1,484 matches
-
luată drept imanenta, neproducându-și astfel propria contradicție din care să rezulte conceptul care să îi ofere ulterior identitatea la sine și cu sine1 - ajunsese în a doua jumătate a secolului al XVII-lea - intelectul era asimilat vonței 2. În termeni kantieni, așa cum vom constata, aceasta însemna o impardonabila confuzie între intelect și rațiunea practică. Pentru Kant, cunoașterea umană "începe cu simțurile, înaintează de aici spre intelect și sfârșește cu rațiunea, deasupra căreia nu se găsește în noi nimic mai înalt pentru
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
existent-non-existent, necesar-contingent, realitate, limită, negație etc9. Astfel, "categoriile sunt condiții ale posibilității experienței, si sunt deci valabile apriori și pentru toate obiectele experienței"10. Putem afirmă deci că, deși la un nivel rudimentar, brut, instinctual, egoist - intelectul gândește 11. Intelectul kantian se prezintă deci că o expresie a omogenității și coerentei experienței individuale, a subiectului. Limitele sale sunt astfel precis trasate, aplicându-se strict lumii fenomenale, adică lumii la care avem acces ca ființe condiționate de propriile noastre intuiții. Astfel, nu
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
și negativitate sau eul și sesizarea alterității fenomenologice: intelectul în accepțiune hegeliana Hegel însuși recunoaște și apreciază distincția kantiana între intelect și rațiune 24, admițând de altfel prompt, fără ezitare, numeroasele merite filozofice ale predecesorului său. Așa cum am constatat, intelectul kantian este "eul însuși", care gândește și ordonează materialul provenit din cunoașterea sensibilă, din experiența, aceasta fiind indispensabilă pentru existența sa25. Deși preia accepțiunea kantiana a intelectului că funcție de reglementare a experienței, Hegel îi conferă noi valente, atât pozitive cât și
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
motive, particulare, le privilegiază. Apoi, intelectual are tot dreptul să opereze prin diferențierea "accidentalului" de "esențial" și, ca individ înzestrat cu inteligență și discernământ, să își urmărească propriile scopuri 26. Este vizibilă deja distanță la care ne aflam față de intelectul kantian; spre deosebire de acesta, intelectul hegelian are capacitate de discernământ, pe care la Kant o posedă doar facultatea de judecată teleologica, superioară în planul cunoașterii intelectului. Apoi, gândirea intelectului hegelian se ridică la un nivel superior celui kantian, nemaioferind o primă și
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
se ridică la un nivel superior celui kantian, nemaioferind o primă și schematica reglementare a materiei experienței, ci stabilindu-și scopuri pe care le urmărește perseverent. Intelectul hegelian este capabil de urmărirea propriilor interese și de distincții imposibile pentru intelectual kantian, cum este mai sus amintită disociere între formă și conținut. Pentru Hegel, forma fenomenologica a lumii exterioare nu coincide cu esență să, cu propriul său conținut - libertatea - care se împlinește pe șine la scară istorică, într-un orizont temporal indefinit
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
de sinele sau pe care il recunoaște ca scop, intelectul este cu totul îndrituit să procedeze în acest fel, să se conserve și să prospere, diferențiind, în ceea ce îl privește, între chestiunile secundare și cele primare. La fel ca intelectul kantian, intelectul hegelian este condiționat de spațiu și timp. Numai că Hegel se desparte de Kant prin înțelegerea pe care o oferă acestor doi termeni. Spațiul, pentru autorul Științei Logicii, nu reprezintă, ca pentru Kant, o experineță subiectivă, o intuiție, ci
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
