607 matches
-
marcă distinctivă, ci și prin propensiunea sa către persiflare, către ludic, în sfera unor reprezentări intenționat depoetizate, circumscrise unui cotidian minor ori unui telurism pragmatic. S-ar zice că e o deculturalizare, o ,barbarizare" a unei poezii obosite de clișee melodramatice ori aulice, însă, în fond, avem a face cu o față a sa nu mai puțin elaborată, în cheie plebeiană, chiar mizerabilistă, indice temperamental al refuzului, căci bardul suferă permanent de-o alergie la ,distincție", la solemnitate. Pe de altă
Lirism extravertit by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11253_a_12578]
-
sau altul în limba originală și firesc este să traducă intenția scriitorului, folosind un cuvânt de o duritate similară. Cand «cunt» sau «Schotze» sau «chatte» sunt traduse prin «fofoloanca», pe mine mă umflă râsul, chiar dacă, să zicem, contextul se dorește melodramatic. Pe undeva, îi bănuiesc pe traducători că folosesc aceste cuvinte anacronice pe post de obscenități absorbante: când scrierea originală e suculenta, traducerea abundă de astfel de tampoane lingvistice. Ultima oară l-am întâlnit pe prietenul meu, cuvantul care începe cu
Obscenitati absorbante by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/83064_a_84389]
-
sa negativă. Un baroc ce se silește a se opune trecerii devoratoare a timpului printr-o strategie subtilă a acceptării, a supunerii, a resemnării. Din care pricină poate părea întrucîtva ridicol, reductibil la o mecanică gestuală, la o poză (anti)melodramatică ce s-a remarcat și la Bacovia (un enciclopedist, Quatre-mère de Quincy, afirma: Ideea de baroc atrage după sine pe aceea a ridicolului împins la exces"). Alurei trufașe, podoabelor, atitudinilor de singularizare dominatoare, euforiei luxului le răspund modestia, sobrietatea, decepția
Un baroc paradoxal by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15295_a_16620]
-
să-și dea seama de mutația de valori produsă în gustul publicului avizat din ultimele decenii. Considerat un titlu doar ceva mai spectaculos din seria cărților despre „generația pierdută", o romanță ca atîtea altele, orchestrată în gama minoră a literaturii melodramatice, Marele Gatsby a cîștigat cu trecerea vremii nu doar în succes, ci și în valoare" (pp. 93-94). Punctul de maxim interes al cărții lui Mircea Mihăieș îl constituie însă nu studiile despre scriitorii anglo-saxoni de pe cele două maluri ale Atlanticului
Contrafort pentru plăcerea textului by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14399_a_15724]
-
multe feluri. N-am în vedere atît lipsa concretă de valoare a unor opere (deși este vorba și despre asta), cît lipsa principială a calității din unele categorii de opere. Cele mai importante sînt în număr de șase. 1. Literatura melodramatică. Se bazează pe confuzia dintre viață și artă, exploatînd în mod necinstit emoțiile naturale ale cititorilor. Există emoții așa-zicînd universale și inevitabile, stîrnite în noi de evocarea unor boli incurabile, mai ales dacă ating oameni tineri, de moartea prematură a
Literatura proastă by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14453_a_15778]
-
Există și texte ce propun un soi de tragism care nu ajunge la marginea posibilităților, întrucât eșuează în patetic și, în final, în comun. Ștefan Caraman creează personaje liniare, dominate de o singură latură, dar care se rup dramatic (și melodramatic) prin moarte, suicid, fugă, crimă, ca un tribut senzaționalului, în lipsă de duh adevărat. Poate nu acesta ar fi cel mai mare păcat al prozatorului, dar aspectul de necizelare, de lipsă de control narativ, pachetul de țigări abia desfăcut și
Literatură și alte nebunii by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/14514_a_15839]
-
