327 matches
-
documente referitoare la istoria românilor. De prețuire s-au bucurat și monografia din 1884, intitulată "Revoluția lui Horea în Transilvania și Ungaria, 1784-1785", și studiile sale numeroase de istorie militară. Influențat de Școala Ardeleană, a fost un adept al curentului latinist. La fel ca și Bogdan Petriceicu Hașdeu, a atribuit ideile generației sale epocii anterioare și a avut obsesia elucidării începutului istoriei românilor, întreprindere în cursul căreia a apelat, în lipsa izvoarelor sigure, la tradiții, legende și folclor. A lucrat un sfert
Nicolae Densușianu () [Corola-website/Science/303522_a_304851]
-
circuitul didactic. Peste 3-4 zile dosarul meu, cu memoriul despre activitatea didactică și științifică - l-am făcut, intenționat, foarte amănunțit, inclusiv cu aprecieri din presă la adresa cărților mele, și lista de lucrări, o să-l primiți în mână de la colegul meu, latinistul Traian Diaconescu 8, plecat acum la Timișoara cu dosarele, el însuși este în concurs. Dacă l-ați putea redacta în vreo trei zile, atunci o să sune la telefon d[omnu]l Ionel Oprișan 9 care va veni la d[umnea
Întregiri la bibliografia lui Mihai Drăgan by Nicolae Scurtu () [Corola-journal/Memoirs/2604_a_3929]
-
1874, anul în care Titu Maiorescu, devenit ministru al Instrucțiunii publice, se mută la București. În această etapă predomină caracterul polemic. Este epoca în care se elaborează principiile sociale și estetice ale “Junimii”, aceea a luptelor pentru limbă, purtate cu latiniștii și ardelenii, apoi a polemicilor cu barnuțiștii, cu Bogdan Petriceicu Hașdeu și cu revistele din București, duse nu numai de Maiorescu, dar și în acțiuni colaterale de Gheorghe Panu, Teodor Vârgolici, Alexandru Lambrior, Vasile Burlă, Alexandru Cihac. Este vremea în
Junimea () [Corola-website/Science/298722_a_300051]
-
Gărzi patriotice", iar 2-3 ani mai târziu, ideologiei protocronismului tradiționalist i s-a suprapus un naționalism ce actualiza fondul traco-getic al românilor, sfidând nu numai internaționalismul proletar postulat în Manifestul Comunist marxist din anul 1848, dar și mai vechea ideologie latinistă. Așa că tradiționalismul anilor '60 de la noi a fost nu numai contradictoriu, dar și incomplet. Ideologia comunistă sfida metafizica nu numai ca metodă, dar și ca nucleu al filosofiei originare convergentă cu teologia. Or, religia negată nu putea fi scoasă din
by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
teritoriul unor mari imperii străine. Mulți scriitori români ai vremii făceau parte din mișcarea națională și au participat la revoluțiile din anii 1821 și 1848. Originea românilor a constituit un subiect de discuție, și în Transilvania, a apărut o mișcare latinistă, Școala Ardeleană, producând studii filologice despre originea romanică a limbii române și deschizând școli în limba română. Românii care au studiat în Franța, Italia și Germania, au adus cultura franceză și filosofia germană în literatura română modernă, reducând influențele grecești
Literatura română () [Corola-website/Science/297262_a_298591]
-
snobism filelenic datorat prezenței și influenței Fanarioților, snobism care mai apare încă la unele din personajele sale, precum și în multe dintre patronimele și prenumele lor. Pe lângă aceste snobisme ale căror adepți privesc spre străinătate, cel naționalist apare și el, printre « Latiniștii » care încearcă să șteargă lexicul ne-latin din limba română, folosind cuvinte artificial formate că "amic" sau "amor", printre « Moftangii », cu "Rromânul" și "Rromânca", sau printre oamenii care își atribuie origini cât mai posibil « neaoș românești » mergând până a își
Snob () [Corola-website/Science/316404_a_317733]
-
