73 matches
-
să răspundă. Pe cine văzuseră ei ieșind de-acolo-n patru labe? Asta așa era. Nane își petrecu din ochii prietenul până când deschise ușa prăvăliei de peruci. Apoi se apropie încet, până lângă felinarul în care încă mai ardea flacăra lăcrimoasă și așteptă răbdător. Știa că nu era nevoie de mult timp, până când îl va vedea ieșind din antreul căptușit cu fum. Și-așa și fu. Pe ușa prăvăliei își făcu apariția un bărbat tânăr care îi zâmbi prietenește. Avea pe
Prăvălia de peruci by Doina Ruști () [Corola-journal/Imaginative/6599_a_7924]
-
venită în vizită, ca și mama, la tanti marioara...), ea rostește totdeauna aceeași frază (i se adresează de fiecare dată mamei): "Angelo, dacă aș putea eu să dau timpu-napoi!..." Are un mod special de-a vorbi: cuvintele ei sunt cumva lăcrimoase, parcă lichide, curg cum curge pârâiașul sau apa pe caldarâm, când plouă torențial. Eu, mogâldeață, sunt de față, cu urechile pâlnie, se varsă în mintea mea cuvintele sale și încep să lucreze, mă străduiesc copilărește să le înțeleg și nu
Fragmente din năstrușnica istorie a lumii de către gabriel chifu trăită și tot de el povestită () [Corola-journal/Imaginative/7502_a_8827]
-
ambitus și putere a coardelor vocale. Nimic din toate acestea n-are să mă facă mai fericit. Începusem, asemeni poporului meu, să mă consolez cu eternitatea lor ca și cu iminența bolilor vârstei a treia: reumatismul, calviția, țesuturile adipoase, scleroza, ochii lăcrimoși, damblageala, surzenia și diminuarea dorinței sexuale. Dar aș putea fi, poate, măcar mulțumit — împreună cu poporul meu —, dac-am scăpa și de prezența lor, și de lista de beteșuguri enumerată mai sus.
Gulerele roșii by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13293_a_14618]
-
adulmecă miezul ființei dar nu îl ating o, nu îl ating niciodată luminos ca zăpada doar semnul tăcerii Dincolo Ce sunt acești nori păguboși ce-mi leagănă gândul până departe încât pot vedea marginea marginei adâncul de acolo de sus lăcrimos și nesigur o pecete peste cuvinte poate doar rădăcina bine ascunsă a nopților Lumină Un manuscris friguros la voia întâmplării uitat cine mai știe să-i deslușească sensul fluid prin praful lăsat de mâinile palide buchisind științele despre suflet orbind
Poezie by Mariana Filimon () [Corola-journal/Imaginative/12793_a_14118]
-
de reeditare și de bilanț critic. La noi, dincolo de fotografia poetului pusă pe foaia de coperta a revistelor literare de la mijlocul lui ianuarie și, respectiv, iunie, nu mai e mare lucru. Articolele de pe spatele fotografiei, dacă pot spune așa, sînt lăcrimoase și stereotipe. Ideea editurii reșițene e cu atît mai demnă de a fi semnalată: ea vine, într-un fel, în întîmpinarea dorinței multora dintre noi de a profita de marile aniversări spre a repune în discuție și a readuce în
Studii eminesciene by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/17856_a_19181]
-
în procesul de extindere N.A.T.O. Ne-am închipuit că dacă plusam la referendum (incredibilul 96 la suta l-a facut de râs până și pe acest Ștefan cel Mare al alegerilor ne-trucate, Ion Iliescu!), occidentalii se vor repezi lăcrimos și ne vor legăna în tandrele lor brațe! Pragmaticii vestici au cu totul altfel de socoteli. În timp ce noi ne-am lipit de partitura ingenuei abandonate care s-ar mărită și cu Zmeul Zmeilor, numai să nu rămână față bătrână, Făt-Frumosul
Medalia N.A.T.O., clasa a II-a by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/18034_a_19359]
-