la capacitatea noastră de intuire subiectivă, conferindu-le realitate doar prin intermediul subiectului cunoscător, reprezintă o discuție separată, asupra căreia nu am să mă aplec aici. Este însă posibil ca Hegel să fi exagerat referitor la acest aspect, timpul și spațiul kantiene nefiind atât de obiective și de abstracte pe cat încearcă el să le prezinte. Hegel nu a exagerat însă deloc atunci când a contestat deja menționată preeminenta kantiana a intelectului în raport cu rațiunea 32, fapt care echivalează pentru acesta cu neîncrederea efectivă în
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
sine nemărginita a gândirii"33, filozofia lui Hegel nu poate decât să trateze cu reticența mefienta kantiana relativ la rațiune, la care ne vom opri mai încolo. În al doilea rând, intelectul hegelian reprezintă, spre deosebire de cel kantian, o limită. Dacă intelectul kantian își desfășura activitatea pe terenul naturii că suma integrală a experiențelor posibile, intelectul hegelian nu poate gândi adecvat natură că totalitate, deoarece este incapabil de a sesiza dinamică acesteia și rolul pe care Ideea (rațiunea) i-l atribuie în ecuația
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
cele din urmă54. Pe cale de consecință, conceptul este superior intelectului deoarece "cuprinde în sine toate determinațiile anterioare ale gândirii, ca depășite". El devine astfel "identitatea să cu sine", "liberul însuși"55. Conceptul hegelian este mult mai mult decat categoriile intelectului kantian, purtând la rândul lor numele de concepte și identificând aspecte comune și repetitive ale realității exterioare pentru a sistematiza astfel cunoașterea și a o face posibilă pentru subiect. Conceptul hegelian este o universalitate, o totalitate, chiar dacă finita, care, departe de
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
al gândirii înseși care nu are nicio acoperire în realitate 76. Mai grav, lucrul în sine îi sugerează lui Kant failibilitatea cunoașterii umane și deci a rațiunii, care ar trebui deci condiționată în activitatea ei de către intelect. Deranjat de reducționismul kantian și de neîncrederea autorului Criticii rațiunii pure în posibilitățile de cunoaștere de sine și pentru sine integrale ale umanității, Hegel îl consideră pe mentorul sau un moralist subiectiv: nu este suficient că binele, scopul suprem al rațiunii care ghidează umanitatea
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
individ în parte, indiferent de grupul căruia îi aparține" (p. 131). Noul cosmopolitism încearcă să fie o sinteză între comunitarianism, înțeles că forma "aerisita" de conservatorism (Charles Taylor), având însă și pronunțate valente de stânga (Michael Walzer) - si cosmopolitismul clasic, kantian, aspirând, la modul ideal, spre o "pace eternă". Bineînțeles, provocările teoretice și practice căruia trebuie să îi facă față noul cosmopolitism, chiar și după ce și-a dovedit calitatea de paradigmă, sunt multiple. Un efort în această direcție îl reprezintă încercarea
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
se sustrag oricărei înțelegeri. Aceasta este miza lucrării lui John Dewey Filozofia germană și politica sau a studiului Egoismul în filozofia germană, al lui George Santayana, care au fost publciate în 1915, respectiv în 1916. Dewey a insistat asupra doctrinei kantiene a celor două realități - "una exterioară, materială și necesară, cealaltă interioară, ideală și gratuită (...), prioritate avînd întotdeauna cea interioară", într-o viziune specific germană; la fel a procedat și George Santayana (...) Pentru el perversitatea gîndirii germane ar fi constat tocmai
Wolf Lepenies - Europa și paradoxurile culturii germane by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/15482_a_16807]
-
dl Miroiu. Să zicem și noi ca eroul caragialian: dar la 1933 în Germania? dar la... Dl Miroiu a uitat că și Hitler, și Horia Sima au ajuns la putere prin votul liber al unor cetățeni liberi. Să trecem! Finețurile kantiene ale polemicii dlui Miroiu cu Omul recent pot rămîne neconsemnate. Observatorul introduce în presa serioasă românească o modă periculoasă: linșajul intelectual. Deplorăm inițiativa colegilor noștri și sperăm să n-aibă urmare. Cînd te cheamă Garcea ca polițist Privatizarea Combinatului Sidex
