105 matches
-
echivalarea unui termen străin - a se păstra, pe cât posibil și depinzând de context, pentru un termen străin unul și același cuvânt în limba română. Eminescu, însă, nu se luptă doar cu echivalarea semantica, ci de-a dreptul și cu gândul kantian - el interpretează, de fiecare dată, cuvântul dat, în funcție de contextul apariției sale, si ne dă nu atât o corelare semantica stabilă, cât o interpretare și reinterpretare ale contextului în care apare gândul filosofic respectiv. Poate că traducerea, astfel realizată, nu va
Cum gândim azi, cu Eminescu, traducerea şi tălmăcirea operelor filosofice? by http://uzp.org.ro/cum-gandim-azi-cu-eminescu-traducerea-si-talmacirea-operelor-filosofice/ [Corola-blog/BlogPost/93773_a_95065]
-
considerente, o standardizare, simplificare, minimizare și sărăcire ale vocabularului filosofic. Desigur, nu vreau să susțin că din perspectiva limbii filosofice pe care o vorbim azi, ar mai fi de conceput să utilizăm un termen precum „judicia” pentru una dintre accepțiunile kantianului „Urteil”. De vreme ce termenul nu s-a păstrat în limba, noi nu mai putem gândi și opera cu el. Dar daca, într-o istorie contrafactuală a semanticii vocabularului filosofic românesc, s-ar fi păstrat mai multe echivalente ale acestui esențial termen
Cum gândim azi, cu Eminescu, traducerea şi tălmăcirea operelor filosofice? by http://uzp.org.ro/cum-gandim-azi-cu-eminescu-traducerea-si-talmacirea-operelor-filosofice/ [Corola-blog/BlogPost/93773_a_95065]
-
cu care leagă o strânsă prietenie. Este fascinat de lucrările lui Spinoza, Kant, Rousseau și urmărește cu entuziasm evenimentele Revoluției franceze. În 1790 obține titlul der ""Magister der Philosophie"" cu o lucrare asupra problemei morale a obligațiilor, unde opune dualismului kantian ideea unității rațiunii cu sensibilitatea. Apoi se înscrie la Facultatea de Teologie unde urmează cursuri despre istoria Apostolilor, a psalmilor și a Epistolelor, despre filosofia stoicului Cicero, despre istoria filozofiei, despre metafizică și teologie naturală și decide, între altele, să
Georg Wilhelm Friedrich Hegel () [Corola-website/Science/297906_a_299235]
-
manifest, un fenomen nu trebuie neapărat să fie "public": stările mele de conștiință se manifestă doar mie însumi, ele sunt - chiar prin excelență - materie cu descriere fenomenologică. Fenomenul nu este expresia deformată a unui lucru ascuns, nu mai este "fenomenul" kantian opus "numenului" său. În ontologia existențială a lui Sartre, ființa unui obiect existent nu mai este decât ceea ce apare. Nu mai există "ființă" la modul absolut (precum "esența" la Kant), ci două modalități de ființă, ireductibile una la alta: ființa-în-sine
Existențialism () [Corola-website/Science/298018_a_299347]
-
manifestă doar mie însumi, ele sunt totuși - chiar prin excelență - materie cu descriere fenomenologică. Fenomenul, oricât ar fi de necesar de a-l interpreta pentru a-l epuiza, nu este expresia deformată a unui lucru ascuns, nu mai este "fenomenul" kantian opus "numenului" său. Husserl folosește metoda pe care o denumește "reducție fenomenologică" ("phänomenologische Reduktion"), pentru a lăsa să transpară tot ceea ce se manifestă în conștiință, pentru a putea lua act de prezența sa și a exclude ipoteza existenței obiectelor exterioare
Edmund Husserl () [Corola-website/Science/298014_a_299343]
-
nu există, arată Hick. E numai un alt fel de experiență decât cea senzorială. Odată admisă posibilitatea experiențelor religioase autentice, devine necesară postularea existenței Transcendentului la care, dacă sunt autentice, experiențele religioase să reprezinte răspunsuri. Demersul argumentativ este similar celui kantian referitor la temeiurile comportamentului moral. De altfel, Hick valorifică explicit și schema kantiană lucru în sine/ fenomen pentru a justifica (nepărtinitor) diversitatea experiențelor religioase: Transcendentul nu poate fi descris sau înțeles, este inefabil, transcategorial. Există o capacitate umană înnăscută de
[Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
kantiene cu cea einsteiniană". Și mai departe: Putem astăzi afirma fără greș că Eminescu este creatorul primului model cosmologic modern, locul lui în istoria stilurilor fiind comparabil cu al lui Dante care făcea joncțiunea între modelul cosmologic platonician și cel kantian, prefigurându-l prin zguduitoarea priveliște a Infernului". Evident, o formulare așa de categorică pune pe gânduri. Autorul invocă însă pe Boltzmann, pe Heisenberg, pe Georgescu-Roegen, pe Schrödinger și pe mulți alții spre a ne convinge că dreptatea e de partea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
care autorul mi-l atribuie mie (și cu varianta "model cosmologic kantiano-schopenhauerian"). "Modelul cosmologic schopenhauerian" e rodul unei confuzii care nu-mi aparține confuzia între model cosmologic (= ipoteză fizică asupra Universului) și sistem filosofic (= construcție metafizică). Vorbind despre modelul cosmologic kantian nu m-am referit la ipoteza sa metafizică asupra relației noumen-fenomen, ci la modelul fizic al Universului pe care l-a propus Kant. Or, un asemenea model nu e de găsit în opera lui Schopenhauer, unde relația voință idei platoniciene
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
trăit o parte din viața sa împreună cu Eminescu, care pentru dânsul era o nesecată comoară de știință și îndemnuri binecunoscute". ÎI provoca pe poet, numindu-l pe Kant "un mare moftangiu", și a devenit el însuși, într-o oarecare măsură, "kantian", ca urmare a acestei ațâțări, cel puțin în eseul Câteva păreri, unul dintre textele fundamentale de poetică modernă, comparat de Theodor Codreanu cu Principiul poetic al lui Edgar Poe. Caragiale îl prețuia mai mult pe Nietzsche, cel care a pus
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
În discuție temeiurile. Un jurist ia În considerație ceea ce este și se mărginește la a Înțelege și interpreta În sens propriu normele pozitive, fără a cerceta dacă nu ar putea să existe altele mai bune. Dând un sens pe deplin kantian rolului și funcției filosofiei dreptului ca „speculație a idealului, critică a raționalității și legitimității dreptului existent”, gânditorul italian scrie: „Filosofia dreptului cercetează tocai ceea ce trebuie sau ceea ce ar trebui să fie În drept, În opoziție cu ceea ce este, opunând un
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
le releve greșelile lor de filozofie. În tinerețe publicase două cărți: prima, Logică și conștiință, era o asimilare a concepțiilor lui Husserl, iar cealaltă trata concepția lui Kant asupra timpului. Ulterior, scrisese un tratat de dimensiuni considerabile, intitulat Kant și kantienii, care i-a ridicat faima deasupra celei de „tânăr strălucit“. Au urmat binecunoscutele sale studii despre Descartes și despre Leibniz, apoi cartea Împotriva teoriei jocurilor și opera seminală Nostalgia Particularului. Mai târziu și-a mutat interesul, via Kant, spre filozofia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
unii dintre cei care se reclamă de la el, nu cunosc decât o schemă, un catehism sumar și fixist, care nu e nici măcar o caricatură a marxismului, ci exact contrariul marxismului. Marxismul îmi permite să fiu și platonician și aristotelician și kantian: vezi G. Lukaks. Oricare altă opțiune dintre acestea însă ar fi una exclusivă. Dar, cum spunea Hegel, filozofia este însăși istoria ei. La stadiul marxist, integrarea este completă dacă suntem capabili să gândim în continuare în spirit marxist. Dacă un
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
