168 matches
-
în numele căreia vorbeau. Cu o burghezie aflată în formare și cu partide politice nestructurate până în deceniile opt-nouă, dinamismul manifestat de un grup de lideri, formați intelectual și politic în spațiul occidental, nu avea să fie suficient pentru ștergerea tuturor "elementelor" specifice medievalității. O parte importantă a acestora avea să fie evidentă din modul în care se raportau la alteritate, nu doar clasa politică, ci și aceia care resimțeau în mod direct contactul cu "străinul". După instabilitatea politică din primul an al noului
[Corola-publishinghouse/Science/84966_a_85751]
-
210 p. (Eminesciana; 61) o EMINESCIANA. SERIE NOUĂ * CRĂCIUNESCU, Pompiliu. Eminescu: paradisul infernal și transcosmologia. Prefață de Basarab Nicolescu. Iași: Junimea, 2000, 216 p. (Eminesciana. Serie nouă; 1) * SOROHAN, Elvira; PRICOP, Constantin; STANCU, Valeriu P. Naratori și modelare umană în medievalitatea românească. Iași: Junimea, 2000, 172 p. (Eminesciana. Serie nouă; 1) * PETRESCU, Ioana Em. Mihai Eminescu poet tragic. Ediția a 2-a. Iași: Junimea, 2001, 194 p. (Eminesciana. Serie nouă; 2) * LATEȘ, George. Mihai Eminescu: orfism și gnomism. Iași: Junimea, 2001
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
poate să răspundă unei asemenea cerințe. Aceluiași om de cultură îi datorăm cea mai complexă și completă retrospectivă a literaturii medievale de limbă latină prin care se proiectează o nouă imagine asupra spiritualității europene, relevând totodată legătura neîntreruptă dintre antichitate, medievalitate și modernitate. Curtius extinde conceptul de „europenizare a imaginii istorice” asupra literaturii, socotind-o necesară veacului nostru. „Europenizarea tabloului istoric a devenit azi o cerință politică, și nu numai pentru Germania” - scria savantul ținând seama de cursul evenimentelor la care
[Corola-publishinghouse/Science/2253_a_3578]
-
continuă generalizare din care s-ar putea deduce, mai mult sau mai puțin, europenitatea culturii acestei zone, ci voi aborda întregul prin intermediul izvoarelor ori al surselor bibliografice de primă mână care mi-au favorizat numeroase reflecții asupra perioadelor istorice marcând medievalitatea și modernitatea vieții omenești. Aș dori să depășesc, pe cât posibil, acea perimată compartimentare pe specialități, caracteristică universităților medievale și moderne, criticată de Curtius acum câteva decenii, neexclusă nici până azi. Metoda analitică nu va face altceva decât să conducă spre
[Corola-publishinghouse/Science/2253_a_3578]
-
puțin întâmplătoare a unor evrei în regiunea dintre Mureș și Dunăre, acolo unde se formaseră deja primele voievodate medievale. Informațiile ne parvin din însemnările lui Eustathies, Gerhardus de Sagredo, Benjamin de Tudela și Petahija din Ratisbona. Documentele amintesc pentru secolele medievalității timpurii relațiile evreilor cu maghiarii, românii, bulgarii, respectiv cu rușii, sârbii, grecii. Raporturile cu lumea islamică vor deveni și ele numeroase, aceasta însă într-o altă etapă, odată cu încorporarea Sud-Estului în vastul Imperiu Otoman. Sunt acte speciale vorbind de răspândirea
[Corola-publishinghouse/Science/2253_a_3578]
-
școlile fiind ocrotite („dacă cineva ar îndrăzni să arunce ceva asupra sinagogilor scholac iudaeorum, voim ca el să plătească judelui evreilor o marcă și jumătate”); reglementează exersarea obiceiurilor și tradițiilor, precum și raporturile dintre creștini și evrei. Este un caz particular, medievalitatea europeană, în ansamblul ei, arareori ajungând martora unui asemenea eveniment. Documentele ulterioare privitoare la Ungaria și Transilvania întăresc ele însele afirmația noastră. Nu e o întâmplare imigrarea evreilor spre Sud-Est. În secolul al XIII-lea, artera comercială care face legătura
[Corola-publishinghouse/Science/2253_a_3578]
-
