50 matches
-
de Greenwich. Pe teritoriul său, arheologii au descoperit urmele a numeroase așezări preistorice din epoca neolitică (6200 - 2500 a. Hr.) , ale civilizației tracilor din epoca bronzului și a fierului, ca și altele celto-dacice. În mileniul I, peste populația autohtonă daco-romană, latinofonă, au trecut mai multe valuri de popoare migratoare (sarmați, goți, huni, gepizi, slavi, avari, bulgari, pecenegi, cumani, tătari)“.
Agenda2004-2-04-senza1 () [Corola-journal/Journalistic/281933_a_283262]
-
devenind în scurt timp, membrii marcanți ai inteligenței orașelor. De fapt, creștinismul devine singura garanție a civilizației împotriva barbarilor: el salvează Imperiul roman, filozofia și etica cetății grecești de la distrugere. Pentru aristocrația orașelor, episcopul elenofon este de preferat soldatului barbar latinofon; el devine misionarul unei culturi cu care se identifică. Un prim exemplu, în acest sens, este Eusebiu - Episcopul Cezareei, care-și va pune condiul în slujba Împăratului Constantin cel Mare cu atâta entuziasm încât contrasta în mod evident cu atitudinea
DESPRE IMPORTANŢA ŞI SEMNIFICAŢIA SFÂNTULUI ÎMPĂRAT CONSTANTIN CEL MARE ÎN ISTORIA BISERICII CREŞTINE – O ABORDARE ISTORICĂ, FENOMENOLOGICĂ ŞI TEOLOGICĂ. P. A II-A ... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. [Corola-blog/BlogPost/361171_a_362500]
-
armatei și administrației imperiale, în 275. În perioada următoare, populația a abandonat treptat felul de viață roman, confortul și mentalitatea urbane, chiar dacă persista în aria vechilor orașe, în clădirile și edificiile de odinioară. În orașe trăia o populație romană provincială, latinofonă, cuprinsă treptat de noua religie creștină. Această populație nu a conlocuit cu goții și gepizii nou veniți și nu a fost influențată de civilizația acestora (vezi capitolul III), ci trăia în forme de viață romană proprii. În orașe mai continuau
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
VI, cu excepția orașelor de la Dunăre, iar migratorii au contribuit și ei, prin distrugerile provocate, la uitarea numelor orașelor. În momentul așezării slavilor în Dacia, în a doua jumătate a secolului al VI-lea, numele orașelor erau uitate de populația romanică, latinofonă și creștină, acomodată deja statornic la condițiile vieții rurale. Slavii, care au împrumutat de la autohtoni numele marilor râuri, nu au preluat și toponimia urbană daco-romană, deoarece aceasta nu mai era în uz, iar în locul vechilor denumiri autohtone se întâlnesc, mult
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
generalizează inhumația, în urma răspândirii creștinismului. Riturile funerare daco-romane diferă de cele ale migratorilor (noilor veniți) sarmați, goți, gepizi. Persistența în Dacia, după 275, a principalelor tipuri de morminte din epoca romană, demonstrează continuitatea de viață și tradiții a populației daco-romane, latinofonă și creștină. Dacii liberi și Dacia romană Pe teritoriul fostei provincii, îndată după retragerea administrației romane, se instalează dacii liberi veniți din regiunile extra-carpatice și părțile apusene ale Daciei. Comunitățile de daci liberi s-au așezat, în mod pașnic, pe
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
creștinismului timpuriu în spațiul românesc asistăm la începuturile "penetrației păgâne" în creștinism. Limba primară a creștinismului, a evanghelizării și a liturghiei celor mai vechi comunități din Orient și Occident a fost greaca comună (koine). Abia din secolul II, în provinciile latinofone, limba latină a început să se substituie limbii grecești din acel moment, creștinismul devine un "factor de latinizare". În spațiul românesc, situația era asemănătoare: în orașele grecești din provincia Moesia Inferior, predicarea Legii Noi a început și s-a făcut
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
