43 matches
-
că comportamentele individuale sfîrșesc prin a converge spre o ordine socială"13. Cum altfel am putea explica acest miracol fără a face apel la monadologia leibniziană și la principiul armoniei prestabilite, al ordinii naturale la care se referă clasicii și marginaliștii și care este cel mai bun garant al posibilității noastre de cunoaștere. Căci spiritul uman poate percepe o ordine, dar nu o dezordine. Pentru a explica trimiterea la Leibniz, vom spune că el susține o poziție asemănătoare cu cea a
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
sistem istoric, oamenii putîndu-se elibera de exploatarea capitalu-lui, dispensa de tirania pieței libere și de dominația proprietății private și organiza într-un mod "rațional" producția și repartiția. La sfîrșitul secolului al XIX-lea se pro-duce așa numita revoluție neoclasică sau marginalistă, datorată lui K. Menger, W.S. Jevons și L. Walras, care pun un accent prioritar pe dorințele consumatorilor și pe cerere. Utilitarismul acestei școli rezidă în ideea că valoarea unui bun este dată de aprecierea subiectivă pe care o produce
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
în uitare datorită caracterului lor excesiv de descriptiv, faptului că ei negau orice idee de lege economică și se mulțumeau cu studii de caz. În aceste condiții, sfîrșitul secolului al XIX-lea avea să vadă triumful gîndirii neoclasice și al școlii marginaliste. E de reținut totuși faptul că o carte de succes din 1960, Etapele creșterii economice, de W. W. Rostow, se atașează acestei poziții de periodizare a dezvoltării economice. 2.1.2. Karl Marx Întreaga operă a geniului mînios german este
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
le folosească ele nu sunt valori (Economicul, I, 10); Abordarea fiziocraților, care considerau că valoarea este expresia utilității și rarității. Turgot preciza că valoarea este expresia gradului de stimă pe care omul o dă diferitelor obiecte ale dorințelor sale; Abordarea marginaliștilor, conform cărora obținerea valorii, capitalul și munca au un rol echilibrat, simetric. Saltul calitativ al acestei teorii este reprezentat de aducerea în mecanismul de dimensionare (și, parțial de obținere) a valorii, a consumatorului. El obține drepturi egale cu cele ale
Analiza performanţei prin creare de valoare by Costin CIORA () [Corola-publishinghouse/Science/182_a_278]
-
obținerea valorii, capitalul și munca au un rol echilibrat, simetric. Saltul calitativ al acestei teorii este reprezentat de aducerea în mecanismul de dimensionare (și, parțial de obținere) a valorii, a consumatorului. El obține drepturi egale cu cele ale producătorului. Abordarea marginaliștilor a avut un aport considerabil prin rezolvarea paradoxului apă diamant formulat de Adam Smith în 1776. În lucrarea sa Avuția națiunilor, Adam Smith formulează ceea ce este cunoscut sub numele de paradoxul valorii sau paradoxul apă-diamant. În viziunea lui Smith cuvântul
Analiza performanţei prin creare de valoare by Costin CIORA () [Corola-publishinghouse/Science/182_a_278]
-
stadiului cunoașterii nu putea fi neglijat conceptul de „valoare”. Cele două direcții principale de definire a valorii „valoare = utilitate” și „valoare = muncă” au fost prezentate prin abordările lui Aristotel, Adam Smith, David Ricardo, Karl Marx, Xenofon, abordarea fiziocraților și abordarea marginaliștilor. Nu a fost neglijată prezentarea caracterului subiectiv al valorii, spre deosebire de preț, ce are un caracter obiectiv. Pornind de la conceptele de performanță și valoare, prin intermediul cercetării realizate o serie de întrebări au necesitat un răspuns. Astfel, problematica „maximizarea valorii pentru acționari
Analiza performanţei prin creare de valoare by Costin CIORA () [Corola-publishinghouse/Science/182_a_278]
-
Caracteristici și tipuri ale economiei de piață contemporane / 42 3.4. SISTEMUL ECONOMIEI DE COMANDĂ / 44 3.5. ECONOMIILE CONTEMPORANE ECONOMII MIXTE / 45 Capitolul 4. PRODUCȚIE, REPARTIȚIE, SCHIMB ȘI CONSUM / 49 Capitolul 5. CONSUMUL ȘI CONSUMATORUL / 57 5.1. TEORIILE MARGINALISTE / 58 5.2. REVOLUȚIA MARGINALĂ / 61 5.2.1. Carl Menger (1840-1921) / 61 5.2.2. William Stanley Jevons (1835-1882) / 64 5.2.3. Leon Walras (1834-1910) / 68 5.2.4. Alfred Marshall (1842-1924) / 71 5.3. ALEGEREA OPTIMALĂ A
