44 matches
-
marginea dramei ibseniene "De peste prag" (1906) și... cam atît. E. Lovinescu, în schimb, crescut în stima și admirația lui Maiorescu, format intelectualicește în spiritul junimismului, va pune prețuirea sa pe singurul teren posibil pentru un critic: acel al ideilor fundamentale. Maiorescianismul său e, deci, structural. Încă din foiletoanele din Epoca despre Sadoveanu și literatura romantică țărănească se observă spiritul Criticelor maioresciene în problemele estetice esențiale. În formația critică a lui Lovinescu au intrat insă și alte elemente. Contactul cu literatura franceză
Eugen Lovinescu () [Corola-website/Science/297282_a_298611]
-
intolerante care a ajuns, pe parcursul secolului XX, la cunoscutele performanțe. Dincolo de funesta descendență politică pe care criticul român nu avea cum s-o prevadă, ar fi interesant de examinat în ce măsură propunerile teoretice ale lui Gherea ofereau o alternativă credibilă la maiorescianism. Autoritățile evocate de el în materie de critică erau în general de primă mărime (Sainte-Beuve, Taine, Brandes, Faguet, Lemaître - într-o constelație eclectică, fără unitate de substanță), iar metoda gheristă nu avea prea mult a face cu vreunul dintre acești
De la Marx citire by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Memoirs/6907_a_8232]
-
până la întoarcerea la Gherea a unora dintre criticii tineri e un singur pas. Nu întâmplător, două din puținele cărți publicate deocamdată de criticii tineri se ocupă de politica literară a criticilor generației mele în anii 1960-1980. Noi ne întorceam la maiorescianismul estetic, ei se întorc la sociologismul vulgar gherist. Cred că teoria e complet greșită, bazată pe supoziții mai degrabă decât pe realități, și, în definitiv, incoerentă. Înainte de orice alte considerente, e vorba de o ipoteză nesusținută nici chiar de literatura
Despre ce e vorba by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/2682_a_4007]
-
asupra anilor de formare și de afirmare, este subliniată pasiunea pentru psihologie și scos în evidență, ca numitor comun al inițiativelor criticului, spiritul latin de organizare și clarificare: Maiorescu e „ființa menită să pună rânduială în toate” (acesta ar fi maiorescianismul însuși). La capitolul consacrat lui I.L. Caragiale sunt puse în valoare ignoratele proze de la „Ghimpele” și „Calendarul Claponului” și farsa D-ale carnavalului, iar personalitatea de scriitor a lui Ioan Slavici este văzută ca fiind atrasă de două „chemări” definitorii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288294_a_289623]
-
și contemporanii lui (1943-1944). Sub conducerea lui E. Lovinescu, apare primul număr al revistei Sburătorul (19 aprilie 1918), care din 1921 se va numi Sburătorul literar. I. Impresionism. În prima etapă a creației lui Eugen Lovinescu sunt evidente elementele de maiorescianism și impresionism (Pași pe nisip și primele volume din Critice). Impresionismul era relativism estetic și "metodă critică" (E. Lovinescu), care constă în reducerea expresiei unei idei la elementul său esențial. Pe calea emoției estetice se poate ajunge la "principiile generative
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
justițiară și dramatic persecutată, considerând că e democratic a acuza, dar complet nedemocratic a i se replica. În cazul din urmă, uită de regulile polemicii și ale dreptului la opinie și își expediază „adversarii” cu calificativele inversate ale anilor ‘50. Maiorescianismul și lovinescianismul, trăsături care îi caracterizează în bună măsură prestațiile critice anterioare, se estompează până spre dispariție în acești ani, când criticul devine procuror moral-politic, aducând în boxa acuzaților biografii și lăsând în completă uitare literatura. De altfel, se pare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287364_a_288693]
-
