251 matches
-
copii, care nu cunoscuseră niciodată gustul zahărului, era o minune că putea exista ceva atât de dulce. Mijind ochii, Hiyoshi lăsă mierea să i se prelingă pe gât și plescăi din buze. Ceilalți copii îl priveau, lăsându-le gura apă. — Maimuțoiule! strigă un băiat mai mare, poreclit Ni'o, singurul căruia Hiyoshi nu-i putea ține piept. Știind acest lucru, i se alăturară și ceilalți. — Babuinule! — Maimuțoiule! — Maimuță, maimuță, maimuță! începură să scandeze în cor. Până și Ofuku, cel mai mic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
pe gât și plescăi din buze. Ceilalți copii îl priveau, lăsându-le gura apă. — Maimuțoiule! strigă un băiat mai mare, poreclit Ni'o, singurul căruia Hiyoshi nu-i putea ține piept. Știind acest lucru, i se alăturară și ceilalți. — Babuinule! — Maimuțoiule! — Maimuță, maimuță, maimuță! începură să scandeze în cor. Până și Ofuku, cel mai mic băiat, li se alătură. Se spunea că avea opt ani, dar nu era mult mai înalt decât Hiyoshi, la cei șase ani ai săi. Arăta, însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
Chikuami ajunse și el pe mal, îl văzu pe Ofuku stând acolo, singur. Numai el, dintre copii, umbla îmbrăcat vara, și nici nu se scălda, nici un mânca broaște roșii. A, nu ești băiatul de la olărie? Știi cumva unde se ascunde maimuțoiul nostru? îl întrebă Chikuami. — Nu știu, clătină Ofuku din cap de mai multe ori. Chikuami îl intimida. Dacă minți, am să mă duc la voi acasă și te spun lui tată-tău. Lașul Ofuku păli. — Se ascunde în barca aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
pumni. Mama lui Hiyoshi încercă să-l oprească. Nu trebuie să fii așa de moale cu el! lătră Chikuami. Când Onaka începu să plângă, îi mai arse băiatului o mamă de bătaie. Și de ce-mi plângi? Îl bat pe maimuțoiul ăsta mic și sucit fiindcă socot c-o să-i prindă bine. Numai belele ne aduce! La început, ori de câte ori mânca bătaie, Hiyoshi își îngropa capul în mâini și-și cerea iertare. Acum, nu mai făcea decât să plângă și să tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
în lacrimi. Dar își reveni repede. La templu va fi mai bine, declară el. Cât timp încă mai era lumină, preotul făcu pregătirile necesare pentru Hiyoshi și, pe măsură ce momentul plecării se apropia, până și Chikuami păru să se întristeze puțin. — Maimuțoiule, când intri la templu, trebuie să-ți schimbi starea și să fii mai disciplinat, îi spuse el băiatului. Învață și să citești puțintel și să te vedem curând preot uns. Hiyoshi mormăi scurt a încuviințare și făcu o plecăciune. Ajuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
eu acolo?” Simțindu-se nevolnic și umil ca un vierme, era frustrat. În timp ce-și croia drum prin oraș, împingând căruțul greu plin până sus cu oale învelite în paie, auzea cuvintele familiare: Ia, ia, uite că trece un maimuțoi! O maimuță care-mpinge un căruț! Curtezane voaslate, orășence gătite elegant și neveste tinere de familie bună, toate șușoteau, arătau cu degetul și-l priveau lung când trecea. Și el devenise destul de priceput la a le observa pe cele mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
suntem prinși, va fi oribil, fie că ești numai tu, fie toți. La început, Hikoju găsise că era rău ca Hiyoshi să nu știe nimic. Acum, însă, părea dintr-o dată neliniștit de posibilitatea ca secretul să se afle din gura Maimuțoiului. Hiyoshi i-o citi pe față. — Nici o grijă. M-am obișnuit cu asemenea lucruri, în călătoriile mele. — Nu vei lăsa să-ți scape nimic? întrebă încordat Hikoju. Suntem pe teritoriu inamic, să știi. — Știu. — Ei, ar trebui să evităm să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
om. — Iertați-mă că am întârziat, răspunse Hiyoshi, apropiindu-se; tremura. Unde-i Stăpânul Shichinai? Acolo este. Du-te și prezintă-i scuzele. E foarte supărat. Patru sau cinci membri ai clanului stăteau de vorbă în jurul lui Shichinai. — A venit Maimuțoiul? întrebă Shichinai, privind în jur. Hiyoshi veni la el și se scuză că întârziase. — Unde-ai fost? — În timpul zilei, m-a luat prizonier un slujitor al clanului Saito, recunoscu Hiyoshi. — Ce? Shichinai și toți ceilalți îl priviră neliniștiți, temându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
