126 matches
-
sovietice recent cercetate, ofițerii și regimul de ocupație al Armatei Roșii “au bolșevizat zona pentru că a fost singura soluție pe care ei o cunoșteau despre organizarea societății”13. Surprinzător, după studiul arhivelor Kremlinului, istoricii ruși indică un model de abordare legitimist și circumscris “realismului politic”, atunci când se referă la sovietizarea /comunizarea Europei de Est. Vladimir Pechatnov, diplomat și istoric susține că S.U.A., Marea Britanie și Uniunea Sovietică ar fi continuat alianța din timpul războiului “prin împărțirea lumii în sfere de influență”14
ORTODOXIA SI STATUL SUB REGIMUL TOTALITAR... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 249 din 06 septembrie 2011 by http://confluente.ro/Ortodoxia_si_statul_sub_regimul_totalitar_.html [Corola-blog/BlogPost/356013_a_357342]
-
sovietice recent cercetate, ofițerii și regimul de ocupație al Armatei Roșii “au bolșevizat zona pentru că a fost singura soluție pe care ei o cunoșteau despre organizarea societății”13. Surprinzător, după studiul arhivelor Kremlinului, istoricii ruși indică un model de abordare legitimist și circumscris “realismului politic”, atunci când se referă la sovietizarea /comunizarea Europei de Est. Vladimir Pechatnov, diplomat și istoric susține că S.U.A., Marea Britanie și Uniunea Sovietică ar fi continuat alianța din timpul războiului “prin împărțirea lumii în sfere de influență”14
ANUL COMEMORATIV JUSTINIAN PATRIARHUL ŞI AL APĂRĂTORILOR ORTODOXIEI ÎN TIMPUL COMUNISMULUI” ORTODOXIA ŞI STATUL ÎN ROMÂNIA SUB REGIMURILE TOTALITARE… PARTEA I de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 2208 din by http://confluente.ro/stelian_gombos_1484551960.html [Corola-blog/BlogPost/344370_a_345699]
-
(29 septembrie 1820 - 24 august 1883), a fost rege al Franței disputat în perioada 2- 9 august 1830 sub numele de Henric al V-lea, deși oficial n-a fost niciodată proclamat așa. A fost pretendentul legitimist la tronul Franței din 1844 până în 1883. S-a născut la 29 septembrie 1820 la Palatul Tuileries din Paris. Tatăl lui Henri, Charles Ferdinand, Duce de Berry, fiul mai mic al al regelui Carol al X-lea al Franței, a
Henri, conte de Chambord () [Corola-website/Science/320269_a_321598]
-
1832, familia regală a părăsit Anglia și s-a instalat la palatul regal din Praga în Austria. La 27 septembrie 1833, pentru majoratul lui Henri fixat la vârsta de 13 ani, conte de Chambord a primit un grup de francezi legitimiști, care l-au salutat cu strigătele "Trăiască regele!". Primul act pe care ducele de Bordeaux îl face este un "protest solemn față de uzurparea lui Louis-Philippe." În octombrie 1836, familia regală trebuie să părăsească Praga pentru Gorizia, unde Carol al X
Henri, conte de Chambord () [Corola-website/Science/320269_a_321598]
-
pentru Gorizia, unde Carol al X-lea moare la 6 noiembrie. Fiul său în vârsta de 61 de ani, Ducele d'Angouleme, care deține, de asemenea, titlul de conte de Marnes devine de drept Ludovic al XIX-lea în ochii legitimiștilor. La 28 iulie 1841, contele de Chambord a fost victima unui accident de călărie care l-a obligat la o lungă convalescență și l-a lăsat șchiopătând. Moartea ducelui d'Angoulême survenită la 3 iunie 1844 a făcut ca Henri
Henri, conte de Chambord () [Corola-website/Science/320269_a_321598]
-
de călărie care l-a obligat la o lungă convalescență și l-a lăsat șchiopătând. Moartea ducelui d'Angoulême survenită la 3 iunie 1844 a făcut ca Henri să devină șeful Casei Regale și să fie recunoscut de către susținătorii săi legitimiști drept Henric al V-lea. În 1844, contele de Chambord și mătușa lui, ducesa d'Angoulême, s-au stabilit la Castelul Frohsdorf, situat la sud-est de Viena. La 15 noiembrie 1846, contele de Chambord s-a căsătorit cu Maria Theresa
