34 matches
-
în călătorul Hans Christian Andersen un sentimental romantic. Tot ce vede îl încîntă, e la tot pasul entuziasmat, fericit, mișcat pînă la lacrimi. Cîntecele, tristețea, sau fie și simpla forfoteală a celor întîlniți creează adevărate seisme în sufletul observatorului lor. Lamartinian cu supramăsură, celebrul autor de povești care au vegheat copilării universale se află într-o permanentă combustie interioară pe durata călătoriilor sale. Exclamațiile pe care i le stîrnesc peisajele și oamenii sînt nenumărate, iar extazul lui molipsitor. Misia de călător
"Cît de înflăcărat, cît de minunat!" by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16772_a_18097]
-
celebrează în persoana lui Heliade "un Dante roumain", întrupare a tipului romantic, solitar neînțeles, persecutat de lumea imorală. Dacă Lamartine, "obsesie modelatoare a pașoptiștilor", îl va reține întrucîtva, un punct de atracție mai puternic îl va constitui Victor Hugo: "Naturii lamartiniene dematerializate, estompate îi va prefera acum peisajul viu colorat, pitoresc și exotic al temperamentalului Hugo. Reprezentarea din Neron a împăratului roman, identificat cu simbolul geniului nebun, rafinat și înclinat spre orgii, pare să fie un ecou după Un chant de
Un conspect Macedonski by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16172_a_17497]
-
baroc? S-a demonstrat suficient de convingător și prezența romantică a poetului Nopților (ideea pitagoreic-platoniciană a frumosului ca lege a armoniei cosmice, teoria arheului și a metempsihozei, ocultismul, socialismul utopic, funcția spiritualist-simbolică a naturii, poza byroniană a semeției demonice, poza lamartiniană în peisaj, grandilocvența filosofantă a la Victor Hugo, picturalitatea exotică în felul lui Gauthier etc.), spre a nu mai vorbi de caracteristicile sale simboliste sau de rolul său, capital, de descălecător al modernismului autohton. Din nefericire (sau dimpotrivă!), conceptele literare
Baroc existențial by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9585_a_10910]
-
mai grav, un anarhist beat. Mă pune să suflu în fiolă, deși îl avertizez în prealabil că nu beau niciodată alcool, nici măcar la sindrofii. Fiola, desigur, are bunul simț să nu se înverzească. Moment de tensiune poetică... Luna se reflectă lamartinian în tresele epoleților... Plutonierul pare frământat; fruntea, într-un suprem gest de concentrare intelectuală, îi este brăzdată de cute. Mă întreabă cu ce mă ocup. Student la Litere? Mormăie că ne știe el prea bine pe noi, ăștia care n-
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
mai ales compuneri originale), apoi totalitatea meditațiilor compuse în jurul anului 1842 (celebrele Umbra lui Mircea, Mormintele, Trecutul etc.) sunt scrise în versul consacrat de Heliade, adică în alexandrin românesc. Sceneria, decorul, atmosfera trimit indubitabil la cunoscuta sursă, la Méditations poétiques lamartiniene: noaptea ori înserarea, apele discrete, stîncile și pădurea, ruinele medievale, fantomele se îmbinau aproape demonstrativ între ele, sub semnul melancoliei și al armoniei de factură religioasă (biserici izolate, candele, sunet de clopot). Poezia lui Lamartine, exportată în zona Dunării, dădea
La Fontaine al nostru by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7936_a_9261]
-
ori în epoca pașoptistă revanșa clasicismului restant a fost mai evidentă decît la Grigore Alexandrescu. Acest salonard și poet al conversației spirituale, născut întîmplător 1810, a debutat la 1832; prin forța lucrurilor, limbajul său poetic a trebuit să fie cel lamartinian. Scriitor sensibil și cu intuiție lingvistică precisă, Alexandrescu a optat pentru ceea ce, la 1830, reprezenta modernitatea; dar a crezut toată viața (ca retoricieni secolului al XVIII-lea și ca Heliade - maestrul detestat) că poezia se învață de la maeștri, că trebuie
La Fontaine al nostru by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7936_a_9261]
-
