103 matches
-
ori despre el, înainte să scriu o recenzie la România Literară la începutul carierei mele în presă. Azi mă uit cu dezolare la unii dintre cei care scriu despre un film recent. Mi se pare că profunzimea analizei variază între litota prietenoasă de tip Gore Pirgu („e drăguț, are părțile lui“) și metafora infinită iliesciană („ancorat în realitate și raportat la sinergia faptelor, recursul la universalitate nu eludează meandrele concretului“). Adică nu știi dacă să cumperi bilete la film, pentru că nu
Criticul cultural, între Gore Pirgu și Ion Iliescu by https://republica.ro/criticul-cultural-intre-gore-pirgu-si-ion-iliescu [Corola-blog/BlogPost/338571_a_339900]
-
de muzică electropop, versuriile descriind problemele din viața de vedetă și includ metafore referitoare la cunoscute ziare britanice, precum și sarcasm. Criticii contemporani au apreciat melodia și tema materialistică, cu toate că a fost numită de unii ca fiind un clișeu și o litotă pentru controversele anterioare ale lui Allen din mass media. Discul single s-a clasat în top 20 în mai multe țări europene și Australia, staționând timp de patru ediții pe locul 1 în UK Singles Chart; este de a semenea
The Fear () [Corola-website/Science/316424_a_317753]
-
final că "sunt două categorii de personaje: cele dominate de foc (majoritatea) și cele care domină focul. Există eroi care-și dozează focul din oglindă în oglindă, până la implozia finală" (p. 96-97). Stilul este considerat "hiperlitotic". Privită ca opusă hiperbolei, litota nu e o antiteză a acesteia câtă vreme ce afirmă, nu există, vorba lui Cațavencu, "industria română e admirabilă... dar lipsește cu desăvârșire." Stilul hiperlitotic se explică prin antiromantismul dramaturgului raportat la "dubla referențialitate la oglinzile sferice", de la infinitul mare
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
figuri de cuvânt (preponderent fonologice): afereză, apocopă etc.; figuri de construcție (figuri sintactice legate de structura frazei): inversiune, elipsă, chiasm, anaforă etc.; tropi (figură cu schimbare de sens; atribuirea unei semnificații care nu este semnificația proprie a unui cuvânt): metaforă, litotă, alegorie, personificare etc.; figuri de gândire (afectează nu un cuvânt, ci întregul discurs): portretul, tabloul, deliberația, imprecația, apostrofa etc. Trecerea de la criteriul constatativ al substituției (Aristotel), la criteriul funcțional al devierii (poetica modernă) explică multe din morfologia expresivității, însă ridică
[Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
privește "teatral"341, afectând "o preocupare periferică"342, "...trei pânze ale unui pictor rus care înfățișau câteva scene apocaliptic geometrice, însă cu o geometrie de raze lungi și de cercuri de culoare de aceeași nuanță, suprapuse..."343. Geometria este o litotă a incapacității descifrării semnificației globale. Romanul Patul lui Procust are, din punctul nostru de vedere, o structură "plastică", mai exact, probabil, una de factură arhitecturală. Ocupația și pasiunea doamnei T. deschid căi spre înțelesuri noi. Acest personaj, doamna T., a
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
c’est moche?!, CL, 1993, 14; Gabriela Gavril, „Ușa din spate”, CL, 1994, 4; George Vulturescu, „Ușa din spate”, PSS, 1994, 3-5; Busuioc, Scriitori ieșeni (1997), 38-39; Antonio Patraș, „Sfârșitul drumului, începutul călătoriei”, CRC, 1998, 8; Gheorghe Grigurcu, Hiperbolă și litotă, RL, 1999, 12; Lefter, Scriit. rom. ’80-’90, I, 17-19; Andrei Bodiu, Efecte simultane, OC, 2001, 52. Ș.A.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285357_a_286686]
-
său. 4.4. Ironie și polifonie Problematica polifoniei permite, de asemenea, abordarea unor fenomene importante, cum ar fi discursul indirect, la care vom reveni în detaliu, sau ironia. Ironia face în genere parte din "tropii" retoricii tradiționale, alături de metaforă, hiperbolă, litotă. În toate aceste cazuri se consideră că este vorba despre "tropi" deoarece enunțul trebuie interpretat ca purtător al altui sens decât cel enunțat "literal". Ironia ar consta în "a spune contrariul a ceea ce gândim sau a ceea ce dorim să lăsăm
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
ales al celor afective, cu privire la negație. Nu vom întâlni adesea propoziții de tipul (decât în ironii sau în reluarea unui enunț anterior): (1) Paul nu este minunat. față de: (2) Paul nu este blond. Dacă (1) este mai degrabă interpretat ca litotă (="Paul este lamentabil"), (2) afirmă că Paul are părul de altă culoare. Această divergență de comportament întărește ideea potrivit căreia adjectivele afective nu au un semnificat bine delimitat: este periculos să se stabilească diferențe nete între respingător, dezgustător, execrabil... sau
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
relevă particularitățile atunci când e situată în proximitatea satirei și a parodiei, de care se diferențiază prin anumite particularități. Astfel, satira presupune o ofensivă nedisimulată, direct și explicit asumată, pe când ironia presupune tocmai disimularea atacului sub masca diasirmului, a antifrazei, a litotei etc. Satiristul are intenția de a-și flagela public victima, ca o măsură punitivă exemplară de a deconspira și eradica răul, pe când ironistul vizează o discreditare camuflată a țintei, ca joc al inteligenței și expresie a gratuității artistice. Ambiguizând mesajul
