177 matches
-
de tot și are puțină chelie. Negru. Negru și încâlcit, murdar,... lung până la gât... și mirosea urât. De fapt duhnea a coniac, că din ăsta a băut mereu... - Înalt, scund... ? - Cu o idee mai înalt ca mine... Dar mai gros, mătăhălos.... Așa ca un urs... dar, nu mai vreau să vorbesc despre el. Îmi vine greu să mi-l imaginez din nou... Credeți-mă! s-a rugat cu voce tânguitoare, Iuliana. Comisarul Olaru a liniștit-o cu privirea în timp ce s-a
EPISODUL 5, CAP. II, ALERTĂ GENERALĂ, DIN CHEMAREA DESTINULUI de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 1639 din 27 iunie 2015 by http://confluente.ro/marian_malciu_1435401871.html [Corola-blog/BlogPost/352989_a_354318]
-
tip graffiti. Designul brutalist al multor clădiri a fost adesea criticat ca fiind (foarte) neplăcut ochiului. Spre exemplu, ghidul Londrei numit "The Fodor's guide to London" menționează clădirea de birouri cunoscută ca 50 Queen Anne's Gate ca fiind „mătăhăloasă” (în original, "hulking"). Caracterizarea este reală, întrucât brutalismul apelează „masiv” la folosirea betonului, care se toarnă ușor, este ușor de întreținut, dar poate fi modificat foarte greu. Oricum, în cazul clădirii Trellick Tower, designul acesteia s-a dovedit a fi
Brutalism () [Corola-website/Science/300188_a_301517]
-
singurul supraviețuitor al blestemului fatal, Harry este numit de către comunitatea vrăjitorească „"băiatul care a supraviețuit"”. Pe 1 noiembrie, Hagrid, un 'semi-uriaș', îl duce pe Harry la singurele lui rude în viață, familia Dursley, alcătuită din unchiul Vernon, un bărbat înalt, mătăhălos, aproape fără gât, dar cu o mustață foarte bogată, mătușa Petunia, o femeie slabă cu un gât lung, care îl detesta pe Harry, și Dudley, fiul lor obez și răsfățat. Ei au încercat în van să stârpească abilitățile lui magice
Harry Potter () [Corola-website/Science/304094_a_305423]
-
lung de baga", de ultimii sacagii, "cu lumînărica de ceară aprinsă și lipită de doaga butoiului lor pe roate, strigînd: "Apă de pomană, apă!"", precum și de ultimii spoitori, "în șalvari arnăuțești, tăbărîți cu tot tribul în cap cu bulibașa cel mătăhălos, pletos și bărbos, pe maidane, lîngă ziduri, unde femeile lor, cu fustele învoalate prinse în șold, frecau de zor cu picioarele - rotindu-se pe călcîie ca în cine știe ce dans ritual - tingirile și tigăile de aramă ale mahalagiilor". Sortite unei rapide
Memoriile unui hedonist by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16697_a_18022]
-
Diavolul chicotește. — Ba m-ai văzut prea bine, numai că erai prea ocupat dînd atenție „lucrurilor importante“, haha. ți-aduci aminte de ciudatul de la spelunca din deșert? Am Împușcat un vecin pentru că punea muzică proastă. — Tu erai? — Dar bodyguardul ăla mătăhălos din stînga scenei, din Wintry City? — Și nenorocitul ăla tot tu erai? — Ochelari de soare, armă și mușchi, ținuta mea favorită. Am mai fost și proiecționistul și alți cîțiva tipi pe care fie i-ai uitat, fie nici nu i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
le mai am Îmi mai tremură și acum sub gluga jerpelită când mi-aduc aminte, fără veste, În Întunericul unui nou gang apărut În cale, se proțăpi În fața noastră un uriaș, o făptură oribilă, cenușie și fără expresie, cu trupul mătăhălos de culoare arămie, sprijinită Într-un baston noduros de lemn alb răsucit În spirale. Un miros puternic de santal emana din apariția aceea. Am Încercat un simțământ de groază de moarte Închegată ca prin vrajă, În Întregime, În ființa aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
primul lui pește. Era deja târziu, iar drumul de Întoarcere trecea pe lângă o grotă În care Amir socotise că e mai prudent să nu se aventureze. Abia trecuseră de ea când, În fața lor, se auzi un mormăit amenințător și umbra mătăhăloasă a unui urs se ridicase la doi pași de Amir. Acesta se dăduse Înapoi, dar se lovi cu spatele de un brad, rămânând nemișcat. Ursul, flămând și furios, se năpustise asupra lui, dar tânărul apucase să sară, cu sprinteneală, Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
pe rând i-am recunoscut după mers, coborând și trecând prin fața ușii mele larg deschise, pe colonelul Dulgheru, de la Centrul Militar, pe doamna Florescu de la Sanepid, pe profesorul Manea de la Școala de Handicapați, pe madam Rățoi, viceprimărița cea arțăgoasă și mătăhăloasă, care-și varsă zilnic pe costum câte-o sticluță de parfum... N-a catadicsit nimeni să vadă de ce-i ușa deschisă. Să-ntrebe de mine, să se intereseze de mi-i rău ori mi-i bine. Să se gândească dacă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