Sigur, îi putem detecta începuturile tocmai în secolul al XVIII-lea cu baroca Istorie ieroglifica (1705) a lui Cantemir, apoi, făcînd un pas de un secol și jumătate, ajungem, în 1863, la Ciocoii vechi și noi al lui Filimon, la lăcrimosul Dan (1894) al lui Vlahută, la ciclul Comănestenilor, al lui Duiliu Zamfirescu, din care Viața la țară (1898) și Tănase Scatiu (1907) sînt, cu adevarat, rezistente, pentru că În război (1902) e un semiesec iar Anna (1911) și Lydda sînt de-
Bătălie cîstigată by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/18135_a_19460]
-
neobișnuită” din dragoste, de unde apoi „urmarea: sbucium, clocot, pustiu, nenoroc”. Întocmai așa. O fi avînd Ada și „versuri sfioase, de confesiune și descriptiv-naturiste”, cum zice Ciopraga,5 dar cînd suferă o face fără cruțare. Nici de sine, nici de retorică lăcrimoasă și funebrală: „De cînd plecatai veacuri sunt,/ Pierdută mi-i visarea,/ Vieața-mi calcă spre mormînt/ Și al nimicirii aspru vînt/ Îi spulberă cărarea” (Te-ai dus). Astea nu-s chiar „miniaturi sufletești brodate pe rețeaua unei fantezii metrice variate” (cu
Fete pierdute - Năpăstuita din Coștilă (Ada Umbră) by al. cistelecan () [Corola-journal/Journalistic/2432_a_3757]
-
mine a venit, să știi. De ce m-au tulburat acele vorbe, voi spune îndată. în urmă cu treizeci de ani, în amfiteatrul Odobescu, după terminarea ultimului curs din viața noastră de studenți, Velea îmi scrisese pe un caiet, parodiind stilul lăcrimos al dedicațiilor de album, versurile următoare: "în viitorul trist și rău/ să nu uiți vremile acelea/ când te-a iubit amicul tău/ N. Velea". Am râs, i-am admirat rima plină acelea/ Velea, i-am scris și eu ceva, mult
CONSECVENȚĂ ȘI BUN-GUST by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16979_a_18304]
-
exemplu despre cum a reușit un român plecat din țară la nouăsprezece ani să rămînă aproape de rădăcinile sale culturale fără ca asta să ducă la o lamentație nesfîrșită. îmi vine în minte comparația cu Vintilă Horia și felul strident, etnografic și lăcrimos în care apare Miorița în romanul Dumnezeu s-a născut în exil. A tradus Blaga și mărturisește undeva că-i recitește mereu pe Arghezi și Eminescu, dar în același timp recunoaște că întîlnirea cu școala de poezie din New York de la
Performanțele lui Andrei Codrescu by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15933_a_17258]
-
interioară: inexistentă. Salut cunoscuți vagi. Fără memorie, fără gînduri, fără dorință de acțiune. Întins. Ca o piele. Nimic interior. Doar decoruri. Transpir în umbra clădirilor voievodale. *** În parcul de sus al orașului, nimic suspect, bătrîni și adolescente. Piele încrețită, ochi lăcrimoși, gambe înnebunitoare, priviri și rîsete sub tei impasibili. Miresmele vieții coboară întrun oraș de dedesubt. Fluviu invizibil al unei dezagregări lente. Scriu aritmic. Mă livrez capriciilor memoriei. Memoria e, ea însăși, discontinuă. Singurele momente de eventuală construcț ie sunt scenele
Poeme din turnir by Aurel Pantea () [Corola-journal/Journalistic/2377_a_3702]
-
și nici nu-i uscase sufletul. Nu înțelegea Ionică ce voiau să spună rușii cu uscatul și unul dintre ei se bate cu mîna pe inimă: "serțî", apoi scoate tutun dintr-o țigară, îl fărîmițează între degete și-i zice lăcrimos "Asta nu serțî Nicolai". Două balalaici i se spărseseră rusului în raniță pînă să ajungă în România. Pe-asta de acum i-o găsiseră camarazii la o casă de amanet și o rechiziționaseră în contul sacrificiilor pentru victorie. Era încrustată
Prasceai, prasceai ! by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/7052_a_8377]
-
