86 matches
-
nu le surprinde. Ryan consideră că un cartograf literar poate construi și reprezentări grafice ale desfășurării acțiunii textelor literare prin elaborarea unui model al subiectului și transpunerea lui în informație vizuală. Un subiect este însă o rețea complexă de trăsături logico-semantice și formale pe care modelarea îl poate reprezenta numai parțial. Naratologii propun diferite tipuri de diagrame pentru că nu poate fi elaborat un model complet și definitiv al subiectului unei narațiuni ci numai modele mai mult sau mai puțin eficiente care
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2196]
-
decât “proiecția” pe această succesiune a unei singure propoziții, “discursul...este o lungă propoziție.” (apud E. Vasiliu, 1990:81). Discursului sau secvenței discursive îi este astfel asigurată continuitatea și globalizarea tematică, ideatică. Paul Cornea vorbește despre coerență, “ca totalitatea dependențelor logico-semantice subiacente textului de suprafață” (1998:37). Este vorba de faptul că relațiile de coerență intradiscursive reprezintă conectivitatea interpropozițională la nivelul structurii ideatice sau de adâncime, conectivitatea compatibilă dintre “gândurile” enunțurilor. Pentru ca un discurs sau secvență discursivă să fie coerentă sau
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
un anumit moment, enunțul este rezultatul acesteia. Enunțul, ca „structură semnificantă”, reprezintă un element „static” al activității discursive, având un „caracter procesual”.(Bidu Vrânceanu,1997:185). Rostul intrării în scenă, pe lângă termenul de enunț, suficient oarecum din punct de vedere logico-semantic, și a celui de enunțare, este acela de a pune în evidență faptul că sensul și semnificația unui enunț țin nu doar de codul lingvistic, ci în mare măsură, de contextul enunțării format din enunțiator, destinatar, loc și moment, cu
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
când, dacă ș.a.) sunt compliniți de conexiuni implicite, fără expresie la nivelul elementelor de relație și cu ancoră în presupozițiile comune jurnalistului și cititorilor. Aparținând, sub aspect morfologic, clasei adverbelor și conjuncțiilor (incluzând locuțiunile aferente), conectorii textuali contribuie sub raport logico-semantic la stabilirea de relații variate: aditive, comparative, condiționale, concluzive ș.a. La nivelul arhitecturii transfrastice a articolelor eminesciene, remarcăm drept definitorii: organizarea simetrică a propozițiilor, frecvența ridicată a intercalărilor în interiorul frazei, cultivarea paralelismului sintactic și utilizarea inversiunilor topice. Fiecare dintre tipurile
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
prin aglomerarea subordonatelor, devin o constantă a articolelor publicate în paginile Timpului și oglindesc implicarea din ce în ce mai accentuată a jurnalistului în text. Ponderea raporturilor de coordonare și a celor de subordonare variază, în funcție de finalitățile demersului jurnalistic și de necesitățile și articulațiile logico-semantice ale textelor. Dintre subordonate, remarcăm ponderea însemnată a circumstanțialelor cauzale și temporale, în consonanță cu intențiile explicative și perspectivele diacronice ale jurnalistului. 5.1.2. Nivelul frastic (enunțul) Cel de-al doilea nivel al analizei sintactice are în vedere nivelul
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
și a avea............................. 227 1. Statutul special al verbelor a fi și a avea........................................................ 227 2. Verbul a fi....................................................................................................... 227 2.1. Din istoria interpretării verbului a fi..................................................... 228 2.1.1. Interpretarea din logică............................................................... 228 2.1.2. Abordări logico-semantice.......................................................... 229 2.1.3. Interpretarea din lingvistica generală și din gramatica comparată................................................................... 229 2.1.4. Abordări sintactice...................................................................... 230 2.2. Date din limbi ergative: concordanțe.................................................... 231 2.3. Date din latină și din limbile romanice................................................. 231 2.4. Datele
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
trăsătură lexico-sintactică a verbelor/a predicatelor, constând în necesitatea complinirii semantice printr-un obiect; (b) trăsătură strict sintactică, manifestându-se prin capacitatea de apariție a verbului în contextul unui obiect direct, context specificat prin mărci proprii fiecărei limbi; (c) trăsătură logico-semantică actanțială/argumentală, constând în capacitatea verbului/predicatului de a apărea într-o configurație cu doi actanți. Comună acestor accepții − subliniază autoarea − este capacitatea verbului/predicatului, în calitate de centru de grup, de a-și asocia două grupuri nominale, dintre care unul este
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
principale, ci este și rezultatul unei combinații de factori semantici, morfologici și sintactici. Definirea noțiunii de tranzitivitate semantică diferă de la un autor la altul și diferă în funcție de accentul pus fie pe rolul semantic al participanților la acțiune, fie pe mecanismul logico-semantic relevant. Astfel, Creissels (2004b) arată că verbele construite cu doi termeni nominali reprezentând agentivul și pacientivul unei acțiuni sunt relativ numeroase și sintactic omogene, iar caracteristicile morfosintactice ale celor doi termeni sunt aceleași în multe limbi (însă nu în toate
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
numele predicativ; (d) unificarea predicațiilor de stare, cuprinzându-se într-un sistem comun de interpretare și predicația locativ-situațională. 2.1. Din istoria interpretării verbului a fi În timp, verbul corespunzător sensului 'a fi' a primit diverse interpretări de tip logic, logico-semantic, istoric și comparativ, sintactic. Majoritatea acestora încearcă să diferențieze valorile verbului și să surprindă prin clasificări diferențele și asemănările dintre acestea. 2.1.1. Interpretarea din logică Frege (1892)1, în cadrul teoriei sale despre referință, face distincția (logică și gramaticală
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Deși din punct de vedere metafizic este o mare diferență între cele două tipuri de raționament, din punct de vedere logic (deci și lingvistic) nu există nicio diferență între ele, copula înglobând și ideea de existență. 2.1.2. Abordări logico-semantice Higgins (1979)3 propune, în locul distincției bipartite a lui Frege, o tipologie cu patru termeni: (a) propoziții predicative (Pierre est intelligent 'Pierre este inteligent', Horatio est le meilleur ami d'Hamlet 'Horațiu este cel mai bun prieten al lui Hamlet
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
toți este atribut predicativ - propoziției principale i se pot pune două întrebări: Câți sau cum se făcură o apă ș-un pământ? R.: Toți. Cine se făcură o apă ș-un pământ ? R. : cei care veniră. Dacă renunțăm la relieful logico-semantic al frazei de mai sus, cu alte cuvinte, dacă renunțăm la accentul predicativ pus pe cuvântul toți, vom intona fraza eliminând pauza prin care am subliniat acest cuvânt, așadar vom renunța la virgulă și vom zice: Se făcură o apă
Funcţia sintactică de dublă subordonare simultană by Arsene Ramona () [Corola-publishinghouse/Science/1142_a_2072]