Economie politică by Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu [Corola-publishinghouse/Administrative/1420_a_2662]
-
mod obiectiv, cît constrîngerilor observabile și cuantificabile ale acestora, în particular constrîngerii bugetare. Dar să prezentăm, în continuare, doctrina utilitaristă, construită pe percepțiile subiective ale consumatorului, evidențiind contribuțiile principalilor săi reprezentanți și ideile-forță care le susțin teoria. 5.1. TEORIILE MARGINALISTE Către sfărșitul secolului al XIX-lea, neoclasicismul devine un curent de gîndire economică ortodox, o paradigmă convențională și un model standard, acceptat fără rezerve. Astăzi, acesta face parte din ceea ce cheamă mainstream economics. Conceptul de economie neoclasică este revendicat de
Economie politică by Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu [Corola-publishinghouse/Administrative/1420_a_2662]
-
gîndire economică ortodox, o paradigmă convențională și un model standard, acceptat fără rezerve. Astăzi, acesta face parte din ceea ce cheamă mainstream economics. Conceptul de economie neoclasică este revendicat de Thorstein Veblen care, la orizontul lui 1900, îi delimitase doctrinar pe marginaliștii din sfera lui Alfred Marshal de cei ai școlii austriece de economie. Denumirea de "neoclasică" subliniază, pe de o parte, atașamentul față de libera concurență ca formă de organizare a economiei, iar pe de altă parte, modificările fundamentale aduse mai ales
Economie politică by Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu [Corola-publishinghouse/Administrative/1420_a_2662]
-
de organizare a economiei, iar pe de altă parte, modificările fundamentale aduse mai ales teoriilor valorii și plusvalorii. Generalizarea că eșafodajul paradigmatic neoclasic se sprijină pe un întreg aparat matematic, adică pozitivist, nu este întru totul adevărată. Într-adevăr, unii marginaliști se revendicau de la o asemenea perspectivă științifică, însă la fel de adevărat este că alții, precum Menger sau Clark, aveau perspective total diferite. Conceptul de utilitate marginală îi aparține lui Friedrich von Wieser (1851-1926), unul dintre fondatorii Școlii austriece de economie, cel
Economie politică by Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu [Corola-publishinghouse/Administrative/1420_a_2662]
-
de la Stockholm sau cea Neo-Walrasiană. De asemenea, o serie de personalități marcante ale "noii ordini" fie nu și-au întemeiat școli distincte, fie nu au aderat, din varii motive, la cele deja enumerate. În acest sens, îi putem enumera pe marginaliștii anglo-americani John Bates Clark, Francis Edgeworth, Irving Fisher, Stanley Jevons sau Philip Wicksteed. În ceea ce privește noțiunea de echilibru sau dinamică economică, nu exista, în interiorul familiei de școli de gîndire, o viziune sau poziție comună. De exemplu, unii economiști neoclasici (Marshall) considerau
Economie politică by Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu [Corola-publishinghouse/Administrative/1420_a_2662]
-
natură într-o ofertă mult superioară celei a diamantelor, aceasta explică raportul prețurilor dintre două bunuri. Așadar, abundența apei învinge raritatea diamantelor. Dar situația e mult mai profundă. Desigur că mulți s-au întrebat de ce și de unde această "discriminare", iar marginaliștii au oferit rezolvarea dilemei. Oamenii au de făcut alegeri raționale în baza unor cantități finite, limitate, în anumite condiții de timp și spațiu. Marginaliștii considerau că ceea ce stă la baza unei explicații empirice și raționale a paradoxului valorii este tocmai
Economie politică by Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu [Corola-publishinghouse/Administrative/1420_a_2662]
-
e mult mai profundă. Desigur că mulți s-au întrebat de ce și de unde această "discriminare", iar marginaliștii au oferit rezolvarea dilemei. Oamenii au de făcut alegeri raționale în baza unor cantități finite, limitate, în anumite condiții de timp și spațiu. Marginaliștii considerau că ceea ce stă la baza unei explicații empirice și raționale a paradoxului valorii este tocmai conceptul de utilitate marginală a unui bun, care stabilește nivelul prețului său. Așa se explică faptul că un bun care se găsește din abundență