Libellus Valachorum avea să suscite în anii de după 1791 vii comentarii între intelectualii sași. Conștiința românească era cunoscută în cercul sibian, la fel și interdependența economică dintre Transilvania, Valahia și Moldova, deseori relevată de cronicarii sași încă în secolele de medievalitate târziei. Nu rămân ignorate nici cultura, Biserica și vechile obiceiuri. Toate sunt rezultanta unei îndelungate conviețuiri, a unor repetate schimburi de valori, de unde și abundența însemnărilor, a referințelor la fenomenul românesc dincolo de interesul strict săsesc. Or, tradiția legăturilor, a comuniunii
[Corola-publishinghouse/Science/2253_a_3578]
-
Buda. Vezi capitolul, „Reforma în Principatul transilvan și câteva ecouri de Renaștere”, în cartea lui Răzvan Theodorescu, Civilizația românilor între medieval și modern. Orizontul imaginii 1550-1800, București, 1987, vol. I, pp. 48-84. Scrutând prin prisma variatelor manifestări artistice secolele de medievalitate târzie, precum și acelea care anunță, fără echivoc, zorile lumii noi, Răzvan Theodorescu oferă puncte de vedere asupra epocii de tranziție de la medieval la modern în spațiul culturii românești. „Praefatio”, p. XXVI-XXVII. Titlul celui de al II-lea volum din catalogul
[Corola-publishinghouse/Science/2253_a_3578]
-
sale epice. În teatru, autorul adoptă formula modernă, brechtiană, căreia îi alătură proiecția realistă îmbinată cu o neîndoielnică vocație poematică. Coroană pentru Doja este un oratoriu cu tentă filosofică, ce uzează de procedeul verificat al teatrului în teatru. Proiectată în medievalitate, tragedia eroului nu exclude trimiterile la lumea de azi. Istorie a unei crime premeditate, Tentația este o acidă condamnare a alienării în societatea de consum. Piesa Napoleon, Soldatul și Femeia sau Îngerul călău (2000; Premiul pentru dramaturgie al Asociației Scriitorilor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285432_a_286761]
-
vecinătate paradoxală, Rusia și China sînt unite prin granițe care le aruncă centrul la mii de leghe depărtare. Uriașe întinderi se opun cunoașterii reciproce, realității înseși a proximității teritoriale, geografice. A stabili raporturi de înțelegere și acceptare reciprocă înseamnă, pentru medievalitatea secolului al XVII-lea, nu doar tratate și negocieri complicate, ci și păstrarea unor contacte concrete între oficialități. Scrisorile politice sînt, de aceea, obiecte sacre, apărate cu prețul vieții și duse de solii numeroase, vreme de luni și luni de
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
210 p. (Eminesciana; 61) o EMINESCIANA. SERIE NOUĂ * CRĂCIUNESCU, Pompiliu. Eminescu: paradisul infernal și transcosmologia. Prefață de Basarab Nicolescu. Iași: Junimea, 2000, 216 p. (Eminesciana. Serie nouă; 1) * SOROHAN, Elvira; PRICOP, Constantin; STANCU, Valeriu P. Naratori și modelare umană în medievalitatea românească. Iași: Junimea, 2000, 172 p. (Eminesciana. Serie nouă; 1) * PETRESCU, Ioana Em. Mihai Eminescu poet tragic. Ediția a 2-a. Iași: Junimea, 2001, 194 p. (Eminesciana. Serie nouă; 2) * LATEȘ, George. Mihai Eminescu: orfism și gnomism. Iași: Junimea, 2001
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
traversat câteva decenii În umbra și În lumina puternică a puterii În perioada românească postbelică, când Întreaga noastră comunitate a fost supusă unui „experiment” politic, social și uman, nemaivăzut prin părțile noastre, comparabil poate doar cu secolele tulburi ale Începutului medievalității și ale năvălirilor hunilor, avarilor și ale acelor nații (sau rase!Ă care ne-au distrus așezările și deprinderile pe care ni le-au lăsat cele nici două secole de stăpânire și organizare romană: o excelentă urbanistică, simț și disciplină
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
