75 matches
-
datora dârzeniei poporului dac, de la care „am fi luat structura intimă și organică a ființei noastre etnice, ca și legătură cu solul și cu cerul, de care Dacii nemuritori erau atât de legați și stăpâniți“. Pe de altă parte, latura latinizantă era de părere că tot ceea ce este românesc se datorează „romanilor cuceritori și colonizanți, de la care am luat, odată cu civilizația și organizația, și limba, și odată cu ea, sufletul și cultura poporului român“. Cert este însă că, după retragerea aureliană din
CÂTEVA REFERINŢE DESPRE ELEMENTELE UNEI REALITĂŢI ŞI SPIRITUALITĂŢI AUTENTIC ORTODOXE – SCURTĂ APOLOGIE... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 1911 din 25 martie 2016 by http://confluente.ro/stelian_gombos_1458893828.html [Corola-blog/BlogPost/378572_a_379901]
-
datora dârzeniei poporului dac, de la care „am fi luat structura intimă și organică a ființei noastre etnice, ca și legătură cu solul și cu cerul, de care Dacii nemuritori erau atât de legați și stăpâniți“. Pe de altă parte, latura latinizantă era de părere că tot ceea ce este românesc se datorează „romanilor cuceritori și colonizanți, de la care am luat, odată cu civilizația și organizația, și limba, și odată cu ea, sufletul și cultura poporului român“. Cert este însă că, după retragerea aureliană din
CÂTEVA REFERINŢE DESPRE ELEMENTELE UNEI REALITĂŢI ŞI SPIRITUALITĂŢI AUTENTIC ORTODOXE – SCURTĂ APOLOGIE... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 1571 din 20 aprilie 2015 by http://confluente.ro/stelian_gombos_1429519984.html [Corola-blog/BlogPost/374859_a_376188]
-
evidență rostul duhovnicesc și rolul de vindecare al acestei Taine. O altă schimbare în rânduiala acestei Taine, cu implicații atât liturgice cât și teologice, a survenit în Molitfelnicele românești către sfârșitul secolului al XVIII - lea, probabil sub influența tradiției ruse latinizante, în legătură cu rugăciunea de dezlegare, prin introducerea următoarei formule: „Și eu nevrednicul preot și duhovnic, cu puterea ce-mi este dată mie, te iert și te dezleg de toate păcatele tale. În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin
DESPRE SFÂNTA TAINĂ A SPOVEDANIEI (MĂRTURISIRII) PRECUM ŞI DESPRE ROLUL, LOCUL ŞI ROSTUL PĂRINTELUI DUHOVNICESC ÎN VIZIUNEA PĂRINTELUI PROTOS. DR. NECTARIE PETRE... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 168 by http://confluente.ro/stelian_gombos_1439197644.html [Corola-blog/BlogPost/340240_a_341569]
-
colonialismului, ambele marcând într-un mod definitoriu apariția și dezvoltarea etnologiei și disciplinelor asociate, precum și modul de operare al acestora. În cazul românilor, temelia identității naționale a fost pusă de cărturarii Școlii Ardelene într-un discurs construit pe narativa istorică latinizantă, dublat de demersurile de latinizare a limbii românești și de studiere a culturii țărănești investită cu funcția de depozitară a latinității românilor și a specificului lor național. Absența unei culturi „înalte”, specifică mediilor aristocratice, mai ales în cazul românilor ardeleni
Comment peut-on être paysan? () [Corola-website/Science/296081_a_297410]
-
și vin în contact cu ideile iluministe, fiind influențați de Școala Ardeleană. Odată cu secolul al XIX-lea începe a treia perioadă, cea modernă, a aromânei. Atunci se trece la alfabetul latin și apar lucrări filologice influențate de limba română și latinizante. De aceea, limba acestor lucrări este artificială. În a doua jumătate a secolului, odată cu înființarea unor școli românești în Macedonia, ia ființă și o literatură artistică în aromână. Începând cu 1864 apar și lucrări didactice și publicistice, originale și traduse
Limba aromână () [Corola-website/Science/296849_a_298178]
-
alții, pe Simion Bărnuțiu. Ulterior, s-a mutat la liceul catolic al piariștilor din Cluj, pe care l-a absolvit în anul 1847 fiind promovat absolvent al „cursurilor de drepturi”. La Liceul Academic Piarist din Cluj și-a luat supranumele latinizant de "Ilarian", traducerea numelui "Bucur" i. e. "Hilarius", al unui strămoș dinspre tatăl Ioan Pop, după o modă a nenumăraților studenți români de la liceul cu profil de facultate din capitala Transilvaniei (de exemplu Iosif Hodoș "Castorianul" sau Zaheu Hodoș "Polucianul", de la