Economie politică by Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu [Corola-publishinghouse/Administrative/1420_a_2662]
-
utilitate marginală. Această stare de fapt presupune: a) competiția perfectă; b) toți cumpărătorii trebuie să fie și vînzători și să schimbe între ei mărfuri divizibile. În ce privește repartiția, doctrina neoclasică preia ca prim postulat teoria lui J.-B. Say. Asemeni lui, marginaliștii consideră că pămîntul, munca și capitalul contribuie în egală măsură la formarea valorii producției. 5.2. REVOLUȚIA MARGINALĂ Între 1871 și 1874, promotorii acestui curent de idei și teorii relativ noi au fost Carl Menger în Austria, William Stanley Jevons
Economie politică by Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu [Corola-publishinghouse/Administrative/1420_a_2662]
-
Anglia și Marie-Esprit-Leon Walras în Elveția. Marginalismul va domina gîndirea economică mai mult de o jumătate de secol, pînă la izbucnirea keynesismului, în jurul deceniului trei din secolul XX. Rigoarea și generalitatea sînt două caracteristici urmărite obsesiv de curentul de gîndire marginalist. Matematicizarea miezului științei economiei a însemnat repoziționarea și redirecționarea, întocmai precum o făcuseră alte științe cantitativiste. Nu era vorba de imitație, ci de o necesitate obiectivă de a utiliza întregul arsenal de metode analitice pozitiviste. Folosirea metodelor matematice aveau scopul
Economie politică by Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu [Corola-publishinghouse/Administrative/1420_a_2662]
-
determină ca și prețurile mărfurilor. El neagă problema supraproducției, fiind adeptul teoremei Economii = Investiții. Problematica schimburilor internaționale este abordată numai într-o manieră episoidală. 5.2.4. Alfred Marshall (1842 1924) Marshall a fost creatorul Școlii de la Cambridge, de orientare marginalistă, și unul dintre promotorii mainstream-ului economic. Acesta nu a rupt legăturile epistemologice cu clasicismul economic (Adam Smith, John Stuart Mill, David Ricardo, Thomas Malthus, J. B. Say, Cournot sau Dupuit), deoarece a încercat să îl concilieze cu noua orientare neoclasică
Economie politică by Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu [Corola-publishinghouse/Administrative/1420_a_2662]
-
legea egalităților utilităților ponderate ale bunurilor; * randamentul capitalului; * modelul echilibrului general walrasian; * primatul consumului sau primatul producției? * cost de oportunitate; * curbă de indiferență; * harta indiferenței; * rata marginală de substituție; * constrîngerea bugetară; * dreapta bugetară. Probleme de studiat: * Cine sînt creatorii teoriilor marginaliste? * În ce constă teoria utilității marginale, sau teoria subiectivă a valorii? * Ce este tabloul personal de trebuințe al unui individ, în contextul teoriei lui Karl Menger? * Ce este gradul final de utilitate, în concepția lui William S. Jevons? * În ce
Economie politică by Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu [Corola-publishinghouse/Administrative/1420_a_2662]
-
cu viziunea asupra dezvoltării unei națiuni. În ultimă instanță, scopul științei economice nu este altul decât acela de a descoperi căile creșterii unei națiuni, cum ar spune Simon Kuznets, de a impulsiona creșterea economică modernă. În pofida consacrării teoriei microeconomice (școala marginalistă) și a altor curente dizidente în gândirea economică, nici unul din marii economiști, timp de un secol și jumătate după Adam Smith nu și-a pus problema formulării unei teorii distincte a dezvoltării economice. Aceasta deoarece știința economică (economia politică), în
Capitalul uman şi dezvoltarea economică Influenţele capitalului uman asupra dezvoltării economice by Mircea ARSENE () [Corola-publishinghouse/Science/100960_a_102252]
-
