265 matches
-
creștea o dată cu flăcările, strigăt în care deslușiserăm până la urmă oribilele țipete ale celor arși. Niciodată nu-mi voi mai putea aminti de Tombuctu fără să-mi revină în fața ochilor imaginea aceea de iad. La ceasul plecării, un nor ca un lințoliu îi învăluia chipul, iar trupul îi era chinuit de nenumărate trosnituri. Amintirea mea cea mai frumoasă pierea mistuită de flăcări. * * * Când vechii noștri geografi vorbeau despre ținutul negrilor, ei nu aminteau decât de Ghana și de oazele din deșertul Libiei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
ochii mei vreo semnificație anume. În timp ce mi le reaminteam, glasul lui Nur îmi ajunse la urechi, trist, dar demn: — Prințul urzește planuri în palatul său, fără să știe că tot atunci, într-o cocioabă, degetele unui meșteșugar îi țes deja lințoliul. Rostise cuvintele în arabă, dar cu acel accent circazian pe care îl recunosc pe dată toți cairoții, deoarece este cel al sultanilor și al ofițerilor mameluci. Mai înainte ca eu să fi putut răspunde, negustorul se întorsese, oferindu-i un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
acele străzi pustii. Mergeam în neștire. Trecând pe lângă o biserică, mi-am amintit cum, într-o noapte de vară, condusesem împreună cu Radu Necșoiu o fată pe acolo. Am intrat în curtea bisericii. Zăpada se așezase și o înconjura ca un lințoliu alb. Văzusem, cu ani în urmă, în copilărie, când venise un episcop să sfințească nu știu ce la biserica de la noi din sat, cum îi așternuseră peste tot pe unde avea să pășească, de la poartă până în altar, apoi în jurul bisericii pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ciudată că îmi împleticesc pașii printre cârduri nesfârșite de ciori mute, amorțite, urmărindu-mi dusul în bezna nopții, fără alt zgomot decât ticăitul monoton al puzderiei de inimi, zvâcnet de clipe adunate pe sârme, cadență de timp închis sub nesfârșit lințoliu negru. — Întrebam Mion efendi se vrem Kerim la voia voastră. Se permitem? Se așezase în fața mea la masă și încerca să-mi zâmbească. Am ridicat din umeri. Am dat să-i spun și eu, așa cum mă avertiza el: „Întreabă-mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
-o fără interes și-a aruncat-o în „groapa cârtiței“, apoi imediat a găsit în buzunarul stâng al surtucului și plicul. Nu știa să citească, așa că, rupt în două, l a aruncat peste vaca lui Nicu, în groapă, ca un lințoliu. După ce se convinse că nu mai e nimic demn de atenție prin buzunarele băiatului, îi mai dădu vreo doi ghionți și-i spuse răgușit să spele putina cât mai iute. Nicu plecă târșâindu-și pașii și se ascunse după primul
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
am întrebat eu cu glas pierdut. ― Când o vrea Dumnezeu, scumpule - a șoptit ea, coborând deja treptele cerdacului. Îndată a dispărut în întuneric. Am rămas în ușă, urmărind-o mai mult după zvonul pașilor... Când liniștea a căzut ca un lințoliu, m-am retras în încăpere, lăsând - nu știu de ce - ușa deschisă... Am mâncat fără să simt gustul bucatelor. Gândurile nu-mi erau acasă... “Adună-te, prietene. Vezi bine că biata fată a venit la tine cu riscul de a fi
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
sabia spre cer. O îndreptă, ca într-o ofrandă, spre stelele strălucitoare și spre zei, conștient că își îndeplinise misiunea. Se retrase repede, nebăgat în seamă de mulțimea ce se îngrămădea în jurul lui Vitellius, peste care zeița Dreptății își întindea lințoliul. Înfipse sabia în pământul înierbat, ca s-o curețe de sânge. Căută nerăbdător amuleta. Abia acum își dădea seama că nu auzise glasul care, în acel an teribil, îi șoptise de atâtea ori: „Nu-l ucide“. Nici un glas nu rostise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
am face-o, Dumnezeu ne primește ruga - a intervenit Gruia. Mai trebuie să știți că biserica asta a fost și Închisoare. Cine știe dacă cumva au mai adus-o „tovarășii” la starea de dinainte? Târziu, când lumina lunii Își Întinsese lințoliul argintat peste orașul tolănit de-a lungul Bahluiului, au pornit spre casă... Tudorel adormise În brațele Mariei. Când au ajuns În fața casei și birja s-a oprit, băiatul a făcut ochii mari și, cu mânuța lui dolofană, a arătat spre
