1,578 matches
-
moldoveni iubesc să copie" (ase.md); , Domnul Arkadie nu iubește să fie în postura de profesor" (cnti.moldnet.md) etc. Cel mai probabil e ca aceste construcții să provină din calchiere, în traduceri stîngace din limbile romanice (verbele care continuă latinescul amare, de exemplu fr. aimer, au și sensul ,a plăcea", construindu-se cu un alt verb la infinitiv) și în ultima vreme, desigur, din engleză (copiindu-se construcțiile verbului love). Antonimul a urî se construiește mult mai ușor cu un
"Iubește să cumpere..." by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/11258_a_12583]
-
teme ale secolului XX și stabilind diverse relații între ele." Asta e cam tot ce nu e piesa lui Nicolau în textul ei; aluziile la Caligula sînt permanente - extravaganțele vestimentare și gastronomice și, mai ales, insistența asupra încălțărilor (caligula e latinescul pentru cizmulițe) așezate chiar pe tron ca să dea sentințe prin mișcarea lor, dar textul e destul de coerent în sine ca să facă povestea cu legenda superfluă, absolut inutilă lecturii. Majestatea Sa e tiranul, dictatorul absolut care se vrea din ce în ce mai mare, în
Clasicii by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/14672_a_15997]
-
Ivănescu, G. Ibrăileanu, E. Coșeriu, Mioara Avram) cît și străini (A. Meillet, R. Lepsius, Alf Lombard). ... Pentru că î-ul provine dintr-un a în doar 31% din cuvinte; în marea majoritate a cazurilor (69%), î-ul provine din cuvinte (fie latinești, fie de altă origine) CARE NU CONȚINEAU SUNETUL/LITERA A în locul respectiv, ci unul/una din sunetele/literele E, I, O sau U, așa că transcrierea sa azi prin â este absurdă. Dacă am fi paroxistic de pedanți, ar trebui să
De ce scriu cu î din i by George Pruteanu () [Corola-journal/Journalistic/14685_a_16010]
-
privilegii. Astăzi, uitate de tehnică, ele își oferă mai mult partea estetică, - șerpi de bronz încolăciți, închipuind mânere de ridicat țeava, peștii de bronz de tot felul având și ei același rol și din când în când printre ele in-scripții latinești. Nu lipsește câte un N mare, din când în când, semn că țevile respective cântărind multe tone bubuiră la Austerlitz, la Jena, Rivoli, Wagram și cine mai știe pe unde, înainte de a ajunge niște obiecte ciudate de muzeu... Se trăgea
Reflexe pariziene by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14825_a_16150]
-
devenim niște pîrliți de balcanici. Cui trebuie să-i demonstrăm latinitatea limbii române? Cei care o știu, fie ei români sau străini, o știu oricum, iar pe ceilalți n-o să-i lămurească un semn cu căciulă care marchează un "a" latinesc (și măcar dacă ar fi așa întotdeauna!). Specialiștii nu au nevoie de astfel de semne, profanii nu sînt interesați, pe cetățeanul de rînd mai mult îl încurcă. Reforma e inutilă și nu dovedește nimic nimănui. Iar dacă vrem să ne
Ortografia și propaganda by Radu Pavel Gheo () [Corola-journal/Journalistic/14369_a_15694]
-
chiar a "imnului"... În fond, care este semasiologia cuvântului "imn" și de unde provine el?... Imnul (ca și oda) desemnează o varietate solemnă a genului liric destinată unui eveniment sau unei personalități legendare și derivă din grecescul "hymnos" - cântec de biruință (latinescul "hymnus", francezul "hymne"). Spre deosebire de odă, imnul rămâne legat de acompaniamentul muzical, putând fi interpretat și de cor. Când sursa de inspirație a evoluat spre civism, s-au născut imnurile naționale, ca formă de trăire a unei stări de bucurie, de
Imnul național - pagini de istorie by Mihai Apostol () [Corola-journal/Journalistic/14536_a_15861]
-
