34 matches
-
tăcerea ta mi-e frate/ Pe care-l am, trunchi de ocean, pe brațe./ Exilat în caliciu/ îngenunchez printre mulțimile/ Imnului" (Către soare șvariantăț). Frate cu Fundoianu, cu Voronca, cu Virgil Gheorghiu, autorul Metopei e un împătimit al vieții ușor melancolizate din pricina prea marii sale intensități și din această pricină cochetînd cu imaginile crizei și cu tentațiile austerității, consemnate mai sus. S-ar zice că-n această îmbelșugare solară a sufletului ce se închină, oarecum panteistic, "omnipotenței" naturale, avem fața cea
Însemnări asupra poeziei lui Miron Kiropol by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15320_a_16645]
-
O bătaie în ușă, zăpada, muntele - Sindromul Robinson și așa mai departe. Căci „Frumusețea e concentrată în ochi”, sună verdictul din jurnalul de autor. Să nu uităm că în proza lui R. Mareș atât singurătățile vârstelor, cât și interdicția senzualității melancolizează. De aici impresia că autorul taie prea brutal din text, pornind de la reveria voluptuoasă (o nimfetă sau o idee) ce va fi suspendată și vag politizată, dar lasă totul echivoc, rezultând un final nefericit. Sau nefertil. Firește că cititorul, urmărind
Robinson și Lolita by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/2559_a_3884]
-
calendarului, din necruțătoarea rotire a Pămîntului? Cu ce intrăm în "luntrea lui Caron"? Nostalgia e parfumul-capcană a acestui spectacol, de la prima la ultima scenă. Uneori, nostalgia resimțită e de-a dreptul dureroasă, pentru că jocul actorilor menține tensiunea contrastelor, nu "ațipește" melancolizînd iar comicul și (auto)ironia sunt dozate cu rafinament. Ceea ce permite păstrarea nealterată a interesului spectatorilor. La acestea contribuie esențial muzica și eclerajul, desigur, ingeniozitatea scenografiei cu toate accesoriile ei. Spațiul se dezvăluie în clar-obscur cu focalizări de "lumină caldă
Din eprubeta memoriei by Monica Gheț () [Corola-journal/Journalistic/16864_a_18189]
-
O binecuvîntare a ceea ce s-ar fi putut întîmpla... Ce-aș mai putea spera acum? Premiile literare dobîndite în ultimii ani, încununate de acesta, atît de măgulitor denumit "pentru opera omnia", sosesc în sens invers, dintr-un trecut ce mă melancolizează, pe care aș fi preferat să-l uit. Însă nu-l pot uita! Mă văd abia ieșit de pe băncile facultății, năucit în fața unei existențe guvernate de alte legi decît cele ce i le atribuisem cu o ridicolă naivitate, în anii
Reflecțiile unui premiat by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15798_a_17123]
-
scuză și șterge mai departe. Cucoana e dată jos de pe masă. O Lolita-fată-de-ștab vrea și ea poze cu oamenii mari. La perete, patru inși dotați cu burți impozante, apți să dezlege tainele psihicului uman, râd gros. Maxențiu, amicul meu, se melancolizează și-și plimbă privirea peste adunare. - Nu c-aș vrea să mă laud, dar am prevăzut că lucrurile încep să miște... Mișcă, zice criticul. Max e tot mai întunecat la față, își mușcă buza de jos, se trage de mustață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
la timp. Ce mai faceți? Recunosc glăsciorul lui Șichy. Mai nimic, Miss Deemple. Încerc să lucrez la ultima mea carte. Pentru că sună destul de trist să spun ultima mea carte, o dau pe un ton mai vesel: Nu vreau să te melancolizez, Șichy. O să mai fie una, cea făcută cu tine. Sînt sigură că zîmbetul încîntat i-a adus în obraz gropițele nostime. Mă asigură că nu-mi fură confidențe: Publicăm numai ce doriți să publicăm, doamnă Iordana. O să-mi înțeleg mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