elegiacă, eventual de la credința mai generală, ajunsă până azi, potrivit căreia adâncimea se află mai degrabă în solemnitate și tristețe decât în bucurie și relaxare. Cu Înserare și Rugăciune (a doua apărută postum), Cârlova inaugurează la noi romantismul de sugestie lamartiniană. Legătura cu literatura franceză,traducerile din Voltaire, îl plasează și în trena clasică-iluministă. Cu acestea, poezia se află la confiniile modernității noastre literare. În tranziție fiind, elementele vechi (petrarchizante, câteva arhaisme și provincialisme în limbaj) coexistă cu cele noi, acestea
Armoniile lui Cârlova by Constantin Trandafir () [Corola-journal/Journalistic/7345_a_8670]
-
canonizarea, fie și sub forma unei ediții, publicul și-a însușit spontan noua formă, răspîndind-o, parafrazînd-o și adaptînd-o, pînă la pragul trecerii ei în folclor. După Conachi, perioada pașoptistă, reticentă în compunerea unui limbaj pasional, a rămas însă la Romantismul lamartinian, edulcorat și perifrastic. Poeții pașoptiști nu au strălucit nici pe departe în exprimarea poetică a erosului, zonă la ei extrem de palidă și puțin reprezentativă (cîteva excepții, precum Bolintineanu, nu modifică esențial peisajul). Abia mult mai tîrziu, Eminescu, renunțînd la ceea ce
Părintele (re)găsit al poeziei românești Costache Conachi by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5270_a_6595]
-
entități non-culturale, considerînd-o mijloc de a atinge valori sociale, politice, umanitare etc., odată cu Bolintineanu ea se dispensează de pretexte nonpoetice, ajunge valoare în sine. Poetul a făcut la început parte din „școala lui Heliade”, aderînd instinctiv la cadența de inspirație lamartiniană și utilizînd un limbaj intens-neologic; debutul din 1842, cu lamartiniana O fată tînără pe patul morței, se produsese în revista lui Heliade „Curier de ambesexe”, iar prezentarea elogioasă a maestrului intuia în debutant un discipol sigur. Spre deosebire însă de
D. Bolintineanu, poet și nimic altceva by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5431_a_6756]
-
umanitare etc., odată cu Bolintineanu ea se dispensează de pretexte nonpoetice, ajunge valoare în sine. Poetul a făcut la început parte din „școala lui Heliade”, aderînd instinctiv la cadența de inspirație lamartiniană și utilizînd un limbaj intens-neologic; debutul din 1842, cu lamartiniana O fată tînără pe patul morței, se produsese în revista lui Heliade „Curier de ambesexe”, iar prezentarea elogioasă a maestrului intuia în debutant un discipol sigur. Spre deosebire însă de Cîrlova, Bolliac, Alexandrescu etc., noul venit manifestă rapid o dispoziție
D. Bolintineanu, poet și nimic altceva by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5431_a_6756]
-
termenilor francezi ai celebrului poem răzbate doar aproximativ sub haina românească de împrumut (vederea-mi se răpune ori cu-ncetul și treptat sună bizar în limba română, chiar într-o traducere); Heliade urmărea însă doar senzația melodică generală, iar melodia lamartiniană se înfiripa lent, cu efort. Dincolo de mesajul ideatic al poemului, traducătorul român căuta o cadență interioară, întruchipare a stării de melancolie dominantă în text. Odată cu noua poezie, alexandrinul românesc (de 14 silabe, sub formă catalectică și acatalectică) își face apariția
Întemeietorul by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5539_a_6864]
-
astfel de la o poezie scrisă în limba apropiată de cea cotidiană (vezi suita de sonete începute cu acela închinat anului 1830 și continuînd cu ciclul Visul) la poezia scrisă într-o limbă tot mai „ireală” în raport cu norma comună. Inițial, tiparul lamartinian oferise deja posibilitatea unor combinații pînă atunci inedite, a unor exemple frapante de poezie concomitent românească și modernă. Poeziile în limbaj pur neolatin vor continua reforma, ducînd-o la apogeu. Cele mai cunoscute poezii heliadești au o mare intensitate romantică, apropiindu
Întemeietorul by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5539_a_6864]
-