tot ce vedem se cuvine luat ca o joacă, obligat să-ți distrezi publicul care, datorită acestor calități, a și început să te considere un veritabil scriitor... Virtutea, prietenia? Aiureli. Omul se poartă față de semenul său ca un lup, dictonul latinesc al lui Thomas Hobbes, preluat de Marx și în general de ideologia comunistă... Foarte bine, vei zice ca scriitor ce ești,... sfâșiați-vă între voi, ca lupi ce sunteți, de vreme ce cruzimea și atacul la carotidă sunt datele oricărui comportament natural
Cum devii scriitor by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14570_a_15895]
-
consulta ediția excelentă a Valeriei Guțu Romalo, Ed. Eminescu, 1980) autorul, voind să continue tradiția scrierii românești, consideră că "frații noștri din Transilvania și Banat... (vrednici de toată lauda...) pentru ortografie însă care voiesc să o introducă scriind cu litere latinești, bine ar fi fost să urmeze duhului italienesc, adică a scri după cum vorbim..." (și nu etimologizînd, n.n.). Heliade voia "restabilite literele străbune... și expulsia atîtor slove de prisos pentru limba română" (ed. Guțu, p. 459). Fără îndoială, Heliade urmează ideile
Ortografia - o problemă de istorie a culturii românești by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14599_a_15924]
-
regretatul Alf Lombard, nu (prea) era nevoie de schimbare în ortografia românească. Ortografia fiind o convenție, originile și structura latino-romanică a limbii române nu pot fi puse în discuție prin aceasta. Există limbi slave scrise cu alfabet și norme grafice latinești, tot astfel cum româna fusese scrisă cu alfabet slavon: în toate aceste cazuri realitatea și funcționalitatea sistemului (și a structurilor) limbii nu sînt atinse. Un alfabet, o ortografie pot "da strălucire" - vorba lui Heliade - unei limbi, dar nu o pot
Ortografia - o problemă de istorie a culturii românești by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14599_a_15924]
-
el se primenea, e că, în uzul vorbirii curente, iată, intrase, așa dar, nu prin efracție, ci în chip firesc, fără să mi se pară nici caraghios, nici pretențios, cuvântul purtând până mai ieri un ștaif de-o palmă. De la latinescul dissentio, deci, de unde în franceză dissention care înseamnă ca și la noi ce înseamnă. Nu eram în lumea lui Caragiale. Eram pe terenul unei conversații corecte. Iar despre cei doi n-ai fi greșit dacă ai fi spus că erau
La persoana întâi by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14088_a_15413]
-
mi-am propus să vorbesc în rândurile de față este oarecum asemănătoare celei dintâi, deși mult mai gravă. Într-un singur număr din "România literară", 8 din 26 februarie 2003, am citit în trei rânduri, în două articole diferite, expresia latinească magna cum laude scrisă greșit cum laudae (la pag. 15 de două ori și la pag. 21 o dată). Aici nu mai încape îndoială în privința felului cum s-a ajuns la forma greșită: autoarele textelor sau corectoarele (judecând după semnături și
VOCI DIN PUBLIC () [Corola-journal/Journalistic/14076_a_15401]
-
a ajuns la forma greșită: autoarele textelor sau corectoarele (judecând după semnături și după caseta tehnică, în ambele cazuri este vorba de două persoane diferite) nu știu sau știu foarte prost latinește! Amintindu-și, probabil, că în anumite cazuri substantivele latinești de declinarea întâi se sfârșesc în -ae (la genitiv, dativ singular și la nominativ plural), autoarele au presupus că și laude din expresia latinească al cărui înțeles este "cu mare laudă, cu deosebită apreciere" ar trebui scris astfel. Numai că
VOCI DIN PUBLIC () [Corola-journal/Journalistic/14076_a_15401]
-