nu coincid cu normele juridice, le includ și pe acestea prin caracterul lor larg. Putem da exemplu în acest sens norma cel mai des invocată în lumea modernă, individualistă: să nu faci rău altuia (Iliescu 2007, 26), asemătoare imperativului categoric kantian (Acționează numai conform acelei maxime prin care să poți vrea totodată ca ea sa devină o lege universală) (Kant 1972, 31). Alte norme morale frecvent folosite sunt să nu ucizi, să nu produci suferință sau invaliditate, să nu privezi de
by Sergiu Gherghina [Corola-publishinghouse/Science/1101_a_2609]
-
din cauza inegalităților puterii de cumpărare (emiratele din Golf rămânând cu obstinație în afara pieței). Firește, Occidentul nu are exclusivitatea plăcerii estetice, dar tradiția imaginii de aici nu coincide, în mod evident, cu cea a Islamului, a Indiei sau a Africii. Universalul kantian pare să fie certat cu istoria și geografia, Frumosul lui nu e un fapt de cultură. În plus, chiar în interiorul tradiției noastre, promotorul nu găsește, din experiența lui, nimic care să verifice această dorință binevoitoare de separație. Kant are, poate
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
urgențe" într-un nou imperativ categoric. În era când informația centrală se răspândește pe rețele mondiale, nu există un Deus ex machina optic, iar o datorie (de ingerință) fondată practic pe vedere (a ecranelor) nu este și nu poate fi kantian universală. Universală va fi, dar cum era altădată sufragiul cu același nume, rezervat jumătății masculine a populației. Decolonizarea i-a luat Occidentului monopolul reprezentării politice a genului uman, iar sistemul Națiunilor Unite, cu o sută șaptezeci de state reprezentate, a
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
gândire: apelul la autonomia voinței. Ca agenți trebuie să facem ceea ce suntem obligați să facem și cerem să știm de ce. Așadar, nu doar dispozițiile noastre, ci, mai degrabă, motivele și impulsurile particulare care izvorăsc din ele ne apar ca normative. Kantienii cred că sursa normativității poate fi găsită în propria voință a agentului. Capacitatea reflecției propriei conștiințe asupra acțiunilor noastre ne conferă un fel de autoritate asupra nouă înșine, iar această autoritate dă normativitate cerințelor morale 114. Conform perspectivei voluntariste, normativitatea
Filosofia sistemelor normative: dreptul şi morala by Raluca Mureşan [Corola-publishinghouse/Science/1443_a_2685]
-
acuzați numai pentru actele făcute în cunoștință de cauză. Beneficiul secundar al acestei garanții este că cei care sunt pedepsiți au avut măcar satisfacția de a lua și de a îndeplini decizia de a încălca legea 54. Hart reiterează principiului kantian potrivit căruia oamenii trebuie tratați ca scopuri nu ca mijloace și admite îngrădirea libertății individuale doar pe baza comportamentului manifestat, ținând cont de intenții, motive și capacitate de discernământ. "În general, oamenii au sentimentul că au ales să acționeze așa cum
Filosofia sistemelor normative: dreptul şi morala by Raluca Mureşan [Corola-publishinghouse/Science/1443_a_2685]
-
posibilă matematica și fizica pură. Este însă important de subliniat că drept domeniu distinct în raport cu fizica propriu-zisă, expusă în lucrările oamenilor de știință ai epocii, dacă nu expresia fizica pură, cel puțin conceptul care este asociat acestei expresii este unul kantian 39. Kant va da o expunere sistematică a fizicii pure după formularea pe care a dat-o filosofiei transcendentale în prima ediție a CRP. Iată sensul în care fizica pură nu va trebui să fie privită doar ca produs secundar
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