creației. Pentru el, în timp ce poezia reprezenta registrul superior, forma supremă de întruchipare a cuvîntului, proza i s-a părut legată de realitatea banală. De aceea, a înălțat discursul poetic, opunîndu-l programatic limbajului curent,care avea pură funcție de comunicare. Inedita cadență lamartiniană a întruchipat cea dintîi fază de înălțare a limbajului; neo-latinizarea absolută marchează cea de a doua fază a construcției heliadești. S-a rîs enorm, începînd cu Titu Maiorescu, de poeziile ultimei perioade. Astăzi, rîsul care le-a însoțit pare forțat
Întemeietorul by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5539_a_6864]
-
moarte și de spațiul astral, aflat dincolo de pămîntul nostru. Rămîne curioasă și impresionantă această atracție a morții ce l-a însoțit pe scriitor încă din tinerețe, în timp ce omul social Heliade se lansa în nenumărate întreprinderi concrete, culturale și publice. Retorica lamartiniană de glorificare a extincției a găsit la Heliade un ecou profund: pentru poetul român, adevărata existență începe dincolo de ultima clipă, iar fericirea nu o putem afla decît postum. Nu e vorba aici de religiozitate profundă, ci de o chemare irațională
Întemeietorul by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5539_a_6864]
-
rece, starea de maximă luciditate, puritatea apei înghețate amintind de cea a cristalului se adaugă și se constituie în adăpostul princiar al evadatului din sine. La ce bun un suflet mare, dac-atârnă ca o zdreanță ? Iar versul trimite la lamartinianul Un seul être vous manque, et tout est depeuple . Un suflet mare, cât o Himalaie, se face mic, în fața pustiitoarei singurătăți. În fața neființării, pândită de ne(-mai-)fiind, ființa reproșează vieții colții răi, trimitere mai degrabă la colții de stâncă
INGER RASTIGNIT (POEME SOPTITE) DE VASILE BURLUI de POMPILIU COMSA în ediţia nr. 579 din 01 august 2012 [Corola-blog/BlogPost/360026_a_361355]
-
unul a cărui operă rezistă prin capacități de adaptare la Satiră, Duhului meu! Doar cărțile cu mine e greu să se împace mai bine poci a spune hoțiile urmate Un poet cu rol asumat!Cu un crez contemplat meditativ, militant lamartinian ricoșând cu o galerie tipologică de fabule! Referință Bibliografică: GRIGORE ALEXANDRSCU SAU MEDITAȚII ELEGII EPISTOLE / Florica Ranta Cândea : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2245, Anul VII, 22 februarie 2017. Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Florica Ranta Cândea : Toate Drepturile
GRIGORE ALEXANDRSCU SAU MEDITAŢII ELEGII EPISTOLE de FLORICA RANTA CÂNDEA în ediţia nr. 2245 din 22 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/340577_a_341906]
-
influența liricii pastorale a clasicismului. Poezia sa va mărturisi înrâurirea primită din două surse importante din care se va nutri, pentru o bună bucată de vreme, r. românesc: așa-numitul „preromantism” francez (mai ales prin Volney) și meditația de factură lamartiniană. Generația care începea să se manifeste în anii ’20 ai secolului al XIX-lea se va defini printr-o asemenea adeziune simultană la poetica romantică și la aceea a clasicismului. Mai toți reprezentanții acestei generații învățaseră la școli unde educația
ROMANTISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289353_a_290682]
-
patrie și libertate), prinse în faldul romantic al fatalității și damnării („Să fii om, să ai un suflet, să-ți vezi mâna sfâșiată / Și să nu poți nici să speri, nici să plângi, nici să vorbești”), se alătură sentimentalismului duios, lamartinian, din versurile de dragoste, dar dau curs și indignării stârnite de ipocrizia și parvenitismul vremii. Abstracția și convenționalul minează o astfel de poezie, consonantă, prin unele accente, cu atitudini din lirica lui Gr. Alexandrescu, D. Bolintineanu, B.P. Hasdeu. SCRIERI: Poezii
NICOLEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288443_a_289772]
-