limbii grecești din acel moment, creștinismul devine un "factor de latinizare". În spațiul românesc, situația era asemănătoare: în orașele grecești din provincia Moesia Inferior, predicarea Legii Noi a început și s-a făcut constant în limba greacă, dar în mediul latinofon din teritoriul moesic al Dobrogei și al sudului Moldovei, și mai ales în Dacia, provincie occidentală prin administrație, orientare economică, compoziție etnică, statut lingvistic, tablou religios, latina a devenit, în secolele II-III, limba liturghiei. Petre Ș. Năsturel:daco-romanii au avut
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
al VI-lea, gepizii au început să se creștineze, dar elemente păgâne au continuat să persiste, convertirea lor a fost treptată. În sudul Daciei, Banatul de sud și Oltenia dintre Dunăre și "Brazda lui Novac", creștinismul se leagă de populația latinofonă, locală ori venită din sudul Dunării, și nu aparținea grupurilor alogene. Prin urmare, având ca punct de plecare comunitățile creștine răzlețe din spațiul și timpul Daciei romane, impulsionat prin acțiunile concertate, statornice și decisive provenite din sudul Dunării, în timpul lui
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
rezistența păgânismului, el s-a generalizat treptat și în lumea rurală, mai conservatoare, adeptă a vechilor credințe. În a doua jumătate a secolului al VI-lea, se poate vorbi în fostele teritorii ale Daciei romane, despre o populație romanică, general latinofonă și creștină. În secolul al VI-lea, creștinismul apare consolidat definitiv la populația din Dacia. Când slavii, păgâni, s-au așezat în regiunile intrași extra-carpatice ale vechii Dacii, ei au găsit pretutindeni o populație romanică, deja creștinată, populația autohtonă cu
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
zgripțor (animal fantastic, înaripat), zgripțuroaică (vrăjitoare, harpie) sunt o consecință a unor semnificații avute de aceste cuvinte în mitologia, credințele și superstițiile autohtonilor, perpetuate după creștinare. În plus, conviețuirea, strânsă sau nu, timp de o jumătate de secol a creștinilor latinofoni cu păgânii barbari a generat contacte și interferențe spirituale, dar și accentuarea diferențelor. În epoca în care romanus-barbarus era valorizat ca romanus christianus, iar barbarus paganus, romanitatea și creștinismul unei părți a populației nord-dunărene au constituit elemente de individualizare și
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
creștinismului în sânul populației din nordul Dunării, după mijlocul secolului V, a fost un fenomen intern, în primul rând, datorită "roirii" unor comunități în apropierea vechilor orașe sau în alte zone, generalizarea ruralizării, transformarea limbii latine în lingua franca. Creștinismul latinofon a fost nu numai un mijloc de păstrare a individualității etnice, lingvistice și religioase, dar și o cale de integrare a celor de altă credință sau etnie. Paradoxal, migrațiile barbare s-au soldat cu triumful romanității creștine. Într-o vreme
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
cale de integrare a celor de altă credință sau etnie. Paradoxal, migrațiile barbare s-au soldat cu triumful romanității creștine. Într-o vreme când misionarismul imperial cunoștea sub Justinian mari reușite, epocă de reafirmare a superiorității romane prin valorile creștinismului, latinofonii creștini nord-dunăreni au fost adevărați "apostoli" anonimi printre păgânii alături de care conviețuiau. Pierderea specifității obiceiurilor funerare getice (dacice) în fosta provincie și a celor sarmatice în nord -vestul Daciei, în cursul secolului V, se explică prin creștinarea acestor populații de către
