18 matches
-
unitarianismul" și "catastrofismul", ambele opuse una alteia, între ele menținându-se o continuă dispută. Cea mai semnificativă teorie evoluționistă pre-darwinistă este cea a lui Jean-Baptiste de Lamarck. Bazată pe ipoteza "moștenirii caracterelor dobândite", această teorie, cunoscută și sub numele de lamarckism, a fost acceptată până la începutul secolului al XX-lea. Idei asemănătoare fuseseră enunțate încă din antichitate de către Aristotel și Hippocrate, dar nu au fost luate în considerație. Lamarck descrie un fel de lanț al evoluției care începe de la microbii inferiori
Istoria biologiei () [Corola-website/Science/314484_a_315813]
-
cu vederi radicale, Darwin aderă la societatea "Plinian Society". Pentru prima dată, viitorul savant intră în lupta polemică dintre știință și religie. De asemenea, Darwin asistă la prelegerile profesorului Robert Edmund Grant despre concepția evoluționistă a lui Lamarck (denumită ulterior "lamarckism"). Darwin este surprins de aceste idei deși le mai întâlnise și în lucrările bunicului său, Erasmus. Până atunci știintele naturii se bazau pe creaționism. Și cum natura era considerată o creație divină, în acea epocă, specialiștii în științele naturii aparțineau
Concepția despre religie a lui Charles Darwin () [Corola-website/Science/314698_a_316027]
-
înzestreze cu suflet ("animalitate")... și care să posede facultatea de a continua să se îmbogațească prin propria sa inerentă activitate și de a oferi aceste îmbunatățiri dintr-o generație într-alta întregii posterități, o lume fără sfârșit!"" prin care anticipează lamarckismul. Când Charles Darwin s-a dovedit incapabil de studiile medicale, tatăl său îl trimite la colegiul "Christ's College" din Cambridge, pentru a fi licențiat în științe umaniste, un prim pas spre a deveni preot de parohie. Inițial, tânărul Charles
Concepția despre religie a lui Charles Darwin () [Corola-website/Science/314698_a_316027]
-
a profitat de orice ocazie de a procura fosile „cu aur sau prin galop”. La Montevideo, în noiembrie, i-au parvenit de acasă o copie a celui de al doilea volum din "Principiile geologiei" de Charles Lyell, o negare a lamarckismului în care nu exista strămoș comun pentru diferite specii sau un progres de ansamblu în corelație cu lentele modificări geologice, ci doar un ciclu continuu în care speciile apăreau în mod misterios, adaptate îndeaproape unor „centre de creație”, după care
A doua călătorie a vasului Beagle () [Corola-website/Science/324537_a_325866]
-
supraviețuiesc numai indivizii care sunt mai bine adaptați. Acest caracter aleator al variațiilor, dar și aparenta risipire de mijloace de care natura dispune în mod inexorabil, toate acestea se opun unei presupuse morale divine. Opozanții acestei teorii erau atrași de lamarckism, o teorie evoluționistă pre-darwinistă, care punea accentul pe trăsăturile moștenite de indivizi. Originea speciilor a fost publicată la 24 noiembrie 1859. Lucrarea a marcat o revoluție în știință asemeni Filozofiei naturale (1867) a lui Newton sau teoriei germenilor, elaborată de
Reacții la teoriile lui Darwin () [Corola-website/Science/314631_a_315960]
-
exercițiilor fizice. El argumentează că aceste schimbări ar fi moștenite de generațiile următoare și ar produce o ușoară adaptare la mediu. Este vorba de mecanismul secundar de adaptare prin "moștenirea caracteristicilor dobândite" care avea să fie cunoscut sub numele de lamarckism și care va influența gândirea evoluționistă până în secolul al XX-lea. Teoria lui Lamarck este îmbogățită de Georges Cuvier și determină formarea unui curent francez numit "transformaționism", care ulterior a influențat și școala britanică de anatomie comparată. Printre reprezentanții cei
Istoria gândirii evoluționiste () [Corola-website/Science/314483_a_315812]
-
Lisenkoiste Miciurin a fost promovat ca lider sovietic în teoria evoluției, propaganda subliniind superioritatea și productivitatea biologiei sovietice miciuriniste (мичуринская биология) față de biologia neproductivă Weismanist-Morganist-Mendelistă capitalistă. De fapt teoria lui Miciurin despre influența mediului asupra eredității era o variantă a Lamarckismului. Poziția lui era că sarcina unui selecționist era de a asista și îmbunătăți selecția naturală. În URSS a fost larg popularizată declarația lui că „"Nu ne putem aștepta la favoruri din partea naturii. Să i le luăm - asta e sarcina noastră