diferite) nu știu sau știu foarte prost latinește! Amintindu-și, probabil, că în anumite cazuri substantivele latinești de declinarea întâi se sfârșesc în -ae (la genitiv, dativ singular și la nominativ plural), autoarele au presupus că și laude din expresia latinească al cărui înțeles este "cu mare laudă, cu deosebită apreciere" ar trebui scris astfel. Numai că laude este forma de ablativ singular a unui substantiv de declinarea a treia, laus (genitiv laudis) și acesta nu are nici o formă scrisă cu
VOCI DIN PUBLIC () [Corola-journal/Journalistic/14076_a_15401]
-
trebui scris astfel. Numai că laude este forma de ablativ singular a unui substantiv de declinarea a treia, laus (genitiv laudis) și acesta nu are nici o formă scrisă cu -ae. Cum nu tot ce zboară se mănâncă, nici toate cuvintele latinești nu se scriu cu diftongul -ae. O asemenea greșeală mi se pare, pe de o parte, stânjenitoare pentru o revistă culturală cu pretenții și, pe de alta, grăitoare pentru felul cum s-a învățat și se mai învață încă latinește
VOCI DIN PUBLIC () [Corola-journal/Journalistic/14076_a_15401]
-
descendența noastră din Traian, mărețul împărat roman, latina, limba strămoșilor noștri îndepărtați, este pe cale să piară fără urmă din programele de învățământ. Într-o vreme, una din paginile "Academiei Cațavencu" purta (intenționat!) titlul tagma cum laudae, parodie reușită a sintagmei latinești stâlcite de curând în "România literară". În urma numeroaselor scrisori primite de la feluriți cititori mai puțin sensibili la fina ironie, redactorii s-au hotărât să scrie totuși laude, pentru a nu lăsa să se creadă că forma cu -ae ar fi
VOCI DIN PUBLIC () [Corola-journal/Journalistic/14076_a_15401]
-
forma cu -ae ar fi cea corectă. Din păcate, se vede că nu toți cititorii revistei, intelectuali ori ba, au băgat de seamă schimbarea, de vreme ce, iată, se mai găsesc unii care să își închipuie că un stil împănat cu formule latinești citate și scrise după ureche poate face pe cineva să pară (mai) intelectual. Atât în privința lui rit(u)os, cât și a sintagmei magna cum laud(a)e, mi se pare că soluția cea mai la îndemână pentru ocolirea unor
VOCI DIN PUBLIC () [Corola-journal/Journalistic/14076_a_15401]
-
ulterioare. Etimologia cuvîntului nu e lămurită, dar se sugerează o posibilă legătură cu urcoi (sau urgoi), urcoaie (urgoaie) sau urgoaică - cuvinte din aceeași sferă semantică - cu sensul "strigoi, duh rău, moroi"; urcoi ar fi la rîndul său raportabil la termenul latinesc orcus "spirit din infern".
De la «u» la «uzuș», prin «urcelnic» by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14170_a_15495]
-
dintre neascundere și ascundere (ascunderea fiind strâns legată de uitare). Acest sens l-ar fi pierdut odată cu filosofia lui Platon, adevărul devenind corectitudine, tot astfel cum neadevărul, pseudos, își pierde sensul originar de ascundere sau acoperire, odată cu traducerea sa prin latinescul falsum. Convins că la Parmenide se regăsește, odată cu aletheia, fie și în treacăt, întrebarea despre ființă, pe care Heidegger a încercat mereu să o readucă în prim-plan după o lungă uitare istorică, filosoful german trece de la întrebarea despre ființă
Lupta dintre neascundere și acundere by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/15119_a_16444]
-
le-au dus mai departe în spațiu - din punct de vedere cultural Roma poate fi definită ca fiind ipostaza continentală a Eladei - și în timp, căci atunci când în Evul Mediu greaca nu mai era cultivată în Occidentul european, prin scrierile latinești oamenii intrau în contact cu va-lori și realități culturale eline. Pe lângă aceasta, dreptul roman, în fond prima expresie codificată a drepturilor omului, este un al doilea stâlp de rezistență al edificiului european. In sfârșit, a treia coordonată o constituie