Henri, conte de Chambord () [Corola-website/Science/320269_a_321598]
-
văduvei lui, regina Marie-Amélie. În 1851, Henri moștenște de la mătușa sa castelul Frohsdorf din Austria. Se instalează acolo definitiv și conservă amintirile regale: portrete ale familiei regale, steagul alb dat de Carol al X-lea în august 1830, cadouri de la legitimiști. Construiește pe domeniul Frohsdorf două școli pentru copiii personalului castelului și o parohie. Sub al Doilea Imperiu, contele de Chambord menține contacte regulate cu reprezentanții partidului legitimist din Franța, cu care a schimbat o corespondență secretă. Din 1862, el a
Henri, conte de Chambord () [Corola-website/Science/320269_a_321598]
-
steagul alb dat de Carol al X-lea în august 1830, cadouri de la legitimiști. Construiește pe domeniul Frohsdorf două școli pentru copiii personalului castelului și o parohie. Sub al Doilea Imperiu, contele de Chambord menține contacte regulate cu reprezentanții partidului legitimist din Franța, cu care a schimbat o corespondență secretă. Din 1862, el a făcut cunoscută poziția sa prin manifeste adresate francezilor, le-a făcut cunoscută doctrina sa și a elaborat un proiect politic: a pledat pentru o manarhie care realizează
Henri, conte de Chambord () [Corola-website/Science/320269_a_321598]
-
septembrie 1870 al Doilea Imperiu s-a prăbușit după înfrângerea de la Sedan. În februarie 1871 în Franța au loc alegeri din care rezultă noua Adunare care este alcătuită din 240 de deputați republicani și 400 de deputați monarhiști împărțiți între legitimiști și orleaniști. La 8 iunie 1871, Adunarea a abolit legile care interzic bourbonilor intrarea în Franța. În iulie contele de Chambord se întoarce pentru câteva zile în Franța pe care a trebuit s-o părăsească în 1830. La 5 iulie
Henri, conte de Chambord () [Corola-website/Science/320269_a_321598]
-
de Chambord este dispus să accepte drapelul tricolor temporar cu condiția să poată avea inițiativa de a-l modifica. Pentru că unele ziare au scris despre definitiva raliere a contelui de Chambord la tricolor, la 27 octombrie, contele publică în ziarul legitimist "L'Union" o scrisoare în care își reafirmă atașamentul față de steagul alb. Nemaiputând spera la obținerea unei majorități, lucrările comitetul care a pregătit restaurarea monarhiei s-au încheiat la 31 octombrie. Contele de Chambord, care nu se aștepta la acest
Henri, conte de Chambord () [Corola-website/Science/320269_a_321598]
-
îngropat lângă Carol al X-lea, Ducele și Ducesa d'Angoulême, la Gorizia în Austro-Ungaria (astăzi Nova Gorica în Slovenia). Contele de Chambord nu a avut copii. Încă din timpul vieții sale s-a ridicat problema succesorului său. Conform teoriei legitimiste, coroana revenea bourbonilor spanioli, care erau descendenți ai nepotului regelui Ludovic al XIV-lea. Acesta din urmă a urcat pe tronul Spaniei în 1700 sub numele de Filip al V-lea, și a renunțat la drepturile sale asupra tronului Franței
Henri, conte de Chambord () [Corola-website/Science/320269_a_321598]
-
pe contele de Paris și a lăsat unui bourbon spaniol, Ducelui de Madrid, fiul lui Juan de Bourbon, arhivele, armele, colierele ordinelelor regale și steagurile încredințate în 1830 de Carol al X-lea. După decesul contelui de Chambord, o minoritate legitimistă fidelă, susținută de contesa de Chambord, l-a recunoscut ca "rege de drept" pe Juan de Bourbon, conte de Montizón, descendent al regelui Ludovic al XIV-lea, și în egală măsură pretendent carlist la coroana Spaniei. O majoritate a regaliștilor
Henri, conte de Chambord () [Corola-website/Science/320269_a_321598]
-