și chiar versuri despre trecutul îndepărtat al românilor. A doua lucrare a lui S. este Gramatică românească sau Observații gramaticești asupra limbei românești pentru școalele normale și ghimnaziale (I-III,1833-1834), care, deși tipărită cu chirilice, lasă la vedere tendințele latiniste ale autorului, intenția de a schimba fizionomia limbii, ca în secțiunea consacrată etimologiei, unde dă liste întregi cu forme de neologisme pe care le vrea introduse după propriile idei lingvistice, fără să înțeleagă cât de rebarbative erau aceste „înnoiri”. O
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289514_a_290843]
-
cari vor ei să le alunge sunt așa de concrete, așa încrescute în țesătura limbei române încît trebuie să rupi țesătura toată ca să le scoți; și cumcă limba se deșiră alungând vorbe d'o iluzorie origine slavă e dovadă în latiniștii noștri. Celor cari nu vor acea curățire de fel li vom răspunde că ei singuri sunt neconsecuenți, căci ei au lepădat o mulțime de vorbe grece și ruse pe cari le 'ntrebuințau încă părinții lor, și multe din vorbele pe
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
seamă în vorbire și scriere” (Fl. Ilioasa, 1939: 9), răspunzând parțial polemicii lui Papadopol despre necesitatea studierii gramaticii și arătând schimbarea de abordare a gramaticii care „nu mai este un mijloc de a dovedi obârșia noastră latină - ca în vremea latiniștilor” (Fl. Ilioasa, 1939: 9). Consemnarea succintă a celor câteva observații privitoare la gramatică este urmată de un capitol de aplicații practice, privind predarea sunetelor limbii române, a cazurilor substantivului și a propoziției atributive (Fl. Ilioasa, 1939: 33-39). Fl. Ilioasa nu
Bibliografie signaletică de didactică a limbii şi literaturii române : (1757-2010)/Vol. 1 : Sistematizare după criteriul apariţiilor lucrărilor : ordonare cronologică şi alfabetică by Mihaela Secrieru () [Corola-publishinghouse/Science/440_a_1359]
-
aceea iubește - cum și spune - poporul român cu o „ură grea”. Ura grea îl silește sau îl stimulează - ceea ce este, în fapt, cam același lucru - să părăsească vechile drumuri și vechile idei în privința specificului național. C. se desparte și de latiniștii, și de daciștii noștri, de răsăriteni și de occidentaliști, nu laudă oaia noastră sfântă (Miorița), nu invocă baladele (catedralele noastre verbale), nu se grăbește să scoată o filosofie majoră de existență din „ba da”, „ba nu” (cum face Mircea Vulcănescu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286266_a_287595]
-
și singur. O proză, Soarta cânelui, e inserată în „Almanah de petrecere pentru moldo-români” (1852). Om cult - cunoștea limbile greacă și latină, franceză și germană -, publicistul intervine în dezbaterile filologice ale vremii în articolul Limba noastră, combătând purismul și etimologismul latinist și sugerând folosirea limbii populare și a celei cronicărești. În proza satirică, R. șarjează o serie de ciudățenii sau fapte compromițătoare, ridicole, din viața boierului sau a burghezului arivist. Apetența pentru portretul moral este evidentă, scriitorul izbutind câteva tipuri caracteristice
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289122_a_290451]
-
Litere și Filosofie a Universității bucureștene, unde studiază limbile clasice și istoria literaturii române. Cu o bursă pleacă, pentru desăvârșirea studiilor, la Paris (1875-1877). Aici își îmbogățește cultura clasică, se familiarizează cu metodele de cercetare filologică și comparatistă, abandonând orientarea latinistă spre care înclinase anterior. La întoarcerea în țară funcționează ca profesor de limba latină și limba română la liceele „Sf. Sava” și „Matei Basarab” din București, iar în 1891 este, câteva luni, ministru al Cultelor și Instrucțiunii Publice. Între 1888
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290140_a_291469]
-
educație, geografie, științele naturii, precum și modeste încercări de prelucrare a unor poezii populare. O. l. este prima gazetă transilvăneană care, prin scrisul lui Cipariu, pune în discuție, folosind o bogată argumentație filologică și istorică, chestiunea limbii române literare, susținând direcția latinistă și etimologistă. În același scop adoptase și tipărirea cu litere latine a tuturor materialelor. Cipariu a încredințat O. l. și încercările sale de versificație, pe cele ale lui I. I. Mani, P. Kerekes și ale altor autori transilvăneni. Aproape toate