că, în felul acesta, s-ar putea întâmpla să se aprindă lampa aceea stinsă. Mai reparase el în felul acesta un televizor...". Ar fi fost bine dacă povestirea aceasta haioasă a lui Vasile Gogea n-ar fi devenit în final melodramatică și ruptă de ritm. Umorul scriitorului e constant de-ea lungul tuturor prozelor și uneori realizează pasaje formidabile, ca în această utopie cu aluzii clare (majoritatea prozelor sunt publicate prin diverse reviste în anii '60, '70): "Domnilor, știți care va
Literatură și alte nebunii by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/14514_a_15839]
-
sub acest aspect prin criza identității celui ce se simte pururi un exilat din sinele său. O asemenea "perspectivă bivalentă, estetică, pe de o parte, culturală și etică, pe de altă parte", e ilustrată, între altele, grație unor texte, precum Melodramaticul Bérenger pe urmele lui Ruy Blas, Donquijotismul unui postromantic, Teatrul neogotic și «fantomele» sale. Punctul de pornire biografic îl alcătuiesc cele două etnii "interioare", "concurente", ale scriitorului, română și franceză, cărora le corespund două categorii de spiritualitate religioasă, ortodoxă și
O perspectivă asupra lui Eugène Ionesco (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14108_a_15433]
-
că absurdul modern al subiectivității transcendentale, revoltată, în mod sisific, ca la Camus, în fața lumii incomprehensibile, va fi tot mai mult înlocuit la Ionesco prin coliziunea postmodernă, de tip parodic, a tragicului cu comicul, cu fantasticul oniric, cu miraculosul suprarealist, melodramaticul, goticul și sublimul postmodern". Oare are dreptate autoarea noastră? Henri Gouhier, citat de d-sa, asociază, în volumul Le théâtre et l^existence (1991), conceptul de absurditate nu cu iraționalul care ar implica lipsa explicației, ci cu neraționalul dat de
O perspectivă asupra lui Eugène Ionesco (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14138_a_15463]
-
oarecare scepticism epistemologic, poziția teoretică a lui Ionesco nu contestă, ci mai curînd se fundamentează pe credința necondiționată în obiectivitatea rațiunii"). Doar în virtutea unei asemenea concepții autorul Scaunelor îmbină formele opuse într-o rețetă "de tip parodic", tragicul și comicul, melodramaticul și sublimul etc., în consonanță cu mărturisirea aceluiași Camus că "încearcă formule extreme, în măsura în care ele ating absurdul și inutilitatea". Totul meditat, dozat cu mare luciditate, oglindind un nivel speculativ care se articulează ca o teorie, iar nu ca o umoare
O perspectivă asupra lui Eugène Ionesco (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14138_a_15463]
-
soția. Într-adevăr, iubirea pentru această femeie este totală, ea e reperul lui intelectual, prietena cea mai bună, obiectul unei dorințe fizice obsedante. El o percepe și o descrie pe Shimamoto cu voluptatea și precizia expertului. Gesturile ei sunt stranii, melodramatice, adesea crude. Shimamoto e cea mai enigmatică femeie posibilă, de vraja ei simte că nu l-ar putea elibera decât moartea. Această iubire imposibilă transfigurează realitatea și revelează deșertăciunea unei existențe aparent perfecte. Mai mult decât o poveste de iubire
Imposibile iubiri by Iuliana Alexa () [Corola-journal/Journalistic/13413_a_14738]
-
sau altul vor prefera să ocolească o astfel de carte născută din prea multă durere. Trebuie să spun că și eu, cunoscînd istoria acestei cărți, m-am decis destul de greu să o citesc, nefiind deloc un mare amator de povești melodramatice. Or, această carte prezenta toate datele apriorice ale unei drame la limita suportabilității. Din capul locului trebuie să spun că, în ce mă privește, toate temerile preconcepute s-au dovedit a fi complet nefondate. Portretul lui M este un soi
Lumea lui M by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13380_a_14705]
-
se exprimă prin conflicte, prin destine și replici, spunând povestea și sugerând ceea ce e dincolo de ea. Nuclee dramatice elaborate în structuri evolutive, spectacolele văzute de mine au farmec și profunzime, sunt inteligente fără a fi arogante, sentimentale fără a fi melodramatice. Apelul la profesioniști cu nume și renume pentru regie și decor (Alexandru Tocilescu și Dragoș Buhagiar la Oase pentru Oto și Alexandru Dabija și Dragoș Buhagiar la Aici nu se simte) scot reprezentațiile din sfera serbării școlare cu ifose care
