12 matches
-
aici ea este excesivă. Prea mult zel pentru un oaspete astfel acaparat, prea multă posesivitate față de el, îl plasează pe Telemah în aceeași situație în care se găsea Ulise, și devin astfel obstacole în calea întoarcerii. Ulise este reținut de Lotofagi, de Sirene, de mâncare, de cântece, de farmece erotice și magice. Telemah se lovește de un obstacol mai inocent, dar la fel de constrângător, ospitalitatea prea zeloasă a gazdei, care se înțelege nu neapărat în primele cânturi (3 și 4), dar în
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
în agora; Circe, vrăjitoarea, locuiește într-un palat plin de servitori. Una din instituțiile umane cele mai persistente, chiar și în caracterul popular al poveștii, este ritualul xenia. Dar ospitalitatea descrisă îi subliniază aici mai ales perversiunile: mâncarea oferită de Lotofagi îi face pe oameni să uite (9.94-97)82; Circe oferă o masă cu droguri în ea (10.234-236)83*; cântecul sirenelor aduce de asemenea uitarea întoarcerii (12.41- 46)84*; "darul" lui Polifem (să fie mâncat ultimul 9.36985
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
Hesiod, Travaux, pp. 276-278, *trad. rom. Hesiod, Opere, trad de Dumitru T. Burtea, Editura Univers, București, 1973, p. 67). 69 "Într-un anume sens întreaga Odisee este povestirea întoarcerii lui Ulise la normalitate, acceptarea sa deliberată a condiției umane [...] De la lotofagi la Calipso, trecând prin Ciclopia și tărâmul morților, Ulise nu întâlnește nici măcar o singură ființă omenească propriu-zisă [...] tot ceea ce are legătură cu pământul arabil, în sensul că el este efectiv cultivat este riguros absent din povestiri". Pierre Vidal-Naquet, Le chasseur
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
revoluțiile, în decursul acestui nemăsurat ocol, întâlnesc felurite soiuri de monștri, dar, spre deosebire de eroul lui Homer, scăpat cu bine și ajuns în Ithaca la „draga soție”, revoluțiile sucombă adesea pe drum, eșuate fără speranță pe tărâmul de iluzii al unor lotofagi politici. 3. Pentru a exprima printr-o imagine ravagiile produse naturii omenești originare de către trecutul apropiat, istoric, Rousseau scrie în Discurs: „Asemenea statuii lui Glaucos, pe care timpul, marea și furtunile o desfiguraseră într-atât, încât semăna mai mult cu
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
cu sine”, scrie Horia Zilieru în Yahoo) și, ascunzîndu- se în jocul manuscrisului cu palimpsestul, poezia și poetul însuși, , cum își spune: „Retoric sînii magdaleni haremul/ îl pilotau. Încă mai simți pe limbă/ înmuguritul limb. Urechea schimbă/ limbaj de clopot. Lotofag bo(h)emul/ căzut în contemplația gotlimbă/ și-a tatuat elementar horemul:/ Urmuz din Galaad. O noapte temu-l/ de domra-bas și tîrnosita drimbă/ și inorog. Mînia eldoradă/ își cerne aur lepădata soma./ Nu-i mai dansezi? Florida glaucoma/ prin
Urmuz din Galaad by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/2743_a_4068]
-
nepăsare; or, nimic nu mi se pare acum mai necesar decît să mă Întorc cu toată gravitatea de care sînt capabil spre ceea ce mă face să-mi simt inima bătînd cu putere. Mi-i Închipui cu compasiune și teamă pe lotofagi care, mestecîndu-și plantele de lotus, nu pricep de ce se Îngrozesc brusc și pleacă grăbiți cei mai mulți dintre corăbierii coborîți pe țărmul lor; pe buzele Înverzite de sucul de lotus atîrnă un zîmbet blînd și absent, iar ochii ațintiți spre larg sînt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
sînt arizi și sticloși, străini de orice suferință și bucurie pentru că nu mai știu să compare și au uitat ce urmează... Aproape toate prezicerile oracolelor grecești s-au Împlinit, paradoxal, datorită Încercărilor celor În cauză de a le evita. Un lotofag n-ar fi săvîrșit această eroare. Pentru el nu există alt destin și alt zeu decît amnezia. Însă nici altă șansă... Poate că melancolia se naște Într-adevăr din comparații. CÎteva ore de insomnie au fost suficiente pentru a le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
ni le Înstrăinăm? Le numim pentru a le pierde? Cucerind lumea o transformăm În ruine? Și ținînd minte totul nu-i Îngăduim să-și recapete echilibrul? Fiecare lucru deposedat de mister e o cărămidă mai puțin la templul speranței? Un lotofag e oare mai liber decît mine, care depind Într-o atît de mare măsură de memoria mea? Drumul spre noi Înșine cere cumva barbaria de a dă-rîma mai Întîi statuile care ne-au stimulat orgoliul? Nu-mi pun aceste Întrebări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
sfinxului zace aruncat undeva Într-un trecut unde nimeni nu mai pune Întrebări și doar vîntul șuieră risipind spuma amară a mării peste florile de lotus strivite pe un țărm pustiu. Adulmecînd vîntul sărat care-i aduce miros de cadavru, lotofagul se crispează fără să știe de ce. Poate că Andromaca e mai Îndreptățită decît Ulise să se Împotrivească lotofagilor. Îmi amintesc scena descrisă de Seneca În Troienele. Nefericita soție a lui Hec-tor e amenințată să-și piardă și copilul, pe Astianax
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
s-o Îmbrățișeze, i-ar fi spus acesteia pur și simplu că e tînăr și frumos, În loc să-și enumere calitățile, fecioara, În loc să fugă, ar fi Întors fără Îndoială capul. LÎngă o mare ce te lasă să alegi Între Ulise și lotofagi, ar fi destul, deci, să solicit umbrelor Eladei gîndurile care mă pot ajuta să ader cu o energie sporită la ceea ce iubesc. Să stai de vorbă cu Ulise, cu Sisif, ori cu alții, mii și mii, spune Socrate, să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
țipăt de pasăre, apoi un foșnet de aripi, toate mă trimit la Eschil. Eriniile memoriei fidele le numește el. Dacă vreau să Înțeleg cît de cît revolta lui Oreste Împotriva destinului, fără să fac greșeala de a mă Întoarce la lotofagi, va trebui să spun că ele nu uită niciodată nimic, dar nici nu consimt la vreo remușcare. CÎnd ceva amenință echilibrul, ele intervin și-l restabilesc. Dacă Xanthos, calul lui Ahile, a fost Înzestrat o clipă cu voce de către Hera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
a nu fi nevoit să se întoarcă prea repede la Penelopa pe care o lasă să-și țeasă pânza și să-și verifice fidelitatea. Nu întîmplător orbirea lui Polifem are loc spre începutul călătoriei. Planta aducătoare de uitare, oferită de lotofagi, nu i-a convenit hoinarului deoarece amnezia i-ar fi luat orice bucurie a întîrzierii. Mânia zeului mării reprezenta o soluție mai bună, îi asigura un lung șir de aventuri palpitante. Cu magiciana Circe are timp să capete un nou
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]