ridice pe cei mici "amăgindu-i cu vorba", fără să le dea "mai multă putere". Ușor poți uita că citești un text scris cu aproape cinci sute de ani în urmă. Sentimentul că e gîndit aici și acum incită și melancolizează în același timp. Structura puterii apare ca paradoxală. Exigențele ei sînt contradictorii împărțite între necesitate logică și imperativ istoric. După împrejurări, principele trebuie să se comporte cu franchețe, dar să aibă capacitatea de a disimula, să fie generos și crud
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
ale familiei Ilarie. Cea de-a doua jumătate a cărții prezintă discuțiile boemilor de la Acvariu, debordând de inteligență și umor, dar și de oarecare morbidezza, pe fond de classic-jazz și rhythm & blues. Deși pare o lume închisă, adăpostind personaje pitorești, melancolizate de muzică și de alcool, localul acesta nu devine, totuși, un topos al poveștilor, cum sugerează Cristina Balinte, pe coperta a patra. Dialogurile nu se dezvoltă suficient pentru a toarce niște fire narative. Mai expandat este flashback- ul despre perioada
Rafinament fără explozie by Gabriela Gheorghișor () [Corola-journal/Journalistic/4797_a_6122]
-
cât se îndepărtează de el în timp cu atât îi vede mai limpede pornirile rele, defectele, „parvenitismul ciocoiesc”, faptul că își ascundea evreitatea și cultiva un soi de antisemitism disimulat, motivat prin oportunități de carieră. Depărtarea în timp nu-l melancolizează pe narator, nu-l face mai îngăduitor cu defectele vechiului prieten, cum ar fi fost de așteptat, ci îi ascute percepția critică față de el. De iubit îl iubește, dar nu pe cel de azi, ci pe acela de odinioară. Cu
Noi teritorii by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/4652_a_5977]
-
cât se îndepărtează de el în timp cu atât îi vede mai limpede pornirile rele, defectele, „parvenitismul ciocoiesc”, faptul că își ascundea evreitatea și cultiva un soi de antisemitism disimulat, motivat prin oportunități de carieră. Depărtarea în timp nu-l melancolizează pe narator, nu-l face mai îngăduitor cu defectele vechiului prieten, cum ar fi fost de așteptat, ci îi ascute percepția critică față de el. De iubit îl iubește, dar nu pe cel de azi, ci pe acela de odinioară. Cu
Noi teritorii by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/4653_a_5978]
-
1944, se deschide cu o scurtă însemnare intitulată Brăila și alte fantasme în care autorul spune cum a dat peste o gravură a lui Michel Bouquet din secolul XIX, cu o imagine a portului devastat, sărac, pustiu. Contemplarea gravurii îl melancolizează făcându-l să-și aducă aminte de grădina lui Tiriplic, aceea dinaintea ridicării statuii lui Traian și a ceasornicului monumental, cu „silueta lui de Turn Eiffel degenerat”. Trecând cu gândul în alt decor își amintește cum, tot copil fiind, urmărea
Perpessicius și Brăila by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/5523_a_6848]
-
nu va corespunde sau nu mai există... La noi e o vreme mizerabilă. După o primăvară timpurie și neobișnuit de caldă, acum au dat niște ploi putrede, lapoviță, cu [cer] mereu înnorat și umezeală continuă. Asta te indispune și te melancolizează. Noroc că avem atâtea de făcut, că nu mai ai timp să te gândești la tine. Acum, spre sfârșitul anului 12, s-au aglomerat o serie de lucruri ce trebuie rezolvate, plus faptul că am obligația de a scrie aproape
Mircea Zaciu: Scrisori către Octavian Șchiau by Ilie Rad () [Corola-journal/Journalistic/3296_a_4621]
-
și de nenorocire, de marginalitate și slăbănogeală”. În Istoria din cutia de pantofi, Daniel Vighi scrie cu ambiția restauratorului devotat, remarcabil în simbiozele literare. Specialistul potrivirii noului cu vechiul cunoaște limitele istoriei și pe cele ale prezentului ficțiunii, însă nu melancolizează. Preferă să trăiască halucinații ale „drumului-text”, virând după plac și imaginație, îndrăznind, când nimeni nu mai crede în spiritul din spatele ruinelor. Istoria din cutia de pantofi e un text hibrid, dispus muzical, cu note consacrate și ritmuri prozastice, cu numeroase
