242 matches
-
Părinților creștini, LXX li s-a impus ca un text înzestrat cu un sens tare și autonom în el însuși, atât în privința adevărului doctrinar, cât și în nuanțele specifice textului grec. Cu toate acestea, chiar dacă nu cunoaștem toate detaliile textului masoretic sursă, LXX rămâne o traducere. Nefiind un original în sensul strict al cuvântului, care sunt criteriile care definesc astăzi autonomia acestui text? Cristian Bădiliță: Da, Septuaginta este ea însăși, în bună parte, o traducere, realizată într-un arc de timp
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
și de traducătorul Exodului pentru a numi „chivotul legământului”. Aceasta este o caracteristică a LXX, de a folosi același cuvânt atât pentru ambarcațiunea lui Noe, cât și pentru cufărul din lemn în care vor fi păstrate tablele Legii. În textul masoretic sunt doi termeni diferiți. Intenția este clară și ea se traduce astfel: pentru autorul Genezei, în versiunea Septuagintei, ambarcațiunea lui Noe reprezintă mai mult decât o corabie, ea reprezintă un adevărat loc de cult, un altar, dacă vrei. Prin ea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
avem acces la această „înstrăinare” produsă de părinții Bisericii prin notele abundente, monumentale și savante din subsolul traducerii. Care este importanța moștenirii patristice pentru viața spirituală a unui român oarecare? Ea nu înseamnă în același timp o îndepărtare de tradiția masoretică? C.B.: Părinții au interpretat, ei n-au schimbat nici o iotă din textul LXX. și au interpretat LXX în sens cristologic, în lumina evenimentului pascal. LXX a fost Vechiul Testament al întregii creștinătăți pentru o perioadă de opt secole; Vulgata lui Ieronim
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
lui Moise. Odată cu apariția primelor comentarii creștine ale LXX (cele paulinice, apoi ale marilor apologeți, în special Iustin), LXX începe să fie contestată de iudaism, care, încetul cu încetul, va redescoperi și repune pe tapet Biblia ebraică. Dar, atenție, textul masoretic este mult mai recent decât LXX. Există azi o adevărată confuzie cronologică, pe care mi se pare important să o limpezim. Importanța textului masoretic este indiscutabilă, dar ea nu trebuie să umbrească specificul, importanța și mai ales vechimea LXX. De
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
iudaism, care, încetul cu încetul, va redescoperi și repune pe tapet Biblia ebraică. Dar, atenție, textul masoretic este mult mai recent decât LXX. Există azi o adevărată confuzie cronologică, pe care mi se pare important să o limpezim. Importanța textului masoretic este indiscutabilă, dar ea nu trebuie să umbrească specificul, importanța și mai ales vechimea LXX. De aceea, am mai spus-o de câteva ori, pe lângă traducerea noastră trebuie pusă la punct cu profesionalism și o traducere a textului masoretic. În privința
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
textului masoretic este indiscutabilă, dar ea nu trebuie să umbrească specificul, importanța și mai ales vechimea LXX. De aceea, am mai spus-o de câteva ori, pe lângă traducerea noastră trebuie pusă la punct cu profesionalism și o traducere a textului masoretic. În privința tradiției patristice, iarăși se cuvin nuanțe. Mai ales antiohienii - dar nu numai, lucrurile pornesc tocmai de la Origen - foloseau ca termen de confruntare și textul ebraic al VT. E drept, nu-i acordau aceeași importanță ca Septuagintei, dar nu le
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
dar și viii și-ar trăi viața doar pe jumătate, chiar dacă ea ar fi mai lungă decât cea a lui matusalem, despre care există Îndoieli că ar fi murit la nouă sute șaizeci și nouă de ani cum spune vechiul testament masoretic sau la șapte sute douăzeci cum afirmă pentateucul samaritean. Cu siguranță nu toată lumea va fi de acord cu Îndrăzneața propunere arhivistică a funcționarului tuturor numelor care au existat și vor exista, dar, o consemnăm aici pentru eventuala valoare pe care ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
a fost aplicată ebraismului atunci când romanii l-au torturat pe venerabilul Rabbi Aqiba, unul dintre giganții săi prin spiritualitate și doctrină. Mult mai târziu, iudaismul palestinian a produs ediția pe care o putem numi textus receptus a Bibliei sau textul „masoretic” („tradițional”) și un Talmud, cel „palestinian”, care s-a bucurat de o autoritate mai mică decât cel babilonian. Ebraismul a reușit astfel să se ridice din nou și să-și continue viața până în zilele noastre, prin diasporele din lumea întreagă
Israel în timpurile biblice : instituții, sărbători, ceremonii, ritualuri by Alberto Soggin () [Corola-publishinghouse/Science/100992_a_102284]
-
a celor patru consoane scrise în manuscrisele biblice „Yhwh” (ketîv) și vocalele folosite de masoreți pentru a indica lectura ’Adōnăy (kerê). Această ultimă presupusă pronunție nu are nici fundament filologic și nici istoric, și denotă ignoranța cu privire la istoria practicii scribale masoretice a celor care o adoptă. Etimologia numelui Yhwh a fost dintotdeauna discutabilă și nu s-a ajuns la un consens în mediul științific. Explicația cea mai simplă justifică originea printr-o formă verbală (un imperfect) a rădăcinii ebraice hwy „a
