453 matches
-
cu patru cadrane, datând din 1909 și funcționând și azi, este impunător și o minune a tehnicii timpului. Iar bustul veghetor al împăratului Traian este înduioșător, pur și simplu, dacă citim ce au scris brăilenii, la 1903, pe soclul de marmoră: "Românii recunoscători"! Cum de nu? Spuneam despre piațeta Sfinților Arhangheli (în anii comunismului: V. I. Lenin!) că era inima orașului, de acolo desfăcându-se străzile radiale, printre care și eleganta stradă Regală, "corso"-ul brăilean. Iată și de pe Regală (devenită
De ce nu și Brăila? by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/14696_a_16021]
-
fiindcă, după căderea lui Ceaușescu, la construcția acestei clădiri, care ajunsese în stadiul lucrărilor interioare, nu s-au mai alocat bani. Din cîte știu, Revoluția a însemnat printre altele și că persoane cu inițiativă au transplantat la ele acasă candelabre, marmoră destinată finisajelor și chiar clanțe de uși, pentru a-și manifesta astfel revolta împotriva ceaușismului. A luat fiecare ce a putut. Dar din inepuizabilul ban public, s-au acoperit hoțiile, au fost făcute și îmbunătățiri și, mai nou, în paralel
Tricolorul și gunoaiele Parlamentului by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/14155_a_15480]
-
revenit. Aici, pe pămîntul reavăn. Miroase a frunză verde și a mătase de proumb. Miroase și a știulete crud, încă necopt. Unii dintre știuleți chiar așa arată, albi, de parcă ar fi nefirești. De parcă ar fi artificiali. Parcă ar fi din marmoră. Sculptați. Din piatră sau din gips. Ne-am noroit amîndoi. Nici nu se putea altfel. Pămîntul se lipește de noi. De pe acum, pămîntul se lipește de noi. Pămîntul e gras. Pămîntul e bun. Pămîntu-i mîntuitor. Pămîntul ne acaparează. Se comportă
Poezie by Mihai Gălățanu () [Corola-journal/Imaginative/6591_a_7916]
-
avut și să nu mai ai ceva; și alta să fi deținut din capul locului acel lucru și să-ți lipsească... Sincer vorbind, nici mâna dreaptă a Victoriei de la Samotracia, descoperită prin 1950, adineauri parcă: nici mâna ei propriu-zisă, de marmoră de Paros, oferită alături spre vedere într-o cutie de cristal, o vitrină, o raclă, dacă vreți, de vreo treizeci de cm. pe douăzeci, aproximativ, neavând voie să te atingi de ea, s-o măsori, decât cu ochii - nici ea
Informarea by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13192_a_14517]
-
mai fi fost necesară. Ca și capul statuii cine știe unde zăcând... Pentru că, dacă ar fi avut capul la locul lui, Victoria de la Samotracia ar fi dispus azi de o fizionomie a ei... încruntată, probabil, înverșunată, patetică, oricum, expresia Marseiezei turnată în marmoră. Nu. O asemenea Victorie nu ar mai fi fost o abstracțiune, o eroină legendară, un simbol ne-muritor, fără de chip. Așa cum arată cea din nord-estul Mării Egee, la o zi de mers în viteză până la Giurgiu, cu un Mercedes, cum spuneam
Informarea by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13192_a_14517]
-
fost o abstracțiune, o eroină legendară, un simbol ne-muritor, fără de chip. Așa cum arată cea din nord-estul Mării Egee, la o zi de mers în viteză până la Giurgiu, cu un Mercedes, cum spuneam rândul trecut. Speculații. Cert e că mâna de marmoră recent descoperită, cu trei degete lipsă, arătătorul, mijlociul și cel mic. - cel gros și inelarul subzistând numai - pare retezată în urma cine știe cărei pedepse, ori vreunui accident... Ceea ce poate să-ți pară lugubru. Cert este, iarăși, că soarta a vrut ca Victoria
Informarea by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13192_a_14517]
-
