13 matches
-
aștearnă blând pe o icoană, Si primprejur, să-ți simt vestirea, Ca în sfârșit e și în suflet toamnă... PRIMA ROMANȚA În calea mea mi-ai răsărit, Cu flori de nuc înmugurite, În viața mea mi-ai revenit, Ca o lucoare mult fierbinte. Și te iubeam, si ne iubeam, Cum nu s-au mai iubit pe lume, Și te doream, si ne doream Noi, suflete nebune. Azi plâng de dor Și de pustiu, mi-e sufletul-pereche, Azi singură-s și lăcrimez
POEME de LILIA MANOLE în ediţia nr. 1647 din 05 iulie 2015 by http://confluente.ro/lilia_manole_1436093335.html [Corola-blog/BlogPost/377143_a_378472]
-
Miștocărindu-se la tot pasul, cântând - repertoriul se întinde de la manele la bellcanto -, cei cinci protagoniști ajung pe țărmul mării, unde nu lipsesc nici sirenele adolescente. Pentru unul dintre ei există o chemare mai subtilă, un sunet inaudibil pentru ceilalți, o lucoare aparte, o invizibilă chemare. Abia când acest tânăr va muri înecat, fără ca trupul să-i fie adus la mal, poți reface firul călătoriei și devin sesizabile punctele de inflexiune, momentele unde printr-un anumit unghi al camerei regizorul sugerează invizibila
„Filmul de Piatra“, ediția 3.0 by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/4990_a_6315]
-
alteori revoltate în fața cruzimii mamei, a cărei aparentă bunătate s-a dovedit falsă. Conștiința acestor adevăruri anulează posibilitatea omului de a se reintegra, în prezent, în ritmurile fericite ale naturii: Nu-mi mai surâde mie / câmpu-nsorit și din cerească poartă / lucoarea dimineților, nici cantul / de păsări colorate nu mă știe / ori murmurul de fagi; și unde-n umbră / din salciile pletoase își desface / izvorul sânul pur, el tălpii mele / șovăitoare malurile-i neagă / și unda-ntortocheată, / fugind grăbit pe valea-nmiresmată
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
netimpul slăvirii în slavă; acum - aici - elogiul "e uzurpat de când e în eclipsă/ divinul. Harfe în preajma înghețului, când ți se/ domolește entuziasmul și e în scădere/ ardoarea-ți. Apoteoze ce se surpă, când pentru/ totdeauna ți-ai desprins văzul din lucoarea/ desăvârșirii". Peisaj secularizat de nevedere, de grija nepăzirii sufletului. Văzul desprins de cele nevăzute cade în plasa vizibilului, vedere a ființei care și-a uitat chipul adevărat.60 "Și cum ar putea ajuta Firea să-și/ reamintească propriul chip cel
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
dănțuiește funambulescul, se scălâmbăie caricaturalul, se ițește, sub același cearcăn al reverberărilor, plăsmuirea extravagantă. Dând brânci banalului și scoțându-l din cadru, fantasmagoricul nu este doar un capriciu ațâțător, ci, în climatul difuz al incertitudinii, provoacă inexplicabile înfiorări. Hălăduielile în lucoarea incertă a asfințitului - o elocvență mută are, în descrieri, magia ca și impresionistă a luminii - tind să fie ori să apară ca o inițiere în necunoscut. De veghe, luciditatea propune în aceeași, continuă, pendulare soluția „deriziunii”. Melancolia, efect al reveriei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287238_a_288567]
-
vers, care dobîndise deja reputație europeană. „Cînd va veni mare valea de plînsoare, Cînd Domnul va face giudeț și strînsoare, Cînd va-mpărțî Domnul dar și bunătate, Cînd va da certare celor cu păcate, Atunce direpții tîlniș bun vor face Între lucori svinte de îngeri cupace.[...] Atunci, Doamne Svinte, să mi-auz de rugă Și să nu mă lepez, a Ta mișea slugă. Ce-aipus cu Iiacov giurămînt de pace, Și cu noi creștinii milă îț vei face” (Ps. 83). Urcînd la izvoarele
Apariția poeziei românești culte: Dosoftei (1623-1692) by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/4307_a_5632]
-
