1,553 matches
-
a privit mirată, cumva Întrebătoare, ca și cum nu și-ar fi dat seama ce se Întâmplă cu mine, apoi cred că a Înțeles, pentru că a zâmbit din nou (de data asta parcă și puțin ironic) și s-a Îndepărtat Încet, abia lunecând, parcă plutind cumva, ca să se așeze În ultimul rând... Însă mireasma nu mă părăsea. Numai că acum n-o mai simțeam numai În nări, ci În toată ființa mea. Mă cotropise, ce mai... Nici nu mai știu cum am răspuns
O poveste cu Dolce Vita și Floriana Flower. In: Editura Destine Literare by Doru Moțoc () [Corola-journal/Journalistic/81_a_356]
-
la întâmplare. Dar între timp în grota-ntunecoasă Cârlionțatul cap al taurului tenebrelor Devora oameni, clefăind sângeros În agresiva roire de insecte. Din mila lunii, ca și cum înfășurat Într-o hipnotică hlamidă, noptaticul peregrin Sări somnambul din vis în abis, Căzând, lunecând din stâncă-n stâncă, Orbul ce eram înaintam cât vântul Mă ajuta cu libertatea sa și cât Mă biciuiau piezișe ploi. Apoi Încornoratul cap de taur l-am desprins De grumajii mușchiuloși, de oase, de vertebre, Sprijinindu-l jos, la
Velimir Hlebnikov (1885-1922) by Leo Butnaru () [Corola-journal/Journalistic/15306_a_16631]
-
că nu-i întotdeauna așa. Datorită elasticității mele puteam face lucruri pe care nimeni nu le-ar fi putut face. Astfel, de exemplu, o dată am reușit să scot cu mîna dintr-o țeavă foarte întortocheată inelul fratelui meu, care a lunecat acolo întîmplător. Puteam, să zicem, să mă ascund într-un coș destul de micuț și să închid după mine capacul. Da, firește, eram fenomenal! Fratele meu era opusul meu sută la sută: în primul rînd era mai înalt, apoi - mai prost
Proze scurte de Daniil Harms by Mihai Vakulovski () [Corola-journal/Journalistic/15332_a_16657]
-
că... Nu. Habar n-am dar nu cred nimic. Cred că era țeapăn și a căzut, asta-i tot. Fumați în tăcere. Panourile publicitare pâlpâie și se sting de-a lungul șoselei de centură. Unul dintre primele trenuri de la periferie lunecă printre luminițe, jos, în vale, spre Austerlitz. O bați ușor cu palma pe ceafă, sub păr. Te gândești că peste câteva zile va fi primul solstițiu din secolul XXI. Și după? După, nimic. Plecăm, nu vă faceți griji. Prezentare și
Tigru de hârtie(fragment de roman) by Elena-Brândușa Steiciuc () [Corola-journal/Journalistic/14181_a_15506]
-
încă o creditare: "Pe treapta cea de jos a scării/ mai poposesc pentru-un răstimp./ Nu mai e vreme să mă plimb/ până la malurile mării(...) atât cât să dau foc țigării/ și-n fumul ei, ca într-un nimb/ să lunec dincolo de timp/ spre pragul cel de sus al zării// Pe treapta cea de jos a scării." Dansant, cu reverențe, de felul său, rondelul se potrivește puțin cu "chipul știut", cu excepția împrejurării în care vocea ce întâmpină nu ridică scutul unei
Pe urmele lui Charles d'Orléans by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/14246_a_15571]
-
poetul se dedă unor tehnici primitive, numără băbește: "dacă o să înfășori cu răbdare pe mosor/ firul de sînge/ vei ajunge pînă la suflet// și trei oglinzi pînă la cinci/ își vor dezbrăca spatele/ vopsit cu negru" (ibidem). Dacă unele asocieri lunecă încă spre prețiozitate, deși în aceeași manieră bizară a monomaniei ("o cutie cu labirinturi/ duce spre tine//chiar nesfîrșitele vitralii/ de pe suprafața unui punct" (ibidem), predomină constatările simple ale unui suflet regresiv, stupefiat parcă de elementarele date oferite de simțuri
O lacrimă a lucidității by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15023_a_16348]
-