înmuia pieptul, începea să mă doară, să se umple de tânjet. Vedeam lucrurile întâmplându-se aievea. Așa mi se întâmplă mereu, imaginația mi-o ia înainte și pregătește drumul. Sau, după cum s-ar părea, marele meu vagon personal, întunecos și mătăhălos, nu poate să purceadă pe un teritoriu nou și străin. Însă imaginația asta a mea, asemeni armatei romane care invada Spania sau Galia, construiește străzi și ziduri chiar dacă sunt numai provizorii, numai pentru o noapte. În vreme ce ședeam doar în chiloți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
ar sta un alt dactilograf, mai onest. Unul dintre primele legăminte pe care le-am făcut când mi-am ales profesia a fost acela de a-mi descuraja personajele să „zâmbească“ sau să „rânjească“pe pagina tipărită. „Jacqueline a rânjit. Mătăhălosul, lenevosul Bruce Browning a zâmbit plictisit. Un surâs adolescentin a descrețit trăsăturile căpitanului Mittagessen, și așa mai departe.“ Și totuși, aici, zâmbetul a fost iminent. Ca să termin cu partea asta: cred că Seymour avea un surâs foarte plăcut pentru cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
Părintele Bernard se îndepărtă de penitenta lui, ochii lui obișnuiți cu semiobscuritatea, fură orbiți o clipă de roșul și albastrul strălucitor al lui Hristos, înalt, neînduplecat, rezemat în sabie, reprezentat în vitraliul geamului dinspre apus. Un pas greoi, o formă mătăhăloasă, înaintau de-a lungul naosului. Părintele Bernard sări în picioare. John Robert, cu vederea și mai orbită de brusca trecere de la lumină la întuneric, se îndrepta spre silueta în picioare, vag profilată în lumina din sanctuar și, în ciuda veșmintelor acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
din când în când. I se tăiase răsuflarea și tremura de groază ca o căprioară care miroase brusc vecinătatea leului. (Într-adevăr, filozoful degaja un miros încins, animalic, pe care nările fine ale părintelui Bernard îl și detectaseră.) Omul ăsta mătăhălos, care se apropiase atât de alarmant de ea, ținea soarta lui George în mâini, avea asupră-i puterea de viață și de moarte. Tremurând sub impactul acestei subite intuiții, Diane se întreba: „Oare știe cine sunt?“. (De fapt, Rozanov nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
familiare, împreună cu altele noi, ciudate. Își roti capul, își smuci umerii în față și în spate, își răsuci brațele ca pe niște șerpi, oftând și apoi gemând în tumultul asurzitor al apei care curgea. Căldura era binevoitoare cu trupul lui mătăhălos, stăpânit de dureri. În timp ce se bălăcea ușurel în apă, nu putea să nu creadă în forța ei terapeutică. Dar pentru istovita diminuare a celulelor creierului nu exista leac, decât poate un puternic șoc electric care să le scuture bine și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
mirosul hainelor - un miros filozofic, de transpirație și gândire. Rozanov deschise ușa din față bâjbâind și ieși; Tom îl urmă și închise ușa. — Acum, eu o iau la dreapta și dumneata la stânga. Adu-ți aminte de ce-ai făgăduit. Omul mătăhălos porni în josul străzii, până când ajunse la șoseaua Burkestown și dispăru din raza vizuală a lui Tom. Acesta îl urmări îndepărtându-se, apoi se întoarse și o luă în direcția opusă, până la „Omul verde“. Cârciuma era deschisă, dar Tom nu intră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
să înfrunte o mare încercare și, în chip prostesc, nesăbuit, el nu reușise să înțeleagă, să răspundă, să vadă. Chiar și la început, când își dăduse seama că e ceva important, fusese doar vulgar ațâțat, măgulit și amuzat. Revedea silueta mătăhăloasă a lui John Robert în camera aceea micuță și își amintea cât de surprins se simțise el, Tom, și cât de alarmat și de flatat, când își dăduse în sfârșit seama de scopul urmărit de omul acela bizar. Și emoțiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
ivea la suprafață. Execută această operație timp de multe minute, cu mișcările cuiva care înmoaie rufe. În cele din urmă, își dădu seama că nu mai era necesar să continue. În apa învolburată, plutea și se legăna ceva uriaș și mătăhălos, cu suprafețe curbe, ude. George își spuse: „Ar trebui să-i scot cămașa. Nici un fel de îmbrăcăminte. Doar m-am gândit la toate astea. Nu mai țin minte de ce“. Trase de pânza albastră, întunecată. Dar era prea greu și prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
cum oaspeții, îndrumați de către Poet, iau pe brațe corpurile-delicte, ridicate de la muzeu pentru a fi fotografiate, numerotate și menționate pe proces-verbal constatator, înfundându-le precipitați, pe post de șrapnele, în gura largă a șemineului. Mut, polițistul se urnește la rând, mătăhălos ca un marangoz, deschide unul dintre fișete și răstoarnă de-a valma, peste spadă, scut și peste coif, tot arsenalul de pistoale și de muniție, din dotarea Secției. După care, din spatele fișetelor, ridică o canistră nichelată de cincisprezece litri, plină
