45 matches
-
plină de teamă ca albina de miere stau după ferestre (Robinson în țara cuvintelor) și ascult. aud de afară cîntecul vital al cerșetorului cînd scormonește cu vărguța-n gunoi - cu cîtă știință o înfige el în coltucul de pîine, călărind lădoiul de fier: meșter cîrmaciul, mîndră corabia!; ori zbieretele lui dintr-o zi în care bărbatul șomer de la unu, cel părăsit de nevastă și c-o fată puberă, s-a sumețit cu sabia ninja să curețe lumea de ,fiare" și-a
Poezie by Mariana Codruț () [Corola-journal/Imaginative/11252_a_12577]
-
Z. Tot așteptăm să se trezească, să ne facă cu ochiul, să ne spună unul din bancurile lui. Nimic, nimic, nici o mișcare. Cu eternitatea nu-i de glumit. Pînă să i se facă rost de un cosciug, unul normal, nu lădoiul de făină aruncat la vechituri, împrumutat din curtea unei alimentare, pe care o reînnoiau,... trecuse ceva timp. Cît ținuse priveghiul acela forțat, am revizuit în minte întîmplarea, cu gîndul să scriu o poveste, vreo schița sau chiar vreo piesulică, pentru
Poveste întreruptă by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/17576_a_18901]
-
pe el, pe Lache, care și-o luase pe cocoașă de atâtea ori, că nu mai conta încă o cotonogeală cu cureaua lată de pe vremea când fusese ta-su soldat, vreme din care mai avea și un geamantan ca un lădoi de lemn dur și în colțuri drepte, drept care Lache îi era recunoscător că a ales cureaua, perioadă despre care se discuta inevitabil la fiecare masă de Crăciun, Revelion și Paști, cu mare aplomb, revoltă și mândrie, chestiune care devenise mai
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
cum ai făcut tu cu mine? - E o carte de istorie... șopti celălalt. Istorie veche... Și aventuri... - Adevăr sau minciună? - Nu știu prea bine... Cred că nimeni nu știe. - Îmi place istoria, afirmă Oberlus În timp ce punea cartea pe fundul unui lădoi pe care-l umplea cu lucrurile care-l interesau. Îmi plac toate cărțile... mai puțin Biblia... Ia te uită! exclamă el entuziasmat de propria-i descoperire. Ce mai lunetă! Cea mai bună pe care am văzut-o vreodată... O să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Malaga și Jerez, că sosise într-o lădiță căptușită cu catifea neagră o duzină de sticle, cu pereții subțiri ca foița de țigară, din Italia, se găseau acolo probele pe doisprezece ani din bianco ai Banfi, primise Hariton și un lădoi cu vinuri de Albi și Laon, cît despre Moselle, acestea veneau cu regularitate datorită unui aranjament făcut în numele firmei Mott de către Leonard Bîlbîie, aranjament despre care cei de la firmă habar nu aveau. De asta îi și plăcea lui Radul Popianu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
și nedijmuită În cealaltă margine a Împărăției se Îmbarcau pe cheltuiala lor pe niște vase de lemn rudimentare - făurite parcă-n răspărul navigației, aproape cubice -, botezate de cei ce le vedeau legă nîndu se și plutind În jos pe Dunăre „lădoaiele din Ulm“, după numele portului de Îmbarcare. Purtau asupra lor o Biblie masivă, legată În scoarțe de lemn, cu o cruce de fier pe coperta din față și cu interiorul ambelor scoarțe potrivit de neted, ca stăpînul familiei să poată
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
oară făcută să mute munții din loc. A pornit procesul resedentarizării populației În ținutul Sătmarului prin colonizarea cu șvabi. Totuși, nu i-a prea răsfățat norocul pe cei dintîi nemți aduși de el să se stabilească pe noile sale latifundii. Lădoaiele din Ulm i-au coborît cumva pe oameni pe Dunăre pînă la Pesta. De aici i-au preluat călăuzele pentru un drum de o lună de zile cu căruțele. Apa nepotabilă din pustă i-a făcut pe mulți să-și