Despre constituția europeană by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/13409_a_14734]
-
despre furtuna din munți, Caragiale o învățase pe de rost iar lui Bogza i-a sugerat una asemănătoare din Cartea Oltului), de alegerea savantă și de referința la antichitate. De Odobescu îl apropie și curiozitatea pentru botanică: listele de denumiri latinești ale plantelor întîlnite în drumurile sale. Acest fel de a scrie sună tot mai desuet astăzi, însă e corectat, spre norocul postum al autorului, de înclinația spre comic și chiar spre grotesc. În Amintiri, povestitorul alcătuiește o pereche clasică împreună cu
Un scriitor aproape uitat by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13859_a_15184]
-
că noi sîntem strămoșii Romei (da, ați citit bine, nu urmașii, cum zicea poetul, ci strămoșii), că din dacă se trage latina (și Petru Maior avea credința că pe meleagurile noastre s-a vorbit o limbă care era "mama celei latinești", dar asta se întîmpla cu două secole în urmă, cînd lingviștii nu știau ce știu astăzi) și așa mai departe. Ar fi încă bine, dacă asemenea aberații s-ar mărgini la un domeniu cum este istoria (și a limbii). Dar
VOCI DIN PUBLIC () [Corola-journal/Journalistic/13942_a_15267]
-
pe tema polemicii, versurile dlui Gh. Grigurcu, interviul acordat de dl Cornel Moraru și articolul dlui Gh. Tohăneanu intitulat Cîntecul obîrșiei. Cine vrea să știe cum a ajuns h în poziție inițială să se răspîndească în limba română, după ce acela latinesc s-a pierdut în noaptea timpurilor, să-l citească pe cel mai savuros istoric al limbii pe care-l avem. Noi păstrăm secretul. Aroma cărților interzise Sub acest titlu, în DILEMA nr. 526, dl Andrei Codrescu publică hebdomadara d-sale
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13970_a_15295]
-
orașului din care se trage, nici dacă e sclav ori dacă e liber, ci la toate întrebările răspundea în limba latină<footnote Notă Pr. Bodogae: Sanctus se trăgea din populație de origine latină; dintre ceilalți, care aveau încă nume tot latinești, unii proveneau din Orient, cum e cazul cu Attalus din Pergamul Asiei Mici. (n.s. 21, p. 184) footnote>: sunt creștin. În loc de nume de oraș, de Țară și de orice altceva păgânii n-au putut auzi de la el nimic. De aceea
Martirii – biruitori ai suferinței prin credință – Despre martiri și martiriu – by Diac. Dr. Liviu PETCU [Corola-journal/Science/157_a_163]
-
și spaniolă vino, în portugheză vinho; viță e în italiană vite, în spaniolă și portugheză vid; vie - în italiană, spaniolă, portugheză vigna / vińa / vinha - cu ortografie diferită, dar cu pronunție asemănătoare, iar în fr. vigne. O asemenea concentrare de cuvinte latinești din aceeași sferă lexicală nu poate să nu apară ca o mărturie a continuității culturii vinului în istoria românească. E ceea ce a afirmat Hasdeu, într-un studiu din 1874 - Originile viniculturei la români. Explicând etimologia termenilor viticoli, filologul constata că
Vinul,vița, via by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/10517_a_11842]
-
epoca preromană. Strugure apare așadar în Dicționarul Academiei (DLR) ca provenind din traco-dacă, deși DEX-ul a păstrat, reticent, mențiunea "etimologie necunoscută". Oricum, pînă și strugure a fost concurat de sinonime de origine latină: auă și poamă. Auă provine din latinescul uva "strugure", e atestat în româna veche, dar a ieșit din circulație, mai păstrîndu-se doar izolat, regional. Poamă, în schimb, e încă destul de răspîndit, cu sensul restrîns de "rod al viei", în limbajul popular, mai ales în Moldova, unde se
Vinul,vița, via by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/10517_a_11842]