o dulce gravitate/ Pe lîngă pompele de flit stricate./ Cutii cu cremă neagră pentru ghete/ Sufletul pur știau să mi-l desfete/ Și mă-mbătau cu-aroma lor sublimă/ Butoaiele adînci de motorină./ Păianjenii murați în lămpi cu gaz/ Îmi lunecau cu grijă pe obraz,/ Primusuri mari, lucioase, de alamă/ Mă-țelegeau și mă luau în seamă./ Priveam uimit cum lucrurile-apar/ Și se scufundă-n hăuri de mărar,/ Cum ruginesc vechi cercuri de la plită/ În maldăre de lînă părăsită,/ Cum arcuri frînte
Poezia lui Emil Brumaru by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13415_a_14740]
-
verbal - și la celălalt capăt al firului, excelenta relație cu tipul de scriitor preconizat de Don de Lillo acela. Și nici ironici să nu fim, câtă vreme și aceasta e o direcție, mai seacă, de a te jelui, de a luneca o dată mai mult în capitalul păcat al înstrăinării de mase. Și cum se întâmplă cu femeile cuminți care regretă la bătrânețe modul în care și-au irosit tinerețile, să ne facem un sever examen de conștiință. Acum, când mâna e
Scriitorul terorist by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/13541_a_14866]
-
rând. Parcă i-ar fi înghițit chiar șoseaua. A apărut o răspântie. Acolo au cotit spre dreapta. Și au mers înainte. Cred că ajungem curând, a spus bărbatul. Și au mers înainte. Copaci, câmpuri, case, poduri, munți, râuri fugeau înapoi, lunecau până departe. Femeia s-a uitat îngrijorată în jur și a spus: Cred că ne-am rătăcit. Cred că am luat-o pe un drum greșit. Probabil la intersecție, a spus bărbatul, oprind mașina. Am cotit spre apus, în loc să fi
Sophia de Mello Breyner Andresen by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13722_a_15047]
-
spus femeia. Să facem o baie. S-au dezbrăcat și au intrat în pârâu. Când râzând, când tăcuți, au înotat mult. Se cufundau cu ochii deschiși, atingând pietricelele lustruite de pe fund, străbătând o lume suspendată, străvezie și verde. Păstrăvi albaștri lunecau pe lângă gesturile lor. Pe urmă s-au întins, în umbra aurie a pădurii, pe iarba de pe mal. Profilul femeii se decupa printre flori. Aici e ca în ținutul unde ne ducem, a spus ea. Așa e, a răspuns el, dar
Sophia de Mello Breyner Andresen by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13722_a_15047]
-
doua cădere a omului, în unele privințe la fel de tristă ca și prima»". Ne amintim că, odinioară, Cornel Regman „vîna" cu voluptate asemenea „enormități" ce-i alimentau distinctiva ironie. Noi sîntem înclinați spre toleranță. Sub o privire incredulă, lucrurile spiritului pot luneca ușor în caricatură, poezia se rigidizează și înțepenește în artificiul prozei (există și o poezie a corespondențelor critice, capabilă a se desface, în imprevizibilul său decorativ, precum o coadă de păun. Dar ne putem pune o întrebare: Funcționează oare totdeauna
Un soi de revizuiri by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13817_a_15142]
-
un fel de ironie elegiacă, trimițând la o lume de simulacre, "fotocopii și înregistrări", substitut al comunicării intime, traversând însă un univers real, care e, în esență al durerii și suferinței: "se lipește de piele noua ordine mondială/.../ și vei luneca prin oraș printre vaiete/ vei adulmeca mirosul vei atinge cu gura/ trimite fotocopii și înregistrări/ după toate mesajele primite/ unește-te cu semenii tăi/ puterea se naște-n rețea"). Căci, dacă urmărim elementele de "cadru" existențial, acestea se reduc la
Elegii minimaliste by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/13869_a_15194]
-
