196 matches
-
să se ridice concreta bănuială a unui act de canibalism ritual care nu mai este, oricum, Întâlnit În restul insulei 1 și evocă, În același timp, spectrul Minotaurului devorator al adolescenților atenieni, situat de mitologia chiar greacă În „labirintul” cretan. Libațiile completau sacrificiile, dar, cu siguranță, puteau exista și independent de acestea. Mari „mese pentru libații”, din piatră sau lut ars, cu o deschizătură În centru, prin care să se scurgă lichidele, sunt obiecte frecvente. Serveau acestui scop și rhyta, adesea
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
oricum, Întâlnit În restul insulei 1 și evocă, În același timp, spectrul Minotaurului devorator al adolescenților atenieni, situat de mitologia chiar greacă În „labirintul” cretan. Libațiile completau sacrificiile, dar, cu siguranță, puteau exista și independent de acestea. Mari „mese pentru libații”, din piatră sau lut ars, cu o deschizătură În centru, prin care să se scurgă lichidele, sunt obiecte frecvente. Serveau acestui scop și rhyta, adesea lucrate cu măiestrie și Înfățișând capete de animale, asemenea celor În formă de cap de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ale șerpilor” găsite În depozitul palatului din Cnossos, având obișnuita costumație, dar și doi șerpi În mâini, pot reprezenta cu siguranță o zeitate de acest tip. Încercările de descifrare a scrierii minoice au Îngăduit, poate, ca, pe anumite mese de libație să fie citit termenul jasasara, alternat cu hasasara, și să fie interpretat ca „Stăpână” prin confruntarea cu termenul hitit cuneiform și cu luviana. Succesivul potinija din textele miceniene, grecescul potniaxe "potnia", ar putea fi atunci o traducere a acestui titlu
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
continuității cultuale Deși este legitim să considerăm că ceea ce este scris pe tăblițele În Liniar B ar relua Într-un anumit fel textele În Liniar A, termenii Întâlnirii Între cele două civilizații rămân Încă deschiși și problematici. Rhyta miceniene pentru libații reproduc modelele cretane, asemenea celui În forma de cap de taur, găsit Într-un mormânt-puț din Micene; pe sigilii apar aceleași motive cretane. Cu toate acestea, „mormintele-puț” găsite În interiorul incintelor funerare din Micene și mormintele ulterioare cu cupolă nu repetă
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Întrucât ea este sursă de contaminare. Chiar și cel care făcea o vizită era contaminat, fapt pentru care exista obiceiul ca acel om să se stropească la ieșire cu apă. Pentru a-l Împăca, mortului i se aduceau ofrande și libații - repetate În a treia și a noua zi - de miere, ulei și apă. În epoca arhaică familiile aristocratice acompaniau riturile funebre cu manifestări fastuoase de doliu, care au fost Însă interzise sau limitate de legislatori În epoca polisului. Și nașterea
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
stypos, stype; Via Potaxe "Via Pota": divinitate (singular și plural) de la Roma, cf. micenianul *woikos potnias*, „casa stăpânei”: prin etimologia populară expresia a fost pusă În legătură cu Victoriaxe "Victoria". Conform opiniei lui Peruzzi, numele de vase ar putea fi mărturia unor libații, instrumentele de suflat de purificare s-ar referi la sărbătorile tubilustrium (23 martie și 23 mai) și la lupercalia (15 februarie). Prin tubilustria se indică un tip de lustrație „care vine din cetatea Pallanteum din Arcadia”2. Peruzzi explică lup-ercalia
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
sacral. „La sacrul sinod al atleților lui Herakles”, În anul 134 d.Hr., Împăratul Hadrian hotărăște un loc „...În care puteți să vă Înființați cultul și arhiva”1. Asociația are nevoie de ustensile pentru cult: statuie, vatră, tămâie, vase pentru libații; În arhivă sunt păstrate statutele, calendarul cultual, lista membrilor și a funcționarilor, a donațiilor și a privilegiilor. Edificiul lor (schola) se poate afla În preajma unui sanctuar, ca În cazul unei schola hastiferorum lângă aedes Bellonae, În curtea interioară a templului