Arheologii culturale by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3269_a_4594]
-
te scriu cu sângele și cu lacrima mea Dacă ritmu-ți nu este chiar pulsul inimii mele- Cavalcadă de Pegași pe o vreme de vijelie- Dacă picioarele-ți de iambi de dactili ori trohei Nu se succed sincron cu pașii mei, Melancolizați în urma sicriului epocii pe care o ducem la cimitir, Dacă n-ai febra trupului meu bolnav fără leac, Dacă nu ai nimic din toate acestea, și în plus Ceva din imensa durere a lumii deznădăjduite Dacă ești cinică și nu
CUM ŞI PENTRU CINE SCRIEM POEZIE de DELIA STĂNILOIU în ediţia nr. 312 din 08 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/357059_a_358388]
-
note de certă amprentă personală, în versuri fiind cuprinse elemente de mitologie antică, parnasiene și simboliste. Sunt și versuri care amintesc de ’’Gondoleta’’ lui Vasile ALECSANDRI. Cert este că volumele de pănă acum îndreaptă poezia sa pe linia unei tradiții melancolizate de trecerea timpului, în care peisajul devine un pretext pentru a studia efemeritatea ființei umane. Este o lirică a măiestriei artistice, chiar dacă nu jovială, dar cantabilă. Pentru a fi cât mai aproape de ea trebuie însă o anumită rigurozitate. Analizând fie
VASILE BURLUI-UN POET ADEVARAT de POMPILIU COMSA în ediţia nr. 653 din 14 octombrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/345042_a_346371]
-
e o partitură divină... Nicu și cu un român de la ambasadă ascultă un discurs al lui Mussolini. Seara, dans...Pattinelli , un italian instruit, mă întreabă dacă am vizitat cimitirul din Genova cu monumentele lui funerare. Nu, domnule Pattinelli, cimitirele mă melancolizează ! » « 19 august... Visul meu de totdeauna : Veneția ! Am ajuns aici cu trenul de Veneția -Mestre, am oprit la Veneția- Santa- Lucia, de o parte uscatul, de cealaltă marea care se leagă cu pământul prin Canal- Grande. Turiști de toate rasele
EXCURSIA, FRAGMENT DIN ROMANUL PRIVEGHIUL de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1611 din 30 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/373201_a_374530]
-
Care, la drept vorbind, nici nu-și prea ogoia pacientul cu falsuri gen: Vai, ce mină bună aveți azi! Dacă nu-i aplica pe loc prăpăditului o hipnoză țeapănă (s-o țină minte), îl îndemna, țărănește, să nu se lase melancolizat de ploaia mocănească de-afară, că de cînd e lumea lume mai și plouă. Scurt. În schimb, pedantul magistru Pirozynski, mînuindu-și ironia cu subțirime de pan poleac, îl plimba pe pricăjit prin tratate, convingîndu-l, finalmente, că mina lui e una
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
1871), bazată pe documentația făcută la Kiev și pe surse românești: Petru Maior, Gh. Șincai, Dionisie Fotino, Andrei Șaguna, Mihail Kogălniceanu ș.a. Poeziile originale, rămase în manuscris, mărturisesc frământările tânărului aflat la Kiev; el meditează la concepte abstracte (Fericirea, Adevăr), melancolizează înstrăinat de țară (Acasă, Toamna) sau versifică în limitele ocazionalului. Bun filolog, S. folosește limbile pe care le cunoștea - latina, franceza, rusa - pentru traducerile sale din Cornelius Nepos, Platon (Viața lui Socrate), Fénelon (Dialogurile morților) și, păstrate în manuscris, Tragodia
SCRIBAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289576_a_290905]
-
de la A.S.I.A.; în ritmuri bine simțite solistele cer unui june patron să le ia cu el prin America sau, baremi, prin Asia. Nu mai am nimic de adăugat la gherela dintre vechi și nou", îmi șoptesc în barbă, melancolizat de cântarea fetelor, de ațîțătoarea lor înfățișare, de preafrumoasele lor coapse și șolduri pe care le văd la un televizor agățat de zid, în braseria din Gara de Nord, în timp ce sorb dintr-o bere Bragadiru. Renunț, așadar, refac cu grijă sintaxa, dau
