73 matches
-
timp se face simțită, nu numai prin turcisme și grecisme; ci și, de pildă, în surpriza de a vedea locuțiunea rânduri-rânduri azi asociată poeticității eminesciene în context banal, cotidian sau macabru: "câte patru numiți calpuzani au murit, rânduri-rânduri, de boala lingorii". Puțin obișnuite sînt și formele de gerunziu trecut, intens folosite doar în documentele oficiale: "fiind fost isprăvnicel", "fiind avut cu dânsul și o căruță", "nefiindu-să fost întîmplat oameni în preajmă" etc. Pentru aspectul lexical-stilistic al textului, un exemplu destul de caracteristic
Citind anaforale by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13871_a_15196]
-
E neîndoios că Tudor Arghezi datorește mult poeziei populare, exploatată altfel decât au făcut-o Alecsandri, Eminescu sau Coșbuc. I-a insuflat o expresie verbală nouă, a întinerit-o prin creația spontană a imaginii îndrăznețe și proaspete. în Belșug sau Lingoare, ,a știut, păstrând rima și versul popular, să facă o poezie nouă, ca intenție și ca expresie". Un studiu absolut remarcabil din volumul Tradiție și literatură ni se pare acela despre Romantismul român. Teoria imitației servile față de literatura franceză este
Ion Pillat,critic literar by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Imaginative/11411_a_12736]
-
Tartuffe): Săracul! RICĂ: Am trimis gornistul de trei ori la el cu biletul și l-a primit cu refuz. LEONIDA: Aoleu! RICĂ (sardonic): Zice mă-sa că nu poate umbla! (rîde diabolic) Că... LEONIDA (plîngînd): ...Abia s-a sculat după lingoare. RICĂ: După lingoare, hai!? LEONIDA (rugător): Sa dea ceferticat medical. RICĂ: M-am dus eu la el chiar în persoană. Zic: pe ce bază nu vrei să vii mîine la izirciț, domnule? LEONIDA: "Sînt bolnav domnule sergent!" RICĂ: Nu cunosc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
Am trimis gornistul de trei ori la el cu biletul și l-a primit cu refuz. LEONIDA: Aoleu! RICĂ (sardonic): Zice mă-sa că nu poate umbla! (rîde diabolic) Că... LEONIDA (plîngînd): ...Abia s-a sculat după lingoare. RICĂ: După lingoare, hai!? LEONIDA (rugător): Sa dea ceferticat medical. RICĂ: M-am dus eu la el chiar în persoană. Zic: pe ce bază nu vrei să vii mîine la izirciț, domnule? LEONIDA: "Sînt bolnav domnule sergent!" RICĂ: Nu cunosc la așa un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
gâtlejul păsării ce cântă, se-neacă în câte un tril, dar trece mai departe, stafie ce aleargă neobosită, iar firul vieții, prin noduri meșteșugite în anotimpuri îl împarte. primăvară în aer hohotește o mirare, din nordul înghețat ne ajunge o lingoare, în verdele nenăscut, plozi fără număr se-ntind a născare, o herghelie de seve abia se țin să răbufnească sub soarele ce și-a băut laptele colastră, când echinocțiul lăhuz îl hrănește ca pe un pui venit pe lume cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
vom mai apune deodată după muntele de sare. noi doi, subțiați de frig, inhalăm speriați răsăritul, pietrele le implorăm să ne hrănească nevăzutul trup din care am dispărut când ne-am mutat unul în altul. abur și sânge, febră și lingori de noi se desprind, lunecoși și subțiri, cu contur întrerupt, când în brațe ne luăm, două fuioare de fum împletim, care visează înaltul. un loc atât de cast timpul mustește ca putregaiul sub tălpi. din neatenție, noi alunecăm înspre partea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
șanțului. N-o stat însă nici preț de o minută și s-o ridicat cu același oftat adânc. „Hai colea la fântână și scoate niște apă, că tare mi-i sete” - a reușit să spună, cu gura arsă ca de lingoare. Am scos repede o ciutură cu apă. Nenea Jănel s-o aplecat și o băut prelung, fără să răsufle...Când s-o îndreptat din șale, o șoptit: „Nicăiri nu-i mai bună apa ca aici la Fântâna cu răchiți.” Apoi
