110 matches
-
interacțiune pe care o avem cu mediul înconjutător. Cunoașterea empirica, bazată pe intuiții, este ordonată de către intelect, în absența căruia niciun tip de cunoaștere nu este posibil 5. Intelectul observa regularitățile care au loc în natură, aceasta însemnând, în accepțiune kantiana, "suma tuturor obiectelor experienței"6 - si derivă de aici anumite reguli de tip cauză-efect pentru "a le reuni astfel într-o conștiința"7, de care rămâne însă diferit. Alcătuită "numai din reprezentări, adică din determinări inerente ale simțirii noastre în
[Corola-publishinghouse/Science/84976_a_85761]
-
o personalizam, integrându-ne astfel, într-o primă fază, în lumea înconjurătoare. Rațiunea, în schimb, trece de lumea sensibilă pentru a ajunge pe terenul lumii inteligibile, deconectata de experiență, sistematizând la un nivel superior cunoștințele provenind din intelect 14. Rațiunea kantiana (pură) admite existența a doar trei idei fundamentale, transcendente, cum nu se poate mai diferite de categoriile imanente ale intelectului: Dumnezeu, libertate și nemurire 15. Ea orientează conștiința, dependentă de intelect, spre dobândirea moralității (numită de Kant rațiune practică) în
[Corola-publishinghouse/Science/84976_a_85761]
-
22. Pe scurt, intelectul are ca întrebare cardinala "Ce vreau eu?", facultatea de judecare " De unde provine?", iar rațiunea "Ce rezultă?"23. Finitudine și negativitate sau eul și sesizarea alterității fenomenologice: intelectul în accepțiune hegeliana Hegel însuși recunoaște și apreciază distincția kantiana între intelect și rațiune 24, admițând de altfel prompt, fără ezitare, numeroasele merite filozofice ale predecesorului său. Așa cum am constatat, intelectul kantian este "eul însuși", care gândește și ordonează materialul provenit din cunoașterea sensibilă, din experiența, aceasta fiind indispensabilă pentru
[Corola-publishinghouse/Science/84976_a_85761]
-
admițând de altfel prompt, fără ezitare, numeroasele merite filozofice ale predecesorului său. Așa cum am constatat, intelectul kantian este "eul însuși", care gândește și ordonează materialul provenit din cunoașterea sensibilă, din experiența, aceasta fiind indispensabilă pentru existența sa25. Deși preia accepțiunea kantiana a intelectului că funcție de reglementare a experienței, Hegel îi conferă noi valente, atât pozitive cât și negative. În primul rând, Hegel afirmă că atunci când se apleacă asupra realității exterioare, intelectul distinge între "formă și conținut", ultimul fiind indiferent în raport cu prima
[Corola-publishinghouse/Science/84976_a_85761]
-
însă posibil ca Hegel să fi exagerat referitor la acest aspect, timpul și spațiul kantiene nefiind atât de obiective și de abstracte pe cat încearcă el să le prezinte. Hegel nu a exagerat însă deloc atunci când a contestat deja menționată preeminenta kantiana a intelectului în raport cu rațiunea 32, fapt care echivalează pentru acesta cu neîncrederea efectivă în posibilitatea cunoașterii umane a adevărului. Că "încredere [...] în sine nemărginita a gândirii"33, filozofia lui Hegel nu poate decât să trateze cu reticența mefienta kantiana relativ la
[Corola-publishinghouse/Science/84976_a_85761]
-
preeminenta kantiana a intelectului în raport cu rațiunea 32, fapt care echivalează pentru acesta cu neîncrederea efectivă în posibilitatea cunoașterii umane a adevărului. Că "încredere [...] în sine nemărginita a gândirii"33, filozofia lui Hegel nu poate decât să trateze cu reticența mefienta kantiana relativ la rațiune, la care ne vom opri mai încolo. În al doilea rând, intelectul hegelian reprezintă, spre deosebire de cel kantian, o limită. Dacă intelectul kantian își desfășura activitatea pe terenul naturii că suma integrală a experiențelor posibile, intelectul hegelian nu poate
[Corola-publishinghouse/Science/84976_a_85761]
-
aparentă și superficială - sub forma spiritului, a totalității libere și conștiente de sine. Realul și raționalul sunt puse deci ca unic proces al afirmării spiritului, ca laturi distincte și contradictorii ale acestuia, dar nu ca laturi independente. Hegel dezavuează ideea kantiana de "lucru în sine", considerând-o o abstracție nefondată, un produs al gândirii înseși care nu are nicio acoperire în realitate 76. Mai grav, lucrul în sine îi sugerează lui Kant failibilitatea cunoașterii umane și deci a rațiunii, care ar