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/15528_a_16853]
-
Pavel Șușară Cunoscutul ziarist, scriitor și critic de artă Tudor Octavian, personaj cu un vag aer cehovian prin imaginarul epic, devine subit și iremediabil kantian prin exactitatea prezenței și prin rigoarea mișcărilor, atunci cînd pătrunde în lumea concretă, miraculoasă și labirintică a obiectului de artă. Cu fler de comisar în veșnică anchetă din oficiu și cu suflet caritabil de misionar a cărui credință i-a
Uitarea la români by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13424_a_14749]
-
încât e mai bine să discutăm despre fotbal... De-aceea cred că domnul fost-ministru s-a și autopedepsit înscriindu-se în PNȚCD și întorcându-se la babeșbolyaianul clujean, umilit că nu a știut destulă carte dialectic-hegeliană oponentă înverșunată a dualismului kantian - uf! L-a învățat apoi doamna Ecaterina Andronescu, dacă domnul rector și filozof și-o fi luat notițe - că merita! Prima dată când a apărut la televizor această simpatică doamnă, prietenul meu Haralampy, după ce trăsese o ambrozie de prune bistrițene
Reformele athanasiene by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/13445_a_14770]
-
scena goală. Fundalul este cel al criticii civilizației moderne, din moment ce formarea statului modern, evenimentul dominant al istoriei europene în secolele XVII XVIII, stîrnește adînci anxietăți. Paragraful final al cărții trimite la Kant și formulează, scurt, miezul întregii demonstrații: În analiza kantiană, puterea suveranului modern crește conform unei logici ascendente și implacabile, care duce la un deznodămînt devastator și cu semnificație universală. Acesta este momentul în care canibalul dispare ca subiect al științei despre ordinea morală, pentru că el a fost eclipsat de
Cum dispar canibalii by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13922_a_15247]
-
și argumentând ritos că membrii publicului, chiar aflați în suferință, chiar zbătându-se între viață și moarte, au dreptul la adevăr (ceea ce strict teoretic, nu poate să fie contrazis. Ce este însă de discutat este dacă invocarea logicii imperativului categoric kantian este utilă în toate situațiile.). În acest punct, tăvălugul tolontanesc devine necruțător. Mari medici, uriașe eforturi, impresionante momente de dăruire profesională și umană devin sub tirul său nemilos, păcate capitale. Or, Tolontan Cătălin, mânat de intransigența lui care nu iartă
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/94282_a_95574]
-
împărtășesc aceleași poziții și aproape mereu văd lumea din același punct: îi resping cu egală virulență pe „detractorii” lui Eminescu (din celebrul număr al Dilemei) și climatul „(sub)cultural” actual, lipsit de adevăratele valori, cred în autonomia esteticului și-n kantiana lege morală din fiecare. Credința în principiul moral e ceea ce o animă de altminteri permanent pe Ileana Mălăncioiu, în numele căruia condamnă și vituperează deopotrivă pe corifeii reciclați ai comunismului și pe susținătorii „adevăratei Revoluții” (cum numește victoria în alegerile din 1996
Cerul înstelat deasupra mea... by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/13234_a_14559]
-
marginalizează" două dintre cele mai întâlnite critici care inculpă rescrierea postmodernă ca o utilizare imorală ("presupoziția originalității și autenticității textului literar" - percepută ca un simplu scrupul romantic și modern; "credințele noastre privind statutul deosebit al textului literar" - chestiunea, în perspectivă kantiană, a abordării textului ca mijloc în vederea obținerii unui alt text-scop), autoarea reabilitează conceptul rescrierii de verdictul lui G. Genette - "literatură de grad secund" - și-l plasează chiar în esența sa definitorie: textul inițial se deschide, prin intervenția unui subiect, într-
