721 matches
-
la orașul Salerno. Atunci când principele de Capua a murit în 1057, Richard a trecut imediat la asediul asupra Capuei și a dobândit titlul princiar (1058) de la fratele lui Pandulf, Landulf al VIII-lea, însă a lăsat cheile orașului în mâinile longobarzilor vreme de încă cel puțin patru ani, până în 12 mai 1062. El și-a căsătorit fiica cu fiul ducelui Atenulf I de Gaeta, însă atunci când fiul acestuia a murit înainte de a avea loc căsătoria, Richard a solicitat totuși zestrea. Ducele
Richard I de Capua () [Corola-website/Science/328119_a_329448]
-
august 787) a fost duce longobard de Benevento (ulterior, principe) de la 758 până la moarte. Pe când căuta să extindă influența Beneventului în sudul Italiei, el trebuia totodată să reziste atacurilor francilor lui Carol cel Mare, care cucerise Langobardia Major, distrugând Regatul longobard din nordul Italiei. Arechis descindea din acei longobarzi care invadaseră Peninsula Italică la finele secolului al VI-lea și instituiseră Regatul longobard din Italia de nord cu capitala la Pavia, dar și două ducate independente, la Spoleto și Benevento, în
Arechis al II-lea de Benevento () [Corola-website/Science/324792_a_326121]
-
Italiei, el trebuia totodată să reziste atacurilor francilor lui Carol cel Mare, care cucerise Langobardia Major, distrugând Regatul longobard din nordul Italiei. Arechis descindea din acei longobarzi care invadaseră Peninsula Italică la finele secolului al VI-lea și instituiseră Regatul longobard din Italia de nord cu capitala la Pavia, dar și două ducate independente, la Spoleto și Benevento, în Italia centrală, respectiv Italia de sud, care constituiau Langobardia Minor. Arechis a fost fiul ducelui Liutprand de Benevento, căruia i-a succedat
Arechis al II-lea de Benevento () [Corola-website/Science/324792_a_326121]
-
Toate acestea marcau probabil intenția sa de a arăta sfidare față de Carol cel Mare, dat fiind că modificarea legilor fusese până atunci apanajul exclusiv al regilor din Pavia. Dat fiind că noul stăpân din Langobardia Major se autoproclamase rege al longobarzilor, Arechis respingea astfel drepturile cuceritorului asupra titlului regal longobard. În anul 776, Arechis ar fi fost implicat într-o conspirație longobardă menită să înlăture dominația francă. Carol a reușit să reprime răscoala, desfășurată în principal în Friuli, așadar departe de
Arechis al II-lea de Benevento () [Corola-website/Science/324792_a_326121]
-
sfidare față de Carol cel Mare, dat fiind că modificarea legilor fusese până atunci apanajul exclusiv al regilor din Pavia. Dat fiind că noul stăpân din Langobardia Major se autoproclamase rege al longobarzilor, Arechis respingea astfel drepturile cuceritorului asupra titlului regal longobard. În anul 776, Arechis ar fi fost implicat într-o conspirație longobardă menită să înlăture dominația francă. Carol a reușit să reprime răscoala, desfășurată în principal în Friuli, așadar departe de teritoriul stăpânit de Arechis. De altfel, se pare că
Arechis al II-lea de Benevento () [Corola-website/Science/324792_a_326121]
-
în jurul anului 1035. Împreună cu fratele său mai mare, Guillaume, Drogo a participat la campania întreprinsă de catepanul bizantin George Maniaces în Sicilia în 1038 împotriva sarazinilor din Emiratul de Sicilia, iar apoi în campania împotriva bizantinilor din Apulia împreună cu principele longobard Guaimar al IV-lea de Salerno. În 1042, normanzii l-au ales pe Guillaume drept conte la Melfi, iar Drogo a dobândit Venosa din partea lui Guaimar, în cadrul divizării în 12 părți a teritoriului cucerit. În 1044-1045, Drogo a luptat în favoarea
Drogo de Hauteville () [Corola-website/Science/328211_a_329540]