Ore verzi by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/13576_a_14901]
-
un chip oarecum oblic, printr-o confuzie cu calitatea "minoră" a obiectului creației sale și cu dicția versului său lipsită de încărcătura a numeroși decibeli care avea succes. Versurile sale, care nu țipau, nu răcneau, nu-și sfîșiau veșmîntul în melodramatice poze și nici nu executau salturi mortale pe trapezul "filosofemelor", pot fi legate mai curînd de o altă zonă a poeziei noastre actuale, afirmată cu oarecare întîrziere și rămasă (sperăm că provizoriu) în umbra "vîrfurilor" selectate inițial, de la M. Ivănescu
Un clasic al poeziei noastre actuale by Gheorghe Istrate () [Corola-journal/Journalistic/10452_a_11777]
-
ediție a „Vieții lui Mihai Eminescu”, G. Călinescu incidentul după alte surse, pe care le vom analiza: „... Petre Poenaru care, jucându-se că din Întâmplare cu praștia, Îl izbi În frunte / pe M. Eminescu,n.n./ cu o pietricica. (...) Contrar zvonurilor melodramatice, Eminescu n-a suferit prea mult de pe urma așa-zisului atentat care Îi pricinuise o simplă zgârietura și nici nu pare a fi avut stări de agitațiune așa cum scria, cu o vulgara declamațiune, Scipione Bădescu: „Îndată ce-l dezleagă rupe tot cu
Boala și moartea lui Eminescu. In: Editura Destine Literare by Nicolae Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/75_a_295]
-
psihologic. Dar autoarea, Ruxandra Zenide (născută la București în 1975, școlită la Institut Universitaire des Hautes études Internationales din Geneva, licențiată a New York University și cu stagiu de cinema la FAMU din Praga) recurge la clișee și abuzează de momente melodramatice, iar actorii (printre care românii Maria Dinulescu, Valentin Popescu, Julieta Strîmbeanu), neglijent și/sau prost îndrumați, joacă fals și stângaci. În mod surprinzător, filmul a fost nominalizat la categoria “cel mai bun scurt-metraj” (poate datorită subiectului - copiii orfani din România
SOLOTHURN 2004: povești elvețiene și povești românești by Viorica Bucur () [Corola-journal/Journalistic/13170_a_14495]
-
idei, dacă se cuvine să-i mulțumească dlui Lefter că a oprit de la publicarea în Observator a unor critici severe despre dnii Manolescu, Liiceanu și Pleșu sau dacă se cuvine să-și arate uimirea față de afirmația - și pe ce ton melodramatic! - că România literară ar fi publicat „lucruri îngrozitoare” despre „mine și despre familia mea”. Cu și fără exactitate Într-un editorial din ZIUA, Dan Pavel analizează discursul politic din ultima vreme al lui CVTudor. Potrivit analistului, “Corneliu Vadim Tudor este
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13229_a_14554]
-
dau bătaie de cap. Avem în aceste povestiri toată gama situațiilor iubirii: înstrăinări, despărțiri, certuri, gelozii, apropieri, momente de singurătate și melancolie și, în general, o serie întreagă de secvențe de cuplu. Nu lipsește lirismul și nici chiar finalurile cam melodramatice. Început de vară este o frumoasă povestire în care un puști trece prin experiența descoperiri misterioasei feminități a unei colege de școală în același timp cu moartea bunicii. În general, câteva lucruri trag povestirile în jos. Câteva trucuri, în fond
Prozator bun, caut ambiții! by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13295_a_14620]
-
redă bucuria celor două familii care s-au regăsit și potențiala formare a unei a treia familii - Jeffrey + Sandy. Personajul negativ e cel căruia îi lipsește o familie și cel care încearcă să obțină una prin uzurpare. Din acest miez melodramatic se dezvoltă relații patologice. Feministele afirmă că, într-un context patriarhal, femeile nu pot să combine dorința și datoriile de mamă. Or, paradoxul lui Dorothy, sursa necazurilor ei, este dubla ei poziționare: ca obiect al dorinței și ca mamă. Pentru
