242 matches
-
forme, acolo unde acestea dispăruseră total din tradiția textuală 3. Deși întru totul conștienți de regulile gramaticale și ortografice, fariseii au acceptat cu mult respect un text care nu li se supunea întotdeauna, iar succesorii lor vor întocmi, în notele masoretice, inventarii minuțioase ale câtorva dintre aceste excepții. Aceste inventarii vin să demonstreze admirabila conștiință profesională a integrității textului biblic. Primele urme ale unor „liste” cu versetele care conțin tiqqune apar în lucrarea Mekhilta 1 a lui rabbi Ișmael, cu referire
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
literă din textul consonantic al Bibliei, oricare ar fi fost motivul. Același rabbi Iosua ben Levi susține că vechii scribi au modicat un yod în waw în versetul Zah. 2,12, din motivele invocate de către colegul său. Deși toate manuscrisele masoretice cunoscute se traduc prin „cel care se atinge de voi se atinge de lumina ochiului Lui” (onyu), acest verset nu ar fi decât un eufemism introdus de către scribi în locul textului autentic, care ar fi sunat în felul următor: „cel care
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
care se atinge de voi se atinge de lumina ochiului Meu (ynțyuîî@)”1. Exemple de tiqqune soferim: 1. yhwh ynpl dmu wndwu <hrbaw hmds wklyw <y?nah <?m wnpyw (Fac. 18,22) Anumite tradiții rabinice, cărora li se adaugă listele masoretice, înregistrează forma prezentă a acestui verset drept o modificare pe care scribii au operat-o într-un original mai logic, dar mai puțin reverențios la adresa lui Yahve. Potrivit acestor tradiții, forma inițială a versetului ar fi fost „și Domnul stătea înaintea
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
a luat drept țintă a săgeților Sale și de ce I-a ajuns povară. Faptul că Iov spune că a ajuns o povară pentru Dumnezeu a fost considerat de către unii scribi drept o impietate, motiv pentru care, forma actuală a textului masoretic ne spune că Iov a devenit o povară „pentru el însuși”. Izvoarele rabinice sunt aproape unanime în a socoti Iov 7,20 drept un tiqqun. Dintre exegeții evrei medievali, Rași, Radaq, Ibn Ezra și Levi b. Gerșom socotesc că avem
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
Talmudul babilonian (Nedarim 37b) menționează și o listă cu cinci Ittur soferim „omiteri ale scribilor” (<yrpws rwfy), în care, potrivit tradiției, scribii au omis un waw conjunctiv. Astfel, de exemplu, la Fac. 18,5, ceea ce citim noi astăzi în textul masoretic yrbut rja, „vă veți duce”, este de fapt rezultatul omiterii unui waw: rjaw wrbut, „și vă veți duce”. În același timp, pentru a evita posibilitatea juxtapunerii unor cuvinte care ar aduce o ofensă la adresa numelui divin, scribii apelau uneori la
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
se apropie de sfârșitul primului mileniu creștin, cunoașterea acestei limbi având o contribuție fundamentală în înțelegerea transmiterii, traducerii și interpretării Sfintei Scripturi, atât în mediul palestinian, cât și în cel babilonian, în care s-a definitivat procesul introducerii tuturor semnelor masoretice în textul biblic ebraic. La rândul său, aramaica acestei perioade se împarte în câteva dialecte, din grupul apusean amintind doar aramaica iudaică, aramaica palestiniană creștină și samariteană; în aramaica iudaică s-au scris Talmudul ierusalimitean și targumurile palestiniene (traduceri în
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
particule, în special în cazul textelor mai populare, pentru a simplifica gramatica textului. Astfel de cuvinte sau particule aveau rolul de a face textul mai ușor de citit. În anumite cazuri, ajutau la clarificarea unor pasaje ambigue. Dacă în textul masoretic de la Is. 12,5 citim: hwhy wrmz, la IQISa, între cele două cuvinte apare l, particula specifică dativului, hwhyl wrmz3. Într-un studiu dedicat acestei probleme 4, E. Tov spune că există conflații care se întâlnesc în același context, în
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
pe cont propriu, s-au dezvoltat diferite tradiții de interpretare, și, odată cu ele, diferite tradiții textuale 1. Acesta este motivul pentru care avem în față astăzi o varietate de texte care dau mărturie despre Vechiul Testament; între acestea se impune recenzia masoretică alcătuită din textele aflate în circulație în centrele culturale ale Palestinei. Această recenzie a luat naștere printr-un proces de „selecție naturală”: mai întâi, prin implicarea directă a fariseilor, apoi prin influența exercitată de școala lui Hilel, de școala de la
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