transparență” (maiorescianăă față de literatura ce se făurea sub ochii lor, respingând hotărât nonvalorile. Ei tind necontenit spre obiectivare, reliefându-și permanent marea încredere în valorile spiritului. Notele deosebitoare nu fac decât să ilustreze diversitatea în unitate, sub semnul inconfundabil al maiorescianismului și militantismului estetic. Însuși Vladimir Streinu, în binecunoscutul său eseu Critica literară românească dintre 1920-1945, publicat în 1968 în câteva numere ale revistei „România literară”, face o serie de necesare apropieri și disocieri între confrații de generație: „...ei practică o
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92909]
-
detașare, proiectată pe ecranul vast și multiform al valorilor perene. Așa se explică și o serie de obiecții critice pe care Gheorghe Grigurcu le aduce autorului comentat. Vladimir Streinu este un maiorescian. Gh. Grigurcu nuanțează această necesară și judicioasă filiație: „Maiorescianismul său constă nu numai în atitudinea autonomiei estetice, ci și în modernitatea dominatoare pe care o afișa.” 2 Și mai departe: „Streinu era un castelan melancolic, dar de o melancolie studiată, lustruită ca o poză continuă.”3 Structural, criticul este
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92909]
-
este probantă din perspectiva unei evaluări comprehensive: „Raționalismul consecvent și toleranța încadrată în principii, rigoarea judecății și demnitatea înaltă a expresiei, spiritul echilibrat, năzuind spre construcțiile armonioase, iată însușiri ale acestei eseistici care l-au atașat indestructibil pe Vladimir Streinu maiorescianismului activ...” 5. În volumul intitulat atât de frumos Singurătatea lecturii 6, criticul ieșean Daniel Dimitriu se ocupă exclusiv de poetul Vladimir Streinu. Câteva fine disocieri din finele articolului Vladimir Streinu poet, privind vocația poetică și vocația critică, merită întreaga noastră
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92909]
-
și Marius Ghica, pref. Virgil Nemoianu, Timișoara, 1994; Ungureanu, La vest, I, 185-202; Ștefan Borbély, „Straja dragonilor”, F, 1995, 1; Nicolae Balotă, Cazul lui Nego, JL, 1995, 5-12; Ilie Guțan, Cercul Literar de la Sibiu, Sibiu, 1995, 103-124; Ileana Vrancea, Destinul maiorescianismului: I. Negoițescu, RL, 1996, 12; Lovinescu, Unde scurte, VI, 348-351; Petru Poantă, Cercul Literar de la Sibiu. Introducere în fenomenul originar, Cluj-Napoca, 1997, 116-119; Regman, Dinspre Cercul Literar, 19-32; Zaciu, Departe, 78-86; Glodeanu, Incursiuni, 330-336; Faifer, Faldurile, 96-99; Ilie Guțan, Critica
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288404_a_289733]
-
literaturii române, ancorat într-un mirific illo tempore al unei „vârste de aur” și învestit așadar cu o valoare simbolică întemeietoare - este recognoscibilă în funcționarea tuturor c.l. românești importante ce s-au succedat după epoca marilor clasici și a maiorescianismului. Este o formulă care se va reactualiza periodic, resuscitată ori de câte ori valorile vor intra în criză, iar înnoirea acestora, resimțită de fiecare generație în parte ca imperios necesară, va deveni un deziderat firesc asumat. În cultura și literatura română, drumul de la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286162_a_287491]
-
și al lui Tache Dobrescu, pictor și scenograf. Urmează Liceul „August Treboniu Laurian” din Botoșani (1960-1965) și Facultatea de Filologie a Universității „Al. I. Cuza” din Iași (1965-1970). În anul 2001 a obținut titlul de doctor în filologie cu teza Maiorescianismul în cultura română. A funcționat ca redactor la „Cronica” (1970-1971), la „Convorbiri literare” (1971-1990), apoi redactor-șef la aceeași revistă (1990-1995), ca profesor la Liceul „Mihai Eminescu” din Iași (1985-1990). Între 1993 și 1997 este director al Editurii Mydo Center
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286800_a_288129]
-
a lui Maiorescu și a Junimii, care fuseseră murdăriți de C. I. Gulian și Savin Bratu (cel care a scris imundul pamflet "Fantoma lui Maiorescu") într-un mod greu de înțeles astăzi. M-am alăturat sus-amintitei campanii de actualizare a maiorescianismului și a junimismului, pe care a duceau, între alții, Liviu Rusu, Mircea Zaciu și alții. A.B.Acum mulți ani ați publicat "Scriitori junimiști", apoi a fost reeditată. Într-adevăr, a fost reeditată în 2005. În 2000, am reeditat de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
