10 matches
-
apoi la Cartagina. În această perioadă, s-a ocupat de dialogul "Hortensius" de Cicero, care îndeamnă la iubirea înțelepciunii eterne, lucru care îi va schimba viața, luând o turnură decisivă: Sf. Augustin va deveni manihean. Dar după scurtă vreme, episcopul manihean Faustus nu îi poate răspunde la întrebări, iar Augustin se retrage din sectă. Pleacă la Roma pentru a întemeia o școală de Retorică, dar, neavând succesul la care se aștepta, în 384 călătorește la Milano unde îl cunoaște pe episcopul
Augustin de Hipona () [Corola-website/Science/296778_a_298107]
-
și posterior - se referă la starea primordială În care Lumina și Întunericul sînt distincte, la amestecul lor și la separarea lor finală 105. Cele Două Rădăcini sînt cele două principii prezente În natura umană și În natura Înconjurătoare, pe care maniheanul „treaz” se presupune că trebuie să le discearnă fără Încetare. De fapt, microcosmosul uman este o imagine fidelă a macrocosmosului. În ambele păcatul ocupă același loc pe care arhonții din Zodiac, cei care declanșează cutremurele și provoacă toate relele, Îl
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
În ierburi și În copaci, substanța divină răpită de demoni zace pretutindeni pe pămînt. Se află Împrăștiată și În aer, și chiar În adîncul pămîntului. PÎnă și pietrele au facultatea de a simți și de a gîndi. De aceea, un manihean perfect se va strădui să viețuiască În pace cu Întreaga natură. El știe că În natură totul duce la triumful binelui. Prin urmare, se va feri să-i tulbure acesteia armonia. Nu va ara pămîntul, căci n-ar putea s-
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
să fie pus pe lista profeților care au dus Înainte adevărata religie pînă la venirea lui Mani Însuși 136, Marcion este obiectul unei reverențe speciale. Reluînd argumentele marcionite, maniheismul dovedește o puternică tendință antiiudaică. Principala temă a destul de monotonului episcop manihean Faustus din Milevum, combătut de Augustin Într-un amplu tratat În treizeci și trei de cărți (la anul 400 p.C), nu este nimic altceva decît antiteza marcionită Între Vechiul și Noul Testament. Augustin Însuși 137 s-a văzut silit să-i recunoască
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
lumii, care este departe de a fi traumatică, În ciuda numeroaselor interdicții și abțineri. Maniheanul nu cultivă acea lipsă de respect dovedită de unii dintre gnostici În fața creației. Există o parte a naturii care reprezintă epifania Luminii și care constituie pentru manihean un mister, obiectul unei nesfîrșite uimiri. Această conștiință maniheistă a miracolului naturii se află descrisă admirabil Într-un text pahlavi: „Cei Înțelepți și cei drepți sînt În stare să recunoască bunătatea curată, nesfîrșită În spațiu și În timp, a Paradisului
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Fabularum compendium I. 26; text În Kugener, ibidem, pp. 152-153). După cum observă Kugener (p. 172), „Severus a căpătat o răsplată deosebită pentru efortul său” de a-1 fi combătut pe Mani: În anul 536 a fost și el anatemizat drept manihean! Omiliile sale au fost păstrate de iacobiții sirieni În două versiuni. Omilia CXXIII a fost tradusă din siriană În greacă și apoi retradusă din greacă În siriană În secolul al Vl-lea. Iacob din Edessa a revizuit traducerea În anii 700-701
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
că Luther ar fi trebuit să-și urmeze impulsurile din tinerețe și preferințele pentru Apostolul Pavel și să excludă Vechiul Testament dintre scrierile canonice creștine. Și n-a fost oare bătălia legată de Biblie principala dispută a lui Augustin cu abilul manihean Faustus din Milevum, a cărui impresionantă statură intelectuală avea Încă efect paralizant asupra episcopului de Hippona la mulți ani după moartea adversarului? Din momentul În care s-a decis că Vechiul Testament este Scriptura unui dumnezeu inferior, jocul desfășurat pe tema
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
contextul evoluției creștine este vorba de o direcție gnostică, centrată pe dualism - ideea că Binele și Răul au forțe egale. Considerând că Iisus a abolit Vechiul Testament, exegeza maniheană se preocupă exclusiv de Noul Testament, conducîndu-se după reguli de interpretare ale episcopului manihean Faustus. Potrivit acestei viziuni, Noul Testament nu are statut de scriitură canonică deoarece este opera apostolilor și discipolilor lui Iisus, nu opera Lui directă. Lectura sa nu e suficientă pentru mântuire, ea semnifică salvarea, dar nu o cauzează. Critica maniheană vizează
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
acum asupra funcției sale sacerdotale, se orientează din nou către polemica împotriva vechilor tovarăși de credință maniheistă, de-acum demascați: Cât este de util să crezi (De utilitate credendi); Cele două suflete, contra Maniheienilor (De dualitate animabus contra Manichaeos); Împotriva maniheanului Fortunatus (Contra Fortunatum Manichaeum), o operă, această din urmă, care relua discuția în contradictoriu susținută în public, și stenografiată în același timp, cu un faimos preot manihean în august 392. În afară de acestea, în această perioadă termină importantul studiu despre Liberul
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
o întâmplare neplăcută care va fi în parte compensată de prietenia începută în acei ani cu Paulinus din Nola, chiar dacă limitată la un schimb de scrisori. Activitatea exegetică din această perioadă se face simțită și atunci când Augustin reia polemica împotriva maniheanului Adimantus (Contra Adimantum): în acest tratat explică, printr-o confruntare de texte, aparentele contradicții dintre Vechiul și Noul Testament (Adimantus fusese unul dintre cei mai importanți discipoli ai lui Mani). Bibliografie. Ediții: CSEL 84, 1, 1971 (J. Divjak); Despre minciună, trad
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]