curge în pivniță“. Iar mă duceam „să văd“. Îmi inspectam comorile râncede, echipat cu o jalnică trusă de scule. Mai strângeam un șurub, mai constatam o scurgere de proveniență incertă. Nimic major. Cel mai adesea plantam o farfurie sub țeava lăcrimoasă și mă mântuiam. Urcam solemn și anunțam (exact ca la ultima inspecție) că „la un moment dat va trebui înlocuită toată instalația“. Sentința era, invariabil, primită cu teroare. Supușii mei cădeau pradă calculelor financiare și groazei lor legendare de „tevatură
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
n-ai încercat de vreo șapte ori pân' acum. Uite și tu ce de treabă avem, numai tu mai lipseai d-acia. Asta să fie pentru ultima oară, da?". Nu-i dăduse niciun răspuns. Se mulțumise doar să ridice niște ochi lăcrimoși către ea și să ofteze amar. Ce altceva putea să facă? Se așeză pe scăunelul pus strategic lângă grilajul metalic al porții auto. Privi pentru a mia oară pe ziua de azi în lungul străduței, spre bulevard. Nici urmă de
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
ești chiar penibil! Auzi, „zonă umbroasă”... Pentru cine scrii toate chestiile astea? În ziua de azi, orice zâzea din clasa-ntâi pune mâna pe cretă și trage pe perete, în spatele blocului, pe șleau. Și tu vii cu metafore, cu declarații lăcrimoase, chestii de secolul al XVIII-lea? Bun, trec peste sexul ei. Și, pentru că sesizează o mică pornire de a-i răspunde, mi-o retează: - Taci! Să citesc mai departe? - N-are rost... nu știu... asta-i proză... implor. - O fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
încet, gândindu-se la spectacolul pe care-l vor juca în seara aceasta. Mai apar și liceeni timizi, urmărind grupuri de liceene, cărora le auzi ciripitul de privighetoare. Sau un bătrân îmbufnat, desprins din cărțile lui Dickens, cu un nepot lăcrimos, tras cu forța spre casă. Pentru că în aerul cu pixeli al Brăilei s-a imprimat viața ce poate fi văzută de cei care vor s-o vadă. O enciclopedie în imagine. O istorie care poate fi atinsă cu mâna și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
apuca de urechi, fără mila ce nu o avusese nici față de tatăl meu și nici față de strămoșii mei de parte bărbătească de pe vremea lui Pazvante Chioru'. Ultimul în atelierul meu, a fost tot băiatul lui nea Ion, cu ochii veșnic lăcrimoși de dorul după bicicleta promisă de tatăl său din prenaștere își amintește Șepcarul pentru că toți repetenții trebuiau să poarte șapcă. Și după ce îi mână din urmă încolonați câte doi, ca pe niște criminali periculoși pe străzile Brăilei, Căpcăunu își desfăcu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
îi lipsește, cu desăvârșire. Cu o încredere în sine inepuizabilă, el se lansează în fiecare pagină în noi și noi tirade înfocate, fără să audă hohotele de râs ale spectatorilor. Valet ´ ii culturii Georgeta Blendea Zamfir scrie o proză siropoasă, lăcrimoasă și prețioasă. Trimițându i cu ani în urmă un manuscris lui Constantin Noica, a primit un răspuns măgulitor: „Aveți condei, aveți o frază măiastră, nu vă potriviți la valeții culturii, ci doar la zei...“ Din dorința de a-i face
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
de versuri (Rondel în numele iubirii, Zodia Fecioarei, Pitești, 2007) nu strălucește. Frumusețea sufletească nu ține loc de talent și de cultură poetică. Rondelurile din volumul cu care a debutat târziu, înconjurată de copii și nepoți, cuprind adevăruri banale și exclamații lăcrimoase: „Când moare omul drag, crengile copacilor sunt triste. / Iar florile, parcă-și șterg ochii cu batiste. Și lacrimile tale sunt grele, nu artiste. / Iar florile, parcă-și șterg ochii cu batiste. Deși știm bine, c-odată-o să murim, / Nemuritori ne credem
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
