50 matches
-
de autohtoni. Nici nu se putea concepe un asemenea amestec în primele decenii ale guvernării romane a Daciei. Primele 6 decenii din istoria Potaissei romane (106-166) (vezi Dacia Traiană) au constituit o perioadă de acumulări lente, fără evenimente notabile. Războiul marcoman (166-180) a prilejuit trimiterea în Dacia romană a Legiunii a V-a Macedonica, pentru întărirea granițelor de nord ale provinciei Dacia. Legiunea a fost cantonată între anii 168-170 la Potaissa, pe platoul Dealului Cetății, unde a construit un puternic castru
Istoria Turzii () [Corola-website/Science/322828_a_324157]
-
Genava Geneva Lugdunum Lyon Lutetia Parisiorum Paris Massilia Marseille Noviodunum Nyon Vesontio Besançon PARTEA INTÂI 1 Soarele era la apus când Balamber și prietenii săi, ieșind călare de pe cărarea întortocheată pe care o urmaseră tăind pădurea, zăriră cocioaba lui Audbert, marcomanul. Dindărăt, ducând de căpăstru un catâr cocoșat sub o încărcătură greoaie, li se alătură tânărul Kayuk. Imediat ce Balamber trase de frâele calului său, ceilalți se opriră și ei și veniră lângă el ca să scruteze rariștea întinsă. Ochii lor atenți cercetară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
catâr cocoșat sub o încărcătură greoaie, li se alătură tânărul Kayuk. Imediat ce Balamber trase de frâele calului său, ceilalți se opriră și ei și veniră lângă el ca să scruteze rariștea întinsă. Ochii lor atenți cercetară fără grabă micul regat al marcomanului: gospodăria, cu orătăniile scurmând prin arie, șura, cam desfăcută din încheieturi, dar bine burdușită, grajdul și cocina, lipite de construcția principală; puțin mai departe, grădina de zarzavat și, ceva mai larg decât ea, câmpul semănat, cu o sperietoare de ciori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
inchizitor: Știu că ai o familie mare, Audbert, și totuși, îl zăresc numai pe unul din fiii tăi acolo, lângă cocină. Bagă animalele în adăpost și se face că nu ne-a văzut. O sclipire de neliniște trecu prin ochii marcomanului, dar el își reveni imediat; nu se întoarse spre fiul său, ci răspunse pe un ton amabil și învăluitor: — Sunt sigur că nu și-a dat seama că ați venit. Ziua e pe sfârșite și nu e înțelept să lași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
să îmbrățișeze animalul. — Răule! Ai vrut să-l omori! Ești un rău! Ești un rău! strigă printre lacrimi. Voiam doar să fac rost de carne, spuse Odolgan, râzând, dar își agăță din nou arma la brâu. Balamber îl atenționă pe marcoman: — Ai un câine idiot. Riști să-l pierzi curând. Audbert, alb la față, suspină resemnat, dar și ușurat. — Veniți, zise el, îi spun nevestei să taie un porc. Dar o să trebuiască să așteptați puțin. încrețindu-și buzele pe sub mustața lungă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
o să trebuiască să așteptați puțin. încrețindu-și buzele pe sub mustața lungă și neagră, Balamber consimți; își îndreptă apoi spinarea, își aranjă pe talie brâul verde cu auriu - culorile ce desemnau din vremuri străvechi clanul său -, îi făcu, în sfârșit, semn marcomanului să se dea la o parte și încheie: - Bine, o să așteptăm. în timp ce se îndreptau spre casă, copila îi urmărea printre lacrimi și îl mângâia, încă tremurând, pe micul prieten. 2 Audbert mai avea trei copii, toți băieți: unul de șaisprezece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
trebuie să mă crezi: numărul cailor mei crește încontinuu Nu-ți vine să crezi câți imbecili sunt pe lumea asta, care ar da un cal bun pentru o femeie. Ptiu! — Atunci, Atila? — Ce-are a face Atila? Măsoară-ți cuvintele, marcomanule! Privind fix în paharul de lemn pe care îl învârtea în mâini, Audbert lămuri: — Ei, nu! Ziceam asta fiindcă mi-ai spus chiar tu odată că regele tău... — E și regele tău, nu uita asta. — Așa e. Așadar, o să-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
vorbești? Bineînțeles că nu. De obicei, capii satelor prin care trece i le dăruiesc ori le încredințează trimișilor lui. Și, pentru că veni vorba... chiar într-o afacere despre femei am venit la tine. O tresărire de îngrijorare apăru pe chipul marcomanului; totuși, nu spuse nimic. Balamber izbucni în râs: — Dar ce ți-ai închipuit, că venim pentru nevasta ta? Nu-ți face griji, nu așa o să scapi de ea. De această dată, Kayuk râse cu poftă, nerușinat, iar Balamber, părând că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