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
ne era cunoscută într-o singură versiune: cea tipărită de Sașa Pană în 1970, sub titlul Pagini bizare. Aceasta cuprindea mai vechea ediție din 1930, (intitulată Urmuz. Opera completă), și câteva pagini de însemnări, recuperate de Sașa Pană dintr-un „lădoi” de manuscrise rămase de la Urmuz, la care avusese acces pentru scurt timp în 1930 și care, în condiții misterioase - ca tot ce ține de Urmuz -, dispăruse. Nu se cunoșteau alte texte și, în ciuda certitudinii lui Sașa Pană cu privire la existența respectivei
„Caietul roșu“ al lui Urmuz by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/4356_a_5681]
-
manuscrise care, extrase în grabă pentru ediția din 1930, au putut fi salvate, aflându-se azi în arhiva familiei Pană -, nici nu mai sunt speranțe că ar putea apărea noi creații urmuziene. Decepția editorului care, convins că va găsi în „lădoi” noi texte, a dat tot peste cele 7 schițe cunoscute din publicațiile vremii, plus Fuchsiada, e profilactică, în acest sens. În aceste condiții, ce șanse avea o ediție critică a unei opere restrânse, aparținând unui scriitor despre care amicii contemporani
„Caietul roșu“ al lui Urmuz by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/4356_a_5681]
-
în timpul comunismului: " Du-te, tătucă,-nainte/ Și-i fă loc la președinte/ Și-i sapă groapa-n pătrat/ Să încapă toți din Sfat/ Că-am avut zece hectare/ Și ne-o dat treizeci de are./ O, da' n-ai avut lădoi feștit,/ Cu ziar te-o învălit!" Definițiile de o ironie caustică date modului de viață comunist ca și parodierea formulelor de proslăvire a comunismului ilustrează - încă o dată - rafinamentul creației populare românești. în strigături care nu durează decât câteva secunde sunt
Folclor din timpul comunismului și nu numai... by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Imaginative/14853_a_16178]
-
când vor veni, așa le place. Ea, cu ochelarii pe nas ștrincăne o pereche de șosete cu patru ace subțiri, pentu el. E toamnă. S-au retras în camera din spate , cameră de toată ziua , cu pat și păcel, masă, lădoi lângă sobă și , după ușă , un frigider mic, adus de copii. Au cules porumbul, au adunat prunele coapte, mustoase, au terminat cu cartofii pe care i-au pus în bordeiul zidit de el în panta grădinii, acolo țin și morcovii
TRECEREA de FLORICA PATAN în ediţia nr. 2240 din 17 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383496_a_384825]
-
timp, să se evidențieze ca maestru al Artei medicale. Ai Încredere În mine, messer Alighieri, și Îngăduiește-i puținei mele științe să adauge un grăuncior la a dumitale, care e mai mare. Într-un ungher al prăvăliei se găsea un lădoi din lemn masiv, cu muchiile Întărite prin benzi metalice și Închisă printr-un lacăt de siguranță cu cheie dublă, aidoma celor de la sipetele celor mai mari agenți de schimb valutar din Florența. Spițerul scoase dintr-un scrin două chei de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
sens invers, repetând mișcarea de atâtea ori, că i se păru că nu se mai termina nicicând. Până la urmă, cu o pocnitură, dintele ascuns al Încuietorii slobozi arcul de oțel al lacătului, iar Teofilo deschise larg ușița cea grea a lădoiului. De unde se afla, poetul nu vedea limpede ce se găsea Înăuntru. Avu senzația că celălalt Îi făcea anume paravan cu propriul trup. Izbuti să zărească doar un teanc de scrisori legate printr-o panglică, În fund, și, pe o poliță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
