7 matches
-
în privința reconsiderării diagnosticului referitor la boala lui Eminescu și terapeutica aplicată acestuia ("partea stranie începe de acolo că s-a decis pentru un tratament chiar contraindicat în asemenea afecțiuni" acceptând diagnosticul medicului Francisc Iszac, care îl decretase pe poet drept "luetic"), respingând acuza de nebunie pe care nici expertizele recente medicale nu o confirmă. Și iată, Theodor Codreanu ține să precizeze: S-a insinuat aici o formidabilă viclenie a istoriei secrete: în vreme ce poetul a fost "salvat" prin referențialul "nebuniei" superioare (ca
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
decretarea stării de incapacitate mintală și, în consecință, de a participa la viața "civilă". Nu vindecarea poetului s-a avut în vedere, ci îmbolnăvirea lui prin această înscenare, poprirea la un spital de alienați mintal, captivitate, carantină, arest politic. Decretat luetic, pus în cămașă de forță, intoxicat cu mercur, starea sănătății lui s-a înrăutățit. Altfel, ajutat de fratele, Matei, și de sora, Harieta, într-un mediu natural, ar fi avut toate șansele de supraviețuire normală. Dar un "vid intelectual" în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
să se pună rău cu toată lumea" și care își impunea drept normă de viață adevărul (lucr. cit., p. 211). Incursiunea în epocă nu putea ocoli, "războiul diagnozelor". Cu documentele pe masă, dl. Codreanu dovedește condiția de cobai a poetului (pretins luetic), supus de dr. Iszac unei intoxicații mercuriale care, evident, îi va înrăutăți starea. Chiar Eminescu credea despre sine că ar fi "un om sacrificat" (zicea Petre Th. Missir). Iar Maiorescu, un "om criptic" (lucr. cit., p. 326), greu de descifrat
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
pricina”. Tribunalul ecleziastic ascultă dispoziția și cercetează „cartea de judecată” - emisă la 30 mai 1779 -, constatând că procesul avusese o desfășurare corectă. Reclamantul - „Dumitru pârâtu” - a fost chestionat „pentru ce nu urmează alegerea judecății și să arată nesupus”. „Nesupunerea” bogasierului luetic se transformă în protest. Declară că „este năpăstuit”, „că vinovat nu să știe la ceia ce să arată ca să fi căzut cu jăluitoarea în păcatu curvii și pentru ce să dea taleri 30 globa”. Cum martori nu existau, tribunalul ecleziastic
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
vitalității în lector, ca la Creangă, la G. Brăescu ori la Al. O. Teodoreanu. Pe când însă la Caragiale distingem humorul morbidității sociale, la G. Călinescu, aici, se poate vorbi de un humor al morbidității biologice:humor terțiar la Simion, comic luetic la Titi, reacții mecanice de natură endocrină la Aurica (insatisfacție sexuală), ori la Aglae (histeria). Ca tip de erou balcanic, bucureștean, Stănică Rațiu, personajul exemplar al romanului, merită să fie considerat o creație de prim rang, pe linia epicii românești
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
a) Demențele abiotrofice primare, cu leziuni organice cerebrale ale țesutului nervos nobil (neuroni și nevroglie) de tip presenil (Pick și Altzheimer) și de tip senil (demență senilă și presbiofrenia). b) Demențele secundare unor leziuni organice cerebrale de tip vascular, infecțios (luetic), traumatic, toxic (alcoolismul) etc. II) Tulburări mixte, psihosomatice, în cadrul cărora tabloul clinic este dominat de tulburările somato-viscerale, ca o consecință a „conversiunii somatice” a tulburărilor psihice, așa cum sunt ele întâlnite în următoarele situații: a) Conversiunea somatică din cursul isteriei. b
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
în 1858. Continuă să funcționeze ospiciile de pe lângă mânăstirile, Neamț, Golia. Epilepsia numită „boala copiilor“ rămâne fără leac și în acest secol. Luesul adus de soldații străini, de cărăușii comerciali ca și alte boli venerice încep să se extindă. Spitale pentru luetici vor apărea abia în secolul următor. În această perioadă s-au impus diverse personalități medicale. Cităm pe doctorul „Nicolae filosof“ din Ianina cu studii la Veneția și despre care scrie Antim Ivireanu în Cartea Bucuriei, apărută în 1705. Dimitrie Cantemir
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]