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
era singurul. Bărbați și femei intrau și ieșeau, iar prezența lor crea un fel de perdea în jurul lui. evitând să fie observat prea de aproape. Trebui, bineînțeles, să treacă prin fața portarului. Odată intrat înăuntru, Gosseyn privi prin geamul ghișeului personajul mătăhălos care îndeplinea acest oficiu. ― Mă numesc Gosseyn. Am o primire anunțată la miss Patricia Hardie, la ora unu. Grăsanul parscurse cu degetul o listă de nume. Apoi apăsă un buton. Un tânăr înalt, în uniformă, ieși pe o ușă de lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
stat cu o pensie pentru persoane cu handicap psihic. — Pleacă veteranu’ s-o cunoască pe mă-ta, zice clientul meu, acru, și Îmi face semn să ieșim la o țigară În timp ce tipul care a venit să caște gura se dă mătăhălos la o parte să trecem pe culoarul strîmt dintre paturi. E un Întuneric umed și rece, stăm și fumăm și vorbim la locul de fumat. Veteranul din Craiova se numește Vali. Îmi dau seama că e un tip de treabă
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
pictorul i le dădea cu voce sigură și cumva rece, de profesionist. Instinctele masculine nu i se treziseră lui Foiște nici măcar atunci când, nemaisuportând vederea fetei cu pielea neînchipuit de albă, Gurgui se prăvălise peste ea, acoperind-o cu trupul lui mătăhălos de bivol. Se oprea din când În când, Îl căuta cu privirea pe Foiște și-l Îndemna să ia și el parte, În vreun fel, la acea desfătare. Poetul, Însă, nu se simțea străbătut de fiori, se dusese la mașină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
adâncă mirare, Îl recunoscuse pe profesorul și omul de cultură Marin Foiște beat, Încercând să taie cu o pânză de bomfaier moțul copacului. Până să apuce milițianul să-l convingă să coboare - era o mare enigmă cum de izbutise profesorul, mătăhălos și, pe deasupra, beat clampă, să se cațere atât de sus -, vârful pinului se prăbușise. Coborâse, cu greu, și omul de cultură, care Îi relatase plutonierului stările sufletești ce-l cuprindeau una după alta ori toate deodată. Se simțea mândru, tulbure
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
care-și pierd memoria odată cu dinții, veverițe care nu-și găsesc alunele, mecanici care au întotdeauna o rotiță de angrenaj desperecheată. Într-adevăr, parada indivizilor ce se perindă prin modestul birou al detectivului e demnă de un bestiar: un „mitocan mătăhălos” terorizat de o vecină care amenință că-i otrăvește câinele, o „femeie nici prea tânără, nici prea bătrână, nici prea curată, nici prea murdară, în mod evident săracă, jerpelită, plângăreață și proastă”, a cărei colegă de cameră îi fură banii
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
de moarte, de sexualitatea neîncepută, hermafrodism, zonele lunare 436. Piatra șerpilor și mătrăguna au caracter magic 437. Portretul Ancăi Vogel reflectă ipostaza degradată a zeiței, prin căderea în timpul și spațiul profane: "Arăta o femeie de vreo 50 de ani, mare, mătăhăloasă, cu obrazul lătăreț, tăiat de zbârcituri adânci, cu gura enormă, cu grumazul scurt și gros, iar părul cenușiu îl purta tăiat scurt, aproape băiețește"438. Sinonimia de nume Oana-Anca (hipocoristic de la Ana) se bazează pe etimonul comun, verbul hănan, "a
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
în păr. Din cer, a venit un balaur care l-a luat pe Bolomir și l-a aruncat într-o râpă, iar despre Irinuța n-a mai auzit nimeni nimic. Județ al sărmanilor este povestită de Constandin Moțoc, un cioban "mătăhălos" din Rarău, care poposi la Hanu Ancuței, hotărât să bea până "oi vedea tulbure", după care începu să istorisească o întâmplare despre prietenul său. Acesta trăia în satul Fierbinți, unde stăpânea Răducan Chioru, bogat, văduv, care chema din când în
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
oare un ]ipar uriaș? Poate exista asemenea ]ipar? Și oare ]iparii se înalță din apă, se încolăcesc în spirale și se balansează în văzduh? Nu mă puteam convinge că fusese vorba de un ]ipar, era imposibil. Creatura avusese un trup mătăhălos, îi văzusem spinarea. Eram absolut sigur că nu putuse fi un simplu ]ipar, oricât de uriaș, acea mostruozitate încolăcită prin ale cărei volute zărisem cerul. La ce distanță fusese jivina și la ce înălțime deasupra mării se ridicase? Mai târziu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]