deosebire în anii ’30, critica literară înaintată, condusă sau apropiată de PCR [...] Mai întotdeauna cercetătorii burghezi s-au străduit să ascundă însă cu grijă funcția socială a curentului junimist [...], junimismul a adus dincolo de laturile retrograde real aport [s.n.] pozitiv [...]. Legatarul maiorescianismului [E. Lovinescu] ignora însă existența criticii științifice apărută în presa legală a PCR [...], laturile retrograde ale grupării ieșene sunt datorate în primul rând activității proprietarului moșiei de la Țibănești”, nimeni altul decât Conu Petrache (P.P. Carp). îl citează și pe Lenin
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
românești se vorbește prea puțin. Ultimele studii care i-au fost consacrate în deceniile din urmă sunt mai degrabă contestatare (Al. Dobrescu, M. Ungheanu) [...]. Și G. Călinescu și Al. Dobrescu și alții au dreptate să pretindă că, în sens strict, maiorescianismul apare ca depășit și elementar”. Pe de altă parte, structuralismul a făcut din analiza miturilor o preocupare esențială, iar figuri de seamă au fost supuse la revizuiri critice, care, de multe ori, au însemnat o demitizare programatică. Nu putem ști
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
ar caracteriza prin „centrismul estetic”, datorită imparțialității și echidistanței față de sămănătorism și modernism, iar Vladimir Streinu, prin teoretizarea personalității creatoare, ca fiind unică, și prin oscilația între critica pură și cea istorică. Pe câteșipatru îi caracterizează, în esență, fidelitatea față de maiorescianism, ca principiu etic și estetic mereu în vigoare. D. are conștiința continuității acestei tradiții, în care se înscriu deopotrivă E. Lovinescu și G. Călinescu, ca și a aceleia mai larg literare, criticul întorcându-se nu o dată spre mari scriitori, precum
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286771_a_288100]
-
transparență" (maiorescianăă față de literatura ce se făurea sub ochii lor, respingând hotărât nonvalorile. Ei tind necontenit spre obiectivare, reliefându-și permanent marea încredere în valorile spiritului. Notele deosebitoare nu fac decât să ilustreze diversitatea în unitate, sub semnul inconfundabil al maiorescianismului și militantismului estetic. Însuși Vladimir Streinu, în binecunoscutul său eseu Critica literară românească dintre "-", publicat în " în câteva numere ale revistei "România literară", face o serie de necesare apropieri și disocieri între confrații de generație: "...ei practică o critică aplicativă
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92912]
-
detașare, proiectată pe ecranul vast și multiform al valorilor perene. Așa se explică și o serie de obiecții critice pe care Gheorghe Grigurcu le aduce autorului comentat. Vladimir Streinu este un maiorescian. Gh. Grigurcu nuanțează această necesară și judicioasă filiație: "Maiorescianismul său constă nu numai în atitudinea autonomiei estetice, ci și în modernitatea dominatoare pe care o afișa." Și mai departe: "Streinu era un castelan melancolic, dar de o melancolie studiată, lustruită ca o poză continuă." Structural, criticul este un clasic
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92912]
-
este probantă din perspectiva unei evaluări comprehensive: "Raționalismul consecvent și toleranța încadrată în principii, rigoarea judecății și demnitatea înaltă a expresiei, spiritul echilibrat, năzuind spre construcțiile armonioase, iată însușiri ale acestei eseistici care l-au atașat indestructibil pe Vladimir Streinu maiorescianismului activ..." . În volumul intitulat atât de frumos Singurătatea lecturii , criticul ieșean Daniel Dimitriu se ocupă exclusiv de poetul Vladimir Streinu. Câteva fine disocieri din finele articolului Vladimir Streinu poet, privind vocația poetică și vocația critică, merită întreaga noastră luare - aminte