Alexandru Papiu-Ilarian () [Corola-website/Science/303096_a_304425]
-
semnalat că obscuritatea și complicațiile existau deja în prima epocă de creație, iar în a doua au fost duse la extrem. În "romances" precum „"Fabula lui Píramo y Tisbe"” și în unele "letrillas" apăreau deja jocuri de cuvinte, aluzii, sintaxa latinizantă, numai că atenuate de versurile sale, de ritm și muzicalitate, precum și de folosirea unor forme și teme tradiționale. a îmbogățit și a cizelat limbajul poetic, dându-i o viguroasă și elegantă concizie a ritmului, prin latinizarea topicii frazei și adaptarea
Luis de Góngora y Argote () [Corola-website/Science/307855_a_309184]
-
sange Rumena"”. Cel mai vechi indiciu cunoscut asupra unei denumiri geografice cu mențiunea „rumânesc” este conținută de unele versiuni ale operei "" de Iordanes: „"... Sclavini a civitate nova et Sclavino Rumunense et lacu qui appellantur Mursianus..."”. Denumirea "Rumunense" constituie o transliterație latinizantă a unei pronunții slave pentru „rumânesc”. Deși mențiunea "Sclavino Rumunense" s-a dovedit a fi apocrifă, ea fiind o interpolare ulterioară în textul lui Iordanes, relevanța ei istorică rămâne considerabilă, interpolarea neputând fi mai târzie de secolele al X-lea
România () [Corola-website/Science/296520_a_297849]
-
1830. Cel mai vechi indiciu cunoscut asupra unei denumiri geografice cu mențiunea „românesc” este conținuta de unele versiuni ale operei Getica de Iordanes: "„...Sclavini a civitate nova et Sclavino Rumunense et lacu qui appellantur Mursianus...”". Denumirea „Rumunense” constituie o transliterație latinizanta a unei pronunții slave pentru „românesc”. Deși mențiunea "Sclavino Rumunense" s-a dovedit a fi apocrifa, ea fiind o interpolare ulterioară în textul lui Iordanes, relevanță ei istorică rămâne considerabilă, interpolarea neputând fi mai târzie de secolele al X-XI-lea. Cea
Etimologia termenilor român și România () [Corola-website/Science/310713_a_312042]
-
pagina și rândul opului ce le constată”". Acest „istorism” va constitui una din trăsăturile de bază ale lucrărilor ulterioare ale lui Demetriescu. La aceeași revistă colabora și al treilea membru al grupului, Ștefan C. Michăilescu. La început, revista urma principiile latinizante pe care D.A. Laurian le moștenise de la tatăl său, academicianul August Treboniu Laurian dar în 1873, întreaga echipă fuzionează cu grupul mai numeros al "Revistei Contimporane". În 1876, Anghel Demetriescu devine membru al comitetului ei de redacție. Activitatea publicistică a
Anghel Demetriescu () [Corola-website/Science/307180_a_308509]
-
Ion Heliade Rădulescu, a fost preferat principiul etimologic pentru scrierea limbii române. Una dintre lucrările importante din această perioadă a fost "Dicționarul limbii române" scris între 1871 și 1876 de August Treboniu Laurian și Ion C. Massim, într-o ortografie latinizantă. Lucrarea a fost criticată de Ovid Densusianu în "Istoria limbii române" (1901) pentru încercarea de epurare a vocabularului de toate elementele nelatine, proces în care autorii au făcut și greșeli cauzate de necunoașterea etimologiei unor cuvinte. Iată una din definițiile
Ortografia limbii române () [Corola-website/Science/299735_a_301064]
-
de cuviință să o redăm integral deoarece aceasta reprezintă de fapt cererea ieromonahului Dionisie Văcărescu de a fi primit la Mănăstirea Călugăra și de a prelua frâiele administrației sfântului lăcaș. Stilul scrisorii devenind pe alocuri greoi, iar ortografia vremii fiind latinizantă și etimologică, am îndrăznit, pentru o mai bună înțelegere a documentului, să adaptăm pe alocuri scrierea unora dintre cuvinte la ortografia actuală, redând însă cu o cât mai mare fidelitate particularitățile de stil ale autorului scrisorii. După cum cunoaștem astăzi, Episcopia