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
IV turta (B) 26-33 strues, ferctum, vinum Iano et Iovi III „animal III” 34 exta (prosiciem) dare (reddere, porricere); extorum redditio (porrectio) *35 rugăciune: mactus(-e) esto his extis 36 vinum Cereri (*ulei pe exta, În foc) *37 rugăciune pentru libația cu vin *38 formulă de Încheiere V masa VI „reparația a) vinderea cărnii de sacrificiu ulterioară” b) acțiuni de purificare 3. Cea mai mare parte a unităților cultuale ce alcătuiesc acest ritual se bazează pe schema „R dat D”: obmovet
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
iraniene ca ordine mondială. Comparația indo-iraniană permite deci reconstruirea unor trăsături esențiale ale lumii religioase iraniene străvechi, care - așa cum s-a spus - privesc riturile, panteonul, mitul și epica, cosmologia, moartea și viața de „dincolo”, inițierea. Cât despre rituri, acestea erau libații (zoathra) În cinstea apei și a focului (Âtar, În Iran, Agnixe "Agni", În India): pentru apă se folosea un amestec din trei elemente, lapte și esență sau frunze de la două plante; pentru foc se folosea un alt amestec de trei
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
fi existat nu ca o realitate socială, ci ca o activitate a fiecărui individ În momentul aducerii jertfei. 6. SACRIFICIULTC "6. SACRIFICIUL" Populațiile indo-europene cunosc două tipuri de jertfă: sângeroasă și nesângeroasă. Începem cu cea din urmă. Aceasta consta În libație, adică În oferirea de băuturi zeului. Termenul grec care desemnează acest act este spèndo; din punct de vedere formal este pur și simplu un act cultual. Ne putem gândi la cuvintele pe care Hecubaxe "Hecuba" i le adresează lui Hectorxe
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Hecubaxe "Hecuba" i le adresează lui Hectorxe "Hector": Pentru că sufletul tău te-a Îndemnat să vii aici pentru a-ți ridica de pe stânca cetății mâinile către Zeusxe "Zeus", eu doresc să amestec vin dulce, așa Încât tu să Îi aduci o libație lui Zeus tatăl și celorlalte divinități (Iliada VI, 324 sqq.)1. Iar atunci când Telemahxe "Telemah" și Atenaxe "Atena", sub Înfățișarea lui Mentor, ajung la curtea lui Nestorxe "Nestor", Pisistrate le oferă o cupă și zice: Ia și Închină acum chiar
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
mierea, Ca să Închine, căci cred că și el tot va vrea să se roage Nemuritorilor: toți de a zeilor haruri duc lipsă! (Odiseea, III, 43 sqq.; trad. de Dan Slușanschi, București, Paideia) Așa cum a demonstrat Benveniste (1969), funcția specifică a libației În religia greacă era cea de garanție și siguranță: Înaintea unui eveniment care comporta elemente de risc și nesiguranță - cum ar fi o călătorie pe mare sau o expediție militară, dar și un jurământ, un armistițiu sau un tratat de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
religia greacă era cea de garanție și siguranță: Înaintea unui eveniment care comporta elemente de risc și nesiguranță - cum ar fi o călătorie pe mare sau o expediție militară, dar și un jurământ, un armistițiu sau un tratat de pace - libația asigură protecția divină. Acest fapt explică de ce În greacă, pluralul spondài ajunge să desemneze orice formă de acord Între două state („armistițiu, tratat, pace” etc.). Aceeași valoare juridică apare deja stabilită și consolidată Încă din perioada celor mai vechi atestări
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
orice formă de acord Între două state („armistițiu, tratat, pace” etc.). Aceeași valoare juridică apare deja stabilită și consolidată Încă din perioada celor mai vechi atestări În limba latină spondere „a promite, a se angaja”: este deci posibil ca funcția libației să fi apărut Încă din epoca indo-europeană târzie. Însă urmele unei valori mai vechi pot fi observate În termenul hitit sippanti, care Înseamnă „a face libații”, Însă poate fi folosit și cu sensul de jertfă sângeroasă; se pare, așadar, că