umane e să vâneze și uneori să și găsească, fie și într-o capodoperă, ceva anormal... Cum mi se întâmplă mie acum, așezat pe etrava Corăbiei, privind de jos în sus, de sub Fustele Victoriei din Samotracia. Contemplând buricul ei de marmoră desvelit din cauza vitezei, picioarele de marmoră, pulpele puternice reliefate de vălurile agitate, încremenite de însăși iuțeala atinsă a Sborului informațional... Cum mi se întâmplă mie acum, vreau să spun, să mi se pară că pulpa dreaptă a Statuii ar fi
Informarea by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13192_a_14517]
-
să și găsească, fie și într-o capodoperă, ceva anormal... Cum mi se întâmplă mie acum, așezat pe etrava Corăbiei, privind de jos în sus, de sub Fustele Victoriei din Samotracia. Contemplând buricul ei de marmoră desvelit din cauza vitezei, picioarele de marmoră, pulpele puternice reliefate de vălurile agitate, încremenite de însăși iuțeala atinsă a Sborului informațional... Cum mi se întâmplă mie acum, vreau să spun, să mi se pară că pulpa dreaptă a Statuii ar fi fost greșit dispusă, cu îndoitura genunchiului
Informarea by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13192_a_14517]
-
un ins normal se înmoaie... Văd Victoria aproape a zecea oară. În orice caz, în ultimul octombrie 2003 - trei zile la rând. Ce mă frapează pe mine acum, privind-o de dedesubt cum se înalță Grecoaica divină pe etrava de marmoră a corăbiei așezată pe patul masiv de granit, gros, greu, singurul capabil să sprijine, să susțină efortul, tăria sborului, decolarea tumultuoasă ca de pe un portavion extraterestru; ce-mi trece mie acum prin minte, privind atâta oară Victoria anonimă, e că
Samothrakia by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13217_a_14542]
-
mi trece mie acum prin minte, privind atâta oară Victoria anonimă, e că Ea, fără cap, nici nu mai are nevoie de cap și că expresia figurii ei purtând mesajul Zeilor nu ar fi făcut decât să limiteze, să individualizeze marmora sculptată, căpătând cu vremea și un nume probabil de alint. Nu. Contează doar efortul fantastic. Contează impersonalitatea. Esența ideii de zbor. Ceva nici măcar angelic. Întrucât îngerii sunt convenționali. Nu au în ei atâta voință pământească și realitate... Pe când mesajul purtat
Samothrakia by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13217_a_14542]
-
au în ei atâta voință pământească și realitate... Pe când mesajul purtat de Ființa patetică de la Samothracia este Omenirea însăși în vertijul absolut al vestirii sale. Un moment, mă gândesc unde o fi zăcând acum capul Victoriei... Întrucât, un cap de marmoră de Paros nu se descompune niciodată. Ce utilitate i-o fi dat hazardul?... Ce-o fi devenit capul ei? Ulcior?... Vreo măsură? Un obiect de tăiat ceva, de tocat carne? Sau zace ascuns bine în lutul planetei, până ce va fi
Samothrakia by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13217_a_14542]
-
alte vestmânte neavând... Artistul s-a inspirat după Magdalena lui Albrecht Dürer de pe la 1505, mult mai severă, mai clasică, după cum se vede într-o fotografie alăturată. Magdalena lui Erhart este o Evă sexy, o nemțoaică de lemn policrom, părând de marmoră, una gălbuie; dar, după crăpăturile de la glezne, se vede că e de lemn, unul atât de fin lustruit ca și de patina timpului... Sânul mic, feciorelnic, stâng, este dezvelit. Pe cel din dreapta îl acoperă pletele grele, aurii, doar sfârcul roz
Luvru by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13262_a_14587]
-
pusă în dreapta ușii cum intrai. Era ca și cum Sisi, între timp, ar fi umblat cu ea; dar de ce și pentru ce?... Se aplecă, puse mâna pe ce i se păruse un pietroi și își dădu seama că era un bust de marmoră... îl luă în brațe, cântărea pe puțin zece kile. Văzu pe el un peplum, cum purtau zeițele romane. Printre șănțulețele săpate în marmoră observă ceva verzui, resturi de mușchi, probabil, de licheni, poate... întorcând marmora pe partea cealaltă, constată că