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
ordine instaurată de cei fără Dumnezeu. Pentru că s-a căsătorit prea târziu, cu o femeie, de asemenea vârstnică (mutată din viața aceasta după ani puțini de la Încheierea căsătoriei), de aceea Fane nu a putut avea copii, neîmplinire care l-a melancolizat În toată vremea din urmă. Și În singurătate și-a purtat crucea cu demnitate și cu credință creștin-ortodoxă nestrămutată până la 11 decembrie 2012, când, devenit nonagenar, s-a mutat În lumea celor drepți. Primește-l, Doamne, și pe acest luptător
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
nu agreez și, implicit, nu practic obiceiul de a face asemenea intervenții. Află că, deunăzi, Ivasiuc se oferi să mă ajute vorbind cu examinatorii Matei Călinescu și Sorin Alexandrescu, dar Îl refuzai categoric. Răspunsul meu intransigent Îl dezamăgi și Îl melancoliză. Aveam să aflu mai târziu că Goma rămăsese repetent. Și, făcând el Însuși haz de necaz, se consideră „licențiat În... liceu”. Pentru că veni vorba despre Matilda Caragiu, vreau să relatez, În fugă, ultima mea convorbire telefonică, de prin 1975, În cadrul
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
piele, chipiu comandă specială (doar c-un dreptunghi de stofă albă cusut pe piept s-arate că-i infirmier), uscățiv, mai deșirat ca prăjina, clocotindu-și mirosurile de bătrân cotoi stătut și bolnav, lua un scaun și-și lipea tâmpla melancolizată de geam. Afară, răsfirați în jurul clădirii, fiecare ținând deasupra creștetului crengi, frunze uscate, nuielușe, mături, bidinele, pacienții începeau să alerge în cerc mai întîi, pufăind. Apoi din ce în ce mai iute, din răsputeri, până când sculele din mâinile lor începeau, cumva, să dea impresia
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Doină din frunză, Doină din fluier, Doină pe nai), e și modul cu alte particularități al lui Cezar Ivănescu, la care vechea ratio cordis din folclor e mai puternică. Pe suprafețe ample, doinele ivănesciene sunt motive de egologie. Doinitorul se melancolizează, regândește și resemantizează; limbaj spontan, întoarcere la izvoarele cuvântului, resignare și ironie se leagă strâns. "Jumătate bunu-s, jumătate nu-s..."; "Zac întins ca morții în sicriu"; Nu pot ține-n mână cartea / sunt bolnav, mânca-m-ar moartea". O Doină
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
lucruri, chiar și de natură, instalarea în enigmă și iluzoriu, imersiunea în infernal și apropierea de mitic, ascensiunea spre astral și prăbușirea în eul ulcerat iată atitudini și dimensiuni contrapunctice. Balans perpetuu! Privindu-se ritmic în oglinzi interioare, narcisistul se melancolizează; revenindu-și, tinde să reziste stărilor alienante, compătimind bunăoară "tristele orgolii" ale damnatului Laforgue. "Eu-l" și "Tu-ul" se vor afla pe aceeași baricadă; un Romanescu tandru, spășit, elegiac aspiră să se întregească prin Celălalt: "Eu, tu cel care
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
pretinde, jucat inocent, autorul unei Elegii; în realitate, în poemele sale se întâmplă totul: covoarele își tulbură desenele (abilă aluzie la "desenul din covor" al lui Henry James), cănile se sărută pe gură, fructele se decojesc singure, iar motanii se melancolizează, totul sub imperiul fascinației pentru un cântec de seraf ("Covoarele-și tulbură-n vagi după-amieze/ Grădinile calde cu plante obeze/ Și vechi animale cu suflet de lână/ Vor iar lângă scaune-n veci să rămână./ Oh, cănile-și dau una
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]