Ivan Vladimirovici Miciurin () [Corola-website/Science/314727_a_316056]
-
găsit o soluție conflictului dintre lamarckieni și mendelieni i-a ajutat pe eugeniștii români să se plaseze În cadrul mai larg al mișcării internaționale și să Își susțină poziția ca pe o atitudine progresivă față de problemele sociale ale epocii. Înfruntarea dintre lamarckism și mendelism Începuse În primul deceniu al secolului XX38. Conform școlii lamarckiene, caracteristicile dobândite de-a lungul unei vieți puteau fi transmise pe cale ereditară. Mediile care Încurajau dezvoltarea produceau progres pentru toți beneficiarii lor. Responsabilitatea indivizilor În alegerile privind reproducerea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1967_a_3292]
-
din Germania și Anglia, În parte din cauza Îndoielilor cu privire la credibilitatea lor științifică și În parte pentru că lamarckienii erau percepuți ca reformatori de stânga care doreau să Împovăreze statul cu mai multe responsabilități față de pătura săracă, „degenerată”, a orașelor 42. Totuși, lamarckismul și-a menținut susținerea În Franța și, Într-o mai mică măsură, În Anglia pe tot parcursul perioadei interbelice 43. Conflictul dintre lamarckieni și mendelieni se derula dincolo de credibilitatea științifică a argumentelor acestora. Mai mulți istorici ai eugeniei au arătat
[Corola-publishinghouse/Administrative/1967_a_3292]
-
Mai mulți istorici ai eugeniei au arătat felul În care această controversă a devenit contextul În care au fost aduse În discuție diverse abordări ale sănătății publice din țările În curs de industrializare 44. Spre exemplu, Loren Graham arată că lamarckismul era teoria preferată de social-democrații moderați, În timp ce mendelismul Își găsea adepți mai ales printre practicanții de profesii și persoanele cu ocupații academice care aveau orientări politice de dreapta 45. În anii ’30, teoriile mendeliene ale eredității dominau mișcarea eugenistă din
[Corola-publishinghouse/Administrative/1967_a_3292]
-
progresul cu exercitarea controlului asupra reproducerii și, implicit, asupra alegerii partenerilor de viață, asupra accesului la mijloacele contraceptive și chiar asupra capacității de a da viață. Cei mai mulți promotori ai eugeniei din România erau de partea poziției mendeliene În controversa dintre lamarckism și mendelism, dar, În același timp, programele lor accentuau importanța factorilor de mediu 47. O astfel de poziție era, În mare măsură, rezultatul instruirii primite de medicii români În timpul studiilor din străinătate, pe care majoritatea le făcuseră În școli de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1967_a_3292]
-
the Name, pp. 44. 47. O ambivalență similară - mai puternic Înclinată Însă de partea neolamarckianismului - caracterizează și mișcarea eugenistă chineză. Vezi Dikötter, Imperfect Conceptions. 48. Weindling, Health, Race and German Politics, pp. 298-304. 49. V. Pușcariu, „Teoriile evoluției: Lamarck și lamarckismul: Geoffroy Saint-Hilaire”, Buletin Eugenic și Biopolitic, vol. 1, nr. 2, februarie 1927, pp. 35-37. 50. V. Pușcariu, „Mendelismul la om: Ereditatea caracterelor fiziologice”, Buletin Eugenic și Biopolitic, vol. 1, nr. 3, martie 1927, pp. 66-71. 51. Marinescu, Despre hereditatea. 52
[Corola-publishinghouse/Administrative/1967_a_3292]
-
Valentin, „Problema eredității - Legile lui Mendel”, Buletin Eugenic și Biopolitic, vol. 1, nr. 2, februarie 1927, pp. 31-34. Pușcariu, Valentin, „Selecția sexuală la om”, Buletin Eugenic și Biopolitic, vol. 11-12, noiembrie-decembrie 1928, pp. 320-324. Pușcariu, Valentin, „Teoriile evoluției: Lamarck și lamarckismul; Geoffrey Saint-Hilaire”, Buletin Eugenic și Biopolitic, vol. 1, nr. 2, februarie 1927, pp. 35-37. Racoviță, Emil, Evoluția și problemele ei, Editura Asociațiunii, Cluj, 1929. Racoviță, Emil, „Valoarea științei”, Revista de Filosofie și Pedagogie, vol. 1, fasc.1, ianuarie 1906, p.