au altele la care să se gândească acum: aliații noștri gepizii îi toacă mărunt pe râul Albis. Văzând că Audbert, îngrijorat, încă stătea pe gânduri, Balamber îl liniști: — Nu te teme, o să primești o răsplată frumoasă. — Chiar așa? îl întrebă marcomanul, înălțând din sprânceană și scărpinându-și gânditor barba deasă. Și cum anume? — O să fii scutit pentru totdeauna de tribut. — Și... dacă zic nu? Balamber se întunecă. — Dacă zici nuuu?!? prelungi el, prefăcându-se indignat; își plesni tare coapsa cu palma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pe gât, sub privirea atentă a hunului. Pe urmă, punând jos cu zgomot paharul gol, întrebă: — Plecăm mâine? 3 Plecară din casa lui Audbert a doua zi, la primele licăriri ale zorilor. Capătul călătoriei era departe, iar hunii îi lăsaseră marcomanului doar un scurt răgaz ca să-și ia rămas bun de la nevastă și copii. De altfel, nici el nu era, desigur, omul care să lungească vorba la despărțire, drept care, odată încărcat puținul care îi făcea trebuință pe singurul cal ce-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
lângă nevasta lui, ar fi putut pune la cale, cu ea sau îndemnat de ea, cine știe ce trădare. Pe urmă, Khaba, mereu neîncrezător, veghease noaptea întreagă la intrare, asigurându-se că nimeni nu se îndepărtează de casă. După câte se părea, marcomanul îi înghițise povestea și avea aerul că vrea să-și facă treaba cum se cuvine până la capăt. Cu atât mai bine, fiindcă ar fi fost enervant să fie nevoit să-i spună tot adevărul, pentru a obține apoi, pe altă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
După ce legară și hrăniră caii, mâncară și ei, în tăcere, câteva îmbucături din carnea de porc sărată pe care Audbert o luase la el. în vreme ce mesteca, Odolgan îl întrebă pe Balamber în dialectul hun cel mai pur, de neînțeles pentru marcoman: — Ai încredere în bărbosul ăsta? Balamber îi răspunse fără să se tulbure: — Da: e un țăran și deci nu se gândește decât la pământ și la familie. Poți să dormi liniștit, n-o să ne facă nici o figură. — Și după? S-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
la prietenii tăi. — Mi-a trimis-o ca gest de ospitalitate, după cum se obișnuiește. Dacă ți-aș fi dat-o și ție, l-aș fi jignit. Mestecând, Khaba interveni: — Are și animale frumoase. Le-am putea lua noi, nu? întinzând marcomanului burduful cu bere, dar continuând să vorbească în hună, Balamber își îndreptă umerii și i-o reteză: — Nu te teme, Utrigúr o să-ți dea ca răsplată mai mult decât o pereche de porci. Cum cei doi păreau a-și fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de bagaje, pe care Kayuk o pusese pe jos, lângă animale; se aplecă să scotocească într-o traistă și scoase de acolo un mic săculeț din piele de căprioară. Se întoarse, cântărindu-l în palmă. - Uite, spuse, dându-i-l marcomanului. E praf de aur. Ține-l tu. Tovarășii săi schimbară o privire perplexă și se uitară apoi la conducătorul lor. Acesta ridică din umeri și, deschizând, cu un gest teatral, palmele spre cer, strigă: - Asta înseamnă încredere, nu? Odolgan râse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
înaintă către Balamber. Hunul, în picioare, lângă trupul lui Gomer, îi lăsase capul să cadă și își curăța sabia cu o mână de iarbă. Văzându-l că sosește, zâmbi sarcastic. — Mulțumesc pentru ajutor! îi spuse pe un ton batjocoritor. Instinctiv, marcomanul căută capul căpeteniei bagauzilor și îl găsi într-o brazdă plină de sânge, lângă cel al chiorului, al cărui unic ochi părea să-l fixeze mut, întrebător. Trupul bărbatului aceluia zăcea acum în iarbă la câțiva pași distanță. Audbert era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
întoarcă aici cu amicii lor. — Aaa! Stai liniștit, pe ăștia n-o să mai vezi. Khaba se apropia și el cu pași mari; își ducea calul de căpăstru și strângea arcul în mână. Din ochi îi țâșneau fulgere. Veni direct către marcoman și, imediat ce ajunse în fața lui, lăsă frâele calului și îi trase o palmă cumplită: — Grozavă călăuză mai ești! Dac-ar fi fost după tine, la ora asta eram morți cu toții. Și încă ai mai și fugit! Audbert, cu obrazul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
aflat, ca de obicei, în avangardă, se întoarse ca să se consulte cu Balamber, care îl urma la circa zece pași distanță, putu recunoaște de pe chipul acestuia, deși însemnat - și parcă pietrificat - de numeroase cicatrici, că îl frământa o mare neliniște. — Marcoman blestemat! îi strigă hunul prin rafalele de vânt, ținându-și strâns de zăbală calul îndărătnic. Unde ne duci? — E o grotă la o jumătate de milă mai în față! îi răspunse Audbert, strigând, la rândul lui. Balamber, ajungând lângă el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