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288571_a_289900]
-
1867, al „Convorbirilor literare”, unde publică, în următorii ani, studii și articole cu un larg răsunet în cultura română. La 20 iulie 1867 devine membru al Societății Academice Române, dar demisionează la 10 octombrie 1868, nefiind de acord cu orientarea latinistă a majorității membrilor ei (va reveni în 1879). Pledează în câteva procese angajate mai dinainte, ceea ce dă prilej adversarilor politici să provoace destituirea sa de la catedră la 24 martie 1870. După scurt timp este reintegrat de P.P. Carp, ajuns ministru
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287962_a_289291]
-
specific național, pentru a se crea premisele unei culturi adevărate, în care energia națională să nu mai fie consumată într-o direcție eronată. Continuând acțiunea începută de Alecu Russo și V. Alecsandri, M. a inițiat o campanie îndelungată împotriva exagerărilor latiniste, condusă de pe poziții științifice moderne și după principiul că limba asigură conservarea naționalității. În acest scop a recomandat consecvent cultivarea limbii populare, socotind că un idiom evoluează după uzul vorbitorilor, nu după legi inventate de filologi. Aportul său principal constă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287962_a_289291]
-
diferite împrejurări, el anticipează programul pașoptist conceput de Kogălniceanu în Introducție la „Dacia literară”, crezul său lăsând să se întrevadă însă și nuanțe prejunimiste, mai ales în chestiunea limbii literare. Prin scrierile lui (Muza de la Burdujăni, 1851, ș.a.) combate exagerările latiniste sau italienizante ale lui Heliade, pe care, mai înainte, îl privise ca pe un reformator (dovadă, Corespondență între doi rumâni, unul din Țara Rumânească și altul din Moldova, din „Muzeu național”, 1836). Un diletant este N. în părerile lui despre
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288415_a_289744]
-
țărani și cinci cârlani (1849), probabil o adaptare, e o farsă fără aplomb, cu o atmosferă idilică. Muza de la Burdujăni, după un proverb dramatic al lui M.-Th. Leclercq, întreprinde o satiră a cosmopolitismului și a exagerărilor lingvistice, nu numai latiniste. Cucoana Caliopi, un fel de Chiriță a Burdujenilor, vorbește un jargon imposibil, franțuzist, ciunist etc. Carantina (1851), după Eugène Scribe și Édouard Mazères, e croită în maniera farselor clasice. N. a mai tradus din Victor Hugo (Angelo tiranul Padovei și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288415_a_289744]
-
romînii: aservirea față de barbarii cuceritori, căsătoriile cu romani ale femeilor dace, creștinarea romînilor înaintea tuturor populațiilor înconjurătoare. Cît privește varianta rumîn, pe care unii o consideră singura autentică, populară (romîn fiind rezultatul intervenției etimologizante a Școlii Ardelene și a curentului latinist), trebuie menționat că în graiurile daco-romîne de est și în dialectul fărșerot al aromînei a circulat mereu forma romîn, așa cum a demonstrat V. Arvinte. Putem spune că oamenii de cultură în realitate, nu au „refăcut“ forma, apropiind-o de etimonul
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
artă. A mai scris câteva recenzii și articole, între acestea unul foarte elogios despre Petre Dulfu, pe care îl recomanda lui Vasile Alecsandri. Mai substanțiale sunt studiile de folclor ale lui S., unde se conturează apartenența sa la curentul mitologizant latinist. Considerând literatura, în general, și folclorul, în special, drept cea mai fidelă oglindă a unei națiuni, el studiază multiplele aspecte pe care le poate revela cunoașterea creației populare (Însemnătatea literaturii române tradiționale, Românul în poezia sa poporală). Artă, însă în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289668_a_290997]