reconstitui din aceste tradiții un text ebraic care să fie textul de bază pentru toate tradițiile. Majoritatea bibliștilor sunt de părere că o astfel de procedură nu este de dorit, în primul rând pentru că activitățile de reconstituire ar distorsiona tradiția masoretică până ar face-o de nerecunoscut. În al doilea rând, procedura ar fi în conflict cu situația efectivă din timpul tanaimilor; aceștia erau pe deplin conștienți de diversitatea tradițiilor textuale și chiar foloseau mai multe versiuni în dezbaterile lor. Ei
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
Ei doar încercau să construiască un text pentru propriile scopuri. Cercetarea istorico-critică ne oferă imaginea unui Vechi Testament care s-a dezvoltat într-o perioadă lungă de timp, printr-un proces de editare și reeditare. 3tc "3" Textul masoretictc "Textul masoretic" 3.1. Termenul masoratc "3.1. Termenul masora" Sfârșitul secolului al V-lea și începutul secolului al VI-lea d.Hr. au cunoscut o cotitură radicală în privința istoriei și activității literare a iudaismului. După definitivarea corpusului scrierilor sfinte ebraice, a
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
un dublu aspect: restrictiv și interpretativ. De-a lungul secolelor, înțelepții rabini, copiști și editori ai textului biblic numiți în general trsmhylub, pe care noi îi numim „masoreți”, au adunat și păstrat numeroase adnotări legate de textul biblic. Prin „text masoretic al Bibliei” înțelegem textul consonantic înzestrat cu punctuație, accente și alte masora introduse de către masoreți. Până relativ recent, masora era privită ca o parte bine definită al tradiției, uniform dezvoltată și transmisă din generație în generație. Cu toate acestea, întotdeauna
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
masoreți. Până relativ recent, masora era privită ca o parte bine definită al tradiției, uniform dezvoltată și transmisă din generație în generație. Cu toate acestea, întotdeauna a existat nemulțumirea legată de numărul mare de diferențe dintre conținuturile lucrărilor și tradițiilor masoretice. Lui Paul Kahle îi revine meritul de a fi rezolvat această problemă atunci cînd a explicat, pe baza documentelor, că masora nu a constituit niciodată un corpus complet și nici nu a prezentat o dezvoltare uniformă. Au existat cel puțin
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
a fi rezolvat această problemă atunci cînd a explicat, pe baza documentelor, că masora nu a constituit niciodată un corpus complet și nici nu a prezentat o dezvoltare uniformă. Au existat cel puțin două mari școli sau centre de activitate masoretică, fiecare total independentă de cealaltă, cu propriile sale metode și principii; este vorba de școala răsăriteană (yatnydm) sau babiloniană și de școala apuseană (yabrum) sau palestiniană. Și mai mult, școala răsăriteană era împărțită în mai multe centre, cum ar fi
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
sau palestiniană. Și mai mult, școala răsăriteană era împărțită în mai multe centre, cum ar fi Nehardea, Sura, iar mai târziu Pumbedita, fiecare având o dezvoltare proprie. Și în Palestina, la o dată mai târzie, vor apărea cel puțin două școli masoretice, sau, cum sunt cunoscute acolo, două familii de masoreți: ben Așer și ben Neftali. Vom arăta, într-o secțiune ulterioară, cum, în cursul timpului, masoreții palestinieni au câștigat supremația, textul tradiției ben Așer devenind singura formă textuală recunoscută 1. În ceea ce privește
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
al V-lea d.Hr. începe dificila muncă de redare în scris a acestor codificări. Așa cum am mai spus, chiar și în perioada premasoretică mai întâlnim note în manuscrise, cu scopul de a face anumite remarci asupra textului; în perioada masoretică însă, notele sunt mult mai ample, iar marginile manuscriselor erau completate cu date de care trebuia să țină cont scribul. Problema este că aceste date nu erau uniforme, abia acum devenind clare diferențele dintre tradiția apuseană și cea orientală. Uneori
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
se deosebesc în multe privințe de edițiile standard, diferențele principale vizând adăugarea sau omiterea unor cuvinte sau expresii, schimbarea ordinii cuvintelor într-o propoziție, variante de pronunție. Comparată cu acestea, transmiterea textului biblic ebraic este virtual perfectă datorită dezvoltării regulilor masoretice 1. Încercări de transmitere a textelor clasice sau a lucrărilor sfinte se întâlnesc și în alte culturi. De exemplu, literatura greacă clasică, în special opera poetică, era atent studiată de gramaticienii școlilor alexandrine, a căror activitate atinge apogeul în secolele
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
și mii de masoreți, generație după generație, o lungă perioadă de timp, al căror început și sfârșit nu se cunoaște”. Adevărul este că noi nu știm mai nimic despre acești masoreți ale căror roade se văd în ansamblul de note masoretice. Notele masorei nu păstrează decât câteva nume de masoreți, însă majoritatea aparțin generațiilor mai recente; de obicei, erau fixate în scris doar numele masoreților care aveau păreri personale legate de vocalizare și accentuare, fapt ce ne determină să îi contextualizăm
