177 matches
-
pe când eram mare ștab, și care mă privea întotdeauna cu o ură ranchiunoasă. Raporturile dintre un șofer și cel „șofat“ pot fi uneori ciudat de încordate. De altfel, Arkwright de la „Leul Negru“ e destul de enervant pe cont propriu. Un individ mătăhălos, cu o chică de păr negru și favoriți negri, o mutră de bădăran victorian. E capul celor care se amuză să mă pună în încurcătură. De astă dată, îmi analizează întrebarea: „Foci? Mari? Foarte mari? În împrejurimi?“. Vreți să spuneți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
premiul al doilea și romanul Șoseaua Volocolamskului. Pe primul și cele trei volume groase din Pe Donul liniștit, de Mihail Șolohov, îl primise, spre stupoarea tuturor, fiica secretarului de partid de la fabrica de cuie, tovarășul Costică Ceampălău. Fetiței, deoarece era mătăhăloasă și adormită, copiii îi spuneau vaca de Rodica. Pe vaca de Rodica mergea s-o întâlnească acad. prof. dr. chirurg Rășcanu, însă, n-ar fi putut să fie foarte clar de ce. Simțea el că nu se închidea un cerc, dacă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
cu huiduieli și Înjurături, cu bucăți de pământ din ringole și pietre smulse din caldarâm, care le fac să-și mărească viteza. Tremură pământul de bubuiturile ce se aud tot mai aproape prin fumul și duduitul infernal al bestiilor astea mătăhăloase tăind un culoar nesfârșit prin popor. Zboară pământ și pietre din toate părțile și busturi În combinezoane negre se ivesc pentru câteva secunde ca să tragă capacele turlelor. Se succed din ce În ce mai repede pe o fâșie de țarc pavat cu pământ bătătorit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
deși admitea că aceștia constituie o componentă etnică esențială a iubitei sale patrii transilvane. Putem să bănuim că aprecierile lui Nagy Ferenc XE "Ferenc" (care Îi considera pe români „cea mai frumoasă rasă umană”, spre deosebire de secuii ce i se păreau „mătăhăloși” și dizgrațioși) l-au enervat pe Kőváry, un naționalist mândru de calitățile fizice și morale ale poporului căruia Îi aparținea. În acest caz, explicația sa antiromantică și „științifică” poate fi considerată și o perdea de fum retorică, destinată să mascheze
[Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
obosiți, înfrigurați, cu spaima în suflet, înaintam greu pe zăpada cuprinsă de îngheț, escortați de doi milițieni obtuzi unul în fața noastră, celălalt încheind plutonul. Pășeau cu cizmele lustruite, mâncați și bine băuți, pe zăpada scârțâitoare pârâind sub greutatea acestor plăvani mătăhăloși, câini de pază ai regimului comunist. Plecaserăm cam de multișor de-acasă. Mi se făcuse foame. Reflexul meu condiționat a intrat imediat în funcțiune trimițându-mă fără greș la sursa de alimentare: sufertașul. Oare ce ne va aduce astăzi mama
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
după manifestările tovarășului Cameniță. Trecuseră cu brio de momentele grele, până pe la orele cinci ale după-amiezei, când deja serbarea pionierească era în toi (tovarășul asista la spectacol tolănit pe un fotoliu uriaș adus special în lojă, ca să încapă trupul lui mătăhălos), marele oaspete de la regiune nu urlase la ei doi decât o dată și nu-i înjurase decât de două ori - și atunci cam fără chef, parcă în glumă, cu simpatie... - ceea ce constituia un semn extrem de încurajator pentru Gârmoci și Fanache. La
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
la sediul Securității din Serenite, ci a continuat drumul spre capitala regiunii, unde aștepta tovarășul Cameniță. În beciurile cele adânci de la regiune, unde se anchetau bandiții cei mai periculoși, acolo o aștepta. Când a dat cu ochii de ea, primul-secretar mătăhălos și înfiorător a avut o presimțire urâtă: îi spunea lui ceva că lucrurile nu vor merge bine, că femeia asta e piatră tare, nu seamănă cu fiul ei pe care tocmai îl eliberase și care se dovedise atât de cooperant
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
Cameniță însuși. Temutul personaj se mutase la București, fusese promovat și, desigur, ținuse neapărat să-și întâlnească vechii cunoscuți sau chiar, s-ar putea considera, vechii amici, cum ar fi el, Vlad. Când a rostit „vechii amici“, Cameniță a râs mătăhălos, cu fața lui de brută neîmblânzită, iar fratele meu a simțit deodată cum ace de spaimă îl înțeapă în inimă, era acea spaimă infinită pe care o cunoscuse în timpul detenției în temnița Securității. În preajma lui Cameniță, în fratele meu se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