-
context în care persistau neînțelegerile de la sfârșitul domniei fratelui său Drogo. Umfredo a pedepsit cu asprime pe cei care instigaseră asasinarea fratelui său. Mulți cavaleri normanzi se aflau în stare de rebeliune și provocau pagube teritoriilor stăpânite de papalitate. Principele longobard Guaimar al IV-lea de Salerno l-a sprijinit pe Umfredo în a-și menține succesiunea, însă a fost asasinat curând. Papa Leon al IX-lea a organizat o coaliție împotriva normanzilor și a pornit în marș către sud. Forțele
Umfredo de Hauteville () [Corola-website/Science/328212_a_329541]
-
Ioan al V-lea. Cei doi și-au disputat regenta și au cosemnat actele oficiale până în ianuarie 1025, atunci când Leon apare pentru ultima dată în "Codex Caietanus". Politica română a Emiliei a fost puternic înclinată către susținerea papalității și a longobarzilor împotriva Bizanțului și a posesiunilor acestuia în Italia de sud. În 1012, Emilia a permis lui Dattus, un rebel longobard anti-bizantin din Bari, să fortifice un turn din Garigliano, în teritoriul găetan, beneficiind de trupe papale trimise de papă Benedict
Emilia de Gaeta () [Corola-website/Science/324889_a_326218]
-
Imperiu Roman. Marile migrații începute la sfârșitul secolului al IV-lea au afectat și Italia, barbarii fiind atrași aici de strălucirea și renumele Romei. Între aceștia se remarcă ostrogoții lui Teodoric, sosiți în Italia la sfârșitul secolului al V-lea. Longobarzii pătrund în nordul Italiei în secolul al VII-lea. După câteva generații, mai ales după creștinare, longobarzii au fost romanizați, lăsând însă urme în toponimie: partea de nord a Italiei s-a numit în continuare Lombardia. În sudul Italiei și
Italieni () [Corola-website/Science/311912_a_313241]
-
atrași aici de strălucirea și renumele Romei. Între aceștia se remarcă ostrogoții lui Teodoric, sosiți în Italia la sfârșitul secolului al V-lea. Longobarzii pătrund în nordul Italiei în secolul al VII-lea. După câteva generații, mai ales după creștinare, longobarzii au fost romanizați, lăsând însă urme în toponimie: partea de nord a Italiei s-a numit în continuare Lombardia. În sudul Italiei și în Sicilia, ca și la Veneția, precum și în teritoriile rămase sub stăpânirea bizantină, s-au menținut limba
Italieni () [Corola-website/Science/311912_a_313241]
-
(în limba latină: Ducatus Neapolitanus) și-a început existența ca provincie bizantină, constituită secolul al VII-lea, în redusul teritoriu de coastă pe care longobarzii nu l-au putut cuceri în cadrul invaziei lor asupra Italiei din secolul al VI-lea. Ducatul a fost guvernat de către un comandant militar ("dux") și a devenit imediat un stat independent "de facto", durând mai multe de cinci secole pe parcursul
Ducatul de Neapole () [Corola-website/Science/324514_a_325843]
-
în cadrul invaziei lor asupra Italiei din secolul al VI-lea. Ducatul a fost guvernat de către un comandant militar ("dux") și a devenit imediat un stat independent "de facto", durând mai multe de cinci secole pe parcursul evului mediu. În vremea invaziei longobarzilor în Italia, orașul Napoli număra o populație de circa 30-35.000 de locuitori. În anul 615, sub Giovanni de Conza, Napoli s-a răsculat pentru prima dată împotriva exarhului de Ravenna, reprezentantul împăratului bizantin în Italia. Ca răspuns, în anul
Ducatul de Neapole () [Corola-website/Science/324514_a_325843]
-