Mănăstirea Călugăra () [Corola-website/Science/312349_a_313678]
-
a stadiului în care se află cercetarea lingvistică românească la 1865, identificînd trei vicii fundamentale ale acesteia: insuficientă preocupare pentru culegerea materialului de limbă vie, manieră în care se face apel la limba latină (incluzînd și o critică a școlii latinizante) și, mai cu seamă, galomania, abuzul de împrumuturi franțuzești, considerat principalul pericol la adresa individualității limbii române. În acest sens, Frollo nu ezită să afirme: " Dacă românii ar fi bătut ceva mai rar drumul spre Paris, poate că azi ar fi
Un dascăl uitat: Gian Luigi Frollo by Dumitru Cârstocea () [Corola-journal/Memoirs/17919_a_19244]
-
răutăți numai pentru că și alții fac astfeli este oare mai priceput decât aceste animale? Nu; el este lipsit de înțelegere și de minte. Față cu acest fel de literatură care se razimă pe însuși graiul poporului stă direcția apuseană și latinizantă al cărei unul din reprezentanți era la bătrânețe Eliad. De mortuis nil nisi bene. Prea sânt mari meritele răposatului pe alte terenuri pentru ca noi să mai repetăm plângerile atât de des făcute în contra silniciei cu care el a tratat limba
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
de la Waterloo), un „romanț” (Marcel, 1845) și, pentru întâia oară în românește, Corina sau Italia (1846) de M-me de Staël. În prefața la Corina sau Italia, constatând insuficiența limbii literare, V. argumentează, în polemică reticentă cu partizanii arhaismelor și cu latinizanții, necesitatea împrumutului de neologisme, care însă nu trebuie să ducă la înlăturarea acelor slavonisme „rumânite” de vreme. El formulează și câteva păreri în ceea ce privește limba poeziei, care, altfel decât a prozei, se cade să fie „sublimă” și înțeleasă numai de inițiați
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290627_a_291956]
-
este TB, explicată din t[ubercle] b[acillus] sau din t[u]b[erculosis] (Wictionary.engl.), astfel încât ambele soluții sunt posibile. Este mai probabil totuși (v. FCLR I, p. 153) că forma TBC a fost scurtată, de către biologii și medicii latinizanți ai secolului al XIX-lea, din lat. tuberculosis (derivat de la tuberculum cu sufixul de sorginte greacă -osis). 51 De exemplu, simbolul ₤ pentru engl. pound (sterling) are la bază litera majusculă a alfabetului gotic pentru consoana /l/, folosită ca abreviere a
Condensarea lexico-semantică by Emil Suciu [Corola-publishinghouse/Science/925_a_2433]
-
versuri, unele dintre ele fiind meditații pe teme religioase, câteodată melodios transpuse. A folosit în celelalte poezii, dintre care unele au caracter patriotic, cu deosebire hexametrul. A recurs nu o dată la construcții bizare, care, alături de numeroasele latinisme și de ortografia latinizantă, îi fac versurile greu lizibile. În volumul Mărgăritarie sau Sentințe poetice, filosofico-moralo-estetice (1874), a prelucrat peste cinci sute de maxime aparținând lui Ovidiu, Horațiu, Marțial, Vergiliu, Terențiu, Tibul, Juvenal, Cicero ș.a. Distihurile sale, fluente, îmbină totuși nefericit neologismul și regionalismul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285859_a_287188]
-
Lache și Mache, deși prieteni, se vorbesc de rău. Interesant este și schimbul de telegrame pe marginea unor aspecte banale, sau variațiile de limbaj din ziarele vremii despre sinucidere și incendii. Contextul are agramatisme, raporturi adversative, pleonasme, dezacorduri logice, topica latinizantă. Un limbaj stereotip identificăm și în schimbul de telegrame din Urgent, dar și grotescul, comicul, satiricul în unele momente și schițe. În nuvele întâlnim un mod special de investigație umană, câteva note naturaliste vizând aspecte naturaliste. În O făclie de Paște
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