[Corola-publishinghouse/Science/84976_a_85761]
-
subiectiv: nu este suficient că binele, scopul suprem al rațiunii care ghidează umanitatea, să fie obținut pentru și limitat doar la interioritatea individului; acesta trebuie "să se realizeze"77 sub forma comunității. În acest punct putem identifica deosebit de clar preferință kantiana pentru intelect, și deci pentru individ, cum nu se poate mai distinctă de preferință hegeliana pentru rațiune, pentru pozitiv, pentru dezvoltarea și împlinirea binelui la nivelul eticului, adică al statului, instituția fundamentală a societății moderne 78. Cât de mult contează
[Corola-publishinghouse/Science/84976_a_85761]
-
trebuie să înaintăm mai în profunzime, "ne obligă să mergem dincolo de lumea spațio-temporală a universului, într-o ortoexistență, parte a existenței totale, unde putem căuta principiile simple și unitatea lumii"628. De aceea, crede Mihai Drăgănescu, antinomiile de felul celor kantiene trebuie interpretate nu ca simple antinomii, ci ca realități dialectice care exprimă o realitate mai profundă. Din păcate, Kant a refuzat soluția dialectică, limitând în felul acesta puterile rațiunii. El a ignorat aici, ca și în cazul criticii raționale a
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
decisivă în procesul fundamentării teoriei frumosului și a instaurării sensurilor moderne ale conceptelor ei principale, ca a definit termeni cardinali pentru dezvoltarea posterioara a acestei discipline, cum au fost aceia de estetică, filosofia artei, judecată de gust sau literatura. Meditația kantiana asupra artei are, evident, drept sprijin, gândirea criticista, observă filosoful italian Antonio Banfi, dar ea derivă, în plus, "problemele și conținutul ei din căutările, analizele și discuțiile cu caracter estetic, atât de abundente în secolul al XVIII-lea"75. Asupra
by VASILICA COTOFLEAC [Corola-publishinghouse/Science/1106_a_2614]
-
gustul sunt totul? Interpretarea datelor puse în lumina de analiză scrierilor sale în contextul istoriei esteticii sau prin referințe la teoria literaturii conduce, pornind de la aceste întrebări și urmărind implicațiile ideilor și noțiunilor de lucru, la conturarea a trei teze kantiene fundamentale privitoare la creația poetica: 1) geniul este un compus din natură și raționalitate, ale cărui manifestări sunt strâns legate și influențate de sociabilitate; 2) condiția de posibilitate a metaforei este jocul liber concurent al facultăților subiective, imaginația și intelectul
by VASILICA COTOFLEAC [Corola-publishinghouse/Science/1106_a_2614]
-
cu Kant, metaforă. Cand reprezentarea este susceptibila de a fi subordonată unui termen, armonia facultăților se realizează pe baza unei reguli impuse de intelect; care nu suspenda dependența regulatoare, nu permite libertate de joc, nici, în consecință, simbolism. Comentând opera kantiana, Crowther vede, pe bună dreptate, în diferența dintre reprezentările adecvabile la concept, pe de-o parte, și cele din categoria ideilor estetice, pe de alta, o anticipare a distincției, curente azi, între imagini denotative și conotative, între cele care funcționează
by VASILICA COTOFLEAC [Corola-publishinghouse/Science/1106_a_2614]
-
ideilor estetice, pe de alta, o anticipare a distincției, curente azi, între imagini denotative și conotative, între cele care funcționează ca simple semne și cele care au capacitatea de a stimula avansul gândirii asociative 183. La fel înțelegea această poziție kantiana Salim Kemal, cănd deslușea în indeterminarea semantica specifică poeziei, despre care vorbea filosoful german, nu confuzie sau inarticulare, ci posibilități multiple de conexiune interconceptuală 184. Pentru a rezolva, în planul teoretic, problema expunerii ideilor estetice, filosoful apelează la noțiunea de
by VASILICA COTOFLEAC [Corola-publishinghouse/Science/1106_a_2614]
-