portocalie ale unui conferențiar produc rumoare în sală și perturbă audierea conferinței". Pe aceeași linie a hazului involuntar, Cristeian Petre Argeș ne bombardează cu "vești dătătoare de fiori" cum ar fi:" «Ceas de seară,/ castanele ochilor/ pe nimic nu mai lunecă». Ne închipuim, cu groază, că, înaintea ceasului de seară, a fost și un ceas cînd castanele ochilor lunecau. Cum? Ca niște bile?! Sau: «Aerul e un fier vechi». Dacă află asta cei care trăiesc din strîngerea fierului vechi, s-a
Dragoste și ginecologie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13899_a_15224]
-
Cristeian Petre Argeș ne bombardează cu "vești dătătoare de fiori" cum ar fi:" «Ceas de seară,/ castanele ochilor/ pe nimic nu mai lunecă». Ne închipuim, cu groază, că, înaintea ceasului de seară, a fost și un ceas cînd castanele ochilor lunecau. Cum? Ca niște bile?! Sau: «Aerul e un fier vechi». Dacă află asta cei care trăiesc din strîngerea fierului vechi, s-a terminat cu noi". Tot aci putem înregistra "filosofarea" vidă (simplul său gest suspendat în ridicol), precum și obscenitatea ostentativă
Dragoste și ginecologie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13899_a_15224]
-
nocturn, feericul festin al vieții (tabloul conține o sugestie Jugendstil): Din spatele grădinii printre copacii denși/ seara se desfoaie o fereastră luminată// mă apropiu tiptil de locul decupat de timp/ aud muzică stinsă clinchet de pahare fine/ suspine alternînd cu mătase lunecată de pe coapse// tac și ascult mă absoarbe aromă dulce/ de castane coapte/ sînt aici sau într-o veche oglindă?// Deodată o draperie neagră/ cade peste locul decupat de timp" (Elegie prenocturnă). Solitudinea în care se cufundă "proscrisul" duce la halucinații
Un clasic al poeziei noastre actuale by Gheorghe Istrate () [Corola-journal/Journalistic/10452_a_11777]
-
sub semnul îndoielii, al suspiciunii exacerbate sare un nou pârleaz, aproape cosmic, atunci când trece de la pisică și rinocer la ...rasism, termen repetat de ,,convivii de piatră“ de opt ori în 14 rânduri de text. Doamne, cât de repede se poate luneca pe panta rasismului, a extremismului... Culmea ironiei dramaturgului față de stirpea bărbaților, candida chelnerița Daisy (Iulia Lazăr-Bleonț) este cea care pune degetul de rană: ,, Dar v-am spus că aici nu-i nimeni rasist. Ați deplasat problemă, aici e vorba pur
Primul spectacol Robert Wilson în România: RINOCERII, după Eugen Ionescu [Corola-blog/BlogPost/94243_a_95535]
-
Abundentei) pentru a face tăcerile să grăiască ...asurzitor, necontenit, cei doi uzitând, desigur, de toate celelalte modalități scenice de expresie rămase la dispoziție. Dellakeza/ Dudard joacă foarte bine nedumerirea, apoi îngrijorarea pentru starea de sănătate a prietenului sau gata-gata să lunece pe panta ipohondriei (obsedat să nu devină altcineva, adică să nu se transforme în rinocer), în timp ce Mihali/ Berenger - baricadat în casă, șocat de metamorfozarea lui Jean, sub ochii lui - analizează, pe toate fețele, fenomenul rinocerizării, care l-a răvășit profund
Primul spectacol Robert Wilson în România: RINOCERII, după Eugen Ionescu [Corola-blog/BlogPost/94243_a_95535]
-
mei din propriul tău labirint. Ah, bucuria! jocul, teroarea de a ne afla față în față pe pragul Minotaurului tu și eu, oglindiți unul în celălalt la infinit. Iată ofranda în care m-am tors fără a o pricepe deplin lunecă din mâna mea caldă în mâna ta firul promis, aurul roșu mătăsos ca șarpele adormit neted ca orizontul ce se rotește în somn calea spre fiara înfometată și înapoi Ariadna spune M-ai rugat: ajută-mă să ies din labirint
