76 matches
-
de milenii în structura mentalului lumesc. Și asta pentru că a devenit destul de simplu și de convenabil ca aceasta să își golească de sensuri propria-i interioritate, în loc să se lase desăvârșită de ele, și să își întindă cu nerușinare, ca o menadă în extaz urlând continuu a moarte (singurul răcnet, de altfel, al realității orgiastice contemporane), mădularele trupului despuiat, ca și cum noua paradigmă a societății de azi (ce se scaldă cu plăcere pe toate părțile sale în irespirabilul mâl ideatic construit de către Walter
NOUA CONJUGARE A VERBULUI „A FI” LA TIMPUL PREZENT AL ANTIVALORII de MAGDALENA ALBU în ediţia nr. 1111 din 15 ianuarie 2014 by http://confluente.ro/Magdalena_albu_noua_conjugar_magdalena_albu_1389785006.html [Corola-blog/BlogPost/380921_a_382250]
-
și cântări, Pe scara cea din Betel profetul așteptând. O lume-n altă lume, ecvestră, spiralată... Un vis latent teluric în cuget măcinat, O muzică sihastră e lumea de-altădată Iar îngerul romantic e un poet damnat. Coboară lin, dramatic, menadele în pantă, Se-aude-n depărtare tortura lui Orfeu. Eroul Quasimodo e al durerii zeu... Cocoașa de blestem și-n suflet el o poartă! Când se așterne noaptea în sufletu-mi pustiu, Poet damnat romantic în lume vreau să fiu. (sursa foto
ARS ROMANTICA de DANIEL SAMUEL PETRILĂ în ediţia nr. 2141 din 10 noiembrie 2016 by http://confluente.ro/daniel_samuel_petrila_1478810087.html [Corola-blog/BlogPost/376915_a_378244]
-
care murise. Hades se înduplecă, dar o privire înapoi a lui Orfeu spulberă umbra iubitei sale care îl urma, sugerând între altele evanescența vieții dar și a morții. Eroul rămâne să-și plângă nefericirea și, refuzând alte femei, provoacă mânia menadelor care îl sfâșie, capul său urmând să plutească pe mare cântând în continuare, îmblânzind valurile, așa cum se întâmplase în timpul expediției argonauților care îl luaseră cu ei pe Orfeu, spre a îmblânzi apele și stâncile din drumul lor. Tragica poveste preluată
ACTUALITATEA UNUI MIT de VICTORIA MILESCU în ediţia nr. 1468 din 07 ianuarie 2015 by http://confluente.ro/victoria_milescu_1420641748.html [Corola-blog/BlogPost/376639_a_377968]
-
o ciurdă de copii munceam la plivit straturile cu ceapă ale unei ferme de stat cum se numeau pe atunci. Zilnic mergeam în echipe de câte zece copii la plivit straturile de ceapă. Dimineața primeam un castron de cafea tip Menado îndulcită, o optime dintr-o pâine neagră de două kilograme pe care o mărunțeam în castronul de tablă și până la ora 12 asta ne era mâncarea. Eram sub supravegherea unui șef de echipă care nu ne scăpa nici o clipă din
AMINTIRI DESPRE FĂLTICENI de MIHAI LEONTE în ediţia nr. 1306 din 29 iulie 2014 by http://confluente.ro/mihai_leonte_1406655376.html [Corola-blog/BlogPost/349474_a_350803]
-
în preajma râului Styx, înduioșând cu lira lui toate animalele sălbatice, Hades nu a mai eliberat-o pe Euridice. Singur și îndurerat pentru tot restul vieții, Orfeu și-a găsit, până la urmă, pe meleagurile natale sfârșitul, fiind sfâșiat în bucăți de menade, preotesele trace ale lui Dionis. Acestea erau mânioase pe el pentru că nu a participat la cultul lor orgiastic. După Ovidiu, capul și lira sa au fost aruncate în râul Hebrus și purtate pe marea Egee până pe țărmul insulei Lesbos. Acolo
Orfeu () [Corola-website/Science/300204_a_301533]
-
primește gradul al treilea în Loja Steaua Dunării din București, iar în 1864 era membru al Lojii Frăția. În prima jumătate a anului 1870, Dimitrie Bolintineanu călătorește la Paris. I se reeditează câteva dintre biografiile istorice. Tipărește culegerea de satire Menadele și volumul de poezii Plângerile României. Colaborează, până în aprile, la Românul, lui C. A. Rosetti. Grav bolnav, e silit să-și întrerupă munca. În 1871, boala lui Bolintineanu se agravează. Poetul este sărac. Pensia pe care o primea intra în
