obstacol adeseori
[Corola-publishinghouse/Administrative/1964_a_3289]
-
În spațiul modernității, etica promovată de Gabriel Liiceanu este exotism curat. Când se discută despre etica în viața publică, în spațiul secular al vieții publice și se aplică paradigme mari de gândire - dacă este să mă gândesc la cele filozofice (kantiană, utilitaristă, cea legată de etica drepturilor sau de etica virtuților, ca să nu mă refer la eticile postmoderne) -, nu discuți niciodată în termeni absolutiști. Absolutismul nu se poate aplica într-un spațiu democratic. Dacă în România punem mereu problema luptei între
[Corola-publishinghouse/Administrative/1964_a_3289]
-
Allen: "ceea ce este cel mai bine pentru cei mai mulți"39, care s-au dovedit catastrofale ecologic. Teoriile deontologice scot în evidență importanța motivului în alegerile morale. Motivele acțiunilor umane stau sau ar trebui să stea sub incidența legilor morale universale (etica kantiană) sau a comandamentelor morale de conviețuire socială corectă, cunoscute ca "legi de aur" (teoria contractualistă sau teoria reciprocității) sau a principiului de neagresiune (Robert Nozick, Murray Rothbard, Ayn Rand). Punctele slabe ale acestor teoretizări constau în lipsa de soluții la "paradoxurile
by AURICA BRIŞCARU [Corola-publishinghouse/Science/951_a_2459]
-
meu „asediat” din toate părțile de „forțele rațiunii și ale logicii”, ale „istoriei” chiar, „eul” meu mi-a născut „literatura”, un „sistem ficțional”, care croiește „cu materialul clientului”, cu „viața materială, evenimențială și psihologică”. Și aici, Încă o dată, am reflexe kantiene, categoriile sale apriorice, lucrul În sine, transcendalitatea, se bazează, nu-i așa, se „umple”, mai bine zis, de „molozul” realității materiei; de aici, și titlul capitolului „estetica transcendentală”, estetica - o „formă”, o știință a formelor. Iar din literatură, din literatura
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
Laddove c'è una "palizzata" politica, anche solo immaginaria, infatti, chi și trova idealmente o fisicamente all'esterno è escluso dalla relazione diretta col "centro", appartiene d'ufficio alla "periferia" non toccata dalla "civilizzazione" e di conseguenza - riferendoci alla terminologia kantiana - può essere trattato anche solo come un mezzo: l'imperativo morale che contraddistingue l'umano, grazie alla semplice presenza di una recinzione, perde îl suo carattere di universalità24 e nella prassi viene applicato integralmente solo nel "centro", come pură conseguenza
[Corola-publishinghouse/Science/84976_a_85761]
-
This essay follows Hegel's acception of intellect and reason and the process of their becoming aș two opposed, but not independent sides of the fulfillment of human spirit. Keywords: intellect, reason, concept, dialectics, spirit. Intelect și rațiune: o distincție kantiana Filozofia modernă, și în special idealismul german, continuă să suscite numeroase dezbateri în mediile științifice din întreaga lume. Postularea omului ca scop al său însuși și a devenirii umanității pe coordonatele libertății, oricât de vag și imprecis sau chiar determinist
[Corola-publishinghouse/Science/84976_a_85761]
-
al scolasticismului medieval, respectiv asupra scepticismului, a empirismului exacerbat, întors împotriva să - a deschis posibilitatea unor noi interpretări asupra metafizicii și a relației dintre om, societate și lumea înconjurătoare. Un mare pas în această direcție l-a constituit originală distincție kantiana între intelect și rațiune, distincție care a stat la baza reevaluării și reîmprospătării metafizicii, pe care Kant o numește acum rațiune pură - conducând, în filozofia hegeliana, la posibilitatea împlinirii și depășirii metafizicii prin ea înseși, ca spirit. Pentru Baruch Spinoza
[Corola-publishinghouse/Science/84976_a_85761]