Fetișul lui David Lynch by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12140_a_13465]
-
membri nu au în comun legături de sânge. Dar în contextul acestei familii, în care toți sunt adulți, Lynch lasă să se manifeste exacerbat stările, etapele de dezvoltare, chiar complexele, prezente în toate familiile. De aceea, în pofida unor convenții tipic melodramatice, filmul nu extrage lacrimi, ci teamă. Pentru că oricât de perverse sunt situațiile, oricât de mult ar friza absurdul, le poți explica, poți înțelege că s-a ajuns la ele prin degenerarea unor mecanisme psihologice care funcționează în oricine. Monstruozitatea unui
Fetișul lui David Lynch by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12140_a_13465]
-
prin atracția către aspectele sordide ale societății, către declasați. Marginalii populează viziunea rebelă a junelui bard. Cerșetorii, prostituatele, hoții, asasinii și sinucigașii apar drept victime ale unei ordini sociale inicve, urmăriți de polițiști și jandarmi, pe schema unei antiteze accentuate, melodramatice. Acest mizerabilism e nutrit pe de o parte de culoarea întunecat-însîngerată a expresionismului, iar pe de altă parte de filonul romanului-foileton (semn că în domeniul creației nici o formulă nu poate fi socotită complet epuizată, că sînt cu putință surprize ale
Gherasim Luca și "erotizarea proletariatului" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12719_a_14044]
-
-se celelalte avataruri ale romanului basarabean. Constantin Stere e sentimental și memorialistic în Smaragda Theodorovna, George Meniuc e nostalgic și poetic în Disc, Vasile Vasilache e comic și satiric în Povestea cu cocoșul roșu, Aureliu Busuioc e neorealist și ușor melodramatic în Singur în fața dragostei, Serafim Saka e socializant și psihologizant în Linia de plutire, Vladimir Beșleagă e analitic și panoramic în Zbor frânt, Ion Druță e simbolic și patetic național în Clopotnița, iar Emilian Galaicu-Păun e experimentalist și postmodern în
Ieșirea în larg a romanului basarabean (II) by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12353_a_13678]
-
l-a descoperit și l-a lansat. Paradoxul filmelor lui Almodovar constă în pluristratificarea lor: sunt complexe, ca structură narativă și referințe, de artă, și totuși "ating" un public extrem de larg. Există - cel puțin în cele mai recente - un miez melodramatic, pe care regizorul îl recunoaște ca atare; după cum afirma într-un interviu, tonul filmelor e mai sumbru, comicul e prezent într-o măsură mai mică, pentru că se concentrează asupra portretizării emoțiilor. Lucrurile se complică însă, pentru că Almodovar începe un joc
Proasta, dar sentimentala educație by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12338_a_13663]
-
Eyold, fiul său. Marie Arnet (Mélisande) pare reținută față de Golaud, și prea ușor îi este crezută nevinovăția. Adulterul Pelléas (Russell Braun) realizează un rol de june prim, tot atît de convingător. Prezența cîntăreților este atît de firească, lipsită de poze melodramatice, încât spaimele lor nu înfiorează publicul. La un moment dat, Golaud, fratele mai mare, spune despre amanți: "Sunt copii, se joacă ca niște copii, vorbesc ca niște copii". Punerea în scenă realizează într-adevăr această sugestie: numai un copil poate
Pelleas et Mélisande la festivalul din Glyndebourne by Matei Chihaia () [Corola-journal/Journalistic/12413_a_13738]
-
familia. Nu lipsește violența. Dar, în acest sens, pelicula e reușită tocmai pentru că are un aer de extrem realism pe care îl combină cu o perspectivă provocatoare din punct de vedere politic. Există și defecte. Dialogurile sunt ,întinse" cam prea melodramatic pentru gustul meu, nu lasă nimic imaginației. Plus că muzica - viori peste tot - e într-adevăr disonantă. Exagerat de empatică și mult prea înălțătoare, aproape îți impune cum să reacționezi. Un detaliu amuzant e că în Coreea de Sud, acest film a
Un american dispare,un sud-coreean apare by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11504_a_12829]