-
N.N. Beldiceanu, Al. Lascarov-Moldovanu, Ștefania Zottoviceanu ș.a. Sunt publicate sau reproduse multe contribuții critice și de istorie literară: E. Lovinescu (Cornelius Tacitus, Judecata lui Tacit asupra împăraților, C. Hogaș, Mihail Dragomirescu, Matei Cantacuzino), Th. D. Speranția (Școala Ardeleană și curentul latinist), Aurel C. Vasiliu (Eminescu, un mare neînțeles, Faze în evoluția literară și sufletească a lui Eminescu, Ideile lui Eminescu în perioada 1869-1874), Em. Elefterescu (Samuil Micu-Clain, Gheorghe Șincai, Petru Maior, Ion Barac, Timotei Cipariu, Simion Bărnuț), Paul I. Papadopol (Anton
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287810_a_289139]
-
ei dintâi, și dăunător și meritând osânda, prin sfârșitul josnic al faptelor”. Mihail Kogălniceanu vedea cunoașterea istoriei naționale ca pe un element fundamental pentru dezvoltarea spiritului național, cerând În același timp respectarea adevărului istoric, fără exagerările spre care erau tentați latiniștii. În activitatea sa, istoricul nu pleacă de la fapte ci de la materiale istorice, de la surse cu ajutorul cărora el construiește ceea ce numim faptei istorice. El construiește În măsura În care selectează materialele ce Îi stau la dispoziție În funcție de un anumit criteriu de semnificație cât și
SIMPOZIONUL JUDEŢEAN REPERE ÎN ISTORIE by Geta Pricopi () [Corola-publishinghouse/Science/91758_a_93560]
-
cursurile ținute de profesorii Facultății de Litere și Filosofie a Universității din București: Titu Maiorescu (Istoria filosofiei franceze contemporane), N. Iorga (Istoria medie), C. Rădulescu-Motru (Estetica și Psihologia experimentală), Ion Crăciunescu (Pedagogia), Pompiliu Eliade (Istoria literaturii franceze), Ovid Densusianu (Școala latinistă, Samuil Micu, Gh. Șincai, Petru Maior), D. Evolceanu (Limba latină), Gh. Pop (Istoria literaturii germane) ș.a., precum și note privitoare la seminariile ținute de Ioan Bogdan și N. Ch. Quintescu sau conspecte ale unor studenți (Al. G. Dumitrescu, F. Buricescu, V.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289271_a_290600]
-
adoptarea unei ortografii unitare. Publică frecvent sau reproduce scrieri din celelalte provincii, încurajează discuțiile despre limbă și literatură, utile în aflarea unei orientări comune. B. este un discipol al lui Petru Maior, ceea ce îl determină să se îndepărteze de purismul latinist și să aibă, în general, o atitudine moderată. Tot el recomandă culegerea, cât mai fidelă, de obiceiuri vechi, povestiri, cântece, „frazuri, proverburi și ziceri originale românești”, descântece etc., indicând astfel un program de adunare a creațiilor populare, văzute, herderian, ca
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285644_a_286973]
-
pentru a adopta apoi alfabetul latin și o ortografie necontaminată de etimologism. Faptul este remarcat de Mihai Eminescu într-un articol apărut în „Convorbiri literare” din 1877. De altfel, după 1875, prin T.r., sub influența Junimii de la Iași, curentul latinist și etimologizant este combătut de intelectualii din Sibiu (I. Slavici, I. Bechnitz, Eugen Brote, Dimitrie Comșa ș.a.). Gazeta nu poate fi socotită o publicație de literatură. Totuși, în paginile ei s-a tipărit foarte mult folclor, a apărut, de asemenea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290123_a_291452]
-
disciplinelor dinspre care se revendică în privința metodei și deci la dispariția științei religiei ca domeniu de sine stătător, menit a avea propriul glas și propria contribuție în rândul disciplinelor umaniste: „Astfel, în decurs de una sau două generații, vom avea latiniști «specialiști» în istoria religiei romane, indianiști «specialiști» într una din religiile indiene și așa mai departe. Cu alte cuvinte, istoria religiilor se va fărâmița la infinit și fragmentele ei se vor resorbi în diverse «filologii», care, astăzi, îi furnizează încă
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]