filosofic a luat forma unui scepticism schopenhauerian, care la Maiorescu s-a cristalizat în complexul său de superioritate creator, iar la Eminescu în pesimisul lui vizionar (I. Negoițescu); e. spiritul critic, dezvoltat în numele adevărului, viza: problemele limbii (în special etimologismul latinizant), falsele valori literare, o cultură caracterizată prin "forme fără fond". O cercetare critică asupra poeziei române de la 1867 T. Maiorescu și-a publicat ideile estetice în două articole: O cercetare critică asupra poeziei române de la 1867 și Comediile d-lui
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
și despre arta scrierii poeziei. Exercițiile quasimodiene de traducere au oferit literaturii italiene una dintre cele mai înalte demonstrații ale acestui meșteșug; eliminând calcurile și aproximările grotești autorul a înnoit, trebuie să repetăm, limba traducerilor din clasici, înțesata cu termeni latinizanți. Naturalețea și noutatea variantelor lui le-au impus cu forța și calmul unor compoziții noi, fapt ce a atras asupra lor numeroase critici. Totuși, conform apărătorilor lui Quasimodo, ele au oferit cititorilor din cultura țintă efectul pe care textele îl
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
79 De exemplu, în română, de la fr. signification, lat. significatio, -onis s-a realizat forma semnificație, cu gn trecut la mn, așa cum s-a produs în cuvîntul moștenit semn, care în latină avea forma signum. 80 Din păcate, ajungînd manie latinizantă, procedeul a dus uneori la forme aberante, pseudolatinești, susținute de semidocți, precum eu sunt, noi suntem, voi sunteți. 81 Vezi Franz-Joseph Meissner et al., EuroComRom Les sept tamis: lire les langues romanes dès le départ, Shaker Verlag, Aachen, 2004, p.
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
a avut în vedere tot ceea ce putea ajuta progresului material și dezvoltării culturii în Transilvania. Dezbaterile filologice se raportau și ele la problema națională: Atanasie M. Marienescu o urmărea discutând semnificația numelui „latin”, iar periodicul o susținea prin ortografia sa latinizantă (criticată deja de Titu Maiorescu la 1868, în Limba română în jurnalele din Austria) și prin răspunsul lui Iosif Vulcan la adresa poziției maioresciene. Dar, înțelegând importanța unificării limbii literare, după 1884 T. va adopta ortografia Academiei Române. Până la 1900 s-a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290242_a_291571]
-
coală (un fel de „tabloid” al epocii, la fel ca Foaie pentru minte, inimă și literatură sau Vasárnapi Újság), pe patru pagini și opt coloane. Foaia era tipărită cu caractere chirilice, cu excepția titlului, redat În alfabet latin, potrivit regulilor ortografiei latinizante cipariene: „Invetiatorulu poporului”. În josul ultimei pagini purta mențiunea: „În priv.[ata] Tipografie a Seminarului”, ceea ce arată că publicația era tipărită, la fel ca și Organul național, În imprimeria Blajului, condusă, la acea dată, de către Timotei Cipariu XE "Cipariu" . Totodată, se
[Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
etc.), precum și o onomastică românească nu mai puțin variată, care pleacă de la numele familiilor aristocratice din Principate („Ghika”, „Sturdza”), le Înregistrează pe cele tradiționale În Transilvania („Onuc”, „Iuon”, „Tódor”, „Pável”, dar și terminația În „escu”), oprindu-se la noua onomastică latinizantă a tribunilor de la 1848. Se poate afirma, În concluzie, că, prin operele sale, literare Jókai Mór XE "Jókai Mór" a surprins cu multă Înțelegere și putere de pătrundere viața și felul de a fi al românilor, În special al celor
[Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
XE "Bariț" o folosește mereu În publicistica sa), cât și În ortografia etimologizantă cu litere latine. Cipariu XE "Cipariu" , de pildă, scrie „franc”, dar, potrivit sistemului său ortoepic, pronunția este tot „frânc”, așa cum o dovedesc republicările sau transcrierile de texte latinizante În ortografie chirilică, situație În care „franc” devine „frânc”. „Frânc” este un cuvânt vechi În limba română și prezența sa În toponimie și onomastică Îi dovedește clar circulația populară, chiar dacă atestările scrise pot conduce, În paralel, și spre origini culte
[Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]