și sentimentale. Asupra unei opere artistice, însă, nu se cuvine să verși lacrimi, cum mărturisește N. Steinhardt, la un moment dat, că i s-a întâmplat. Categoric, sentimentalismul e, bine știut, de origine psihologică și ucide artisticul. Admirația nu-i lăcrimoasă decât în cazul unor receptori de emoționabilitate în afara esteticului. Moralistul nostru scrie despre obligația artistului de a cunoaște ticăloșiile (firește!), ca acelea, exemplifică el, săvârșite de huligani în metroul din New York; să scrie despre "știința organizării și apărării libertății", despre
Sărbătoarea lecturii by C. Trandafir () [Corola-journal/Journalistic/7244_a_8569]
-
poate”. Sunt surprinse expresia feței, gesturile melomanului sub vraja sonorităților mozartiene: „Emoția-i este nebiruită. Iată cum i se ridică mâna la arcul sprâncenelor, sub pornirea unei voluptăți sufletești care aproape doare; iată ce legănare a capului și ce zâmbet lăcrimos și extatic de duioasă mulțumire ca pentru o binefacere ce-i vine din generozitatea cerului”14. Un concert simfonic de calitate îi apare lui Caragiale ca „o vasta paradă triumfală, un carnaval monstru cu nenumărate cortejuri de gândiri și patimi
Caragiale între Thalia și Euterpe by Vasile Lungu () [Corola-journal/Journalistic/4820_a_6145]
-
Davis și câți alții... Sunt și informații la zi din Valparaiso, Zürich, Biafra, Nagasaki, Conakry. Protagoniștii romanului disparițiilor în lanț nu rămân în viață mai niciunul. Mor unul după altul în chip bizar, chiar hilar, trimițând cu gândul la dramatismul lăcrimos al kitsch-ului, dar și, totodată, la abisalul marilor scriitori tragici. Au avut un singur rol: să-și aducă obolul la o analiză a modalităților, a orizonturilor, a limitărilor și a rosturilor romanului actual, cu aluzii la toată istoria narațiunii
E fără e ! by Felicia Antip () [Corola-journal/Journalistic/5835_a_7160]
-
imboldul spre totalitate, spre zona de confuzie și interferență a tuturor regnurilor, spre atingerea limitei, a inexprimabilului (posibilă similaritate cu necuvintele nichitastănesciene), a unui înalt nivel al conștiinței: ,până departe/ încât pot vedea marginea marginei/ adâncul de acolo/ de sus/ lăcrimos și nesigur" (Dincolo) sau ,incredibile forme/ mai adevărate decât ceea ce/ se poate rosti// nimic privirea nu poate surprinde/ nimic nu se lasă înșelătoarelor simțuri deschis// o șansă cât o boare de vânt:/ poarta neagră/ cu mânere de aur străvechi/ poarta
Caligrafie de iarnă by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/11113_a_12438]
-
când e vinovat. -Eu ziceam una, Ea, alta și tot așa. -Care Ea? întrebase Gabi holbându-se peste rama ochelarilor. -Chiar așa! Ți-ai luat o menajeră? Sau ce? De când? se iți și Sandu curios nevoie mare, privind cu ochi lăcrimoși peste obrajii ca de-o mască râde, o mască plânge. Anghel n-auzise întrebările. Ori era prins de ce-avea de povestit? Ce-auziseră fusese un real show: ,,-Azi n- am fost fericit... -Știu! Bătrânețea, bolile, lipsa banilor... -...frigul, tu
LA O BĂUTĂ de ANGELA DINA în ediţia nr. 1955 din 08 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/382622_a_383951]
-
și permite a-l fraieri și a nu-i păsa de nevoile lui reale. Consecvent în precauție, ceea ce iarăși devine un atu pentru el, acest câștigător nu se-mbată deocamdată cu apă rece, se delimitează de la a defila dâmbovițean și lăcrimos cu Băsescu, alegând o participare sobră în capitala ardeleană a Unirii și lasă guvernul să arate cum își poate ține propriile promisiuni („pomenile electorale” - cum au fost catalogate) după ce i-a fost desființat prin demascare aparatul și metoda de propagandă
ÎN ALT FEL DESPRE CÂŞTIGĂTOR de CORNELIU LEU în ediţia nr. 1442 din 12 decembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/367804_a_369133]