pentru a fi instruit în arta militară. A primit comanda în armata piemonteză cu rangul de căpitan de cavalerie. La 10 noiembrie 1845, Ferdinando Carlo s-a căsătorit cu Louise Marie Thérèse a Franței (1819-1864), sora mai mare a pretendentului legitimist la tronul Franței, Contele de Chambord. Ceremonia a avut loc la Schloss Frohsdorf în apropiere de Lanzenkirchen în Austria. Cuplul a petrecut luna de miere la Üchendorff apoi în Anglia. Ferdinando Carlo și Louise Marie Thérèse au avut patru copii
Carol al III-lea, Duce de Parma () [Corola-website/Science/324037_a_325366]
-
oferă în jur de 200-300 de lei.) Din același punct de vedere, există șansa ca acest roman să redeschidă apetitul pentru evocarea romanescă a „obsedantului deceniu" și în același timp să producă salutare disjuncții între valoare și nonvaloare, între sofistica legitimistă, pedestră publicistica mascată de faldurile unei construcții romanești chinuită de minus-talente și epica realistă de mare vigoare, expresie a unei conștiințe problematizante. Confuzia de criterii pe acest teren este totuși îngrijorătoare căci la un scurt interval au fost declarate evenimente
Cel mai iubit dintre pământeni (roman) () [Corola-website/Science/325671_a_327000]
-
y de Borbón-Parma, numit Duce de Madrid și cunoscut în Franța drept Jacques de Bourbon, Duce de Anjou (27 iunie 1870 - 2 octombrie 1931) a fost pretendent carlist la tronul Spaniei sub numele de Jaime al III-lea și pretendent legitimist la tronul Franței sub numele de Jacques I. Jaime a fost singurul fiu al lui Carlos, Duce de Madrid și a soției sale, Prințesa Margherita de Bourbon-Parma. S-a născut la Vevey în Elveția; a fost botezat la La Tour-de-Peilz
Jaime, Duce de Madrid () [Corola-website/Science/324211_a_325540]
-
Vaugirard din Paris, apoi la colegiul Beaumont din Old Windsor, Anglia și în final la colegiul Stella Matutină din Feldkirch, Austria. La moartea bunicului său, la 18 noiembrie 1887, Jaime de Borbón a devenit noul "delfin al Franței" numit de legitimiști. A urmat Academia Militară Tereziană la Wiener Neustadt, apoi în 1896 a intrat în armată imperiala rusă unde a fost ofițer și a participat la mai multe campanii militare, inclusiv la Revoltă Boxerilor din Chină din 1900. De asemenea, el
Jaime, Duce de Madrid () [Corola-website/Science/324211_a_325540]
-
Vafangon. A călătorit mult, în special în Indochina unde s-a împrietenit cu Guvernatorul General, Paul Doumer, viitorul președinte al Republicii franceze. La 18 iulie 1909, Jaime i-a succedat tatălui său că pretendent carlist la tronul Spaniei și pretendent legitimist la tronul Franței. Că pretendent carlist la tronul Spaniei deținea numele de Jaime al III-lea însă a utilizat titlul de "Duce de Madrid". Că pretendent legitimist la tronul Franței deținea numele de Jacques I însă a utilizat titlul de
Jaime, Duce de Madrid () [Corola-website/Science/324211_a_325540]
-
i-a succedat tatălui său că pretendent carlist la tronul Spaniei și pretendent legitimist la tronul Franței. Că pretendent carlist la tronul Spaniei deținea numele de Jaime al III-lea însă a utilizat titlul de "Duce de Madrid". Că pretendent legitimist la tronul Franței deținea numele de Jacques I însă a utilizat titlul de "Duce de Anjou". Jaime de Borbón a trait o parte din timp la Paris unde avea un petic de pământ în arondismentul 8. Acolo a murit de
Jaime, Duce de Madrid () [Corola-website/Science/324211_a_325540]
-
de 61 de ani, la câteva zile după ce s-a împăcat cu verișorul sau, fostul rege constituțional exilat Alfonso al XIII-lea al Spaniei. Unchiul său Alfonso de Borbón în vârstă de 82 de ani i-a succedat că pretendent legitimist la tronul Franței și că pretendent carlist la tronul Spaniei.