Asfințit cu ghioc (II) (de citit iarna) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12109_a_13434]
-
mâna pe ce i se păruse un pietroi și își dădu seama că era un bust de marmoră... îl luă în brațe, cântărea pe puțin zece kile. Văzu pe el un peplum, cum purtau zeițele romane. Printre șănțulețele săpate în marmoră observă ceva verzui, resturi de mușchi, probabil, de licheni, poate... întorcând marmora pe partea cealaltă, constată că pe spate era străbătută de aceleași dungi, diferite, ca și cum peste peplum ar fi purtat o tunică, altfel țesută, mai des, fără șănțulețele adânci
Asfințit cu ghioc (II) (de citit iarna) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12109_a_13434]
-
că era un bust de marmoră... îl luă în brațe, cântărea pe puțin zece kile. Văzu pe el un peplum, cum purtau zeițele romane. Printre șănțulețele săpate în marmoră observă ceva verzui, resturi de mușchi, probabil, de licheni, poate... întorcând marmora pe partea cealaltă, constată că pe spate era străbătută de aceleași dungi, diferite, ca și cum peste peplum ar fi purtat o tunică, altfel țesută, mai des, fără șănțulețele adânci în care se cuibărise lichenul. Era, clar, un trunchi. Un corp de
Asfințit cu ghioc (II) (de citit iarna) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12109_a_13434]
-
mai des, fără șănțulețele adânci în care se cuibărise lichenul. Era, clar, un trunchi. Un corp de zeitate. Ori al unei matroane romane. Fără cap, fără picioare... Sisi, ca pictoriță, avea obiceiul să adune astfel de resturi arheologice. Dar de unde marmora asta, și cum?... Și era limpede că o adusese aici anume, după ce el plecase de dimineață la Vama... Când și cine o fi?... Punând zeița jos, la loc, în cele din urmă, pe foaia de cort, se apucă să se
Asfințit cu ghioc (II) (de citit iarna) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12109_a_13434]
-
Constantin Țoiu La 10 octombrie 2003, notam într-un carnet pierdut, pe când redactam reflexele pariziene la volumul al doilea de memorii, apărut la finele lui 2004, ceva despre mormântul baroc de marmoră roșcată al lui Napoleon, pe care în toții anii trecuți îl evitasem, nu știu de ce, ori de câte ori se nimerea să fiu în Capitala Franței... Acum, știu de ce. Mi-am amintit. Din cauza lui Tolstoi... Lăsând la o parte faptul că acest mormânt
Găina cea frumoasă by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/11793_a_13118]
-
neclarități. Mulți din PSD, guvern, jacuzzi sînt oameni cu diplomă, cu două-trei doctorate, și-și cîștigă într-adevăr existența de pe urma muncii cu gîndirea, pe brînci, fiind în același timp bogați și demni de urmat în timp ce scuipă semințe de floarea-soarelui pe marmora din baie și trag vînturi circulare. Pare o contradicție. Nu e. Golding: "Bogăția este o caracteristică sexuală secundară, la fel ca talentul sau geniul". Deci oamenii bogați sînt precis talentați sau geniali, una la mînă. Doi: au o foarte dezvoltată
Creierul națiunii by Răzvan Petrescu () [Corola-journal/Journalistic/11760_a_13085]
-
un sopran special, un glas fără sex, ca de arhanghel, urcând zig-zagul unei slave, ca serpentina luminoasă a unui trăznet... Apoi se așeză un ecou permanent, pe care-l slujeau toate vocile scoborâte în mezzo. (...) Dure, inexorabile, durerile împietrite în marmora acordurilor vocale urcau în legiuni grele, pline de jale, pe suișul lor neisprăvit spre Eternitate. Părea că pasul lor nu se va mai isprăvi niciodată acolo sus, în infinit, pasul lor aici, în camera convulsionată de același spasm, în trupul