Dimitrie Bolintineanu () [Corola-website/Science/298949_a_300278]
-
suferință prin gest sau privire. Pictorii s-au bucurat de corelația între fondul negru și figurile roșii și între reprezentare și cadrul sau. Pe un crater sub formă de clopot al pictorului Pan, figureaa de o parte Dionisos și o menadă și de cealaltă un komos. Pe cupa pictorului Penthesileei, unde Ahile ucide o regina amazoanelor, figurile roșii ocupă tot spațiul, care nici măcar nu ajunge pentru a le cuprinde în întregime, în timp ce fondul negru nu servește decât la decuparea personajelor strâns
Grecia clasică () [Corola-website/Science/320929_a_322258]
-
compoziția sa poetică ""Orfeu"", Moreau înfățișează o tânără tracă purtând pe liră capul lui Orfeu, găsit în râul Hebrus. Chipul curat, scăldat de lumină aurie, al tinerei fete se apleacă cu compasiune asupra capului cântărețului mort, amuțit pentru totdeauna din cauza menadelor furioase. ""Salomea dansând"" nu este o operă terminată. Trupul alb al Salomeei, aproape gol, cu tatuaje ce îi conferă erotism, este singura sursă de lumină pe tablou. Arhitectura misterioasă a palatului lui Irod este redată rapid, grăbit, în auriu, brun
Gustave Moreau () [Corola-website/Science/298366_a_299695]
-
acolo, aducând cu ea măcel și pustiire. Dar și Diavolul este liber în lume, și dacă își unește forțele cu Ordeen, asupra Pamântului se va pogorî o nouă era a Întunericului. După ce a fost atacat în mijlocul nopții de o asasină menadă (slujitoare a lui Ordeen, o "Veche Zeitate"), Tom se întoarce la fermă unde este rugat de mama lui să vină cu ea înapoi în Grecia pentru a o înfrunta pe Ordeen. Ordeen se deosebește de ceilalți zei prin faptul că
Sacrificiul Vraciului () [Corola-website/Science/323529_a_324858]
-
de jos era un cal, iar cea de sus un om. Adeseori, partea de jos era un țap. În acest caz, satirii aveau și o coadă lungă, groasă și stufoasă. Erau închipuiți dansând pe câmpie, bând împreună cu Dionis și fugărind menadele și nimfele. Treptat, trăsăturile lor animaliere se diminuează, membrele inferioare devin omenești (aveau picioare și nu copite). Un rol în legendele grecești îl are satirul Marsias. De asemenea mai îl mai întâlnim și pe zeul Pan sub înfățișarea unui satir
Satir () [Corola-website/Science/302136_a_303465]
-
a lăsat înduplecat, astfel încât Dionis a putut să o aducă pe Semele în Olimp. Dionis a reușit să-l aducă în Olimp și pe Hefaistos, fiul infirm cu care se rușina Hera. Însoțitorii lui Dionis erau silenii, satirii și nimfele. Menadele, tiadele și bacantele formau cortegiul adoratoarelor sale, încununate precum zeul însuși cu iederă sau frunze de viță de vie și purtând tirsuri împodobite cu conuri de pin. Acest cortegiu ducea o viață sălbatică, vâna animalele pădurii și le devora crude
Dionis () [Corola-website/Science/296863_a_298192]
-
imperială. Primele reprezentări ale zeului Dionis în mijlocul cortegiului său, adesea însoțit și de Ariadne, se întălnesc pe vazele grecești din secolul VI î. e. n. Celebre sunt scena "Întoarcerii lui Hefaistos în Olimp" de pe așa-numita vază a lui François, cea cu menade a pictorilor olarilor Kleophrades (München), Amasis (Würzburg și Louvre) și Kleophon, și în fine cea a călătoriei zeului pe mare, spre Naxos, de pe tava lui Exechias (München, Staatliche Antikensammlung). La jumătatea secolului V î. e. n. se produce o schimbare în iconografie
Dionis () [Corola-website/Science/296863_a_298192]
-
Persefona e reprezentată de obicei împreună cu Hades, pe un tron dublu. Atributul ei este o făclie, simbol al inițierilor eleusine. În arta romană apare tema unirii Persefonei cu Dionis, ca Libera cu Liber. Alaiul lor nupțial, format din satiri și menade, se întâlnește des ca relief pe frontoanele sarcofagelor.