a trăi, În plus, o experiență unică, pe care o Împărtășește apoi cu grupuri tot mai largi - nașterea unui dictator, instalarea sa În puterea absolută, care În final ajunge un spectacol grotesc și tragic, apropiindu-se, cum o spuneam, de medievalitatea românească târzie, când „Domnul” posedat de o ambiție nemăsurată este tot mai mult izolat de realitate, de propria sa camarilă, care, apoi, cu ezitări penibile și așteptând Încă o dată un semnal din afară, Îl ucide! Iliescu iese victorios din „subteranele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
continuă; sau jocurile continue, nu rareori crude, cum sunt jocurile copiilor, care uneori, „imitând” existența, o Întrec! Sau „cel mare”, cel venit târziu la „masa lor”, Dionysos, care se pare ne-a Împânzit și Îmbibat puternic modernitatea - după ce a supus medievalitatea de sute de ani, părând a lupta, În efigie măcar, cu imaginea unui zeu născut și mai târziu, Christul, culcat atrăgător pe cruce, răsturnând valorile Înainte de anti-christul numit Nietzsche. Da, alături de Eros - ce mie mi s-a impus În vreo
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
coercițiune mai ales, administrative și politice, care „descopereau” o nouă putere: cea a haitei, care, organizată pe interese imediate și substanțiale, implicit traficul de influență, a luat pur și simplu În stăpânire „țara”, reînviind, ca’ntr-un coșmar istoric, forme ale medievalității tîrzii românești, când puterea se exersa de către un grup sau de câteva grupuri În jurul domnitorului și când erau date la o parte ultimele aparențe ale dreptului și ale persoanei, de data aceasta cu o „valoare” nouă ce trebuia să justifice
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
existențială și morală, o inovație tipologică uriașă care aliază pentru prima oară În istoria romanului modern pulsiunile „negative” cu cele „pozitive” În „cutia caracterială a unui singur individ”, distrugând pentru totdeauna acel „maniheism tipologic” ce făcuse carieră amplă Începând din medievalitate - și care face și azi, În nu puțin opuri epice ce apar mai peste tot! - și propunând acel „personaj amoral”, de fapt insul uman posedat și copleșit adeseori de o insuportabilă povară morală, nod al unor deșirante și agresive pulsiuni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
ploaia, vântul ce Împrăștie semințele și norii, hrănind mările cu apă și pământul cu plante luxuriante. Se pare că doar În momente de mare criză, restriște, izolare și „nedreptăți” enorme omul este capabil să se Întoarcă spre sine Însuși; În medievalitatea primară, când s-a retras În unele incinte modeste, aspre, strângând În brațe copii prețioase după manuscrise antice, sau În pușcăriile staliniste românești - cele mai aspre, mai barbare din tot lagărul! -, când nu puțini „nedreptățiți brutal” și-au regăsit nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
lumii? Mijlocul cel mai firesc nu putea fi decât corpul ființei umane, creatura perfectă Între toate, deoarece fusese „construită” de divinitate prin esențializarea, concentrarea și armonizarea tuturor atributelor lumii. Trupul era imaginea cea mai concentrată și, totodată, complexă pe care medievalitatea o putea, În mod rezonabil, găsi - fiindcă se afla, așa-zicând, la Îndemână - pentru a exprima ideea de totalitate coerentă. Într-o cultură, ca aceea medievală, În care aspirația spre concretețe - vizuală, tactilă, olfactivă - reprezenta o necesitate constantă a gândirii
Prelegeri academice by Prof. dr. ALEXANDRU-FLORIN PLATON () [Corola-publishinghouse/Science/91771_a_92356]
-
prezintă o secvență de evenimente: . Lewis arată că metoda lui Pacht, fondată pe achiziția unor obiceiuri nefamiliare de a privi, face din arta medievală, în care apar cu preponderență miracole, un demers prin care se creează o lume picturală proprie medievalității, cu o logică vizuală proprie. Ea consideră că Pacht explorează anomalii ale unității narative vizuale pe care le numește uneori vizualități expresive, alteori dialoguri lipsite de sonoritate care contrazic evidența simbolică și care sunt generate de privirea atentă și exploratorie
