242 matches
-
prezintă ca textul autoritar al Vechiului Testament. Alte comunități, așa cum dau mărturie diferitele traduceri aramaice sau grecești sau textele de la Qumran, foloseau alte texte, unele dintre ele fiind foarte apropiate de textul masoretic, iar altele deosebindu-se de tradiția textuală masoretică în câteva aspecte foarte importante. Criticismul textual nu poate nădăjdui așadar să restabilească textul canonic definitiv al Vechiului Testament, pur și simplu pentru că nu a existat niciodată un text acceptat ca fiind universal valabil 1. Criticismul textual ne poate oferi
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
această sistematizare nu se regăsește încă în textele disponibile 1. Caspar Levias, de la care am preluat definiția conceptului de masora, crede chiar că începuturile activității masoreților datează din perioada premacabeică, iar sfârșitul ei ar coincide cu prima publicare a textului masoretic, în 1425. În prezent, este absolut sigur că înainte ca masoreții să își înceapă lucrarea propriu-zisă, au avut loc mai multe încercări de fixare și de transmitere a textului într-o formă definită. În timpul transmiterii (traditio) sale, textul biblic a
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
în scris. Cercetători precum Nyberg 4 și Engnell 5 au accentuat foarte mult fixitatea textului ebraic al Bibliei, întâlnită de altfel și la nivelul tradiției orale; Engnell a spus că orice încercare de a merge înapoi în timp, dincolo de textul masoretic, reprezintă „un vis frumos” (wishful dreaming). Succesorul lui Engnell la Universitatea din Uppsala, Ringrenn, comparând două fragmente parelele din tradiția textului biblic, a mers mai departe, propunând metoda de investigare internă 1. Prin compararea Psalmului 17 și a pasajului 2
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
acestei teorii în urma studierii fragmentelor biblice 4 descoperite într-o cameră de păstrare (genizah) a unei sinagogi 5 din Cairo. Câteva din aceste manuscrise biblice ce datează dinaintea secolului al IX-lea d.Hr. prezintă deosebiri textuale considerabile față de textul masoretic. Potrivit lui Kahle, nu a existat un singur text al Bibliei ebraice, ci câteva Vulgärtexte. El presupunea că în primele secole ale erei creștine, unul dintre aceste așa-numite „texte vulgare” a fost rescris de către înțelepții evreii, în așa fel încât
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
Pentateuhului, a căror specificitate s-a păstrat și transmis în medii geografice distincte: 1. un model expansionist atât în privința textului, cât și în cea a ortografiei, model atestat de mai multe manuscrise de la Qumran; 2. modelul relativ primar al textului masoretic; 3. textul de bază al Septuagintei, deosebit de cele mai vechi manuscrise de la Qumran, mai apropiat totuși de primul tip textual decât de cel de-al doilea. Regiunea Samariei și grotele de la Qumran permit localizarea primului tip textual în Palestina. Originea
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
determinat pe mulți evrei să se întoarcă în Palestina. În orice caz, recenzia protolucianică din secolul al II-lea î.Hr. (sau începutul secolului I î.Hr.), nu folosea încă tipul textual babilonian care reprezenta baza recenziei prototeodotiene. c) baza viitorului text masoretic s-a format în perioada dintre Hilel și prima revoltă iudaică, adică între sfârșitul secolului I î.Hr. și anul 70 d.Hr. Recenzia greacă prototeodotiană a coincis, foarte probabil, cu primele încercări de întocmire a unei recenzii a textului ebraic
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
esenienilor; aici s-au descoperit, una lângă alta, cele două tradiții textuale, total distincte, ale cărții lui Ieremia. Și mai mult, se pare că aceste texte au supraviețuit împreună timp de două secole, din moment ce tradiția din care a derivat textul masoretic este atestată de către un manuscris ce datează de la sfârșitul secolului al III-lea î.Hr., în timp ce tradiția textului ebraic care a stat la baza Septuagintei este atestată de un manuscris copiat în perioada hasmoneică. Încercând să rezolve această problemă, Cross presupune
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
atestată de un manuscris copiat în perioada hasmoneică. Încercând să rezolve această problemă, Cross presupune că acest manuscris trebuie să fi fost copiat în Egipt și introdus mai târziu la Qumran 1. Tov observă că, în realitate, diferențele dintre textul masoretic și textul LXX al cărții profetului Ieremia sunt mult mai mari, din moment ce cele două texte se deosebesc în ceea ce privește dispunerea elementelor care le alcătuiesc 2. Prin urmare, pare mai corect să socotim TM și LXX drept mărturii ale unor tradiții redacționale
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
