10 matches
-
Cu ce împiedică așadar libertatea de conștiință prezența simbolurilor religioase (în special a icoanelor) atâta vreme cât în învățământul preuniversitar se studiază ore de religie, ținând cont desigur de opțiunea confesională a fiecăruia? Mai degrabă asistăm în această perioadă la o tendință “laicistă” prost înțeleasă care vede în valorile religioase un posibil obstacol în calea libertății fiecărei persoane. Lucrul acesta se observă și în dezbaterea publică privind obligativitatea sau nu a predării religiei în învățământul preuniversitar, controversă ce pare însă a se fi
DESPRE RAPORTUL ŞI RELAŢIA DINTRE BISERICA ROMÂNĂ UNITĂ CU ROMA (GRECO-CATOLICĂ) ŞI STATUL ROMÂN ÎN PERIOADA POSTDECEMBRISTĂ – P. I... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 517 din 31 mai 2012 by http://confluente.ro/Despre_raportul_si_relatia_dintre_bise_stelian_gombos_1338454169.html [Corola-blog/BlogPost/358725_a_360054]
-
antipozii publicisticii teologice din România de astăzi? Avem o presă culturală în care, cu onorabile excepții, se afișează mai degrabă alianțe tribale și războaie între persoane și generații decât se discută adevărul unor filozofii. Într-o stranie complicitate cu alergiile laiciste din Hexagon, foarte mulți privesc fenomenul religios ca pe un subiect tabu, când nu-l văd ca pe un indiciu al retrogradării sociale. Atunci când discută însă religiosul- și nu oricum, ci la persoana a III-a -, intelectualul respectabil n-ar
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
lucru putem spune despre cele anticlericale. De fapt, partidele specific anticlericale au fost înfrînte de dezvoltarea partidelor muncitorești care, în țările catolice mai puțin în Irlanda -, au preluat o parte din obiectivele lor. Redusă doar la o dreaptă a curentului "laicist", majoritatea partidelor anticlericale au preferat să se reorienteze. Dintre cele două familii de partide care au produs clivajul Biserică / Stat, numai democrația creștină mai există ca forță politică importantă. De aceea, ea va constitui obiectul principalelor analize, mai ample, din
by Daniel L. Seiler [Corola-publishinghouse/Science/1118_a_2626]
-
economic și social, iată contextul în care s-a dezvoltat ceea ce numim "mișcarea catolică", un ansamblu foarte divers de organizații care au căutat să transpună credința creștină în acțiune publică, și să apere Biserica (mai ales Biserica Catolică) împotriva curentelor laiciste și anticlericale manifestate în cadrul Statelor moderne. Sînt imposibil de evitat, cel puțin în ceea ce privește originile democrației creștine, referințele la ceea ce Emile Poulat numea "matricea"9 adică la catolicismul intransigent al lui Jean-Marie Mayeur 10. Mișcarea "Intransigeantisme", după expresia istoricilor italieni, care
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
perspectivă intransigentă. Ambiția sa era aceea de a promova o societate creștină opusă Statului liberal. Orice încercare de apropiere de liberali era sortită eșecului, căci abia mai tîrziu s-a putut afirma un anumit clerico-moderantism. Ocuparea Romei, precedată de legi laiciste, mai ales acelea din 1855 privind comunitățile religioase și cele din 1866-1867, a pus capăt tentativelor catolicilor liberali din Piémont, grupați în jurul publicației L' Armonia della religione con la civiltà. Un reprezentant de seamă al acestor blocaje era părintele Margotti
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
o politică foarte abilă care viza anularea principalei semnificații politice a PPI-ului: aceea de a-i promova din nou pe catolici în viața politică italiană și în special aceea de a apăra drepturile Bisericii într-un Stat anticlerical și laicist. El a înțeles necesitatea unui dialog direct cu Sfîntul Scaun, care trecea prin marginalizarea partidului și prin agravarea contradicțiilor din interiorul lui. La rîndul lui, noul papă, Pius al XI-lea, nu considera partidul ca pe un instrument ideal care
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
CDU-ul, ce nu mai reprezenta un partid de apărare a Bisericii, ci unul de inspirație creștină nonclericală, capabil să reziste la cerințele Sfîntului Scaun și ale episcopatului, cu riscul de a apărea în ochii unor episcopi ca un Säkularisant, laicist 2. Totuși, în convulsiile revenirii la pace și ale reconstrucției, partidele creștin-democrate au primit din partea Bisericii catolice un fel de "etichetă" oficială. Mult timp suspectate de Roma, fiind minoritare în sînul catolicismului, aceste partide au devenit partide recunoscute în ierarhie
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
Într-un text de autoprezentare intitulat „Cine sunt?”, publicat pe site-ul Universității „LUISS” din Roma, unde predă în prezent, Antiseri scrie despre sine: „Sunt catolic dar nu „tomist”, ci mai degrabă „pascalian”; liberal dar nu libertar; laic dar nu laicist; polemic în ceea ce privește logica problemelor, dar nu un certăreț, ci mai degrabă „o persoană de o incomoditate cordială”. Dario Antiseri și-a început formarea filosofică în cadrul Universității din Perugia, avându-i coordonatori pe filosofii Pietro Prini și Armando Rigobello, ambii promotori
Actualitatea gândirii franciscane : răspunsurile trecutului la întrebările prezentului by Dario Antiseri () [Corola-publishinghouse/Science/100957_a_102249]
-
are dreptate când notează că „cultul este o componentă integrantă a vieții etnice”: separația dintre Biserică și Stat este un element tipic occidental modern, produs de mișcări cu caracter umanist și iluminist, dus la consecințe extreme de guvernele de inspirație laicistă. Dar acceptarea acestui principiu nu este universală: bisericile acceptă această separație acolo unde văd pericolele legate de confuzia religioasă și politică de tip constantinian, dar o combat cu toate mijloacele sau, cel mult o acceptă strângând din dinți ca pe
Israel în timpurile biblice : instituții, sărbători, ceremonii, ritualuri by Alberto Soggin () [Corola-publishinghouse/Science/100992_a_102284]
-
culturi nu poate avea loc în cadrul instituțional al religiei sau al laicismului, ea presupunând însă în același timp asumarea acestor diferențe. Pe de altă parte, totuși, trebuie să ne întrebăm ce comunicare de substanță poate avea loc între o cultură laicistă și o cultură teonomă: într-o astfel de situație există în permanență posibilitatea ca acest conflict de valori al celor două culturi să devină un conflict armat, în ultimă instanță. Deși comunicarea interculturală nu este încă strict definită, există, din
Comunicarea interculturală. Paradigmă pentru managementul diversităţii by Silvia Popescu [Corola-publishinghouse/Science/923_a_2431]