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92912]
-
de la Birmingham (și pe ale liderului lor incontestabil, Raymond Williams). Am intrat, în ciuda unor priviri neîncrezătoare, arun cate inițial aproape direct lui Jerry Hogle, pe un teren intelectual absolut fascinant, complet străin mie pînă în momentul respectiv (fiind încă fidel maiorescianismului clasicizant, asumat în școală, trăiam în cultul unui soi de purism estetic idealist, derivat din vechile clișee ale "artei pentru artă" și literaturii ca "fenomenalitate autonomă"). Aici, arta și societatea, cultura și biografia, textul și existența se îmbinau, straniu însă
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
a vedea, din sînul aceleiași generații, ivindu-se primele spirite critice. E. Lovinescu, bunăoară, din mantaua căruia a ieșit școala critică modernă, atît în literatură, cît și în sociologie. Lovinescu este acela care a reînnodat firul ce părea rupt al maiorescianismului, vorbind, de exemplu, de generații maioresciene de critici literari. Desigur, linia lirică și-a avut și în anii '20 susținătorii, Pârvan, bună oară, răbufnind încă o dată în deceniul al patrulea. Această răbufnire e legată de generația lui Eliade, Cioran și
Generații "lirice" și generații "critice" by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15994_a_17319]
-
de opinie necontestat al primei vîrste europene a literaturii noastre. în sfîrșit, G. Călinescu a fixat canonul - de la origini pînă în prezent - cu care au operat toți, scriitori, critici, profesori, de la al doilea război încoace, un fel de sinteză a maiorescianismului și lovinescianismului, în pofida colapsului realist-socialist din deceniul 6, a cenzurii și a ideologizării forțate. Ca și Maiorescu, și spre deosebire de Călinescu, E. Lovinescu nu și-a legat numele exclusiv de activitatea de critic literar. N-a făcut propriu vorbind politică, dar
Lecția lui Lovinescu by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15793_a_17118]
-
sau Călinescu, din care literatura să răsară nudă din spuma artei pure? Obiecții vechi cât lumea literară! Scrie, în cele din urmă, Paul Cernat: ”...Cei de la Critic/ Atac, și alții încă, propun alte decupaje ale istoriei noastre intelectuale decât eternul maiorescianism sau mai recentul etalon al onorabilității burgheze reprezentat de Lovinescu- Zeletin.” Iată și ultimul ciomag la carul cu oale! Apreciez ironia subtilă din „eternul maiorescianism”, care îmi sună și ea cunoscută. A se vedea studiul lui Savin Bratu de la sfârșitul
Tot despre „noua“ critică de direcție by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/3287_a_4612]
-
de la Critic/ Atac, și alții încă, propun alte decupaje ale istoriei noastre intelectuale decât eternul maiorescianism sau mai recentul etalon al onorabilității burgheze reprezentat de Lovinescu- Zeletin.” Iată și ultimul ciomag la carul cu oale! Apreciez ironia subtilă din „eternul maiorescianism”, care îmi sună și ea cunoscută. A se vedea studiul lui Savin Bratu de la sfârșitul anilor 1950. Etalonul „onorabilității burgheze” se află, el, la loc de cinste în faimoasa serie de articole consacrate, cam tot atunci, lui Lovinescu de către marxistul
Tot despre „noua“ critică de direcție by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/3287_a_4612]
-
de seninătate și obiectivitate, sau insul cotropit de spaime, căruia aproape îi e teamă să înnopteze cu sine însuși sub același acoperiș?" (p. 306). În finalul demonstrației sale, autorul găsește însă patru elemente care ar putea constitui o chintesență a maiorescianismului. Toate derivă din convingerea criticului junimist că este singurul deținător al adevărului și că menirea sa este să împărtășească lumii acest adevăr: 1. negația continuă ("Criticele sunt o colecție de interdicții, nu de încuviințări. Ele ne spun ce nu avem
Ce rămîne din Maiorescu? by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11833_a_13158]