Persefona () [Corola-website/Science/299603_a_300932]
-
este că cele 11 Elegii stănesciene au rămas pe malul acestei călătorii spre Cythera. Stilul hibrid al autorului ambiționează să includă și tonalitatea textului-mamă, cel puțin să o evoce. Dar, „să citești poezie și să-ți fie frică!”, frică de Menade, de dislocarea discursului, de delir, și totuși să te duci mai departe, căutând firul Ariadnei. Există Însă pericolul (al măștilor suprapuse) ca autorul, Horea, să joace toate personajele, pe Ariadna, Tezeu și chiar pe minotaur. În pofida „jocului”, am detectat, fără
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
sublimului; realul e suspendat: Fără de milă, el își vinde marfa. Apoi, fiind el însuși de zăpadă, se-mparte tuturora... II Printre divinitățile familiare poetului se numără Apollo, aerienii Orfeu și Euridice, Argus și Hercule, Ulysse și Penelopa, nefericita Niobe, grațioasele Menade, Dionysos și ceilalți. Așa-zisele principii ale cosmogoniilor clasice (nominalizate întâi de Empedocle), în special Apa și Focul, se confruntă cu Vrajba și Destinul. Pentru a sugera o atmosferă mitologică, se vorbește de "prezența invizibilă a Moirei", de Styx, de
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
al cărui sens este "înveșmântat într-o lungă blană de vulpe"559. În drama pierdută a lui Eschil, Bassarizii, Orfeu urca în fiecare dimineață pe muntele Pangaios, pentru a se închina soarelui/ Apollon. Astfel provoacă mânia lui Dionysos care trimite menadele să-l sfâșie. Elemente ca supranumele - doctorul (care indică virtuțile taumaturgice ale lui Orfeu), pierderea iubitei și inițierea în lumea de dincolo 560, îl indică dublu al lui Adrian. El știe că "în trecutul Leanei există un traumatism provocat de
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
caracter religios, În Încercarea de a diminua amploarea „bețiilor rituale”. Majoritatea cercetătorilor consideră că hotărârea de Înlăturare a viței de vie a apărut ca o reacție contra cultului Bachus Sabazius, contra orgiilor În care vinul juca rolul principal, În care menadele dansau și cântau, iar preoții beți de vin, făceau profeții. În credințele populare românești legate de săditul și Îngrijirea viei, există reminiscențe ale ritualului orgiastic dacic. Săditul se făcea primăvara, după un anumit ritual care Începea cu o slujbă pentru
Magie si mantica in credintele populare romanesti by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Science/1602_a_2911]
-
de cupă, profită de fecioara (Temperanța) ce-l ajutase să scape din mâinile banditului (Puterea) din pădure (Nouă de Bâte). Comportamentul său, inelegant și egoist față de fată, îl va readuce în pădure unde își va găsi moartea, sfâșiat fiind de Menadele Cibelei (Opt de spadă). Pădurea se adeverește a fi labirintul din care nu se iese. Comesenii intră unul după altul în scenă, cu cărți încă nearuncate în joc sau folosind cărțile antenaratorilor. Poveștile se încrucișează, se combină într-un perpetuu
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
ei se regăsesc vârstele sonore ale imnului pe care-l înalță C. în mod constant în dialogul său cu inefabilul. Poetul e un Orfeu devastat de insuportabilele dureri ale unei istorii nedrepte, refugiat în spațiul armoniilor cosmice, încă nesfâșiat de menade. În 1997, a apărut volumul de eseuri Un Esculap al sufletului românesc, în care adună câteva dintre cele mai reprezentative texte critice publicate în exil. De remarcat trinitatea Eminescu, Creangă, Dante Alighieri (capitolul Tinerii dintotdeauna), privită nu atât într-o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286100_a_287429]