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
puterea mai mult decît ar face-o cucerirea a douăzeci de orașe și o mie de sate; Anglia și Olanda, cele mai frumoase și mai bogate țări din lume, vor slăbi pe nesimțite, ca un bolnav care se stinge de lingoare. Țările a căror bogăție o constituie grînele și viile au de urmărit două lucruri: primul este defrișarea tenace a tuturor pămînturilor, pentru a face roditoare și cea mai mică porțiune de teren; al doilea este preocuparea pentru recolte mai mari
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
acela n-are șanse să fie cronicar. Intelectualii înceți, cu peristaltism livresc de tipul ocluziei mentale, adică acei constipați care se dau de ceasul morții pînă reușesc să-și urnească frazele, intelectualii aceia sînt contraindicați pentru meseria de cronicar. Lentoarea, lingoarea și siesta sine die în așteptarea inspirației sînt condiții prielnice criticilor, academicienilor, îngrijitorilor de ediții, traducătorilor, dar nu cronicarilor. De aceea, presiunea timpului e criteriul de separare a cronicarilor de autorii cu digestie literară anevoioasă. În al doilea rînd, empatia
Cronicarul blînd by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5429_a_6754]
-
cu vecinii, deferent cu justiția, conștiincios în pizmă, exigent cu autoritățile, flușturatic în promisiuni. Plin de el, taman când îl prinde cu dedinaintea goală și n-are nimic înlăuntru. În schimb, are nostalgii când e saturat. Are spleen. Adică o lingoare galopantă ce-l istovește pe dedesubt. Românul nu se supără niciodată. El are doar draci. E nervos pe soartă, își bombăne aproapele sau își suduie destinul, îl sâcâie în permanență o jenă interioară, resimte sfâșieri metafizice, îi scârțâie articulațiile spiritului
Ultima schimbare la față a românului – o fiziologie cu ambâț – by Florin Toma () [Corola-journal/Journalistic/5382_a_6707]
-
Pe canapeaua cu pricina e o îmbulzeală vecină cu sufocarea, haosul e la el acasă, „Și orologiile bat - / Dar nimeni mai nu le ascultă / De vorbă multă, lume multă". Polemicile sunt, de aceea, tolănite, trândave, cu o doză de langoare/lingoare care le face inuti(lizabil)e. Oțărârea e pe loc. Ea se afundă, se împotmolește, băltește. Există o disciplină a spunerii fără de care societatea devine irespirabilă și de nelocuit. Libertatea cuvântului, vorba lui Mark Twain, se cuvine dublată de înțelepciunea
Divagări (in)utile: Mai bun decât tăcerea by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/6525_a_7850]
-
o teroare bacoviană, adică una răsfrîntă în resturile umile ale vieții, în banalități, în senzații rebarbative (O pînză roasă). Singurătatea e „mai pustie fără scris”, bardul își propune a privi pur și simplu cum cad frunzele, nădăjduind că „și cu lingoare voi vedea cum cad”. Pentru un supliment de autenticitate stilistică, se adaugă și o fărîmă de Caragiale: actantul „iese și repetă într-una vițăvercea vițăvercea” (Anche io). Totuși un liant universal nu se exclude. Vorbirea se confruntă cu astrele interdictive
Nevoia unei consubstanțieri by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5859_a_7184]
-
enigmatică a lucrurilor, cu reminiscențe de eres folcloric în concepție, într-o formulare eminamente sibilinică, încărcată de subînțelesuri fatidice, izbește de la primele rânduri ale cărții: „Zile în șir nu mai veni nici pasărea tărâmului celuilalt. Îi erau puii bolnavi de lingoare și de singurătate și o dureau fulgii de la aripa lovită de vârful munților care se bat în capete. Cățelul pământului își târâse lenea până la locul de unde izvorăște apa vie și apa moartă. Vitele răgeau la iesle, călcând în copite fânul