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
enumeră o listă de șapte generații de masoreți, primul fiind rabbi Așer ha-Yaqen ha-Gadol (sfârșitul secolului al VIII-lea), iar ultimul binecunoscutul Aharon ben Așer. În orice caz, se poate vorbi totuși de o anumită omogenitate de principiu a listelor masoretice. În primul rând, să nu uităm că masoreții erau specialiști care se ocupau cu tradiția transmiterii textuale. Tehnic vorbind, erau trsmh ylub, adică oameni responsabili cu „lanțul tradiției” transmise de la o generație la alta, încă din primele zile ale activității
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
mai fluentă 2. O notă sebirin se referă la un cuvânt sau la o formă care ridică probleme în contextul în care se află și „sugerează” (rbs) că un alt cuvânt ar fi mai potrivit. În orice caz, potrivit terminologiei masoretice, sugererarea era întotdeauna greșită: /yufmw /yrybs „s-a sugerat greșit”1; de exemplu, la 2Cron. 13,3, apare următoarea notă masoretică numită sebirin: în acest verset se află unul dintre cele trei cazuri din Biblie în care s-a sugerat
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
care se află și „sugerează” (rbs) că un alt cuvânt ar fi mai potrivit. În orice caz, potrivit terminologiei masoretice, sugererarea era întotdeauna greșită: /yufmw /yrybs „s-a sugerat greșit”1; de exemplu, la 2Cron. 13,3, apare următoarea notă masoretică numită sebirin: în acest verset se află unul dintre cele trei cazuri din Biblie în care s-a sugerat greșit forma yrwbg. Masora parva consta în special din note extrem de scurte, cel mai adesea sub forma unor abrevieri; un mic
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
a atrage atenția asupra unui text anume; 2. pentru a atrage atenția asupra corectitudinii discutabile a textului; 3. pentru a informa cititorul că un anumit text a fost amendat de către masoreți dintr-un motiv sau altul. Atunci când o anumită notă masoretică se referea la întregul text al Bibliei, acest lucru era indicat prin literele qb (prescurtarea de la hyyrqb); dacă notele masoretice se refereau doar la anumite cărți sau pasaje din textul biblic, acest lucru era indicat în felul următor: în Tora
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
informa cititorul că un anumit text a fost amendat de către masoreți dintr-un motiv sau altul. Atunci când o anumită notă masoretică se referea la întregul text al Bibliei, acest lucru era indicat prin literele qb (prescurtarea de la hyyrqb); dacă notele masoretice se refereau doar la anumite cărți sau pasaje din textul biblic, acest lucru era indicat în felul următor: în Tora: (hrwtb) wtb în cărțile profetice: (<yaybnb) ybnb în „Scrieri”: <ybwtkb) wtkb în carte: (arpysb) pysb în context: (anyynyub) nyub Literae
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
vor moșteni de la vechii scribi, poate fi pusă în legătură directă cu formarea canonului ebraic, la începutul perioadei mișnaice. Procesul de fixare a „canonului rabinic” a pus în lumină procesul paralel de fixare a „textului protorabinic”1. 3.4. Vocalizarea masoretică a textuluitc "3.4. Vocalizarea masoretică a textului" Până spre începutul Evului Mediu, textul biblic era transmis doar sub formă consonantică. Tratatul Soferim din Talmudul babilonian se referă la diferite aspecte ale activității scribale, fără a face însă vreo precizare
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
fi pusă în legătură directă cu formarea canonului ebraic, la începutul perioadei mișnaice. Procesul de fixare a „canonului rabinic” a pus în lumină procesul paralel de fixare a „textului protorabinic”1. 3.4. Vocalizarea masoretică a textuluitc "3.4. Vocalizarea masoretică a textului" Până spre începutul Evului Mediu, textul biblic era transmis doar sub formă consonantică. Tratatul Soferim din Talmudul babilonian se referă la diferite aspecte ale activității scribale, fără a face însă vreo precizare legată de existența unui sistem de
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
la consoane: au introdus semne care reprezintă accente ale cuvintelor și propozițiilor. Cel mai vechi manuscris biblic cu vocalizare tiberiană este codexul Profeților din genizah sinagogii din Cairo, text ce a fost copiat, vocalizat și înzestrat cu toate celelalte semne masoretice în anul 896, de către Moșe ben Așer, al cărui fiu, Aaron, a vocalizat celebrul „manuscris Alep” ce conținea toată Biblia. Desigur, nu putem nesocoti posibilitatea ca masoreții occidentali să fi avut în vedere o anumită sistematizare a pronunției, mai ales
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]