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În limba latină spondere „a promite, a se angaja”: este deci posibil ca funcția libației să fi apărut Încă din epoca indo-europeană târzie. Însă urmele unei valori mai vechi pot fi observate În termenul hitit sippanti, care Înseamnă „a face libații”, Însă poate fi folosit și cu sensul de jertfă sângeroasă; se pare, așadar, că aceasta a fost forma inițială și exclusivă a jertfei indo-europene. Libația a apărut și s-a răspândit, probabil, și datorită ușurinței cu care se realizează, dar
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
unei valori mai vechi pot fi observate În termenul hitit sippanti, care Înseamnă „a face libații”, Însă poate fi folosit și cu sensul de jertfă sângeroasă; se pare, așadar, că aceasta a fost forma inițială și exclusivă a jertfei indo-europene. Libația a apărut și s-a răspândit, probabil, și datorită ușurinței cu care se realizează, dar și a caracterului său evident necostisitor; pe lângă aceasta, În unele zone au contribuit și orientări de tip umanitar, ostile vărsării de sânge, chiar și animal
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
sacerdoțiul era puțin dezvoltat și că, astfel, multe activități de competență sacerdotală capii familiilor sau de către căpeteniile politice. Avem totuși informații despre jertfe fie publice, fie private, În care erau oferite atât din animale cât și roade ale pământului, despre libații sacre, sărbători rituale, formule magice. Exista Însă și obiceiul jertfelor umane: „captivos immolant diis suis”, acuza o bulă a lui Onorius al III-lea, iar această practică este atestată În mai multe rânduri de istorici care povestesc despre aventurile și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
obiect. Astfel, Își găsește legitimitate o altă etimologie, acceptată, printre alții, și de un mare germanist ca Streitberg (1896, p. 121), dar propusă chiar de Pictet (1877, p. 659), care vedea În *gudacorespondentul germanic al vedicului hutá„oferit, materie a libației” care, În Rig-Veda, apare de câteva ori cu referire la băutura sacrificală (havis), ce consta Într-un unt topit amestecat cu un lichid care provoca ebrietate, numit „soma”. Se pare că, În acest caz, germanicul *gudaa avut o evoluție asemănătoare
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
pe cele patru laturi. Pe unul dintre aceste basoreliefuri se vede regele Iehu, numit „fiul lui Omri”, închinat cu fața la pământ în fața lui Salmanasar al III-lea (858-824 î.C.). Regele Iehu poartă o beretă cu vârf. Regele Salmanasar oferă o libație. La dreapta regelui, în partea de sus, se văd simbolurile a două divinități asiriene: soarele înaripat (Șamaș) și steaua zeiței Iștar. Patru slujitori la stânga și la dreapta îl însoțesc pe regele Asiriei, purtând un parasol, evantaie și alte simboluri ale
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
povestește că prințul troian Eneas este primul care s-a instalat în provincia Latium, unde se află orașul Roma. La începuturile sale, Roma încă nu făcea parte din civilizația vinului. În acest sens, Plinius cel Bătrân menționează că Romulus făcea libații cu lapte și nu cu vin. Mai departe, naturalistul latin adaugă că "pentru mult timp romanii nu au folosit vinul decât cumpătat". Legea Postumia, atribuită regelui legendar Numa, spunea: "Nu stropiți cu vin rugurile" destinate defuncților. La începuturile Romei, tinerilor
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
din butoi și a fost absolvit de vină de către Romulus. Cato obișnuia să-i sfătuiască pe bărbații romani: "Dacă îți surprinzi femeia că bea vin, omoar-o!" Discriminarea putea fi explicată prin faptul că legea Postumia interzicea să se facă zeilor libații cu vin din vinul obținut din strugurii viței de vie netăiate. Prin această lege, Numa voia mai ales să oblige poporul de agricultori să taie vița de vie. Femeile nefiind admise deopotrivă cu bărbații la ceremoniile religioase, vinul le era
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]