Noi contribuții la bibliografia lui Dinu Pillat by Nicolae Scurtu () [Corola-journal/Memoirs/6244_a_7569]
-
de mărgean/ Prin valurile sfinți și grece/ Prin ape reci de prin ochean(...)// Asimetrii și asfodele/ Prin margini dure de palat/ Prin turnurile de mărgele/ Infante dulci de alintat// În murmuri se răsfață grele/ Cu fața în parfum și fard/ Lingoarea verde de pe stele/ Se varsă palidă-n brocard// Când miezul rătăcește-n floare/ Și înflorește-n sindrofii/ Căci aurorele călare/ Se pierd în volburi aurii" (Din zări hitite). E greu de prevăzut în ce direcție o va lua acest autor
Fulgi de poezie by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11092_a_12417]
-
un poet și un romancier contemporan mediocru. Știa asta și era împăcat. Prea încerca să le facă pe toate, prea se credea important și nu excela în nimic. Cu gândul acesta se obișnuise deja după lungi ani de dramatism și lingoare, după ce, la rugămințile lui, i-o demonstraseră chiar majestățile criticii (contemporane, bineînțeles)”. Neavând, așadar, prea multe satisfacții de pe urma mediocrității lui scriitoricești, Teofil Barbălată se decide să dea curs unui anunț din ziar prin care inginerul Nicolae Popete, de 86 de
O proză atipică by Adina Dinițoiu () [Corola-journal/Journalistic/3858_a_5183]
-
și-a scris cartea cu care a luat premiul și a stîrnit certuri în juriu. O carte ca o rană vie, pe care o cunosc și o evit, pe care am dactilografiat-o. A scris la ea bolnav de o lingoare ce nu se mai istovea. Se ridica din reverii și se apuca de scris. Scria și mă chema să mi le citească“. Foarte frumoasă e și povestea întâlnirii cu Mircea Eliade, iar pasajele despre copii sunt de o poezie extraordinară
O carte foarte frumoasă by Simona Tache () [Corola-blog/Other/18735_a_20060]
-
cu mâna proprie (10 pagini) care confirmă ceea ce au spusă și doftoroaiele satului: „Din lipsă de tratament medical, sătenii se tratau cu legături din buruieni de leacă și descântece băbești. Pentru ursit se întrebuința strânsul frigărilor, pentru boala cu numele lingoare se întrebuințau buruieni ca: iarba lui Tatin, iarba mare, crăpușnică și odolean ...” Doi frați luncași, trăitori în București prin 1970, au lăsat amplă mărturie scrisă, pentru alcătuirea unei monografii a satului. La capitolul despre starea sanitară, Constantin și Vasile Boca
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
lui. Nu trebuie judecat pentru asta. Poartă mereu un șorț mare, de postav albastru, care-l face să arate ca un butoi închingat. Odinioară, avea o soție care nu părăsea niciodată patul, din pricina unei boli care pe la noi e numită lingoare și în care se întâmplă să vezi bolnavii începând să confunde cețurile din noiembrie cu propria lor dezorientare. Între timp, femeia a murit, mai puțin din pricina bolii ei, de care trebuise să se atașeze până la urmă, cât a ceea ce s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
cel care se detașează de suferință (dar și de ceea ce am putea numi „mistica suferinței”, adică transfigurarea ei, înțelegerea în lumina mântuirii), având atitudinea unui luptător, un om hotărât, lucid, critic, netemător. El realizează portrete extraordinare ale suferințelor personificate („Foamea”, „Lingoare”, „Camera 6 Jilava”) și abordează cu ironie gesturile, acțiunile, limbajul cerberilor din închisoare („Percheziție”, p. 256), amintind de stilul lui François Villon. În poezia lui Demostene Andronescu întâlnim o foarte mare putere de convingere, o perfectă îmbinare între sensibilitate, rugăciune
O EPOPEE A SUFERINŢEI ŞI A SALVĂRII ROMÂNEŞTI de ALEXANDRU MĂRCHIDAN în ediţia nr. 222 din 10 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/360774_a_362103]
-