venitului În anul următor, care la rîndul său va asigura un nou spor de capital. O dată stabilit b, coeficientul capitalului, poate fi determinat volumul investițiilor necesare pentru obținerea unui anumit venit V, folosind relațiile: <formula> Această relație este privită integralist, marginalist ea va deveni: <formula> deci: I = b · ∆V unde: ∆K reprezintă creșterea capitalului de la un an la altul, I investițiile necesare pentru obținerea venitului V. Deci modelul elaborat de Harrod ne arată că un anumit volum de investiții (I) determină
INVESTIŢII INTERNAŢIONALE by ANATOLIE CARAGANCIU () [Corola-publishinghouse/Science/1243_a_2690]
-
2012 * Omeconomia, Ed. Junimea, Iași, 2012 * Teomeconomia, Ed. Junimea, Iași, 2013 * Politici economice (coord.), Iași, Ed. Institutul European, 2014 * Fericitor, Ed. Junimea, Iași, 2014 Cine privește în afară visează; Cine privește înlăuntru se trezește. Carl Jung Introducere Economia utilitaristă, sau marginalistă, este un bun exemplu de economie hylotropică (de la hyle -"materie" și protein "a merge înspre"). Deci este o școală de gîndire ce conduce activitatea economică în jos, spre materie, caracterizată deci de materialism, egoism, mercantilism și cantitativism, "virtuți" ce au
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
factori pentru un preț dat al unui produs, presupunînd că prețul curent plătit pentru fiecare unitate de factor productiv tinde să se ajusteze la contribuția sa marginală adusă la producție, prezumată fiind o situație de echilibru al pieței. Aplicarea principiului marginalist la analiza procesului productiv pune accentul pe contribuția marginală, deci a ultimei unități de muncă și capital utilizate productiv. Această teorie își are rădăcinile în filosofia utilitaristă, reprezentată de Jeremy Bentham și alții, în calculul matematic al probabilităților și din
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
-și maximiza satisfacția, respectiv de un antreprenor "rațional" care urmărește să-și maximizeze producția și profitul prin utilizarea de factori de producție cu o productivitate marginală superioară. Principiul divizibilității infinite a nevoilor și bunurilor și aplicabilitatea lui este criticat de marginaliștii din școala austriacă, care susțin pe drept cuvînt că nu toate acestea sunt măsurabile, deci nu pot fi comparate, ci doar cel mult clasificate. Aceștia consideră că la baza formării evaluărilor și a valorii bunurilor stau factori de natură psihologică
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
și a valorii bunurilor stau factori de natură psihologică, bazați pe experiență și pe "introspecție". În acest timp, adepții utilizării matematicilor în analiza utilitaristă consideră că numai așa se poate ajunge la rezultate palpabile și credibile. Diferențele dintre diferitele școli marginaliste sunt deci în principal de natură metodologică. 1.2. Fondul marginalismului utilitarist Dintre cele trei versiuni originale ale analizei utilității marginale probabil că cea mai apropiată de tradiția clasică este cea a lui Jevons. Lucrarea sa principală este The Theory
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
săi, care au elaborat noi metode și au influențat gîndirea economică a mai multor generații de economiști. Ei s-au numit "Școala austriacă", mai precis prima sa variantă, cea legată de teoria utilității marginale. 1.3. A doua generație de marginaliști 1.3.1. Versiunea matematică Începînd cu Walras, economia a devenit o ramură a matematicilor aplicate. Principalul său discipol pe această cale a fost Vilfredo Pareto, succesor la Universitatea din Lausanne. Inginer de formație, Pareto proclamă sus și tare ideea
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
nu este considerat de către autorul nostru drept factor de producție, aceștia fiind munca și timpul. În regim concurențial, repartiția e decisă de egalizarea ofertei și cererii pe piața muncii și pe piața capitalurilor. 1.4. Alfred Marshall sau sfîrșitul utilitarismului marginalist Alfred Marshall este cel care introduce un termen ce va face carieră, în special în spațiul anglo-saxon: cel de economics, în lucrarea The Pinciples of Economics (1890). Este considerat și creatorul Școlii de economie de la Cambridge, U.K. Din punctul
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]