11 matches
-
păcate, și acum cea mai rapidă cale a Ființei umane (sau, mai bine zis, a ceea ce a rămas azi din ea) înzestrate de către Creatorul ei cu judecată și sentiment de a se eschiva în mod rușinos din fața prospectării adânci a lexematicii extinse a verbului „a fi”. Un refugiu existențial, să-l numim, al neputinței Omului contemporan de a-și privi lucid propria interioritate, tăinuită cu parșivenie de foarte multe ori sub straturi groase de fard actoricesc în cadrul unui spectacol de teatru
DIN LAGĂRUL SIBERIEI ÎNGHEŢATE ÎN AZILUL DE NOAPTE AL UE ... de MAGDALENA ALBU în ediţia nr. 967 din 24 august 2013 by http://confluente.ro/Magdalena_albu_paralela_45_1_magdalena_albu_1377340782.html [Corola-blog/BlogPost/364404_a_365733]
-
de cuvînt. Ca atare, elementul formator al cîmpului lexical nu mai este considerat cuvîntul, ci lexemul, care se referă strict la conținutul semantic lexical al unui cuvînt. Eugen Coșeriu a delimitat lexicologia de semantica tradițională, precizînd obiectul de investigație al lexematicii, aceasta fiind o disciplină autonomă a cercetării semantice și o formă specială a lexicologiei, care cercetează relațiile între conținuturile lexicale ale unei limbi. El a demonstrat că și în lexic pot fi descrise structuri, o etapă preliminară și necesară a
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
deceniului șase, era aproape inexistentă ca disciplină. Însă nici (sub)disciplinele lingvistice "specializate" nu și-au atins, până la data intervenției coșeriene - în unele cazuri, nici după aceea -, propriul potențial. E cazul semanticii "istorice"/"idiomatice" (adică al "semanticii structurale" sau al "lexematicii", cum a denumit-o Coșeriu), disciplină pe care savantul de origine română a fundamentat-o, prin studiile sale publicate în perioada 1964-1990, atât din punct de vedere sincronic, cât și diacronic. Din aceste motive, considerăm că următorul pas al studiului
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
fapt, planul "idiomatic" al vorbirii este acela în cadrul căruia Coșeriu a elaborat cele mai multe concepte și aplicații din toate studiile sale consacrate "conținutului" lingvistic. Savantul de origine română a făcut acest lucru în primul rând prin întemeierea semanticii structurale (sau a lexematicii), ca disciplină specializată în studiul funcțional al semnificatelor limbilor. În acest scop, aparatul conceptual coșerian propune câteva delimitări prealabile. 4.1.1. Astfel, Coșeriu precizează că obiectul semanticii structurale nu îl constituie, la drept vorbind, așa-zisele limbi istorice, adică
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
îl reprezintă sistemul (opozițiile funcționale), și nu norma, care poate varia în funcție de diverși factori extralingvistici. 4.1.3. Prin urmare, sistemul este acela care, grație opozițiilor distinctive, determină semnificatul lexical al unui cuvânt, care constituie tipul de "conținut" vizat de lexematică. Cu toate acestea, semnificatul lexical nu este singurul tip de semnificat dintr-o anumită limbă funcțională. În această privință, Coșeriu distinge cinci tipuri de semnificate: a) semnificatul lexical, care "corespunde "ce"-ului din realitatea aprehendată, fără nicio altă determinare"; de
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
acest termen are deja în limbă două valori diferite: o valoare opozitivă și o valoare non-opozitivă (care apare tocmai în cazurile de neutralizare)." 4.3. În conformitate cu aceste principii, semantica structurală delimitează, clasifică și analizează structurile lexematice ale unei limbi. "Sarcina lexematicii - precizează fondatorul integralismului lingvistic - este de a releva în limbile funcționale paradigmatica și sintagmatica lexicului pe planul conținutului."251 Prin urmare, structurile lexematice sunt de două tipuri: structuri paradigmatice, "alcătuite din unități lexicale care se găsesc în opoziție pe axa
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
a doctrinei integraliste, de vreme ce, în realitate, Coșeriu nu susține așa ceva. Tot ceea ce afirmă, în ultimă instanță, textul din 1966 este că textemele nu pot fi analizate "în sensul propriu al termenului", "sens propriu" care coincide, în articolul respectiv, cu perspectiva lexematicii, adică a semanticii structurale. Elementele textemelor ("chat" și "gris" din la nuit tous les chats sont gris, de pildă) nu sunt, într-adevăr, texteme și nu participă la opozițiile distinctive din "tehnica liberă a discursului"; și doar în acest sens
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
idiomatic" al "discursului repetat" reprezintă domeniul în care restricțiile semantice coșeriene s-au manifestat cu cea mai mare fermitate. Astfel, toate distincțiile semnalate la punctul 7.0. au avut tocmai scopul de a exclude unele dintre categoriile respective din sfera lexematicii. Or, printre acestea se aflau, după cum am văzut, și elementele "discursului repetat", asupra cărora Coșeriu se pronunță fără echivoc: "În principiu, doar manifestările tehnicii discursului sunt analizabile din punct de vedere sincronic și, din acest fapt, doar tehnica [discursului] este
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
coșeriene trebuie apreciate în contextul lor metodologic. De exemplu, faptul că elementele "discursului repetat" nu sunt "analizabile" nu înseamnă că ele ar fi întru totul opace, ci doar că nu pot fi analizabile după metodologia lingvisticii structurale. Însă semantica structurală (lexematica) nu e singura formă de semantică "idiomatică" și, de aceea, ea nu poate fi identificată fără rest cu întregul studiu al "conținutului" unei limbi. Totodată, acest lucru nu înseamnă că unitățile "discursului repetat" ar fi lipsite de orice tip de
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
unul de semantică configurativă; acest demers prezintă o serie de note comune, dar și numeroase diferențe față de semantica structurală, pe care am prezentat-o în II.4. Vom aprofunda în continuare ambele aspecte. 1.1.1. Spre deosebire de semantica structurală (i.e., lexematica), care se ocupă cu studierea sistemului unei limbi, semantica configurativă investighează organizările idiomatice ale "conținutului" lingvistic în planul normei. De altfel, situarea textemelor diasketice pe acest palier a fost reliefată de către Eugeniu Coșeriu încă din studiul "Sistema, norma y habla
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
1882, pp. 301-312) pune în paralel și exemple precum fr. pommier (derivat) și germ. Apfelbaum (compus), adică exact tipul de fapte care i-au permis lui Coșeriu să distingă între compunerea prolexematică (care cuprinde și unele derivate "tradiționale") și compunerea lexematica. 23 La fel, într-un articol dedicat contribuțiilor lui Șăineanu cu privire la semasiologie, Rudolf Windisch menționează (tot "la a doua mâna", după Șăineanu) clasificarea disciplinelor lingvistice făcută de Hașdeu, apreciind că Șăineanu ar fi putut renunța la respectiva taxonomie (care, după
Studii de ştiinţa limbii by Bogdan Petriceicu Hasdeu [Corola-publishinghouse/Science/896_a_2404]