un lichid verzui și sigilată cu un dop din metal. — Iată leacul despre care ți-am vorbit. Un remediu Împotriva oricărei dureri a fragilului trup omenesc. Chiar și suferința sufletului e Învinsă de acest elixir liniștitor, explică Teofilo În timp ce Închidea lădoiul. Depuse cu cea mai mare grijă flaconul pe banc. Dante credea că știe despre ce era vorba. Și la Florența se auzise despre o iarbă adusă În Europa de niște cruciați Întorși de peste mare. Era iarba zisă a Asasinilor, adepții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
să se fi evaporat, după noaptea aceea infernală. După ce se grăbi să ajungă În cameră, diluă zece picături din medicament Într-o cană de apă. Dar, apoi, mai adăugă Încă cinci, Înainte de a se arunca, fără să se dezbrace, pe lădoiul Înalt care Îi slujea drept pat. Nădăjdui că vorbele lui Teofilo fuseseră adevărate. La Început, nu resimți nimic deosebit. Prima lumină a zorilor intra pe fereastră cu o intensitate constantă. Doar zgomotele străzii păreau atenuate, ca și când un covor de fetru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
așezau pături, toate din cânepă, din lână, plapuma cea bună și perina deasupra. Pe pereți erau, la est și la vest, două țoale mici de lână. Peretele de la sud avea geamuri. La capătul 375 patului unde dormea tata era un lădoi din lemn în care mama ținea rufele noastre de purtat, spălate curat. O masă mică rotundă, cu trei picioare pentru pusă ceaunul și mestecat mămăliga.... un ceaun mare pentru fiert apa la spălatul rufelor, un ciubăr mare. Vase: străchini de
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
motani dichisiți sub fereastră - Una câte una, o mână de cireșe zbârcite stropeau uitate grădina dinspre gară - Prețioase organe demult-adunate oftau exilate în foișoare de nori De departe oglinda cu vise chema pe Julia May Îngrămădite pe rafturile igienice ale lădoiului fugi muzicale din sălăți cumpărate la piață porții de brânză de la Jupâneasa Jipa din Fântânele Ușa-ntredeschisă gata să-nghită intrusul - rochia spălată și-apretată de Maria - extrăgea expert bunătăți din pachete, cu atenție, ca să nu scape din mână maioneza
JURNALUL CU VISE AL JULIEI MAY DE MARIANA ZAVATI GARDNER de MARIANA ZAVATI GARDNER în ediţia nr. 864 din 13 mai 2013 [Corola-blog/BlogPost/350286_a_351615]
-
masa din pin de la mijloc Sub lumini, o piramidă din produse-asortate în castroane adânci aurite și farfurii întinse pictate cu flori și himere-ncurcate, cumpărate la târg creionate din zbor în jurul planetei zbârcite, pe-nserate când lumina se cere la lupă. Lădoiul, cu-n etanș cauciuc în jurul ușii masive alinta măruntaie la temperaturi de la Poli Din misterul rochiei, un tremur și-un sughiț galactic scutura nărăvaș frigiderul; îmbrățișări igienice învăluiau comori neștiute sau bănuite... De departe oglinda cu vise chema pe Julia
JURNALUL CU VISE AL JULIEI MAY DE MARIANA ZAVATI GARDNER de MARIANA ZAVATI GARDNER în ediţia nr. 864 din 13 mai 2013 [Corola-blog/BlogPost/350286_a_351615]
-
somnul lui. Trenul trecea prin gări pustii, printre munți și printre văi spre Moldova lui natală: frumoasă Țara Moldovei... Ajunsese la Botoșani pe seară când soarele încă mai strălucea pe boltă. Merse repede la mătușa lui și lăsă cele două lădoaie cu cărți și bulendre și plecă acasă, îi era așa de dor de Ipoteștii lui din copilărie că nu mai avea răbdare să-i vadă. Găsise în gară pe Moș Țupa Chirigiul cu căruța cu care merse tot drumul până-n
EMINESCU ŞI VERONICA- PLECAREA DIN VIENA(CAP13-14) de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1215 din 29 aprilie 2014 [Corola-blog/BlogPost/348044_a_349373]