763, ducele Ștefan al II-lea a renunțat la supunerea față de Constantinopol, punând Neapole sub suzeranitatea papală. De fapt, încă din vremea ducelui Ioan I (711 - cca. 719), pus de către bizantini, papalitatea venise în sprijinul ducatului pentru a lupta împotriva longobarzilor, în vreme ce ajutorul bizantin părea prea îndepărtat. Guvernarea lui Ștefan al II-lea este considerată ca fiind o perioadă de tranziție în istoria Neapolelui: ea a îndepărtat Orientul iconoclast și s-a îndreptat către Occidentul papal. Grecii bizantini începeau să fie
Ducatul de Neapole () [Corola-website/Science/324514_a_325843]
-
II-lea este considerată ca fiind o perioadă de tranziție în istoria Neapolelui: ea a îndepărtat Orientul iconoclast și s-a îndreptat către Occidentul papal. Grecii bizantini începeau să fie percepuți ca reprezentând o amenințare la fel de mare pentru napolitani precum longobarzii. Cândva către începutul secolului al IX-lea, ducele de Neapole a început să inscripționeze monedele în latină, latina înlocuind totodată limba greacă din uzul oficial. Chipul împăratul de la Constantinopol a fost treptat înlocuit de pe monede cu cel al Sfântului Januarius
Ducatul de Neapole () [Corola-website/Science/324514_a_325843]
-
stabilit succesiunea ereditară în ducat, moment din care Neapole era "de facto" independent. În această perioadă, orașul Napoli era în principal un centru militar, condus de către o aristocrație de războinici și proprietari de pământuri, cu toate că era constrânsă să predea vecinilor longobarzi o bună parte din teritoriile sale continentale. Napoli nu era un oraș comercial ca alte orațe maritime din Campania precum Amalfi și Gaeta, însă avea o flotă respectabilă care a participat la Bătălia de la Ostia din 849 împotriva sarazinilor. Cu
Ducatul de Neapole () [Corola-website/Science/324514_a_325843]
-
Ostia din 849 împotriva sarazinilor. Cu toate acestea, Neapole nu a ezitat să se alieze cu "infidelii" dacă acest lucru însemna obținerea unuiu avantaj imediat: spre exemplu, în 836, ducatul a cerut sprijinul sarazinilor pentru a respinge trupele asediatoare ale longobarzilor venite din Ducatul de Benevento. Ducatul a ajuns la culmea puterii sale sub ducele-episcop Athanasius și succesorii săi, dintre care Grigore al IV-lea și Ioan al II-lea au participat la Bătălia de la Garigliano din anul 915. În perioada
Ducatul de Neapole () [Corola-website/Science/324514_a_325843]
-
876 Guy și fratele său mai mare, Lambert, devenit duce de Spoleto, fuseseră delegați de către împăratul Carol cel Pleșuv să îl însoțească pe papa Ioan al VIII-lea la Napoli pentru a pune capăt alianței pe care mulți dintre principii longobarzi din sudul Italiei o încheiaseră cu sarazinii, interesele familiei era în general ostile față de Papalitate, o politcă pe care Guy a urmat-o inițial. Înainte de a muri în 880, fratele său Lambert i-a lăsat lui Guy prin testament marca
Guido al III-lea de Spoleto () [Corola-website/Science/325194_a_326523]
-
Însă din cauza încoronării în același an a lui Odo (888), Guy a revenit în Italia, pentru a plănui obținerea coroanei Italiei și a titlului imperial. Guy a întâmpinat ooziția lui Berengar I de Friuli pentru Coroana de fier a regilor longobarzi. Cu toate că Berengar avea avantajul de a fi aliat cu Carolingienii, și de a se fi încoronat deja ca rege al Italiei din 887, din 888 se apropiase de Papalitate, aliindu-se cu papa Ștefan al V-lea, care îl denumea
Guido al III-lea de Spoleto () [Corola-website/Science/325194_a_326523]
-
(n. cca. 720 - d. 13 aprilie probabil 799), cunoscut ca Paulus Diaconus, Warnefred, Barnefridus și Cassinensis ("din Montecassino"), a fost un călugăr benedictin și cronicar, cunoscut pentru istoria longobarzilor. Născut în nordul Italiei (Friuli), posibil într-o familie de nobili longobarzi, Paul a primit o educație de excepție, probabil la curtea regelui longobard Ratchis din Pavia, învățânf dela un profesor pe nume Flavian chestiunile de bază ale limbii grecești