gândit că e bine să coboare iute să caute adăpost sub acoperișul tău. Nădăjduiesc că n-o să ne refuzi găzduirea pentru scurtă vreme; vom ști să o răsplătim. încet, privirea femeii se mută de la ochii lui Balamber la cei ai marcomanului, trecând mai întâi, cu o privire scurtă, dar cuprinzătoare, peste fețele celorlalți, rămași ca trăsniți. Ca eliberat dintr-o strânsoare, Balamber își umflă pieptul într-un lung suspin. Cu voce tăioasă și puțin răgușită, Malaberga se adresă tuturor, de parcă ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
foarte tare. întrucât descântătoarea nu părea prea convinsă, Audbert îi veni în ajutor. — Eu am hidromel. Ce alegi? îndreptându-și spinarea, Malaberga răspunse hotărâtă: — Hidromel, mai e vorbă? Și să nădăjduim că-i bun! — Din cel mai bun! o asigură marcomanul, repezindu-se spre ușă ca să se ducă la bagajele încă legate pe spatele animalelor. Când ajunse afară, constată că ploaia se încetinise. Către apus, dincolo de culmile verzui ce închideau valea, soarele începea să-și arate sfios fața, din spatele păturii învolburate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
lor, ceva mai la dreapta, se distingea limpede pământul Genavei, cu vechiul castrum roman, devenit acum un punct militar întărit a burgunzilor; acolo unde fusese Pretoriul locuia Gundovek cu cei din suita lui. Mergând cu privirea mai departe, către Apus, marcomanul putea vedea panglica lucitoare a Rhonului, ce părăsea adâncitura lacului, șerpuind, flancat de vechiul drum consular, peste înălțimi îmbrăcate în păduri. Două villa, aparținând, cu siguranță, aristocraților romani, puteau fi văzute odihnindu-se în splendida văioagă mărginită de coline înverzite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
se alătură, între timp, și Odolgan. își aduse calul lângă Audbert și aruncă doar o privire scurtă jos, apoi, întorcându-se către Balamber, întrebă simplu: — Ajungem la întâlnire cum am plănuit? — întreabă-l pe el, răspunse celălalt, arătându-l pe marcoman. Cu toate că vorbiseră în dialectul lor, Audbert intuise ce își spuseseră și îi răspunse lui Balamber: — La apusul soarelui vom fi la piscul de care mi-ai vorbit. îl poți vedea și de aici - e acolo, vezi? întinse degetul înspre o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de întâlniri, e mai bine să o luăm pe drumuri mai puțin bătute. — Bine. S-o luăm din loc, atunci. începură coborâșul în șir indian, încă urmând, pentru o bucată bună, cotiturile cărăruii ierboase pe care merseseră până atunci. Apoi marcomanul o apucă pe un traseu ce se afunda într-un desiș de carpeni, iar hunii ținură aproape. Deși copacii nu erau încă acoperiți cu totul de frunze, ramurile lor alcătuiau o boltă naturală, care, pe unele porțiuni de drum, ferea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
apunea, Audbert și cei patru huni ieșiră într-o mică poiană, ce se deschidea chiar la picioarele pintenului stâncos pe care îl luaseră ca reper. Un gâlgâit surd indica prezența unui izvor prin preajmă. Oprindu-și calul la liziera pădurii, marcomanul așteptă ca Balamber să vină din urmă și îi anunță că ajunseseră la destinație. Cu un ton șovăitor, adăugă: — Totuși, nu e nimeni aici. Ești sigur că ăsta e locul de întâlnire cu mijlocitorul tău? Liniștit, hunul răspunse: — O să vină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mure, îi ceru lui Balamber să-i împrumute securea, cu intenția să o pornească printre copaci în căutare de crengi pentru foc. Balamber însă dădu din cap. — Fără foc. Doar atât spuse, în timp ce scotea șaua de pe cal. Cu naivitate prefăcută, marcomanul întrebă: — Nici măcar în seara asta? Acum suntem la loc sigur. Bagauzii... Cu un ton dur, hunul întări: — Fără foc, am zis! — Dar... e a cincia zi de când mâncăm hrană rece. Mă gândeam că acum... Fără foc! De data aceasta, tonul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
le ascundeau aproape în întregime fețele. Văzându-i cum înaintau la pas, Audbert, ce încă stătea lângă foc, se ridică instinctiv, iar cei patru huni îl imitară, însă cu un calm desăvârșit, schimbând priviri furișe de satisfacție. Cu toate acestea, marcomanul observă că Odolgan și Khaba strângeau arcurile în mâini fără să se ferească, iar tolbele și le țineau la îndemână. Balamber înaintă către mijlocul grupului și așteptă cu brațele încrucișate ca noii veniți să se apropie. — Tu ești Balamber? îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]