textuale de bază; Talmon susține că numărul tradițiilor textuale era cu mult mai mare decât pretinde Cross 4, însă acestea au dispărut întrucât nu au fost acceptate de nici o grupare religioasă, așa cum s-a întâmplat când Sinagoga a acceptat textul masoretic, când Biserica a primit textul Septuagintei și când comunitatea samariteană a atribuit Pentateuhului său caracter normativ. Descoperirile de la Qumran demonstrează că în Palestina existau mai multe tradiții textuale la acea vreme. Întrucât persoanele care locuiau în comunitatea de la Qumran proveneau
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
mai mult, anumite manuscrise ale unor cărți biblice păreau să se înscrie printre variantele caracteristice familiei textuale a textului samaritean. Elementul frapant al acestor descoperiri l-a constituit profunzimea variantelor ebraice care se opuneau dintr-o dată monolitismului aparent al textului masoretic. Lumea biblică era pusă în fața unei situații textuale variate și dinamice, care s-a manifestat puțin înaintea anului 68 d.Hr., într-o comunitate iudaică bine localizată și cu o spiritualitate bine definită. Importanța acestor fragmente de manuscrise - ce datează
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
manuscrise descoperite în alte locuri ale pustiului Iudeii: Wadi Murabba’at, Nahal Hever și Nahal Tse’elim, (datând din 130 d.Hr.) sau Masada (70 d.Hr.). În ansamblu, aceste manuscrise târzii oferă un text biblic virtual identic cu textul masoretic pe care îl cunoaștem 1. Putem identifica, de data aceasta, prezența exclusivă a unui text care merită întru totul numele de „protomasoretic”; în momentul în care, în biblioteca comunității de la Qumran, în anul 68 d.Hr., textele biblice de tip
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
într-un mod inconfundabil, textul consonantic, atestat de către masoreți. Toate corecturile scribilor reperate în manuscrisele biblice din grotele de la Wadi Murabba’at și Nahal Hever au scopul de a le apropia de ceea ce va servi drept baza consonantică a textului masoretic. Cu toate că acești scribi nu au lăsat nici un tratat și nici vreo notă marginală în care să explice principiile lor de acțiune, avem în față opera unor veritabili protomasoreți contemporani cu rabi Akiba (50-135). Cum am putea să conturăm procesul care
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
Testament sau despre textul final al acestuia. Pe de o parte, manuscrisele de la Qumran au demonstrat că este practic imposibil să spunem unde și când a apărut presupusul text original 1, iar pe de altă parte confirmă vechimea textului tradiției masoretice, dând mărturie, în același timp, pentru un anumit pluralism textual în secolele care au premers erei creștină. Manuscrisele de la Qumran oferă informații despre forma în care textul biblic era transmis între secolul al III-lea î.Hr. și secolul al II
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
obicei din a adăuga scurte note pe marginea manuscriselor copiate și din a însemna anumite cuvinte care necesitau lămuriri. Un punct de vedere interesant îi aparține lui J. Weingreen 3, care susține că ori de câte ori este vorba despre istoria transmiterii textului masoretic ebraic, trebuie făcută distincția între „scrib” și „copist”, fiecare desemnând o profesie distinctă, bazată pe grade diferite de competență. În perioada talmudică, cei care se ocupau cu scrierea și copierea documentelor se numeau sofer și liblar. Termenul sofer, pe lângă faptul
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
semn care are forma unei linii perpendiculare situate între două cuvinte. Apare de aproximativ 480 de ori în cuprinsul Vechiului Testament, fiind foarte asemănător cu semnul de separare legarmeh sau nagda, cu care se și confundă adeseori. Chiar și lucrarea masoretică clasică Diqduqe ha-Te’amim, în ultimele sale ediții, vorbește despre paseq ca despre un semn de separare 2. Kahle a încercat însă să demonstreze că acest semn apare mult mai târziu, în lucrarea Midraș Rabba la cartea Ieșirea, în
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
mai mare întrucât este litera situată la jumătatea Pentateuhului. Celebrul lar?y um? (Șema Israel) de la Deut. 6,4, trebuia scris neapărat de la începutul unui rând nou, având grijă ca dja să fie ultimul cuvânt al rândului respectiv; potrivit recomandărilor masoretice de mai târziu, doar ayin și daleth din ultimul cuvânt trebuiau scrise cu litere mai mari. Din această mică nepotrivire cu regulile masoretice târzii se poate trage concluzia că prescripțiile inițiale aparțineau perioadei premasoretice, o mărturie în plus a îndelungatului
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
începutul unui rând nou, având grijă ca dja să fie ultimul cuvânt al rândului respectiv; potrivit recomandărilor masoretice de mai târziu, doar ayin și daleth din ultimul cuvânt trebuiau scrise cu litere mai mari. Din această mică nepotrivire cu regulile masoretice târzii se poate trage concluzia că prescripțiile inițiale aparțineau perioadei premasoretice, o mărturie în plus a îndelungatului proces de transmitere a textului 3. 2.3. Ordinea și împărțirea în cărți a textului ebraictc "2.3. Ordinea și împărțirea în cărți