[Corola-publishinghouse/Administrative/1967_a_3292]
-
1810). ¶ Apare Philosophie zoologique / Filosofie zoologică de Jean-Baptiste Lamarck, în care se introduce prima teorie științifică a evoluției (animalele evoluează din forme de viață mai simple spre forme mai complexe). Teoria evolutivă a lui Lamarck, cunoscută acum sub denumirea de lamarckism, avea ca fundament ideea că descendenții pot moșteni trăsăturile pe care părinții le-au dobîndit în timpul vieții lor. Ideea aceasta a fost discreditata ulterior de Darwin și Weissman, dar a fost reluată și elaborată în secolul al XX-lea de
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
ramificații și poate fi atât de impredictibilă. Teoria selecției naturale a putut explica, pentru prima dată, varietatea modalităților de adaptare a ființelor vii la ambianța în care trăiesc, ca și imperfecțiunea adaptărilor. Atât doctrina creației separate a speciilor, cât și lamarckismul nu puteau explica în mod satisfăcător aceste două categorii de fapte. Din punctul de vedere al creaționismului tradițional, varietatea modalităților de adaptare a organismelor care trăiesc într-o anumită ambianță și imperfecțiunea acestor adaptări apăreau drept imperfecțiuni ale Proiectului și
Darwin şi după Darwin: studii de filozofie a biologiei by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1366_a_2708]
-
fapte. Din punctul de vedere al creaționismului tradițional, varietatea modalităților de adaptare a organismelor care trăiesc într-o anumită ambianță și imperfecțiunea acestor adaptări apăreau drept imperfecțiuni ale Proiectului și, prin urmare, ale Proiectantului. Iar din punctul de vedere al lamarckismului, aceste fapte puneau în evidență limite dintre cele mai drastice ale aplicării unuia din principiile acestei tradiții de cercetare, încrederea în capacitatea mediului de a modela funcțiile, structurile și comportarea organismelor. Dacă, așa cum scria Lamarck în a sa Philosophie zoologique
Darwin şi după Darwin: studii de filozofie a biologiei by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1366_a_2708]
-
milioane de ani a speciei, timp în care specia a venit în contact cu un număr enorm de antigene diferite și a înscris în patrimoniul său genetic diferențierea unui număr echivalent de clone de limfocite. Este un exemplu tipic de lamarckism (principiul eredității caracterelor dobândite). Toate celulele unei clone poartă pe suprafața lor molecule identice de anticorpi care funcționează ca receptori specifici de antigene (fig. 1.5). Selecția clonală determină producerea de celule plasmatice secretătoare de anticorpi și o rezervă mărită
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de imunogenetică. Partea I by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91987_a_92482]
-
animale. Tot în acest an, John Tyndall definitivează metoda sterilizării fracționate care îi poartă numele. în disputa de la Academia Franceză de științe, dintre Pouchet și Pasteur (1860 - 1865), învingătoare a ieșit teoria generației spontanee. Tot în sec. XIX, paralel cu lamarckismul și darwinismul, își face loc embriologia experimentală și comparată, cu Prévost, Damas și Geoffroy Saint-Hillaire în al treilea deceniu al sec. XIX și apoi, printr-o întreagă pleiadă de embriologi europeni și americani. Numărul lor va crește considerabil în sec
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]