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
Sfanțul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române are la bază ediția din 1914, o primă adaptare la normele lingvistice moderne a vechii versiuni de la București; în 1936, aceasta a suferit și unele modificări în pasajele mai obscure, ținând seama de textul masoretic. Edițiile succesive au făcut același lucru, ultima fiind cea din 1988, care s-a retipărit în mai multe rânduri. „Erezia” modificărilor datorate textului masoretic a fost eliminată - cel puțin în intenție -, revenindu-se la Septuaginta că textus receptus 168, în
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
în 1936, aceasta a suferit și unele modificări în pasajele mai obscure, ținând seama de textul masoretic. Edițiile succesive au făcut același lucru, ultima fiind cea din 1988, care s-a retipărit în mai multe rânduri. „Erezia” modificărilor datorate textului masoretic a fost eliminată - cel puțin în intenție -, revenindu-se la Septuaginta că textus receptus 168, în versiunea recentă a Bibliei realizată de Bartolomeu Valeriu Anania. Traducerea Cornilescu, făcută după ebraica (Vechiul Testament) și greacă (Noul Testament), este versiunea acceptată de neoprotestanti și
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
invocate pentru această opțiune: citatele din Noul Testament sunt din ea, sfinții Părinți ai Răsăritului creștin au folosit-o exclusiv, iar vechimea manuscriselor în care s-a păstrat este mai mare decât vechimea manuscriselor pe baza cărora s-a stabilit textul masoretic. Nova Vulgata este o editare modernă a celebrei traduceri latine a lui Ieronim, realizată după textele în limbile originale. Versiunea franceză elaborată de Școală Biblică de la Ierusalim se bucură de un binemeritat renume, pentru fidelitate și aparat critic. Tot pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
reț (Gen 24,3): „YHWH este Dumnezeul cerurilor și Dumnezeul pământului”. Expresia ’ElohQy h"róƒoÖ le-kol b"œ"r (Num 27,16) ilustrează faptul că traducerea poate fi puternic influențată de formația filosofica a traducătorului. Traducerile care pornesc de la textul masoretic au: „Dumnezeul duhurilor oricărui trup” (C); „Deus spirituum omnis cârniș” (Vg); „Dieu des esprits qui animent toute chair” (BJ); „God of the spirits of all flesh” (RSV). Este o expresie frusta, pe care Septuaginta a transpus-o într-un registru
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
Pl zo‘Qm be-kol yÄm: „Dumnezeu e drept judecător, oricând mânia lui se poate aprinde.” (t.n.) Traducerile românești realizate după Septuaginta au „nu se mânie” (SC, Blaj, BS), „îndelung-răbdător” (BVA) = mg orgen epágÄn, în vreme ce acelea care pornesc de la textul masoretic au: „un Dumnezeu care mustra” (G-R), „un Dumnezeu care Se mânie” ( C). Traducerea noastră propusă pentru acest verset nu transfera expresia că pe un nume, deoarece sfârșitul versetului be-kol yÄm, litt. „în toată ziua”, nu ne îndreptățește să-l considerăm
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
RSV). În Noul Testament, Epistola către efeseni îi aplică această profeție lui Hristos, numindu-l hQ eirenQ hQmÄÎn (2,14), „Pacea noastră”. Probabil de aici s-a adăugat, la traducerea expresiei ebraice, adjectivul posesiv „noastră”, care nu există nici în textul masoretic, nici în al Septuagintei. Propunem traducerea literala „Acesta va fi Pacea”. În felul acesta evidențiem faptul că š"lÄm, folosit absolut, este aici un nume pe care creștinii l-au citit ulterior că nume divin, hristic. În vreme ce, în profeția lui
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
ca atare. Tradiția în românește este să se traducă cu „Mângâietorul”, care, în context, se justifică intru câtva, desi „Sfătuitorul” ni se pare mai adecvat. 3.3. Observații gramaticaletc " 3.3. Observații gramaticale" 3.3.1. Numele divine din textul masoretic Acestea îmbracă o mare varietate de forme gramaticale. Numele revelat, YHWH, care este și cel mai frecvent, are forma de verb la imperfect, iar înlocuitorul sau, ’A:Än"y, este un substantiv la plural însoțit de pronumele sufix de persoana
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
mai des tendința contrară, de a „înduhovnici” expresia, rezultând uneori un text voit arhaizant, deși aceasta nu înseamnă că este întotdeauna obscur. Am putut constată că obscuritățile sunt pricinuite mai des de formulările din Septuaginta decât de cele ale textului masoretic (și acesta are, bineînțeles, unele pasaje greu de înțeles și de transferat). Datorită folosirii îndelungate a limbii române în liturgie și datorită faptului că, pe lângă lecturile propriu-zise, si rugăciunile liturgice sunt țesute din cuvinte și expresii biblice, limba română literară
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]