progresul științei”, în W. Heisenberg, Pași peste granițe, traducere de Ilie Pârvu, Editura Politică, București, 1977, p. 291. 26. Vezi, de exemplu, Michael Friedman, Philosophical Naturalism, adresă prezidențială la reuniunea anuală a Societății Americane de Filosofie, Pittsburgh, aprilie 1996 și „Kantian Themes in Contemporary Philosophy”, în Aristotelian Society, Supplementary volume 72, 1998. 27. Vezi în primul rând studiul „Empirism, semantică și ontologie”, în care Carnap distinge carcasele sau structurile lingvistice, adoptate drept cadre ale unei cercetări, de cercetările propriu-zise care se
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
începe a exista) presupune ceva căruia îi succede după o regulă.” 15. Pentru dezvoltări, vezi, de exemplu, W. Heisenberg, Der Teil und das Ganze, Piper Verlag, München, 1971, pp. 166-167. 16. Heisenberg nota, în acest sens, că „și «a priori-ulă kantian va putea fi mai târziu înlăturat din poziția lui centrală și va deveni parte a unei analize mult mai cuprinzătoare a procesului de cunoaștere”. (Ibidem, p. 173.) 17. Critica rațiunii pure, ed. cit., pp. 507-508. 18. Vezi A. Einstein, „Note
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
nu ne place, și cel al noțiunilor de bine și rău, noțiuni care susțin conștiința datoriei și a obligației morale. Nu există, dimpotrivă, o susținere biologică pentru preceptele comune ale unor mari sisteme raționaliste de filosofie morală, cum sunt cel kantian și cel utilitarist, precum și a unor mari tradiții religioase, de exemplu pentru preceptul că toți oamenii sunt la fel de importanți și că avem obligația de a-i ajuta în egală măsură pe toți. Cercetările antropologice și sociologice indică în mod clar
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
orice șansă de salvare a vieții alteia, cad ambele sub sancțiunea principiului suprem al moralității, în formularea pe care i-a dat-o Kant. Nu știm ce ar fi spus Kant dacă ar fi fost pus în fața unei asemenea dileme. Kantienii ar putea sugera drept cale de ieșire din impas formularea unei maxime superioare, maximă care ar putea fi validată pe baza imperativului categoric.38 Maxima ar fi: „Amenințarea cu tortura sau o altă atingere a demnității ființei umane este permisă
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
-ți prelungi viața să-ți pierzi toate motivele pentru a trăi”. (Vezi E.A.Ch. Wasianski, Immanuel Kant in seinen letzten Lebensjahren, Gräfe und Unzer Verlag, Königsberg, 1941.) 5. Pentru formularea și discuția unor asemenea întâmpinări, vezi, de exemplu, Marcia W. Baron, Kantian Ethics allmost without Apology, Cornell University Press, Ithaca and London, 1993. 6. „Cu plăcere îmi slujesc prietenii Dar din păcate o fac cu înclinație Si astfel mă roade adesea gândul Că nu sunt virtuos.” 7. Immanuel Kant, Întemeierea metafizicii moravurilor
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
zu lügen”, în K. Vorländer (ed.), Immanuel Kant, Sämtliche Werke, Bd. VI, Felix Meiner Verlag, Leipzig, 1922, p. 202. 20. Ibidem, p. 203. 21. Ibidem, p. 205. 22. Vezi A.J. Paton, „An Alleged Right to Lie. A Problem in Kantian Ethics”, în Kant-Studien, 1-4, 1953/54, pp. 190-191. 23. Vezi Ibidem, pp. 196-198. 24 Iată doar două pasaje semnificative din paragraful despre sinceritate, citate după traducerea franceză a Lecțiilor despre etică, care mi-a fost la îndemână. Într-un prim
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
primul comentator și interpret al filosofiei sale40. Progresele remarcabile ale unor generații postjunimiste în cunoașterea filosofiei lui Kant sunt documentate prin lucrări ale lui Mircea Florian, studentul și asistentul lui Negulescu. În Germania, Florian nu a studiat sub îndrumarea unui kantian, ci a lui Johannes Rehmke, filosof care susținea o cocepție realistă de orientare pronunțat ontologică. Raportarea lui Florian la Kant nu este, așadar, câtuși de puțin cea a unui kantian ortodox. Particularitățile acestei raportări se desprind clar dintr-un studiu
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]