Paul Diaconul () [Corola-website/Science/324600_a_325929]
-
n. cca. 720 - d. 13 aprilie probabil 799), cunoscut ca Paulus Diaconus, Warnefred, Barnefridus și Cassinensis ("din Montecassino"), a fost un călugăr benedictin și cronicar, cunoscut pentru istoria longobarzilor. Născut în nordul Italiei (Friuli), posibil într-o familie de nobili longobarzi, Paul a primit o educație de excepție, probabil la curtea regelui longobard Ratchis din Pavia, învățânf dela un profesor pe nume Flavian chestiunile de bază ale limbii grecești. Este probabil ca Paul să fi fost secretar al regelui longobard Desiderius
Paul Diaconul () [Corola-website/Science/324600_a_325929]
-
operă a lui Paul Diaconul o constituie "Historia Langobardorum". Este vorba de o istorie incompletă împărțită în șase cărți, care a fost redactată după 787 și oricum, nu înainte de 795/796, probabil în mediul monastic de la Montecassino. Istoria acoperă istoria longobarzilor de la originile legendare ale acestora, din Scandinavia și migrațiile lor ulterioare, în special în Italia în 568/569 până la moartea regelui Liutprand din 744, și cuprinde multe informații despre Imperiul Bizantin, franci etc. Istoria este povestită din punctul de vedere
Paul Diaconul () [Corola-website/Science/324600_a_325929]
-
între secolele III-XI, în tranziția de la Antichitatea Târzie la Evul Mediu Timpuriu. A fost o perioadă marcată de schimbări teritoriale în Imperiului Român dar și de dincolo de frontierele „barbare”. Primii migratori proveneau din triburi germanice că goții, vandalii, anglii, saxonii, longobarzii, suevii, frizii și francii. Între timp, au venit și populațiile asiatice că hunii, avarii, slavii, bulgarii și alanii. În ultima fază au fost migrațiile târzii: arabii, vikingii, normanzii, ungurii, maurii, turcii și mongolii, ce au lăsat urme semnificative în Nordul
Migrația popoarelor () [Corola-website/Science/305010_a_306339]
-
locuit sau pentru desfășurarea ocupațiilor. Migrațiile sunt întâlnite încă din secolele V-IV î.Hr. spre Galia, Britania, Italia, Grecia, Asia Mică dinspre vest spre sud și est. Populațiile ce au migrat în secolele III-IV d.Hr., precum francii, anglo-saxonii, goții, longobarzii și vandalii au urmat direcția dinspre est spre vest sau dinspre nord-est spre sud-vest. Au mai urmat și alte valuri de migratori, că maghiarii care au intrat în Europa și au ajuns până în Burgundia în secolul X, urmați de uzi
Migrația popoarelor () [Corola-website/Science/305010_a_306339]
-
nord a continentului, iar pentru a ajunge la ele, germanicii s-au folosit de văile râurilor Elba și Vistula ce legau Marea Baltica de interior, favorizând legăturile nord-sud și accesul către Rin și Dunăre. Goții au avansat pe culoarul Vistula-Nistru, iar longobarzii au venit pe calea Elbei. Cel mai dinamic trib germanic s-a dovedit a fi cel al goților. În 220-230, s-au manifestat activ în regiunile de la nord de Dunăre. În 238 au organizat prima incursiune la sud de fluviu
Migrația popoarelor () [Corola-website/Science/305010_a_306339]
-
și decădere după ce moaștele pe care le conținea au fost mutate din catacombe în diferite biserici din Roma; ultima perioadă a mutărilor din criptă a avut loc sub Papa Sergiu al II-lea, în secolul al IX-lea înainte de invazia longobarzilor, în primul rând la San Silvestro in Capite, care, spre deosebire de catacombă, se afla în interiorul Zidului lui Aurelian. Catacomba și cripta au fost redescoperite în 1854 de arheologul italian Giovanni Battista de Rossi. Arcadele fac parte dintr-un cimitir complex, care
Catacomba Sfântului Calixt () [Corola-website/Science/335817_a_337146]