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Dacia postromană, până la slavi (275-602), nu avem de-a face cu rămășițele unei populații romanizate, care s-a pierdut (topit) în masa barbarilor (cf. Roesler), ci cu o populație numeroasă, majoritară, care trăia pe tot întinsul țării, această populație autohtonă, latinofonă și creștină, constituie baza demografică și fermentul proceselor istorice ulterioare. Perpetuarea hidronimiei (râurile mari), continuitatea civilizației vechi dacice, circulația monetară adeveresc că factorul de permanență istorică și muncă productivă constantă, în noile condiții și structuri sociale (obști) au fost "oamenii
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
dar grec, grecofon, în realitate). în plus, Rhomaios avea și sensul "creștin, botezat". Față de aceștia, romanofonii (care vorbeau latina, �barbarica et Scythica lingua"!) erau o etnie străină, cu atât mai mult cu cât, dinspre Dunăre, se deplasaseră spre sud comunități latinofone alungate de Slavi - despre care nu se știa nici măcar dacă erau creștinați (!). De aceea, după invazia Slavilor în Peninsula Balcanică, începând de prin sec. XI-XII, cronicarii Bizanțului își însușesc denumirea generică slavă Vláhoï (prin care, cu secole în urmă, triburile
Multiculturalism, alteritate, istoricitate by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14936_a_16261]
-
granița prezentă dintre Serbia și Macedonia) și se termina pe țărmul Mării Adriatice (Albania vremurilor noastre). Valul migrator care s-a revărsat peste Balcani a forțat retragerea Imperiului roman din regiune. Așa cum s-a remarcat, lipsită de ocrotire statală, populația latinofonă nu doar din Balcani, ci din întreaga Europă, s-a auto organizat în romanii populare pentru a rezista năvălitorilor. S-a refugiat în zone inaccesibile invadatorilor ori plătindu-le bir. Furtuna slavă, care s-a abătut asupra Balcanilor, a avut
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
spre italiană și franceză). Factorul slav a avut ca rezultat dispersarea romanității orientale și, implicit, apariția unor dialecte distincte: daco româna, aromâna, megleno româna și istro româna. Din cauza absenței unor refugii naturale generoase, așa cum se găseau în nordul Dunării, comunitățile latinofone din sud au fost nevoite să se retragă în zone extrem de izolate (Munții Pindului, mlaștinile de pe coasta adriatică). Și nu a fost doar cazul nostru, ci și al triburilor traco ilire. De pildă, dalmații s-au refugiat pe insulele Mării
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
politic. Așa a apărut puternica împărăție vlaho bulgară, ocârmuită de familia aromână a Asăneștilor, care s-a împoncișat bizantinilor. b. Conviețuirea slavo latină Conviețuirea în Evul Mediu a populațiilor slavizate și a celor romanizate a constituit o realitate incontestabilă. Elementul latinofon a supraviețuit în Balcani și după retragerea, iar, mai târziu, dispariția Imperiului roman chiar dacă s-a petrecut într-o simbioză cu factorul slav. Așadar, furtuna slavă nu a avut puterea să stingă făclia romanității la sud de Dunăre. Miracolul s-
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
jucat renunțarea la alfabetul chirilic și introducerea grafiei latine pe vremea lui Al. I Cuza. A fost vorba de o reformă necesară având în vedere că alfabetul chirilic nu conținea semne pentru anumite sunete specifice limbii române. c. Supraviețuirea elementului latinofon Din punct de vedere geografic, romaniile și sclaviniile medievale se întrepătrundeau pretutindeni. Primele acopereau munții și codrii, iar cele din urmă, văile și depresiunile. În schimb, câmpiile se pare că au fost lăsate de izbeliște în fața nomazilor, aflați în căutarea
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
Delimitarea ariilor de influență romană, respectiv greacă, a fost foarte importantă în evoluția proceselor etno lingvistice din Balcani. Slavizarea a fost mai facilă în arealul elenofon, cu populații trăind în spații deschise, ușor de cucerit (văi, depresiuni). În schimb, comunitățile latinofone s-au conservat mai bine în nord, unde modul de viață era legat de refugiul prin munți și codri greu de străpuns. Nu întâmplător, țaratul bulgar, condus de o elită turcofonă, dar care s-a impus peste o populație slavă