-
ei scrie poezii și-l amenință pe Gheorghieș, când află de la Mihai ce-i cu el acum în toiul noții, cu un blestem pentru că urgisea copiii prin străini, chinuindu-i. Rămas singur în camera lui, Mihai începu să scârme prin lădoaiele lui și să citească manuscripte. Avea o groază de poezii începute șI neterminate., acum era prilejul să le pieptene și să aleagă câteva pentru Convorbirile literare... Citește manuscripte... Sărmanul Dionis... Egipetul... Înger și demon... Floare albastră... Ochii ei cei mari
EMINESCU ŞI VERONICA- PLECAREA DIN VIENA(CAP13-14) de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1215 din 29 aprilie 2014 [Corola-blog/BlogPost/348044_a_349373]
-
Același lucru putem spune despre el și când este internat la Odesa. Aici se comportă normal, scrie scrisori în țară, vorbește cu doctorii, este invitat la masă etc. El a continuat să scrie și poezie. Dar n-a mai avut lădoaiele lui să-și păstreze ciornele, sau caietele lui, hârtia scrisă, mototolită, fie s-a pierdut, fie a fost aruncată la gunoi. Calvarul poetului a început la Botoșani unde i-a fost administrat prima dată tratamentul cu mercur. Când vine în
EMINESCU LA A 165-A ANIVERSARE DE LA NAŞTERE de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1466 din 05 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/352230_a_353559]
-
măsline. Stau să mă gândesc, tutusi, un pic; Voi lua și vin, o sticlă plină. O să ai nevoie de-un batic, Pentru toate, eu voi fi de vină. Și când cu duba ne vor duce, Încătușați vom sta pe un lădoi. Cu limba doar, o sfântă cruce, Într-un sărut vom tace amândoi. De astăzi timp avem de toate, Vom fi legați de mână permanent. Ne vom iubi pe săturate Și dragoste vom face pe ciment. Azi e pușcăria un hotel
IUBITO, HAI LA PUŞCĂRIE! de GEORGE SAFIR în ediţia nr. 259 din 16 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/341825_a_343154]
-
Același lucru putem spune despre el și când este internat la Odesa. Aici se comportă normal, scrie scrisori în țară, vorbește cu doctorii, este invitat la masă etc. El a continuat să scrie și poezie. Dar n-a mai avut lădoaiele lui să-și păstreze ciornele, sau caietele lui, hârtia scrisă, mototolită, fie s-a pierdut, fie a fost aruncată la gunoi. Dar când vine în țară și i se administrează injecțiile cu mercur, cade în reverie, îmbolnăvindu-se mai rău
163 DE ANI DE LA NAŞTEREA LUI EMINESCU de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 743 din 12 ianuarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/342419_a_343748]
-
Acasa > Versuri > Farmec > COLIND PENTRU ZGÂRCIȚI Autor: Valeria Iacob Tamaș Publicat în: Ediția nr. 315 din 11 noiembrie 2011 Toate Articolele Autorului Scoală gazdă și găzdoi Nu mai durmiți pe lădoi, Vremea-o fi să vă treziti Urătorii să-i primiți... Scoală gazdă, aprinde lampa, Deschide la ușă clanța, Te faci că nu ești acasă Ca să nu ne pui la masă... Mai odată te-om striga Și dacă nu ti-i
COLIND PENTRU ZGÂRCIŢI de VALERIA IACOB TAMAŞ în ediţia nr. 315 din 11 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/345103_a_346432]
-
eu n-am să fiu prin preajmă ca să mă urzice zâmbetul de primată ce-și arogă mult mai multă inteligență decât ar fi posibil să Înceapă sub frunticica cea teșită - mă sperie, zic, gândul de a fi băgat Într-un lădoi de scândură la doi metri sub nivelul solului, Înconjurat de pământ greu, umed și de neclintit. Da, știu... și totuși mi-e teamă. Nu ca tâmpitului de Foiște, adică să nu cumva să fiu Îngropat de viu, ci altfel, ca și cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]