predecesorii lui], Cambridge, Harvard University Press, 1969. Biemel, Walter, Die Bedeutung von Kants Begründung der Ästhetik für die Philosophie der Kunst [ Însemnătatea fundamentării kantiene a esteticii pentru filosofia artei], Köln, Kölner Universitäts Verlag, 1959. Campo, Mariano, La genesi del criticismo kantiano [Geneză criticismului kantian], Varese, Ed. Magenta, 1953. Cassirer, Ernst, Kant, vida y doctrina [Kant, viața și doctrina], México, Fondo de Cultură Económica, 1974. Coleman, Francis X. J., The Harmony of Reason: A Study în Kant's Aesthetics [Armonia rațiunii. Studiu
by VASILICA COTOFLEAC [Corola-publishinghouse/Science/1106_a_2614]
-
De la Kant la Hegel], Madrid, Revista de Occidente, 1933. Mörchen, Hermann, Die Einbildungskraft bei Kant [Imaginația în concepția lui Kant], Tübingen, Max Niemayer Verlag, 1970. Parret, Herman, La teoría kantiana del afecto y la tonalidad afectiva del texto kantiano [Teoria kantiana a afectului și tonalitatea afectiva a textului kantian]; în Sobrevilla, David (Comp.), Filosofía, política y estética en la Crítica del Juicio de Kant [Filosofie, politică și estetică în Critică facultății de judecată a lui Kant], Lima, Goethe Institut, 1991. Villacañas
by VASILICA COTOFLEAC [Corola-publishinghouse/Science/1106_a_2614]
-
Transcendent Beauty. An Approach to Kant's Aesthetics [Ontologie fundamentală și frumos transcendental. Studiu despre estetică lui Kant], "Kant-Studien", H. 1, 1985, pp. 55-71. Cutler, Anna Alice, The Aesthetical Factors în Kant's Theory of Knowledge [Factorii estetici în teoria kantiana a cunoașterii], "Kant-Studien", 1899, pp. 419-439. Guyer, Paul D., Formalism and the Theory of Expression în Kant's Aesthetics [Formalism și teorie a expresiei în estetică lui Kant], "Kant-Studien", H. 1, 1977, pp. 46-70. Kemal, Salim, The Importance of Artistic
by VASILICA COTOFLEAC [Corola-publishinghouse/Science/1106_a_2614]
-
Ed. Católica, 1975, p. 11. 2 Marcelino Menéndez Pelayo, La estética del idealismo alemán [Estetică idealismului german], Madrid, Ed. Rialp, 1954, p. 71. 3 Anna Alice Cutler, The Aesthetical Factors în Kant's Theory of Knowledge [Factorii estetici în teoria kantiana a cunoașterii], "Kant-Studien", 1899, p. 421. 4 Immanuel Kant, Observaciones acerca del sentimiento de lo bello y de lo sublime [Observații despre sentimentul frumosului și al sublimului], Madrid, Alianza Ed., 1990. 5 Immanuel Kant, La Crítica del Juicio [Critică facultății
by VASILICA COTOFLEAC [Corola-publishinghouse/Science/1106_a_2614]
-
prin niște scrieri ce demonstrează o solidă erudiție] K. Vorländer, Immanuel Kants Leben, p. 78. 13 Ibidem. Acest aspect este semnalat de asemenea în Ernst Cassirer, Kant, vida y doctrina, pp. 70-71, si in Mariano Campo, La genesi del criticismo kantiano [Geneză criticismului kantian], Varese, Editrice Magenta, 1953, p. 398. 14 [simțul lui critic era cultivat și exigent numai când era vorba despre literatura] Lewis White Beck, Early German Philosophy. Kant and His Predecessors [Filosofia germană timpurie. Kant și predecesorii săi
by VASILICA COTOFLEAC [Corola-publishinghouse/Science/1106_a_2614]
-
Maïmon et leș malentendus du langage [Salomon Maïmon și ambiguitățile limbajului], "Revue de Métaphysique et de Morale", 2, 1986, p. 183. 23 Op. cît., p. 102. 24 Herman Parret, La teoría kantiana del afecto y la tonalidad afectiva del texto kantiano [Teoria kantiana a afectului și tonalitatea afectiva a textului kantian]; în David Sobrevilla (comp.), Filosofía, política y estética en la Crítica del Juicio de Kant [Filosofie, politică și estetică în Critică facultății de judecată a lui Kant], Lima, Goethe Institut
by VASILICA COTOFLEAC [Corola-publishinghouse/Science/1106_a_2614]
-
leș malentendus du langage [Salomon Maïmon și ambiguitățile limbajului], "Revue de Métaphysique et de Morale", 2, 1986, p. 183. 23 Op. cît., p. 102. 24 Herman Parret, La teoría kantiana del afecto y la tonalidad afectiva del texto kantiano [Teoria kantiana a afectului și tonalitatea afectiva a textului kantian]; în David Sobrevilla (comp.), Filosofía, política y estética en la Crítica del Juicio de Kant [Filosofie, politică și estetică în Critică facultății de judecată a lui Kant], Lima, Goethe Institut, 1991, p.