tinerimei”, „Sămănătorul”, „Viitorul”, „Universul”, „Universul literar”, „Flacăra”, „Lumea copiilor”, „Adevărul literar și artistic”, „Licăriri”, „Slove”, „Roma”, „Cuget clar”, „Progresul economic” (a figurat și ca director al acestui periodic gălățean), „Darul vremii”, „Utopia” ș.a. Tânăr, poetul compune versuri fluente, cu înrâuriri lamartiniene și nuanțe de mic răsfăț heinean. Ca la mulți posteminescieni din ultima parte a veacului, descrierile apar „poetizate”, pastișele au oarece grație. La tema romantică, trimite și prima sa carte, Singurătate (1897), al cărei cuprins este eterogen. Nota sentimentală și
BUZDUGAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285972_a_287301]
-
de altădată. Amploarea reflecției, nocturnul tainic, metafore concretizând abstracții („negura uitării”, „aripile vremii”, „viscol de dureri”) configurează la C. schița unui stil, nu fără retorică, dar capabil să se ridice până la viziune lirică. Înserarea este prima elegie românească în spirit lamartinian, în care tristețea, neliniștea nedefinită și gravă (se cultivă un fel de mister al stării afective) și singurătatea se reliefează prin contrast cu calmul naturii, cu liniștea câmpenească (sesizată, în ciuda unor note de bucolică gessneriană, cu o sensibilitate profund românească
CARLOVA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286110_a_287439]
-
Franței față de care tînărul autor se simțea irezistibil atras: „Istoria literaturii ne stă de față și ne spune că literatura noastră a fost un simplu parazitism. D. Iorga a notat admirabil cîndva cît am fost de franțuziți cu logofătul Conachi, lamartinieni cu Bolintineanu, hugolatri cu Alecsandri. Lista se poate continua. Bălcescu nu l-a uitat pe Lammenais, cum nu l-a uitat Costache Negruzzi pe Prosper Merimée, Macedonski a început cu Musset și a sfîrșit cu Mallarmé. De la 1900 pînă astăzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și mai tîrziu, cutare vers din Heliade nu este decît o traducere din Lamartine, ideile despre artă ale lui Grigore Alexandrescu trimit În chip direct la Boileau. Valea, spațiul securizant al lui CÎrlova, Grigore Alexandrescu, este o variantă a vîlcelei lamartiniene. Florile Bosforului duc gîndul la Orientalele lui Hugo, un episod din Primăvara amorului reproduce un fragment din Anacreon. Figurile cele mai răspîndite ale imaginarului sînt acelea folosite de romanticii europeni de nuanță latină. Originalitatea talentului nu trebuie căutată Însă În
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
se prefigurează, așadar În aceste versuri. Poetul este predestinat să rătăcească În Întunericul durerii și nici un loc nu e suficient de sigur pentru a Împăca sufletul. Există, totuși, popasuri mai lungi, spații favorabile, și unul dintre ele este „vesela vale” lamartiniană. Este spațiul singurătății, al iubirii și al copilăriei. Aici se desfășoară ceremonialul așteptării și al reveriei Într-o expresie mai direct lirică (Reverie): „De zgomot departe, În vesela vale, A cării verdeață ades am călcat, În liniștea nopței, privirile tale
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
un loc „bun de iubire”. PÎnă la urmă plaiul se identifică, printr-o răsturnare previzibilă de sensuri, cu (ara. Poetul leagă de acest spațiu un sentiment al duratei și al dumnezeirii (armonie, grandoare liniștită, permanență, singurătate confortabilă). Apare și valea lamartiniană, spațiu al tainei, al plăcutei complicități Între lucruri („jos În valea tăinuită”), Însă adevăratul spațiu de securitate În imaginarul alecsandrian este lunca. Îl aflăm peste tot ca obiect de referință și obiect de meditație lirică: loc de refugiu, obiect, În
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Marino în relansarea valorică a autorului Nopților, Vladimir Streinu își pune o întrebare fundamentală: „Unde se află centrul, adică nucleul radiant al poeziei lui Macedonski?” Răspunsul este edificator: „ Un romantism de tip byronian, care naște semeția și satanismul, un altul lamartinian înălțându-se ca aburii dimineții din peisaj, unul apropiat de al lui Hugo, grandilocvent și filozofant, iar altul mai reținut, pictural îndeosebi și exotic în felul lui Gautier, în sfârșit, un romantism aproape sintetic e silit să conviețuiască, în impresia
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92909]