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
arhonte și marea obsesie a lui Daniel Corbu. O dovedește, cu asupra de măsură, cultivarea excesivă a imagisticii devoțiunii totale și a supliciului voluntar: răni, cuie, ghilotină, eșafod, coroană (iar "peste coroană se vor găsi mulți care să scuipe"!), "îmbeznate lințolii" ș.a. Ardența totală a sacrificatului de voie apare justificată de faptul că poezia înseamnă disciplinarea haosului lumii ("poezia e haosul condamnat la visare" Weekend secret), conjugarea contrariilor într-o simbioză fericită ("Acolo departe în cărți/ ți-i negru seninul" Șapte
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
în cazul textelor care dovedesc ceea ce un comentator al ultimului volum scris de Indira Spătaru numea "bovarism cultural" maladie, într-adevăr, din ce în ce mai cultivată de poetele noastre: "Ore fixe când plouă/ În interiorul tău/ oriunde te-ai afla/ ore ciudate îmbrăcate în lințolii/ petrec un particular trecut/ spre un amalgamat viitor/ al aceleiași hărți./ Zvâcni fecioara, Europa,/ coapsele zburânde, călărind taurul/ și toate popoarele înfrățite/ învățară în cor/ idiomul privirilor mute, cuvintelor/ articulate în mările, ploile, zâmbetele și lacrimile/ reunite în Common house
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
să le reechilibreze. Broderia, tricotatul și croșetatul au același sens, la care se adaugă noțiunile de răbdare și de lentoare. Repararea ori reunificarea cere timp. Această imagine onirică este legată de lunga așteptare a lui Ulise, în timpul căreia Penelopa brodează lințoliul lui Laerte (vezi Țesut). Degetarul simbolizează căutarea protecției, mai ales împotriva atacurilor exterioare. Elementele cele mai semnificative sunt însă ața și acul. Ață Ața împărtășește simbolistica legăturii, a lanțului și a sforii. Dar, datorită fineții sale, constituie elementul cel mai
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
tovarășul Stalin: Românii cresc ca grâul frumos, cu socotealăă». (Vladimir COLIN. - Cântec pentru primul plan economic) «Octomvrie, uriașule Octomvrie! dacă munca noastră e viață dacă viața o Îmbracă cerul senin mâinile tale au ridicat de pe trupul popoarelor ceața ca un lințoliu de doliu mâinile celui care gândește sub roșie stea la Kremlin: Iosif Vissarionovici Stalin - mâinile celor care luptară sub tunelul de obuze, cu numele lui pe buze gonind cu armele-n mâini fasciste armate de câini, prăbușite din țară În
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
din anonimat, decît de a clarifica lucrurile. Ce s-a ales, iată, după trecerea săptămînilor, din isteria vindicativă a momentului? Cam ce se alege în general din mai toate tulburările acestei "specii mici". Liniștea care s-a lăsat, ca un lințoliu indiferent, peste actul funebru, amneziată imediat de alte și alte urgențe, are, în ea, ceva trist și descurajator. Alt moment. Pierderea, din motive impuse, unanim, de organismul internațional, a unui titlu olimpic de către gingașa noastră gimnastă, a declanșat un adevărat
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
lângă temple străvechi și propilee, și bocăne pe stradă, zi-noapte, mercenari. Ca-n Grecia să prade opriți de nimeni hoții S-o care, de se poate, întreagă peste-ocean, poruncă dau bancherii - Să piară patrioții! Și-o noapte grea și-ntinse lințoliul ei dușman (...). -Să piară comuniștii! Stârpiți-i fără milă! Să piară Beloiannis și frații buni ai săi! Și-apleacă-aeropagul urechea-i prea servilă, Și dă sentința morții. Se pregătesc călăi. Zadarnic vreți la ziduri să împușcați lumina! Vă intre bine-n
[Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
erau cu noi,/ Vinul în culori de chihlimbar/ Urca neînvinse luminile prin ploi” (Era o toamnă amară). Fascinația plecării, incluzând și presimțirea marii treceri, cu reminiscențe din spiritul lui Lucian Blaga, transpare și în lirica târzie: „Pe ape se lasă lințolii de ceață./ O luntre parcă se mai vede în larg,/ În larg, în nebănuitul larg...” (Ceas de toamnă). Ultimul poem, cântec de lebădă al poetului, se încheagă dintr-o metaforă a călătoriei-moarte: „Ciuguliți-mă/ păsări/ și ochii/ aruncați-i în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288257_a_289586]