-
ceterum de uita siletur (vv. 584‑585). . Vezi Oracolele sibiline 5, 167‑178, una dintre sursele lui Commodian: „O, cetate ticăloasă, lâncezindă și nelegiuită, tu, care, dintre toate, ai cea mai crudă soartă! Rușinează‑te, cetate necurată a pământului latin, Menadă, prietena viperelor, ca o văduvă vei sta pe colinele tale, iar apele Tibrului vor plânge peste tine, soața lui cea ucigașă, cea cu inimă nelegiuită! Nu ai cunoscut puterea lui Dumnezeu și cele ce ți‑au fost rânduite de acesta
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
și totuși parcă acum întâia dată întâlnite" (Noapte pierdută, vol. Alte versuri, VE, p. 315). 13 Căderea ireversibilă în "ochiul/ cel mai nepăsător al timpului - cel care numai răsfrânge/ lunecătoarea trecere fără sfârșit, și niciodată nu-i dă înțeles" ("O, menadă, i-aș spune, la vederea ta...", vol. Poeme vechi, nouă, VH, p. 347). 14 Invers, când vedem cu ochii minții, văzând de fapt "numai/ ceea ce noi am vrut să fie", clipa văzută în amintire este imagine a amintirii, "privind acuma
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
putut fi întâlnirea dintre geniul grec și orgiasmul dionysiac. Dionysos însuși este protagonistul Bacchantelor, fapt fără precedent în vechiul teatru grec. Jignit de faptul că în Grecia cultul său era încă ignorat, Dionysos sosește din Asia împreună cu o ceată de Menade și se oprește la Teba, locul de naștere al mamei sale. Cele trei fiice ale 10 E vorba de o cu totul altă unire decât aceea, de pildă, a lui Bel la Babilon (pre/ența unei hierodule când zeul se
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
neclintirea lui. Deghizat în oficiant al propriului său cult, Dionysos este capturat și închis de către Pentheu. Dar el scapă în mod miraculos și reușește chiar să-1 convingă pe Pentheu să le spioneze pe femei în timpul ceremoniilor lor orgiastice. Descoperit de Menade, Pentheu e rupt în bucăți; propria-i mamă, Agave, îi aduce triumfătoare capul crezând ca este capul unui leu12. Oricare ar fi fost intenția lui Euripide când, la capătul vieții sale, a scris Bacchantele, această capodoperă a tragediei grecești constituie
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
fie sfâșiați. Bacchantele se aruncă atunci asupra vitelor care pășteau pe câmp și", fără nici o bucată de fier în mâini". Le sfârtecă în bucăți. "Sub mii de mâini de tinere fete", tauri amenințători sunt sfârtecați cât ai clipi din ochi. Menadele se năpustesc apoi asupra câmpiilor. "Ele smulg copiii din case și toate prăzile, chiar cele de bronz și de fier, le stau pe umeri, nelegate, fără să cadă în noroi. În păr le pâlpâie flăcări, dar fără să le ardă
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
alte exemple în Mărie Delcourt, L'Oracle de Delphes, pp. 153 sq. 26 M. Delcourt, op. Cit., pp. 155, 200. Plutarh, după ce a vorbit despre tăierea în bucăți a lui Osiris și despre învierea sa, se adresează prietenei sale Clea, șefa Menadelor de la Delfi: "Că Osiris este același cu Dionysos, cine ar putea să o știe mai bine decât voi care conduceți Tyadeâe, care ați fost inițiați de către tatăl vostru și mama voastră în Misterele lui Osiris?". Dionysos sau beatitudinile regăsite exprimă
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]