totala despărțire. Își zicea că el, cel de acum, și celălalt erau ca doi soți care au divorțat, nu mai comunică, se urăsc și sunt siliți să împartă același apartament de bloc, să trăiască sub același acoperiș, în acest corp mătăhălos, lipsit de grație, nesuferit, pe care i-l rezervase natura. Transformările interioare ale tovarășului Cameniță erau nenumărate și el însuși le observa cu ușurință: avea insomnii, îngrijorări, angoase, își punea întrebări la care nu descoperea răspuns, întrebări care îi dădeau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
nu o dată trăgând cu ochiul în vreo oglindă și murmurând: „Urât sunt, domnule.“ Va fi fost poate cum spunea, făcut într-adevăr din atâtea dis proporții și asimetrii, cu imensul cap montat pe un trunchi nu prea masiv, deși părea mătăhălos, greoi, în toată alcătuirea neșlefuit, „nefinisat“ (cu excepția frapantă, prin contrast, a mâinilor, sigur frumoase, fine), va fi fost deci Velea, cum să zic, lipsit de grație fizică, stângaci și în gesticulație, și în mișcări, primejduind mereu obiectele casabile din încăperile
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
apucat pe ultimii sacagii, cu lumânărica de ceară aprinsă și lipită de doaga butoiului lor pe roate, strigând: „Apă de pomană, apă!“; ca și pe ultimii spoitori În șalvari arnău țești, tăbărâți cu tot tribul, În cap cu bulibașa cel mătăhălos, pletos și bărbos, pe maidane, lângă ziduri, unde femeile lor, cu fustele Învoalte prinse În șold, frecau de zor cu picioarele - rotindu-se pe călcâie ca În cine știe ce dans ritual - tingirile și tigăile de aramă ale mahalagiilor. și am fost
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
În același om: În excelentul nostru profesor de elinește, pudicul, feciorelnicul, inefabilul profesor Pandele Ionescu, În fața căruia la catedră intram În pământ de rușine când nu-i știam aoristele, fiindcă se roșea de rușinea mea el mai Întâi, tocmai el, mătăhălosul și burduhănosul, buhăitul curvar și bețiv de uliță, pe care l-am văzut cu ochii mei consternați pe strada Brezoianu, beat mort și cu două servitoare depravate fugite de la stăpân ținute pe după gât. și cu toate astea n a lipsit
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
plata cu care plătesc vânzătorilor de țară! Să fie tăiați!! Și el arată spre Isaia. El, capul răutăților, pentru "înaltă trădare", să fie ridicat în țeapă la Porțile Cetății! Să iasă în întâmpinarea "Măriei sale Aron Alexandru Vodă!" Gâdea, un țigan mătăhălos, buzat, răsărit ca din pământ, cu săcurea în cumpănă, rânjește fericit și îl înșfacă de gât. Isaia, schimonosit de ură, se zbate, izbucnește într-un hohot isteric: "Salcia"!!! Ai milă!!! urlă Negrilă. Sora se prăbușește la picioarele fratelui, îl imploră
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
s-ar prăbuși Îndată de pe cal? Dar nimeni nu Îndrăznea să i se mpo trivească stăpânului, așa că se mulțumi, așa cum făcea totdea una, să-și ridice ochii către cer, să ofteze adânc și să privească cu ochi foarte triști silueta mătăhăloasă a domnului Urs. Nu de hatârul lui, ci pentru că Începuse să nu-și mai simtă nici un mădular, Urs, de mult dezobișnuit de asemenea vrednicii, descălecă după câteva ceasuri la hanul Urcio rul de aur din Säckingen, unde fu primit cu
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
scufundate într-o vitrină a magazinului „Regele pălăriilor“ - „Kalap Király“ (pe vremea aceea, pălăria, inclusiv jobenul, constituia un strict necesar al oricărei înveșmântări corecte), când am simțit deodată pe cineva în spatele meu. Era un domn înalt, pal, cam buhăit și mătăhălos, cu cărnuri moi - cam de vârsta lui Wilde, la Paris, după dezastru, când fostul pușcăriaș circula sub numele de Sebastian Melmoth - îmbrăcat în negru, dar, ca și cetățeanul din rue des Beaux Arts, cu ținuta ușor detracată: parcă ar fi
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
Liceul „Dr. C. Angelescu“ și care, cunoscându-mi faima, voia s-o reflecte asupra școlii întregi, impresionându-l pe președinte cu performanțele mele. Mă prevenise în acest sens, dar nu se putea prevedea reacția președintelui comisiei, vestitul matematician Petre Sergescu. Mătăhălosul Sergescu, cu fața lui mare și rotundă, profesor la Universitatea din Cluj (apoi, după ce a fugit din România comunistă, la Sorbona), în ținută cam boemă, cu pantalonii ca burlane încăpătoare și pantofi scâlciați, căsătorit cu o poloneză (iar „polonezii“, ca
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