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
poate ascunde uimirea dacă i se spune că, potrivit tradiției iudaice, în optsprezece locuri din Biblia ebraică are în față nu originalul, ci un text modificat de către scribi. Tradiția celor optsprezece tiqqune soferim, așa cum este ea atestată în anumite liste masoretice, lasă impresia unui ansamblu de informații foarte folositoare pentru înțelegerea textului biblic. Această tradiție a așa-numitelor modificări scribale a luat naștere într-o atmosferă care era conștientă de nevoia de protejare și de interpretare a textului biblic. Parcurgând mulțimea
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
ale altor ediții, are rolul de a marca o lectură alternativă, indicând ce conținea textul original înainte de a suferi o anumită corectură 1. Prin urmare, potrivit explicației obișnuite, tiqqune soferim se referă la o listă de optsprezece pasaje din textul masoretic care au suferit modificări din rațiuni teologice. Listele masoretice recente, mai extinse, nu cad însă întotdeauna de comun acord asupra numărului de pasaje afectate de aceste tiqqune soferim. Iată care ar fi numărul modificărilor scribale, potrivit diferitelor izvoare iudaice: Sifre
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
lectură alternativă, indicând ce conținea textul original înainte de a suferi o anumită corectură 1. Prin urmare, potrivit explicației obișnuite, tiqqune soferim se referă la o listă de optsprezece pasaje din textul masoretic care au suferit modificări din rațiuni teologice. Listele masoretice recente, mai extinse, nu cad însă întotdeauna de comun acord asupra numărului de pasaje afectate de aceste tiqqune soferim. Iată care ar fi numărul modificărilor scribale, potrivit diferitelor izvoare iudaice: Sifre 2 7 Yalkut 3 10 Midraș Haggadol 10 Mechilta
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
16; Avacum 1,12; Mal. 1,12; Mal. 1,13; Zah. 2,12; Ier. 2,11; Ps. 106,20; Iov 7,20; Iov 32,3; Plâng. 3,20; Osea 4,7. Literatura rabinică și comentariile exegetice ale tradițiilor medievală și masoretică conțin indicii ale faptului că anumite versete ale Scripturii au în prezent o cu totul altă formă decât cea de la început (sau se intenționase a fi); în general, se apreciază că aceasta se datorează intervenției scribilor, deși nu se știe
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
textului. Analiza făcută de către Ginsburg constă într-o scurtă trecere în revistă a principalelor surse ale tradiției, urmată de prezentarea fiecăruia dintre cele optsprezece cazuri clasice, la care adaugă Mal. 1,12 și Mal. 3,8-9, preluate din alte liste masoretice, ferm convins că fiecare din cele douăzeci de pasaje constituie o formă modificată a unui original nepotrivit. Asemenea lui Geiger, este de părere că aceste liste nu sunt exhaustive, motiv pentru care își dedică un mare număr de pagini studierii
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
Roberts 3, P. Kahle 4, E. Wurthwein și A. Arzi5. La cealaltă extremă a înțelegerii tradiției tiqqune soferim se află W.E. Barnes, C. Levias 6, D. Barthélemy7, W. McKane 8 și Carmel McCarthy 9. Studiind mai multe materiale midrașice, masoretice și exegetice, Barnes concluzionează că: a. tradiția este lipsită de claritate; b. numărul pasajelor în cauză este afectat; c. identitatea pasajelor este discutabilă; d. natura schimbărilor operate în text nu este sigură 1. Părerea lui este că tradiția tiqqune soferim
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
în text nu este sigură 1. Părerea lui este că tradiția tiqqune soferim ține mai mult de Midraș decît de Masora și că, în ciuda protestelor înțelepților Aben Ezra, Ben Așer și Ben Addereth, odată ce lista a fost introdusă printre tradițiile masoretice, a continuat să producă neînțelegeri, „efectele acestei greșeli fiind vizibile până în zilele noastre”2. Studierea manuscriselor biblice ebraice părăsite în grotele din pustiul Iudeii de către cei ce au rezistat celei de-a doua revolte iudaice ne confirmă faptul că textul
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
grotele din pustiul Iudeii de către cei ce au rezistat celei de-a doua revolte iudaice ne confirmă faptul că textul consonantic al Bibliei atinsese încă de la sfârșitul primului secol al erei creștine acel monolitism impresionant care va caracteriza tradiția textuală masoretică. Însă o trecere rapidă în revistă a textelor de la Qumran ne demonstrează că lucrurile nu au stat întotdeauna așa și că, de fapt, s-a ajuns la acest rezultat doar prin eliminarea anumitor forme textuale care se dezvoltaseră extrem de repede
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]