raportul: — Zice că e vânzător de ace din Owari. Poartă un halat de bombac alb, pătat. De aceea îți amintește de un bâtlan. E un prichindel cu chip ca de maimuță. — Ha, ha! Nu-i nici bâtlan, nici cioară, ci maimuțoi, hai? Și încă unul gureș. Îi place să scuipe vorbe mari. În timp ce îl descoseam, a încercat să întoarcă foaia. M-a întrebat cine e stăpânul mreu, iar când i-am spus, s-a ridicat și a privit încoace cu multă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
cele mai mici greșeli, erau ocazii când reclamațiile pe seama lui Hiyoshi ajungeau la urechile lui Kahei. Să vedem cum merge în continuare, le spuse el servitorilor, închizând discuția. Faptul că soția și copiii lui Kahei cereau întotdeauna să-i servească Maimuțoiul îi înfuria și mai tare pe ceilalți tineri din personalul casei. Nedumerit, Hiyoshi trase concluzia că era greu să trăiască printre oameni care nu voiau să se dedice muncii, așa cum prefera el să facă. Trăind în lumea de sentimente meschine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
căzut pe-un umăr și brațele încrucișate pe piept. Pe pământul scorojit de căldură, nu se mișca decât o procesiune de furnici. Doi samurai tineri, care-l antipatizau, trecură pe alături, cu lăncile de antrenament pe umeri. Ia te uită. Maimuțoiul. — Bine le mai doarme, nu? Un puturos bun de nimic. Cum o fi ajuns favoritul stăpânului și-al stăpânei? Nu le-ar plăcea să-l vadă așa. — Trezește-l. Să-i dăm o lecție. — La ce te gândești? — Nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
frică să n-o încaseze. — Nu se cuvine. Toți servitorii dintr-o casă de războinic sunt datori să se instruiască sârguincios în artele marțiale. Așa scrie în regulamentul casei. — Nu-i nevoie să mi-o spui mie. Spune-i-o Maimuțoiului. — Aș zice să-l trezim și să-l ducem pe câmpul de instrucție. — Mda, ar fi interesant. Unul dintre ei îl împunse în umăr cu vârful lăncii: — Hai, scoală! Ochii lui Hiyoshi rămaseră închiși. — Scoală-te! Omul îi ridică picioarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
forță. Trebuie să ai puterea mintală de a transcende nevoia de forță și a regulariza fluxul ch'i-ului. Și continuă să vorbească, îndelung și cu mult entuziasm. Profund impresionați, spectatorii ascultau atenți, până îi deranjă un zgomot din spatele lor. — Maimuțoi încăpățânat! ridică tânărul samurai coada lăncii, lovindu-l pe Hiyoshi în șold. — Au! țipă băiatul, cu glas plângăreț. Era clar că lovitura îl duruse. Își schimonosi fața și se îndoi de mijloc, frecându-și șoldul. Grupul se destrămă, pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
aduc. — Nici măcar să fug n-am voie? întrebă amărât Hiyoshi. — Gura asta a ta întrece măsura. Mai gândește și tu puțin, înainte de a o deschide. Când am auzit ce-ai spus azi, până și eu te-am crezut doar un maimuțoi lăudăros. Nohachiro îl puse să meargă înaintea lui, ținându-și strâns mâna pe mânerul spadei. Gâze albe roiau în întunecimea care se lăsa. Lumina lămpilor dinăuntru se revărsa pe veranda bibliotecii, care tocmai fusese stropită cu apă. — L-am adus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
Nohachiro îl puse să meargă înaintea lui, ținându-și strâns mâna pe mânerul spadei. Gâze albe roiau în întunecimea care se lăsa. Lumina lămpilor dinăuntru se revărsa pe veranda bibliotecii, care tocmai fusese stropită cu apă. — L-am adus pe Maimuțoi, spuse Nohachiro, îngenunchind. Kahei apăru pe verandă. — E aici, va să zică? Auzind vocea de deasupra capului său, Hiyoshi se aplecă până atinse cu fruntea mușchiul din grădină. — Maimuțoiule. — Da, stăpâne. Se pare că în Owari se fabrică un nou tip de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
pe veranda bibliotecii, care tocmai fusese stropită cu apă. — L-am adus pe Maimuțoi, spuse Nohachiro, îngenunchind. Kahei apăru pe verandă. — E aici, va să zică? Auzind vocea de deasupra capului său, Hiyoshi se aplecă până atinse cu fruntea mușchiul din grădină. — Maimuțoiule. — Da, stăpâne. Se pare că în Owari se fabrică un nou tip de armură. I se spune domaru. Du-te să cumperi una. E provincia ta natală, deci cred că nu-ți va fi greu să te descurci. — Stăpâne? — Pleci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
totul era limpede. Îl asculta, fi și când judecata lui îi dicta altfel. Dar printre colegi erau unii care răspândeau bârfe răuvoitoare și ar fi dorit să scape de el. — Înfipt mai e. — Peste tot își bagă nasul. — E un maimuțoi care maimuțărește munca. Când cineva face valuri, e firesc să atragă nemulțumirea celorlalți, așa că Tokichiro trata în general aceste bârfe cu nepăsare. Planul lui de reamenajare a bucătăriilor a fost aprobat atât de bucătarul șef, cât și de Nobunaga. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
