10 matches
-
ofițeri și subofițeri, schimbarea denumirii Cursului de pregătire ofițeri artilerie antiaeriană și stabilirea categoriei unor școli militare de subofițeri 41. Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1.635 din 7.11.1960 privind repartizarea pe regiuni a unor seruri, vaccinuri și maleină 1/4, necesare Ministerului Forțelor Armate la mobilizare, precum și păstrarea acestora de către sanepidurile și oficiile farmaceutice zooveterinare regionale 42. Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1.639 din 7.11.1960 pentru elaborarea proiectului de decret privind grațierea restului de pedeapsă
EUR-Lex () [Corola-website/Law/237076_a_238405]
-
convingă toare pe care poetul și-o face despre univers...”( p.XXI). Pe scurt, necunoscutul. Acest necunoscut îmbracă adesea forma morții, „prezență infinită, tenebroasă, ipocrit activă” (p.X). Primele piese coboară în lumea ei, sacrificând iubirea Melisandei și a prințesei Maleine. Inspirat de vechile mituri, de anumite episoade biblice, sensibil la interesul erudit al Parnasului pentru marile legende ale lumii, Maeterlinck le pune în slujba căutării misteriosului necunoscut. Golaud îl ucide pe fratele său Pelléas, asemenea lui Absalom, fiul lui David
Maurice Maeterlinck și „oaspetele necunoscut“ by Sonia Cuciureanu () [Corola-journal/Journalistic/4679_a_6004]
-
Shakespeare și al legăturilor ei cu sălbăticia și cu primejdia. Într-unul dintre aceste castele, învăluit și totodată stăpânit de tenebre, în camera ei cufundată în penumbră, tăcută și singură, avându-l alături doar pe Pluton, un câine negru, prințesa Maleine nu ne surprinde defel atunci când rostește, referindu-se la castel: „S-ar zice că e locuit de morți”. Și, în clipa aceea, afară se dezlănțuie furtuna, vântul mișcă perdelele și veșmintele albe puse pe un scăunel de rugăciune: „Mi-e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
morți”. Și, în clipa aceea, afară se dezlănțuie furtuna, vântul mișcă perdelele și veșmintele albe puse pe un scăunel de rugăciune: „Mi-e teamă să nu intre morții pe fereastră...”. Nu va intra însă decât moartea, propria ei moarte, căci Maleine va fi sugrumată chiar în această cameră. În spatele toposului funerar al unui spațiu permanent încercuit și dominat de moarte, deși nebântuit de spectre, de „apariții”, de duhuri, se poate ghici totuși vechea și adânc înrădăcinata moștenire a reprezentărilor întâlnirii cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
le face să răsune cu o forță înzecită. O teroare iscată de ceva ce nu are propriu-zis o formă, un trup, un chip. O teroare lipsită de concretețe, de materialitate. Când, la sfârșitul celui de-al treilea act din Prințesa Maleine, fereastra se deschide, toată lumea fuge țipând îngrozită, deși nu se întâmplase nimic neobișnuit. Straniile cuvinte din finalul acestei scene au încă de pe acum o tonalitate beckettiană: „Se deschide o fereastră, se deschide o fereastră. Le e frică. Și totuși nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
întrupat într-o fantomă și a unei morți a cărei înfățișare rămâne necunoscută. La sfârșitul piesei, pe pervazul aceleiași ferestre prin care de data asta pătrund razele soarelui cântă un cocoș. În timp ce în odaie domnesc moartea și nebunia (moartea lui Maleine, a ucigașei sale și a celui ce o răzbunase și nebunia regelui), fereastra e scăldată în lumină, iar cocoșul nu încetează să cânte. Și tot de data asta, de afară se aude un glas de privighetoare. Astfel, noaptea și ziua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
temut, nu o dată, că-și vor pierde viața. Ei sunt cei care au „traversat”, au „rătăcit vreme mult prea îndelungată”, venind „de dincolo de ape”. De fapt, locuiesc într-un azil, un vechi castel sumbru (foarte asemănător cu castelul din Prințesa Maleine), unde și-a găsit adăpost și un dulău care îi însoțește pretutindeni; un preot bătrân le e paznic și totodată ghid. Ce se întâmplă cu oamenii aceștia? Sunt morți? Își așteaptă moartea? S-au resemnat cu o viață care e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
deschise marile drumuri ce duc de la ceea ce vedem la ceea ce nu vedem”. Vorbind despre teatru și reflectând asupra primelor sale piese în prefața la ediția din 19012 a volumului intitulat Teatru, Maeterlinck definește „ideea” care „animă întreaga dramă” în Prințesa Maleine ca fiind aceea pe care și-o fac personajele despre univers, o idee „nițeluș buimacă”, a cărei „singură calitate” este „o oarecare armonie, sumbră și copleșită de spaimă”. Cât despre Pelléas și Mélisande, aici contează „credința oamenilor în existența unor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
uriașe puteri invizibile, fatale, ale căror intenții nu sunt cunoscute, dar pe care spiritul dramei le presupune a fi răuvoitoare, atente să nu le scape vreo mișcare de-a noastră, ostile surâsului, vieții, păcii și liniștii”. Totuși, nici în Prințesa Maleine și nici în Pelléas și Mélisande nu există fantome, apariții efective ale unui mort sau ale vreunui personaj supranatural. În aceeași prefață, Maeterlinck ne explică de ce: pentru că în locul acestui „al treilea personaj, enigmatic, invizibil, dar prezent pretutindeni, căruia i-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
contrapondere absolut obligatorie la prezența excesiv de carnală a actorului, Maeterlinck a reunit Alladine și Palomides, Interior și Moartea lui Tintagiles sub titlul Trei mici drame pentru marionete. O invitație implicită la a nu uita recurența figurii de ceară în Prințesa Maleine, Intrusa și Orbii, trei piese din perioada debutului. În fața tuturor acestor figuri ale interstițiului se află o spaimă amestecată cu uluirea produsă de săvârșirea unei minuni neașteptate, întocmai ca în Poveste de iarnă. În fața indeterminabilului moarte-viață, ca și în fața indeterminabilului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]