Efectul Menard by Cristian Măgura () [Corola-journal/Journalistic/12301_a_13626]
-
cele semnate de Vasile Băncilă, Doctrina personalismului energetic a d-lui C. Rădulescu-Motru (1927), Corina Hrișcă, C. Rădulescu-Motru, filosof al culturii (1987), D. Otovescu, Cultură, personalitate, vocație în concepția lui C. Rădulescu-Motru (1990), Viorel Cernica, C. Rădulescu-Motru și proiectul antropologic kantian (2000), la care se adaugă Bibliografia (2000) semnată de Marin Diaconu. Cea mai recentă contribuție în domeniu este semnată de sociologul Constantin Schifirneț, C. Rădulescu-Motru. Viața și faptele sale (Editura Albatros, 2004, I, 782 p., II, 844 p.). Cartea este
Viața și opera unui filosof by Iordan Datcu () [Corola-journal/Journalistic/11436_a_12761]
-
acesteia, era la el corelatul paradoxal al acelei inteligențe de ordin superior care, aparținând reprezentantului unei familii în care tradiția studierii și venerării lui Kant data încă din secolul XVIII, părea genetic programată pentru a trage concluziile ultime din descoperirea kantiană a limitelor rațiunii și intelectului. Întreaga orientare a "Școlii de Înțelepciune" fondată în anii '20 la Darmstadt ca o ultimă încercare de reînviere în plin secol XX a tradiției practicării filosofiei în sensul grecesc de dragoste pentru înțelepciune, ca și
Carl J. Burckhardt: Contele Hermann Keyserling by Mihnea Moroianu () [Corola-journal/Journalistic/11615_a_12940]
-
(Câteva remarci cu privire la experiența eminesciana a lecturilor kantiene) Academia Română, răspunzând menirii sale culturale și istorice, organizează Sesiunea solemnă, dedicată aceluia numit, cu real temei, „omul deplin al culturii românești”, Mihai Eminescu.Gândurile mele urmăresc să dea câteva răspunsuri la întrebarea din titlul scurtei mele comunicări: Cum gândim azi
Cum gândim azi, cu Eminescu, traducerea şi tălmăcirea operelor filosofice? [Corola-blog/BlogPost/93773_a_95065]
-
temei, „omul deplin al culturii românești”, Mihai Eminescu.Gândurile mele urmăresc să dea câteva răspunsuri la întrebarea din titlul scurtei mele comunicări: Cum gândim azi, cu Eminescu, traducerea, tălmăcirea și interpretarea operelor filosofice? Câteva remarci cu privire la experiența eminesciana a lecturilor kantiene. (O carte admirabila și pilduitoare, publicată de către Editură Univers în 1975, într-o ediție îngrijita de C. Noica și de acad. Al. Surdu). În privința întâlnirii lui Eminescu cu opera lui Kant, primul fapt care ne atrage atenția în mod aparte
Cum gândim azi, cu Eminescu, traducerea şi tălmăcirea operelor filosofice? [Corola-blog/BlogPost/93773_a_95065]
-
poate fi rodnic să vadă cum a vibrat cineva mare, în anii tinereții, la o asemenea întâlnire și cum a știut să transforme o emoție filosofica într-o muncă de severă răspundere”. (Constantin Noica, Introducere la volumul Mihai Eminescu, Lecturi kantiene, în Constantin Noica, Introducere la miracolul eminescian, Editura “Humanitas”, 2003, 2010, p. 281.) Întâlnirea cu un gânditor fondator esențial, sau cu un mare autor, este, firește, constitutivă, în ordinea spiritului, pentru fiecare dintre noi; pentru că o astfel de apropiere acționează
Cum gândim azi, cu Eminescu, traducerea şi tălmăcirea operelor filosofice? [Corola-blog/BlogPost/93773_a_95065]
-
grație aceastei traduceri, ne prilejuiește, firește, reflecții care pot fi articulate pe diferite planuri de interpretare; fiecare plan corespunzând unor semnificații care se degajă fie din motivația pentru care Eminescu face aceasta traducere, sau din locul pe care aceste lecturi kantiene îl ocupă în opera de ansamblu a poetului, sau încă din importantă și semnificația culturală ale traducerii pentru construirea, consolidarea și dezvoltarea unui vocabular și limbaj filosofic românesc. Din această ultimă perspectiva, doresc să fac câteva remarci asupra lecturilor kantiene
Cum gândim azi, cu Eminescu, traducerea şi tălmăcirea operelor filosofice? [Corola-blog/BlogPost/93773_a_95065]