cărbuni, ca dovadă a cheltuielilor fără rost. — E Domnul Kinoshita! Domnul Kinoshita a venit! — Cine-i Kinoshita ăsta? — Domnul Kinoshita Tokichiro, care a fost numit supraveghetor cu cărbunii și lemnele de foc. Își face rondul, cu o mutră acră. A, maimuțoiul ăla? — Faceți ceva cu cenușa! Tinerii samurai se grăbiră să acopere jarul roșu cu cenușă și puseră tăciunii negri în lădița de cărbuni, arătând foarte mulțumiți de ei înșiși. — Sunteți aici cu toții? Intrând, Tokichiro se înghesui prin grupul lor și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
pe gură, se dojeni că nu fusese mai judicios, nu fiincă ar fi vorbit din rea voință sau teamă, ci pentru că el unul nu dădea prea multă importanță problemei. În plus, presupunea că ar fi dus la critici cum că Maimuțoiul era un lăudăros. Putea recunoaște în sinea lui: „Așa este; sunt puțin cam lăudăros.” Cu toate acestea, oamenii meschini și pedanți care, din cauza firii sale guralive, își făceau păreri greșite sau prejudecăți împotriva lui, n-aveau să-i fie aliați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
mamei de fiecare dată, iar ea a trimis darurile înapoi, cu excepția acelora de la ocazii deosebite. Mataemon își privi fiica, apoi pe Tokichiro. — Ca tată, sunt întotdeauna îngrijorat, dar adevărul e că am fost neglijent. N-am știut. Auzisem eu că Maimuțoiul e un om șiret, însă nu mi-am imaginat niciodată că l-ar interesa fiica mea! Tokichiro se scărpină în cap. Era foarte jenat, roșu ca focul în obraji. Când Mataemon izbucni în râs, fu ușurat, dar tot roșu. Deși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
zidul castelului. — Cine e omul de-acolo? îl întrebă Ukon pe un subaltern de-al său, care întoarse capul să privească în direcția arătată. — Cred că e Domnul Kinoshita de la grajduri. — Cum? Kinoshita? A, da. ăla căruia toți îi spun Maimuțoiul. Data viitoare când mai trece pe-aici, cheamă-l încoace. Subordonatul știa că stăpânul său era supărat fiindcă în fiecare zi, când se ducea la lucru, Tokichiro trecea pe lângă șantier fără să salute. Și nu numai atât, dar mai și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
fuseseră chemați și ei și începeau să pornească spre casă, în grupuri mari. Ukon îi convocase pe maiștrii zidarilor și ai tâmplarilor și discutau despre munca de a doua zi. Dar, când își auzi subalternul, se ridică în picioare: — E Maimuțoiul? L-ai oprit? Adu-l aici. Dacă nu-l cert acum, o să prindă nărav. Tokichiro se apropie, fără să se încline, fără o vorbă de salut. Părea să spună, arogant: „M-ai oprit din drum. Ce vrei?” Acest lucru îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
ca tot atâtea omizi în gogoașă. Până și maiștrii, care munciseră alături de lucrători, se culcaseră la pământ și adormiseră de cum se terminase construcția. Nobunaga observă tabloul de la distanță. Își dădu seama încă odată cât de mult subestimase capacitățile lui Tokichiro. „Maimuțoiul ăsta! Știe cum să facă oamenii să lucreze! Dacă are priceperea de a pune muncitorii să trudească până cad de pe picioare, ar trebui să-l numesc în fruntea unor soldați instruiți, și s-ar putea să ajungă un mare comandant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
renunțase la Nene, dar îl și influențase pe Seniorul Nagoya să treacă la fapte. Am auzit că Seniorul Nagoya a făcut o recomandare în favoarea lui. Pe lângă asta, Asano Mataemon i-a dat consimțământul, așa că trebuie să-l considere promițător pe Maimuțoi, într-un fel. Și astfel, mai întâi printre colegi, apoi și în rândurile oamenilor de rang superior și inferior, reputația lui Tokichiro creștea prin această căsătorie, iar bârfele răutăcioase erau ținute în frâu. Pe Tokichiro, însă, nu-l interesau bârfele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
care le lua în posesie făcuseră parte din Mino. Terenul pe care i-l oferise Nobunaga valora cinci sute de kan-i, dar cel cucerit prețuia mai mult decât o mie. Când află acest lucru, Nobunaga spuse cu un zâmbet forțat: — Maimuțoiul ăsta ar fi de ajuns să cucerească întreaga provincie Mino. Există pe lumea asta oameni care nu se plâng niciodată. Sunomata era asigurat. Nobunaga se simțea de parcă ar fi înghițit deja provincia Mino. Însă, chiar dacă se putuseră înfige în Mino
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]