Poezie by Ioana Ieronim () [Corola-journal/Imaginative/3855_a_5180]
-
vieți și o nenumită esență? Cine? labirintul zilelor îmi arată mereu un alt tu, un altul de câte ori deschid ochii. Cuvintele mele întreabă, nu eu nu eu care aud cu întreaga ființă simt cu auzul, gust, ating, suspend peisaje care au lunecat dincolo de orizont. Pod peste apă și păienjeniș peste hău bucuria adăugată la bucurie răspunsul, poate, salvator la ghicitoare când va fi timpul
Tu cine ești? by Ioana Ieronim () [Corola-journal/Imaginative/3938_a_5263]
-
nici femeie. Bărbatul acela mă hăituiește. Da. Eu sunt vânatul. Doamne, pescarul de suflete îmi cere arginții. Iată-l. De când mă știu, cu sânge am plătit totul. Sunt vie. Miros a hârtie și-a coacăze neagră. Ca delfinii în apă, lunec dintr-o așteptare în alta; cum s-o fi numind nesfârșita? Uruie, uruie în creierul meu ceva de negăsit. Ies de pe o limită; îmi trag sufletul pe alta. Precum capul retezat, descris de pacostea de Mîșkin, știu totul. Da, totul
Poezie by Aura Christi () [Corola-journal/Imaginative/4602_a_5927]
-
Ovidiu Genaru De aceea Mai trec prin curcubeu bătrânii după ploaie? Mai sunt bătrâni? Sate de grauri mai lunecă pe cer? Dar florile divinității cum s-au ofilit? Mai faceți mătănii în fântâni și fântâni în câmp? Nu mai purtați pământul sub unghii pentru că e al vostru pământul vostru nu se mai ia sub unghii nu se mai ia
Poezie by Ovidiu Genaru () [Corola-journal/Imaginative/4503_a_5828]
-
la picioare și ramul de stejar deasupra capului aleleu măicuță aleleu tăicuță moale și frumos mirositoare-i sfânta și-nierbata strâmta potecuță-a dorului xxx șed într-un colț de bucătărie și mă uit la tine cum calci vorbind întruna călcătorul lunecă pe cămașa încrețită purtat măiestru de mâinile tale dibace cuvintele se preling de pe mierea buzelor sub atenta supraveghere a ochilor tăi mai strălucitori ca oricând nu mi-ar părea nici un pic rău de-ar fi să pier acum singurul regret
Poezii by Mircea Petean () [Corola-journal/Imaginative/4930_a_6255]
-
că nici nu m-au văzut! De altfel, aveau ochii decolorați de lumina neonului care ploua din tavan. 3. Acum îmi scrii de departe, de prin țări ideale, cu țărmuri la mare, la fel de curate cum a fost prima zi ce luneca de-a lungul coapselor tale, pe care le-am acoperit în ultima noapte cu zăpada fierbinte a unui cearșaf... Doar pe tabla de șah, din muzeul de artă modernă de la Budapesta, regele alb și iubita regală au pierit în lumină
Poezie by Petre Tănăsoaica () [Corola-journal/Imaginative/6135_a_7460]
-
Gheorghe Istrate (doamne, iar ni se întâmplă...) Doamne iar ni se întâmplă să stăm tâmplă lângă tâmplă, năduseala Ta divină mă-nlumină în lumină vorba Ta e carnea lumii, lunecă prin ea postumii: nevăzuții, visătorii din bisericile florii...
Ritual by Gheorghe Istrate () [Corola-journal/Imaginative/6371_a_7696]
-
el ros pe dinăuntru de fantasmele proprii; De asta florile creșteau singure Semințele sălbăticite izbucneau de sub pielea oglinzii Mici monștri care amușinau cu boturile lor cerul; O, '................! Cerul era umed, igrasios, îngerii se dezlipeau Ca abțibildurile lipite provizoriu Cu limba, Lunecau de pe înălțimile rugăciunii Ca de pe tobogan Oamenii îi îmblînzeau Îi foloseau ca îngeri de companie. Dar poetul? Desculț, flămînd, cu hainele numai zdrențe Cerșea la poarta dinspre sud, pe acolo pe unde ieșeau din oraș Învinșii. În coșul de gunoi
Cum a dispărut orașul grecesc Cnossos sau Poetul bătrîn își declamă faima by Adrian Alui Gheorghe () [Corola-journal/Imaginative/6512_a_7837]