4 matches
-
să fie natural și dezinhibat. Cu acest prilej devin și inteligent. Adică îmi propun un experiment care să dovedească faptul că a înțeles corect despre ce este vorba. Iau castronelul în care fuseseră biscuiți și îl umplu cu bere. Noruțu lincăie fericit, ceea ce îmi dă fiori pe șira spinării. Este clar că noi oamenii nu avem dreptul de a fi liniștiți! Deci! Noruțu aflase că are suflet iar acum se comporta precum semenii săi, adică eu și verii mei. Bea de
DILEME PROVOCATE DE ABERAŢII ŞTIINŢIFICE de MIHAI BATOG BUJENIŢĂ în ediţia nr. 1858 din 01 februarie 2016 by http://confluente.ro/mihai_batog_bujenita_1454343752.html [Corola-blog/BlogPost/377486_a_378815]
-
până se mai linișteau apele. Numai că, odată ajuns, conform obiceiurilor mai vechi, intră să socializeze, normal, într-un bar. Își compusese un look de tip cu posibilități dându-se cu gel pe păr, se înfipsese la tejghea și acum lincăia un coniac având grijă să țină degetul mic ridicat ca să i se vadă unghia și ghiulul. Pentru lanțul de aur de la gât nu-și făcea probleme fiindcă se vedea chiar și din partea cealaltă a încăperii. La bară evolua un fel
PROFETUL de MIHAI BATOG BUJENIŢĂ în ediţia nr. 1335 din 27 august 2014 by http://confluente.ro/mihai_batog_bujenita_1409129605.html [Corola-blog/BlogPost/357331_a_358660]
-
aminti ceva și scoase două sticle de bere din frigider, pe care le turnă în pahare. Păru a nu observa că Veronel știa încă acel faimos cuvânt, prosit, cuvânt folosit acum de toți bețivii din Fâlfani și se puse pe lincăit din pahar și de privit la televizor o foarte interesantă cursă de melci. Hilda cea dispărută rămase în această poziție pe când când soțul ei începu să picotească în fotoliu și nu apăru de fapt decât când, Veronel, cu lacrimi în
PRIETENUL NOSTRU, HEIMLICH, DIN R.F.G. de MIHAI BATOG BUJENIŢĂ în ediţia nr. 944 din 01 august 2013 by http://confluente.ro/Prietenul_nostru_heimlich_di_mihai_batog_bujenita_1375369736.html [Corola-blog/BlogPost/348406_a_349735]
-
răscumpăratul, dar așa simțeam. Știu că aveam dreptul la o cameră și la raftul de jos al frigiderului. Mă rog, oficial, un raft în frigider, pentru că, neoficial, le mai șuteam de prin cratițe ce găteau din pensia lor minusculă. Mai lincăiam, trebuie zis. Și ei nu-mi reproșau niciodată nimic. Asta e, toți scriitorii fac compromisuri mai mari sau mai mici. Al meu nu cred că era așa de mare. Unde mănâncă doi, are loc și al treilea. Ce vreau să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]