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
nevoită să-și rezume activitățile la păstorit și comerț. În mod special, au excelat aromânii, care au probat un simț dezvoltat al afacerilor. Imposibilitatea practicării agriculturii, care reprezenta baza economică a oricărei societăți, a influențat decisiv destinul nefericit al comunităților latinofone. Elementul romanizat s-a menținut astfel într-o stare de izolare geografică, fapt cu multiple repercusiuni în plan economic și socio politic. Asimilarea latinofonilor a început dinspre vest, unde sârbo croații i-au forțat să le accepte limba și obiceiurile
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
practicării agriculturii, care reprezenta baza economică a oricărei societăți, a influențat decisiv destinul nefericit al comunităților latinofone. Elementul romanizat s-a menținut astfel într-o stare de izolare geografică, fapt cu multiple repercusiuni în plan economic și socio politic. Asimilarea latinofonilor a început dinspre vest, unde sârbo croații i-au forțat să le accepte limba și obiceiurile. Până în Evul Mediu târziu au subzistat nuclee importante precum cel al Romaniei (situată la est de Sarajevo, unde s-au conservat toponime românești)124
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
interesante)125. Cam în aceeași perioadă, au fost slavizate complet și comunitățile numeroase refugiate în zona montană de la granițele actuale ale Serbiei, Bulgariei și Macedoniei (bazinul superior al Moravei și Strumei) unde pot fi întâlnite multe toponime românești 126. Factorul latinofon a contribuit din plin la particularizarea populației slave locale, numiți torlaci sau șopi127, cu tradiții populare foarte apropiate de cele ale vlahilor timoceni și chiar oltenilor. Celelalte nuclee, situate mai la sud, în masa populației albaneze sau grecești s-au
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
triburi războinice și-au stabilit centrele de putere în această regiune (cu precădere, Bugeacul fiind ales ca sediu de către diverse imperii migratoare). Refugierea autohtonilor a avut ca rezultat consolidarea elementului romanizat în special din Moldova și Muntenia. Un alt curs latinofon care a alimentat ținuturile noastre a fost cel din Câmpia Panonică. Să nu uităm că Panonia s-a aflat sub influență romană o perioadă mai îndelungată decât Dacia. Din cauza reliefului deschis, zona era expusă năvălirilor, fiind de altfel, ocupată, pe
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
sub influență romană o perioadă mai îndelungată decât Dacia. Din cauza reliefului deschis, zona era expusă năvălirilor, fiind de altfel, ocupată, pe rând, de mai multe triburi care devastau totul în calea lor (de pildă, hunii, avarii și maghiarii). Acest segment latinofon s-a retras spre Transilvania, protejată mai eficient de fortăreața naturală a arcului carpatic, adăugându-se populației romanizate care s-a păstrat din timpul Daciei Felix. Alte direcții urmate au fost spre miazăzi, alăturându-se comunităților sud dunărene, și, mai
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
secătuită de bărbați În urma lungului război din 106 „( Eutropius), coloniștii acționează În domeniul agriculturii, mineritului și meșteșugurilor. Născuți În provinciile Hispania, Gallia, Noricum, Pannonia, Iliricum, dar și În cele din Asia Mică sau nord vestul Africii, toți acești coloniști sunt latinofoni. Urbanizarea Alt factor care contribuie, În mod determinant, la declanșarea și desfășurarea romanizării. Izvoarele confirmă organizarea tipic romană a orașelor din Dacia Traiană și Moesia Inferior. Multe din ele au statut de municipia așezări cu autonomie administrativă și juridică, cuprinzând
GHID DE ISTORIA ROMÂNILOR by MIHAELA STRUNGARU - VOLOC () [Corola-publishinghouse/Science/1294_a_1873]