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
în pamfletul alegoric, Arghezi își ia libertatea de a experimenta neîngrădit dimensiunea ficțională, în discursul polemic explicit, polemistul își delimitează teritoriul imaginar probându-și virtuozitatea pe spații restrânse și sub cenzura impusă de rigorile cadrului polemic. În astfel de condiții, litota (procedeu ce exprimă "regimul de viață al economiei și al celei mai mari densități spirituale"153) devine o figură paradigmatică, grație căreia autorul poate amenda nu prin ceea ce spune, ci prin ceea ce lasă să se înțeleagă. Gândită, din perspectivă semiotică
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
al economiei și al celei mai mari densități spirituale"153) devine o figură paradigmatică, grație căreia autorul poate amenda nu prin ceea ce spune, ci prin ceea ce lasă să se înțeleagă. Gândită, din perspectivă semiotică, drept semn distinctiv în discursul polemic, litota traduce, în fond, o autocenzură scriptică a semnificantului, în favoarea libertății de mișcare a semnificatului, ceea ce face din lectorul avizat o instanță activă, co-participantă la dialogul polemic. În Scrisoare deschisă domnului A.C. Cuza, intenția polemică evidentă nu este disimulată, ci acompaniată
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
eminesciană e asemănătoare bulgărelui de zăpadă rostogolit în aval: se consolidează prin adăugare. La Arghezi în schimb, avem de-a face cu ceea ce Monica Spiridon inspirat numea homeopatie polemică: lovituri de grație pe spații restrânse. De aceea, specifice scriiturii parcimonioase, litota, antifraza și oximoronul, ca figuri predilecte ale unei ironii sintagmatice 229, fac parte dintr-un arsenal de luptă neconvențional, marcă a pamfletului polemic arghezian. O falsă aserțiune precum "Știu că domnul N. Iorga se confundă cu nația" ar fi rămas
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
între obiecte și fenomene independente și de a le exprima indirect, fără să le numească, glisând între sensuri distincte, cărora le imprimă un aer de similaritate 259. Fontanier încadrează aluzia în categoria figurilor de expresie prin reflecție (alături de hiperbolă, metalepsă, litotă, reticență și paradox)260, a căror miză fundamentală constă în recuperarea, de către cititor, a sensului neenunțat. În publicistica argheziană, aluzia reprezintă un procedeu predilect al descalificării subtile și apare fie concisă, în varianta litotei, fie dezvoltată, ca text-parabolă. Iată un
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
expresie prin reflecție (alături de hiperbolă, metalepsă, litotă, reticență și paradox)260, a căror miză fundamentală constă în recuperarea, de către cititor, a sensului neenunțat. În publicistica argheziană, aluzia reprezintă un procedeu predilect al descalificării subtile și apare fie concisă, în varianta litotei, fie dezvoltată, ca text-parabolă. Iată un avertisment aluziv, adresat, într-un dialog-monolog imaginar, unui adversar din viața reală (cu o identitate dificil de recuperat de lectorul neinițiat, cu toate indiciile existente), căruia Arghezi îi conferă falsul statut de prieten, pentru
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
prin recurs la antonomază și traduce dubla intenție a polemistului de a atrage lectorul în jocul deconspirării și de a-l incita să formuleze el însuși acuzațiile. Evident, formula predilectă a atacului disimulat este ironia, dublu ipostaziată în text: sintagmatică (litota, antifraza, asteismul, diasirmul, charientismul), mizând pe figuri ale economiei lingvistice și pe forța lor de sugestie, și paradigmatică (alegoria, parabola, hiperbola, enigma)305, relevând abilitatea polemistului de a selecta, din tropologia polemică, figurile cel mai adecvate pentru a stimula latura
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
constant al oricărui atac polemic"309, sunt conjugate pentru a susține, de data aceasta, dimensiunea argumentativă a expunerii. În registru grav, atacul ia forma rechizitoriului, numai că, la Arghezi, acuzarea directă se sprijină pe mijloacele economiei discursive, cum ar fi litota sau apodioxisul, care nu au doar calitatea de a exploata indicibilul, dar permit respingerea tezei adverse în lipsa unei demonstrații dense și anoste. "E obligat poporul nostru să aștepte vindecarea într-a noua generație a sifilisului moral sinodal? [...] Ce-i mai
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
tragic sau patetic, dar poate fi și comică și grotescă. În afară de aceasta, anumite figuri de stil sau particularități sintactice revin atât de frecvent și în atâtea contexte diferite, încât nu pot avea un sens expresiv precis. Constatăm că Cicero folosește litota sau preterițiunea de mai multe ori în câteva pagini ; putem număra sute de antiteze în paginile revistei Rambler scoase de Samuel Johnson. Ambele practici trădează înclinație pentru jocul cu cuvintele, nepăsare față de sens. *12 Dar cu toate că ideea corespondenței exacte între