și, totodată, o trimitere parodică la felul stereotip în care își intitulează istoriile cu spioni. Islandezul Einar Örn Gunnarsson este „Pescarul amețit” - trimitere mai mult decât transparentă la rătăcirile sale bahice. Aleksei Varlamov din Rusia: mic de statură, cioturos și mătăhălos, cu o frunte enormă și o barbă în paragină, cu un mers de țăran care calcă nesigur pe asfalt, este numit „Lev Tolstoi în secolul XXI”. Adrian Popescu ar trebui să reacționeze și la numele „Padre” sau „Monseniorul”. „Adrian este
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
mare și pornesc împreună într-o călătorie senzațională. De la țărmul mării, pe care mi l ai arătat tu, Edo, în vis, trebuie să înceapă totul! 9. Ies valvârtej din clasă și aproape că mă ciocnesc cu o femeie de serviciu mătăhăloasă, în coborârea mea vijelioasă pe scări, să nu care cumva să se răzgândească Eduard și să plece înainte de a-mi afla minunatul gând. — Am multe să-ți spun! Am luat un premiu la olimpiadă și mi-a venit o idee
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
noapte. Toată ziua se purtase indiferent și aproape rece cu el, ca și cum ar fi venit la mare trasă cu forța irezistibil de alaiul gălăgios pe care, de fapt, ea îl convocase. Flirta în mod evident cu un student blond și mătăhălos de la Regie și părea complet dez interesată de Eduard, care îi așteptase în holul hotelului. îl atinsese în treacăt cu buzele ei cărnoase pe față, evitând cicatricea mare și adâncă de pe obrazul drept, și se retrăsese ime diat la bar
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
toată ziua la hotel, cu gașca, jucând table și cărți, ronțăind alune și încărcându-și bateriile cu multă bere. în mod ciudat, berea rece îi făcea bine la răceală sau, cel puțin așa avea el impresia. Anda și cu blondul mătăhălos de la Regie nu dădură nici un semn de viață toată ziua. Seara, Eduard plecă înapoi spre casă. Continua să plouă îndesat. Tocmai descuia ușa, când se trezi tras de mânecă. Se întoarse surprins. Zări în fața lui o siluetă feminină care se
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
răsună glasul ei peste rumoarea din cameră. Probabil vă roade curiozitatea să aflați ce sărbătoresc eu azi! Ei bine, v-am chemat să vă anunț că am acceptat cererea în căsătorie a lui Paul! îl strânse de braț pe blondul mătăhălos, care încuviință zâmbind și rosti cu un glas plin de importanță: — Așa e, azi ne-am logodit! Să curgă șampania! Să petrecem până-n zori! Eduard rămase în colțul lui în timp ce toată lumea se ducea să-i felicite pe logodnici. în cele
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
un bărbat oarecare, că ar fi putut să intre în sângele lui și să-l termine, dar acestea erau doar niște gânduri care nu se potriveau cu faptele. Stătea deasupra copacului, mort de frică, și abia putea să privească spre mătăhălos, care își ținea halatul albastru cu o mână, iar cu cealaltă se scărpina lejer la ceafă. Câtva timp încercase să-l urmărească de la distanță, ascuns în diverse persoane, dar chiar și așa tremura de frica lui, se simțea amenințat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
havaneze imposibil de obținut În Statele Unite, de a se Înconjura de accesorii Dunhill, stilouri de aur masiv Mont Blanc sau cristaluri Baccarat ori Lalique din care să servească sau să fie servit cu vin. Ravelstein era unul dintre oamenii aceia mătăhăloși - mătăhălos, nu voinic - ale căror mâini tremură când au mici acțiuni de Îndeplinit. Nu din slăbiciune, ci dintr‑un colosal de activă energie, care‑i scutură când se descarcă. Ei bine, acum, prietenii, colegii, studenții și admiratorii lui nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
imposibil de obținut În Statele Unite, de a se Înconjura de accesorii Dunhill, stilouri de aur masiv Mont Blanc sau cristaluri Baccarat ori Lalique din care să servească sau să fie servit cu vin. Ravelstein era unul dintre oamenii aceia mătăhăloși - mătăhălos, nu voinic - ale căror mâini tremură când au mici acțiuni de Îndeplinit. Nu din slăbiciune, ci dintr‑un colosal de activă energie, care‑i scutură când se descarcă. Ei bine, acum, prietenii, colegii, studenții și admiratorii lui nu mai trebuiau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
Galeria ciudaților Trenul din zori Trenul trebuia să treacă prin stație fără oprire. Luminile verzi ale semnalelor puse pe liber clipeau reci în geana cenușie a zorilor. Soneria telefonului sună strident o dată lung apoi de două ori scurt anunțând apariția mătăhăloasă a mărfarului și impiegatul își luă alene lampa cu lumină verde ieșind la peron pentru defilarea trecerii. Ieșit în aerul parcă puțin rarefiat al toamnei, se înfioră ușor, apoi privind în direcția trenului simți că e ceva în neregulă. Monstrul
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]