by VASILICA COTOFLEAC [Corola-publishinghouse/Science/1106_a_2614]
-
Kristeller, The Modern System of the Arts: A Study în the History of Aesthetics [Sistemul modern al artei. Studiu de istoria esteticii], ÎI, "Journal of the History of Ideas", 1, 1952, pp. 496-527. 44 M. Campo, La genesi del criticismo kantiano, pp. 398-399. De asemenea în (dintre lucrările citate de noi) L. W. Beck, Early German Philosophy, cap. III. 45 Alfred Baeumler, Das Irrationalitätsproblem în der Ästhetik und Logik des 18. Jahrhunderts bis zur Kritik der Urteilskraft [Problemă iraționalului în estetică
by VASILICA COTOFLEAC [Corola-publishinghouse/Science/1106_a_2614]
-
dauna celorlalte. O primă tradiție este cea hobbesiană, centrată pe conflict și război; o a doua tradiție este cea lockeană, care accentuează relațiile contractuale, de schimb, din relațiile internaționale (cum sunt relațiile de cooperare economică); a treia tradiție este cea kantiană, a societății globale, care se concentează asupra proceselor de solidarizare transnațională și asupra a ceea ce astăzi includem în ideea de guvernare globală (global governance). Așadar societatea de state a ultimelor secole se structurează în jurul a trei procese esențiale: războiul (conflictul
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
de cei doi autori de la Claude (1962, pp. 110, 168). Despre această temă, vezi infra, capitolul „Război și securitate nucleară”. Vezi și supra, capitolul dedicat Școlii engleze. O excelentă explicare a abordării groțiene, în oglindă cu cea hobbesiană și cea kantiană, poate fi găsită în Martin Wight, International Theory: The Three Traditions (ediție îngrijită de Gabriele Wight și Brian Porter), Leicester University Press, Leicester, 1991. Vezi, de exemplu, Hasenclever, Mayer și Rittberger (2000, p. 5). Pentru detalii, vezi infra, capitolul „Război
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
postkantian din poezia "Ca o făclie ..." este spirit faustic, creator intramontabil ca și timpul imaginației. Întâlnindu-se peste timp, prin frecventarea mitologiei vedice, cu T. S. Eliot, Eminescu dă în "Scrisoarea I" "o sinteză subînțeleasă între cosmogonia vedică și cea kantiană". În poemul ce face saltul de la autoreferențial la universal, interogația ontologică se suprapune cu cea gnoseologică. Natura în opera sa, temă despre care s-au scris zeci de studii pietiste, dar alături de sens, este în viziunea eseistei "un domeniu al
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
unul și același. Captiv în propria să dualitate, victima și agresor, Hanta e sortit să trăiască cu această dilemă morală: face rău, sau face bine? Pasajul care revine permanent în român, pentru că revine în lecturile lui Hanta, este celebră sentința kantiana "cerul înstelat deasupra noastră și legea morală din noi". Din pivniță să umedă și întunecoasa, Hanta nu vede cerul. Dar simte legea morală din sine, atunci cînd e obligat să ia o decizie explicită: concediat, pe cale de a fi înlocuit
Rezistenta prin cultură by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16457_a_17782]