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
stilul reductiv, expresia eliptică, suprimarea expresivă, figurile reticenței, diminuarea și atenuarea, asceza stilistică sînt numiți leaverouters, cei care elimină, lasă pe dinafară (sau, altfel vorbind, folosesc figurile reductive). Vorbind de figurile reductive, autoarea amintește pe cele enumerate de retoricile clasice: litota, elipsa, entimemul, reticența, suspensia, tăcerea. Înteresul ei se Îndreaptă Însă mai curînd către stilul caracteristic al operelor care reprezintă un protest antiretoric (În sens clasic) și promovează o retorică negativă. Conform evoluției firești a lucrurilor orice asemenea protest nu este
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
de vedere lingvistic este elegant și precis, totuși influențat incredibil de mult de lecturile copilăriei, Pinocchio sau chiar Gian Burrasca 1). Dar, dacă atunci când vorbește despre propria vocație și propriul devotament față de Dumnezeu și față de Biserică, trăsăturile dominante sunt pudoarea, litota și gluma (caracteristici care vor fi tipice și pontificatului mic-burghez al lui Ioan al XXIII-lea2), când se referă la autoritățile ecleziastice temporale - de exemplu, la episcopul de Florența - și când își declară propria hotărâre de a da dovadă de o
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
etichetă [...] este desprinsă din regnul de origine al acestei scheme și aplicată pentru a tria și organiza un alt regn" (L. Goodman, 1967: 104). Transferul propus de metaforă este posibil: între două regnuri de relație (ca în cazul hiperbolei, a litotei); între regnuri disjuncte (ca la sinecdocă, personificare etc.); în interiorul unuia și aceluiași regn. Începând cu cea de-a doua jumătate a secolului al XX-lea, abordarea metaforei ca instrument al funcției cognitive a conștientului (D. Gentner, 1980; G. Steen, 1999
[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
cuvintelor și expresiilor din argoul românesc sînt rezultatul unor evoluții interne ale limbii, al unor schimbări de sens produse prin procesele cognitive fundamentale - metaforă, metonimie, restrîngeri și extinderi semantice, specializări și generalizări -, dar și prin procedee retorico-pragmatice (ironie, antifrază, eufemism, litotă și hiperbolă) care se stabilizează prin uz. Procesele cognitive și utilizările retorico-pragmatice sînt plasate în planuri diferite și se pot combina, dînd naștere la metafore ironice, eufemisme metonimice etc. Argoul recurge la aceleași mijloace interne de îmbogățire a vocabularului limbii
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
cu nevoi speciale pentru "infirm") sau de un enunț (cu valoare de substitut sau de perifrază), de multe ori el avînd valoare stilistică, fiindcă realizează o metaforă, iar atunci cînd se afirmă ceva prin negarea contrariului, produce o specie de litotă. A n a l i z a d i s c u r s u l u i identifică în eufemisme, pe de o parte, echivalări ce antrenează diferite registre stilistice, iar, pe de altă parte, structurări specifice, de obicei
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
i s c u r s u l u i identifică în eufemisme, pe de o parte, echivalări ce antrenează diferite registre stilistice, iar, pe de altă parte, structurări specifice, de obicei prin expansiune, diferite de formulările directe. V. figură, litotă, politețe, trop. DUBOIS 1973; DSL 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; BUSSMANN 2008. RN EURISTICĂ. Ca "artă a inventării", euristica a fost întemeiată de filozofi raționaliști precum B. Pascal, R. Descartes, G. W. Leibniz și B. Bolzano, dar, în epoca actuală, i
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
în șapte clase, împărțite la rîndul lor în genuri, specii și varietăți: (1) figuri de semnificație, numite și tropi într-un singur cuvînt (metonimia, sinecdoca, metafora); (2) figuri de expresie sau tropi în mai multe cuvinte (personificarea, alegoria, hiperbola, aluzia, litota, ironia); (3) figuri de dicție, ce reprezintă o alterare produsă în forma primitivă sau obișnuită a cuvintelor prin adăugare, suprimare sau schimbare a unei litere sau a unei silabe; (4) figuri de construcție, care privesc organizarea sintactică a discursului, modalitatea
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
topografia, cronografia, prosopografia, etopeea, portretul, paralela, tabloul), pretinsele figuri de gîndire (cominația, imprecația, optația, deprecația, jurămîntul, dubitația, licența). Olivier Reboul prezintă o nouă taxinomie: (1) figuri de cuvinte: aliterația, paronomaza, calamburul, antanaclaza; (2) figuri de sens: metonimia, sinecdoca, antonomaza, metafora, litota, hipalaga, oximoronul; (3) figuri de construcție: elipsa, reticența, repetiția, antiteza, anacolutul, gradația, chiasmul, zeugma; (4) figuri de gîndire: hipotipoza, alegoria, ironia. Chaïm Perelman și Lucie Olbrechts-Tyteca arată cum se explică folosirea anumitor figuri determinate de nevoile argumentării. Pentru a scoate
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]