Crește frunza, cade frunza, De la Vânju Mare la Vincea-Vînja Până la Sita Arăpușilor, Cernerea Repausării, Până la Insula Corfu și toate Cicladele Semănând rodul pământului și gustându-ne roadele, Pe cărarea oilor, pe drumul sării, pe unde cerul rătăcește cocorii Pe sub vâltoarea lucorii... Fătul Atoate repausele și odihnele trecătoare în Mantia cu Luna-n spate și-n față mereu Soarele. Numele Tale pe piscuri, de la Muntele Moma Le duc Blândele Columbe semănându-Te din pliscuri - Sămânța Gineceului ca o puierniță năpădi Troia, Atena
Poezii by Ion Gheorghe () [Corola-journal/Imaginative/6777_a_8102]
-
versuri proprii. (E un fel de a spune, desigur, căci totul e sub imperiul pastișei.) Ultimul colos, al cărui chip va rămâne nevăzut va declama nici mai mult, nici mai puțin decât începutul Levantului: „Floare-a lumilor, val verde cu lucori de petre rare, Mări pe care vase d-aur port piper și scorțișoare, Părând piepțeni trecuți molcom printr-un păr împarfumat, Strop de rouă-n care ceriul e cu nouri mestecat, O, Levant, în cari zefirul umfle-ai sei obraji
Poeme vechi, nouă by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4582_a_5907]
-
imitau fâșâitul aspru al fustei de mătasă. Noaptea era nemișcată. Numai stelele tremurau deasupra capetelor noastre. Munții, pe care ziua îi văzusem glorioși amenințând cerul, acum erau niște ipotetice blocuri de întuneric masiv, profilate pe întunericul universal diluat în puțina lucoare a stelelor. Departe, la picioarele munților, ici și colo, se stingea și se aprindea mereu câte un foc singuratic. Iar deasupra Văraticului, în tristețea imensității, punctul strălucitor al unui luceafăr stătea să cadă dincolo de munte. Când căzu, în curând, tristețea
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
clipea din secundă în secundă o pleoapă de foc colosală și sinistră ca reflexul unui incendiu din altă lume. Adela se opri, îmi luă brațul și se strânse lângă mine, speriată. Ea nu știa că pleoapa sinistră de foc erau lucorile unei furtuni îndepărtate. Împrejurimile banale, cunoscute așa de bine de noi - valea pe unde fusesem de atâtea ori, cu ogoare și așezări omenești, munții Văraticului, pe care-i urcasem ca într-o promenadă, - nu mai erau ele. În locul lor, și
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
-ți să-mi rămână Și-n irizări de soare să m-alini. Cu jarul din priviri dogorâtoare Să pârguim și fructele pe ram; în plină iarnă, să-mbrăcăm în floare Pădurea de castani, suav balsam. Genuni de dor să scapere lucoare Peste-nfocarea inimii arzând; Dulce izvor, din perle de răcoare Să picuri cu tandrețe-n al meu gând! Te rog, iubite, să pornim departe, Să traversăm bătrâne veșnicii, Iubire să trăim și după moarte, Uniți desăvârșit în armonii. Spune Spune
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
-mbracă în trup pogorâtor/ Acoperindu-și moartea ca iarba-n rădăcină./ La râul Babel plânsem. Din floarea ce se-nchină/ Acestei triste pravili mai stăruie un dor/ Horit în neodihna miresmelor: lumină./ Ucenicindu-i nopții și bând-o prin tăgadă,/ Lucoare nouă, sfântă, ne-mbată și ne pradă./ Aliluia!” (Acatistul Sf. Ioan Valahul, Starea a treia). Volumele următoare, Istorii agrippine (1976), Anamneze (1984) și Imn Eminescului, în nouăsprezece cânturi (1992) se circumscriu, în general, aceluiași univers poetic. Dramaturgia lui A., reunită
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285344_a_286673]
-
care aveau o strălucire stranie, ca și cum ar fi fost atinși și ei de flăcările acelea. Iar tatuajele lui Queequeg, luminate de aceleași vîlvătăi supranaturale, ardeau pe trupul lui ca niște flăcări albăstrui, din focul Satanei. întreaga priveliște se șterse odată cu lucoare palidă de pe catarge și din nou vasul Pequod și toți oamenii de pe punțile sale fură învăluiți în giulgiul negru al nopții. Peste cîteva clipe, Starbuck, încercînd să înainteze, se izbi de cineva. Era Stubb. Ă Ce mai ai de spus
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]