Jaime, Duce de Madrid () [Corola-website/Science/324211_a_325540]
-
la adoptarea legilor fundamentale care au stabilit republica drept guvern legal al Franței. Mac-Mahon scrie totuși în memoriile sale: „Prin tradiția familiei și prin sentimentele față de casa regală ce mi-au fost insuflate din educația timpurie, nu puteam fi decât legitimist.” Lui i-a displăcut și să formeze în 1876 cabinetele Dufaure și Jules Simon, în care era reprezentat elementul republican. Când revendicările episcopilor de la Poitiers, Nîmes și Nevers, care recomandau cazul Papei captiv Pius al IX-lea simpatiei guvernului francez
Patrice de Mac-Mahon () [Corola-website/Science/321881_a_323210]
-
Alfonso Carlos, Infante al Spaniei, Duce de San Jaime (12 septembrie 1849 - 29 septembrie 1936) a fost ultimul pretendent carlist la tronul Spaniei sub numele de Alfonso Carlos I și pretendent legitimist la tronul Franței sub numele de Carol al XII-lea. Alfonso Carlos a fost al doilea fiu al Infantelui Juan al Spaniei, Conte de Montizón și al Arhiducesei Maria Beatrix de Austria-Este. După ce părinții săi s-au separat când el
Alfonso Carlos, Duce de San Jaime () [Corola-website/Science/322159_a_323488]
-
soțul în multe din campaniile lui militare din Spania. După decesul nepotului său Jaime, Duce de Madrid la Paris la 2 octombrie 1931, Alfonso Carlos în vârstă de 82 de ani a devenit pretendent carlist la tronul Spaniei și pretendent legitimist la tronul Franței. Deoarce mulți carliști credeau că moștenitorul prezumptiv al lui Alfonso Carlos, potrivit Legii Salice, detonatul rege Alfonso al XIII-lea al Spaniei, nu deține principiile tradiționale, Alfonso Carlos l-a desemnat ca succesor al mișcării carliste pe
Alfonso Carlos, Duce de San Jaime () [Corola-website/Science/322159_a_323488]
-
au vărsat sângele pe baricade în 1830 doar pentru ca revoluția lor să fie „furată” de către un grup de oportuniști care a reușit să obțină încoronarea lui Ludovic-Filip ca rege”. Pe de altă parte, bonapartiștii deplângeau pierderea imperiului lui Napoleon, iar legitimiștii susțineau dinastia Bourbonilor ce fusese detronată și încercau să-l aducă pe tron pe cel pe care-l considerau adevăratul rege, contele Henri de Chambord, succesorul desemnat al lui Carol al X-lea. Franța se confrunta la momentul declanșării rebeliunii
Rebeliunea din iunie 1832 () [Corola-website/Science/337634_a_338963]
-
a muncitorilor cunoscută ca revolta canuților, cauzată de greutățile economice. Au fost trimise acolo trupe de represiune după ce membrii Gărzii Naționale au trecut de partea rebelilor. În februarie 1832, la Paris, susținătorii Bourbonilor — numiți de adversarii lor cu apelativele de legitimiști sau carliști — au făcut o încercare de a-i răpi pe membrii familiei regale în ceea ce a devenit cunoscută sub numele de „conspirația din rue des Prouvaires”. Aceasta a fost urmată de o insurecție în Vandeea, țara de suflet a
Rebeliunea din iunie 1832 () [Corola-website/Science/337634_a_338963]
-
regale în ceea ce a devenit cunoscută sub numele de „conspirația din rue des Prouvaires”. Aceasta a fost urmată de o insurecție în Vandeea, țara de suflet a Bourbonilor, condusă de ducesa Caroline de Berry, mama contelui Henri de Chambord, pretendent legitimist la tron sub numele de „Henric al V-lea”. Ducesa a fost capturată la sfârșitul anului 1832 și întemnițată până în 1833. După aceasta, legitimiștii au renunțat la război și au început să folosească presa ca pe o armă politică. Republicanii
Rebeliunea din iunie 1832 () [Corola-website/Science/337634_a_338963]