spune chiar un semn pe o carte. Un exemplar mare și voluminos, dintr-un șir de cărți mari și cărămizii. Normal că m-am bucurat, fac parte dintre exaltații care au nevoie de bucurii intense, altfel riscă să dea în lingoare. Ce nebunie! Ce rușine, veți spune pentru ultima dată în acest text, Cititoriabili Stela latifundiari Noptatici, să apari într-un dicționar, în timp ce te-ai dedat desfrâului romanesc în loc să îți pui mintea și mâinile la muncă. Repornirea a fost mai grea
MIGDALE DULCI-AMARE: „GÂNDIREA OVARIANĂ” (PAMFLET) de FLORICA BUD în ediţia nr. 2050 din 11 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/349680_a_351009]
-
al creației, mă îndeamnă și în continuare să sufăr, să muncesc și să creez, prin cuget suprem pentru oameni, Univers. Or, a fi poet e ca si cum ești doar în "a fi"...Pe el îți întinzi sufletul, cănd doare, ca o lingoare netămădutiă, ca o rană imortalizata... "(A fi poet de Lilia Manole, din Volumul de poeme Cuvinte nestinse) Iar suferință nu este, oare, capacitatea omului de a conștientiza această formă de existență, de a-i potrivi cele mai necuprinse aspirații, de
LA MULȚI ANI, CIVILIZAȚIE! de LILIA MANOLE în ediţia nr. 1824 din 29 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/370826_a_372155]
-
definească ținuta, ființa. Să prindă rădăcini în pământul sufletului nostru. Arta poetică nu trebuie definită, pentru că inefabilul nu se definește. Nici Duhul Poeziei nu se definește. El suflă și vălurește apa din noi. Apoi vindecă, tămăduiește de orice boală. Cu lingoare. Cu miresme. Cu foc și cu apă. Chin dulce. Cruce. Stigmat. Povară ușoară. Așa cum spune și Grigore Vieru: „Nu pot până la capăt / Cântecul duce. / Scriind, / Parcă-aș ara cu o cruce” (Stare). Mama ca prototip existențial, arhetipul Fecioarei este sinonimă
CARTEA ÎN CARE MĂ OGLINDESC. ALBUM MEMORIAL: CEL CARE SE APROPIE IN MEMORIAM GRIGORE VIERU. ÎNSEMNĂRI ŞI ESEURI. (RECENZIE [Corola-blog/BlogPost/359569_a_360898]
-
Ion Barbu îl bănuim în „Doamna în albastru”, „Zidul plângerii” are ceva din Macedonski, „Asfințitul crinilor” ne amintește de asemenea de autorul rondelelor: Agonizează crinii în cetate Și muzici pun pe tâmple o paloare Și pene ard în albul în lingoare În ochii orbi visând singurătate .................................... În „Umbra paradisului” cele 30 de elegii sunt tot atâtea confesiuni revendicate din vechii truvieri „ ce se visară, clopotnițe, sub malul ce irupe, la râul de infern cu flora rară.”: O febră crește încălzind carmina
HORIA ZILIERU- UN „ORFEU ÎNDRGOSTIT” DE MAREA POEZIE de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 793 din 03 martie 2013 [Corola-blog/BlogPost/359689_a_361018]
-
n-a putut Vreo trei luni să stea-n șezut. Doar cu ceapă coaptă-n sobă - Oblojit..., din vorbă-n vorbă, A scăpat și-i teafăr...tun, Vesel e, ce să vă spun?... Orice pacient, pe care Îl tratează de lingoare, Sau măseaua de-i umflată, Îi recomandă doar ceapă: - Locul să îl oblojești, Și-ai să vezi te lecuiești!... Fără să te chinuiești. Uite-așa vestea s-a dus Că-i doctor bun, cum nu-s Nici la vecini în
DOCTORUL CEAPĂ de MARIN VOICAN GHIOROIU în ediţia nr. 818 din 28 martie 2013 [Corola-blog/BlogPost/345459_a_346788]
-
sațiu / ce soarbe și schimbă / spațiu cu spațiu”), însă obiectul dorului, absolutul, rămâne cufundat în tenebre: „În tot mai rotund / se-nvăluie totul / și nopți fără fund / ascund Sabaotul”. În viziunea poetului, omenirea străbate un timp în care „istoria moare de lingoare”, pe cer răsare „soarele cel negru” al păsărilor de pradă, generatorul frigului, și în locul Duhului Sfânt zboară peste ape „Duhul cel Strâmb”: „Trei cioroi la o viroagă / în potopul de ninsoare / ori așteaptă ori se roagă / să răsară Negru-Soare [...] Duhul
STAMATU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289850_a_291179]