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2197]
-
e suficient să cităm nume ca cel al „bunului” Aristide sau cel al „zvăpăiatului” ucenic al lui Socrate, aventurierul politic Alcibiade. Apoi, nu-i așa, exilul „florentin” al eternului „vagabond” ce a fost Dante Alighieri, În splendida și des calomniata medievalitate; pe atunci Însă, poeții aezi cutreierau curțile ducale, În Italia sau În statele germane, iar exilul politic se amesteca adeseori cu cel „estetic” sau cu purul capriciu: al ducelui sau al aedului. Și, bineînțeles, ne gândim la marii noștri exilați
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
alți indivizi, nu numai În orizontalitatea planetei umane, dar și În verticalitatea ei istorică. Dar... nu e aceasta Încercarea oricărui umanist, acel individ puțin uitat azi de generațiile „mai tinere”, dar extrem de cercetat și de protejat de aproape o Întreagă medievalitate? Acesta, umanismul, era utopia „ei”, nu mai puțin onorabilă decât unele utopii ale zilei. 2 „Când nu ști, pe ce drum să apuci În viață, alege-l pe cel mai greu”, spune o vorbă franțuzească, parcă. Aceasta a fost ideea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
o mână de așa-ziși revoluționar iute transformați În „clică”; după ce s-au asigurat de pârghiile puterii și după ce și-au decimat brutal așa-zișii inamici, aceștia s-au măcinat și Între ei, ca În „frumoasele și poeticele” vremuri ale medievalității timpurii! Am insistat puțin asupra acestor elemente, de altfel hiper-cunoscute de noi, generațiile care am servit ca „material experimental” acestor „Înnoitori ai istoriei”, nu numai pentru a reaminti generațiilor mai tinere „ce s-a Întâmplat” pe aceste teritorii ale Estului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
săi, prin nu știm ce accident fizic sau cosmic, prin nu știm ce „aruncătură de zar a zeilor, a lui Zeus”, cum credea Heraclit?!...Ă 8 Ceea ce nu Înțelegem!... Și această spaimă teribilă a „neînțelesului”, de parcă am fugi, ca În medievalitatea timpurie, de taifunurile holerei ce Înainta victorioasă pustiind satele, cetățile, holdele și căminele. Nu este cumva, această „isterică nesiguranță” față de ceea ce e „neînțeles”, una dintre ultimele consecințe, nu ale victoriei raționalului și legicului, a științei sub toate formele ei, ci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
apere sau să atace!” Cei care „vor Întârzia să Înțeleagă”, cu riscul de a părea cretini sau proști. 42 Rațional-irațional, iată un cuplu antinomic de substantive, după modelul În care grupau presocraticii forțele vii, contradictorii, fizice, ale naturii. Dacă În medievalitatea timpurie „iraționalul” - ceea ce se Înțelegea atunci prin această noțiune (un amestec de practici „vrăjitorești”, dar și preceptele Înalte, extrem de autoritare ale bisericiiă - avea, o știm, prevalență În fața „raționalului” În care „credeau” mai ales cohortele de oameni de bun-simț, alchimiștii vremii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
anii ’82-’83, tot acolo, la Paris, Încercam să „tratez” cazul unui erou, Castor Ionescu, care vrea să-și „educe”, să-și tempereze firea sangvino-colerică Într-una flegmatică -, autorul, preocupat de „misterele” temperamentelor umane (despre care Galenus, se pare, În medievalitate, ne Învăța că reprezintă adevărul cel mai profund despre omă, folosește termenii de „introvertit” și „extrovertit”. Introvertitul Îl asimilez flegmaticului, extrovertitul - sangvinului. Da Vinci și Dostoievski au, pentru mine cel puțin, profilul tipic al „extrovertitului” de „coloratură” sangvină - În cazul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]