50 de ani de la moarte - Sindrofii sacre,recviemuri profane by Andreia Roman () [Corola-journal/Imaginative/12066_a_13391]
-
timp interior mult mai îndelungat, cel al conștiințelor răscolite de întrebări, dureri ascunse, remușcări, amintiri... Insistența autoarei asupra vocabularului unității și al armoniei, referite concomitent la muzica interpretată și la publicul care o ascultă, vorbește de la sine: "durerile împietrite în marmora acordurilor vocale", "trupul acum uniform al asistenței", "camera convulsionată de același spasm", "Puterea sunetelor era acum uniformă", "toate vocile" ,"printre toți începu a trece panglica neîntreruptă a unei melodii", "Toți ochii se muiase ușor... Armonia uneori se umfla", "Voci îngemănate
50 de ani de la moarte - Sindrofii sacre,recviemuri profane by Andreia Roman () [Corola-journal/Imaginative/12066_a_13391]
-
să pedepsească o Franță trufașă, cosmopolită, decăzută. în explozia de mânie împotriva compatrioților săi se descărca firea paranoidă a prozatorului. Despre aceste răbufniri a relatat în jurnalul său parizian și un martor ocular, Ernst Jünger, distinsul autor al Falezelor de marmoră. Pe escriitorul german îl stingherea uniforma de ofițer în Whermacht cu care era îmbrăcat. Nu-și ascundea dezgustul față de unii camarazi cărora scufundarea în barbarie le dădea delicii și nu scăpau nici o ocazie de a-și bate joc de învinși
Pe un grafic în mișcare by S. Damian () [Corola-journal/Imaginative/12644_a_13969]
-
cu vitrine, era cu oameni. Și a fost degradat, arestat, torturat. Cînd au schimbat regimul, au împușcat-o în tîmplă pe fiica lui, pe sora mielului. Fata ieșise pe stradă să schimbe și ea regimul. Acum are o placă de marmoră cu poză în locul unde a murit. Pe tată l-au gradat la loc, l-au avansat. Dar mielul de-atunci vorbește mai încet și mai subțire, se înroșește des. Unul dintre primele lucruri pe care mi le-a spus a
Mireasa cu șosete roșii (fragment) by A () [Corola-journal/Imaginative/12856_a_14181]
-
Christ încoronat cu nea și/ atîrnînd pe un crucifix răsărit/ în miezul unui pîlc de brazi/ ce închipuie, totuși,/ o biserică mai reală și mai la îndemînă/ decît catedrala semeață ce se profilează în valea/ cotropită de o ceață de marmoră" (Caspar David Friedrich: "Biserică în peisaj de iarnă"). Aceleași ape duale joacă și-n alte poeme. Proprie nu doar credinței febrile ce tinde a se detașa de trebuințele carnalității, a se feri de ispitele simțurilor, asceza e, în diverse grade
între pămînt și cer by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10597_a_11922]
-
urmat zile triste, negre, fără cea mai mică perspectivă de lumină. Școala evanghelică și vrednicul ei director, Dr. Blümel, au făcut înmormântarea tatălui meu și al iubitului lor coleg, pe cheltuiala eforiei școlare, ridicând pe mormânt un monument frumos de marmoră neagră, în memoria neuitatului profesor a atâtor generații de elevi și eleve. Curtea, prietenii, au trimis cele mai frumoase flori. După această zguduire sufletească trebuia să ne gândim la ce va veni, ce va fi, căci am rămas fără nici un
Muzicieni români în texte și documente (XXIV) by Viorel Cosma () [Corola-journal/Science/83191_a_84516]
-
recepție, adică imediat după reîntoarcerea de la Patriarhie. Mica prințesă Ileana ducea lunga și bogata trenă a regalei mirese, o trenă brodată numai în flori de argint și care erau de dimensiuni neînchipuit de mari. Mireasa urcase deja scara cea marede marmoră a platului și se afla aproape sus, pe când surioara și cu greaua trenă de-abia că urcase câteva trepte! Una din prietenele prințesei îi oferi un mare buchet de garoafe roșii, pe care domnița îl luă în mâini ca singură
Muzicieni români în texte și documente (XXIV) by Viorel Cosma () [Corola-journal/Science/83191_a_84516]