81 matches
-
o atracție pe care iregularul și dizarmonicul le exercită asupra spiritului uman, nu mai puțin decât echilibrul și armonia, susține N.B. În literatură, precizează acesta, manierismul aduce cu sine o afectare, uneori exagerată, a expresiei, o încifrare a acesteia, intelectualism, metaforism alogic etc. Alte particularități ale manierismului în literatură ar fi elaborarea sofisticată a povestirii, existența unor sporite tensiuni interioare, mișcări complexe și imprevizibile ale personajelor, intrigi multiple și întrepătrunse, elemente constatate cu precădere în teatru. Teatrul a fost adus pe
DESPRE MODERNITATE ŞI MODERNISM de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 1837 din 11 ianuarie 2016 by http://confluente.ro/dan_florita_seracin_1452524134.html [Corola-blog/BlogPost/340316_a_341645]
-
marilor penițe lirice. Autor al unei poezii intelectuale, cultivate, zbuciumate și patetice, dar și senine, presărate cu numeroase aluzii culturale și accentuate tușe de inefabil, pendulând între imanent și transcendent, între planul terestru și cel astral, între gesticulația oraculară și metaforismul oximoronic, Theodor Răpan este poetul pe care istoriile literare ulterioare vor trebui neapărat să-l ia în seamă, în pofida faptului că la pagina 143 din Evanghelia Tăcerii scrie, alintându-se: „la picioarele tale am să mor, Poezie, ca un ultim
IUBIREA CARE MIȘCĂ SORI ȘI STELE de MIHAI MERTICARU în ediţia nr. 1593 din 12 mai 2015 by http://confluente.ro/mihai_merticaru_1431419416.html [Corola-blog/BlogPost/359795_a_361124]
-
o observație de viață, o intuiție de natură psihologică, ponderat și discret în dozarea motivelor epice". (Dana Dumitriu);" În faimosul Dicționar din 1967, Marian Popa folosea câteva sintagme despre scriitorul E.B. și despre proza lui: "Amestec de mitologie, alegoric, comportamentism, metaforism și psihologism". [...] "Disponibilități analitice orientate către elementele grotești ale realității". [...] "Bufonerie mazochistă". [...] "Volubilitate forțată aproape demonstrativ"." ""Românul «Tinerețea lui Nicolae Ostia » are verva, sarcasmul și umorul galben, daca nu negru, al cărților despre obsedantul deceniu în varianta vag-parabolică premergătoare marilor
Emilian Bălănoiu () [Corola-website/Science/333333_a_334662]
-
această atracție a fost mărturisită în "Straja dragonilor". În anul 1937 a debutat cu versuri, publicate în revista clujeană "Națiunea română". În 1941 a publicat primul său volum, "Povestea tristă a lui Ramon Ocg", mic roman suprarealist, unde se întrevede metaforismul fastuos-serafic al viitoarei sale exegeze eminesciene. Ca student al Facultății de Litere și Filosofie din Cluj (1941-1946), s-a refugiat, odată cu această instituție, la Sibiu, după pronunțarea Dictatului de la Viena. Poetul s-a arătat foarte critic la adresa conducerii de atunci
Ion Negoițescu () [Corola-website/Science/302271_a_303600]
-
în calea poetului / ori prea bătrână, și ziua de ieri / e o lumină cu gâtul răsucit.” Odată cu Patimile după Bacovia (1972), G. renunță la limbajul fastuos în favoarea unui lirism discursiv, în care enumerarea, lipsa punctuației și fracturarea sintaxei iau locul metaforismului intens de până acum. De asemenea, se observă și o ușoară deplasare de perspectivă: nostalgia începe să se amestece cu ironia și autoironia în poeme în care imaginea poetului provincial, patronată de „preafericitul Bacovia”, este creionată fără încrâncenare sau resentiment
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287210_a_288539]
-
care se stabilește între cele două elemente nu poate fi înțeles însă în toată complexitatea sa decât dacă îl plasăm sub semnul constantei obsesii a golului și a absenței, de unde provine, în fond și atât de des invocata neîncredere în metaforism, ca metodă de captare a existentului. Derutantă întâlnire între semne ale „dezumanizării” și „prozaismului”, în opera unuia dintre cei mai valoroși poeți români din secolul XX. 4.4 Experimente metatranzitive în cadrul avangardei româneștitc "4.4 Experimente metatranzitive în cadrul avangardei românești
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
Maiakovski sunt doar câteva dintre numele cu care A.E. Baconsky era familiarizat), articolul avea motive să surprindă, ba chiar să șocheze, dat fiind că a apărut în spațiul nostru cultural tocmai în momentul dezmărginirii imaginației și al întoacerii la metaforism. Dacă, în ceea ce îl privește pe autorul Cadavrelor în vid, această neașteptată anticipare a paradigmei metatranzitive a rămas, după cum precizam, mai curând la nivelul teoriei, i-a revenit unui alt reprezentant al grupului din jurul revistei Steaua meritul de a o
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
înger; "te odihneai lîngă berregata sîngerîndă a toamnei/ pasăre țintind o spînzurătoare/ vinovat cu față de înger" - Pasăre țintind o spînzurătoare). Singurele poeme reușite sînt cele în care Florica Madritsch Marin își descoperă resursele de cinism și ironie și renunță la metaforismul pretențios și păgubos: "lumea stă răsturnată pe spate ca un gîndac și dă neputincioasă/ din picioare/ ne mai scuipăm din cînd în cînd cîte o amintire, încerecînd/ să ne eliberăm de ceea ce am fost/ ne mai smulgem cîte un fir
Exil cu variante by Cristina Ionica () [Corola-journal/Journalistic/15826_a_17151]
-
de greieri” (Verset). Următorul volum, Chorale (1974), continuă linia simbolismului de conotații folclorice: țara, pământul, lumina, inima, apa vie etc. Poemele, animate de o vitalitate panteistă mai purificată, mai aeriană, înglobează totuși aglomerări de imagini și construcții arborescente, de un metaforism abundent. Hore (1977) propune un imaginar folcloric în registru mixt, blagiano-barbian: poemele, intitulate „inele” și grupate în șapte cicluri de câte nouă compoziții, „descriu” peisaje bucolice purtătoare de „semne” (cercul, lumina, Columna, apa, pasărea, nunta etc.), în care tensiunea derivă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290091_a_291420]
-
textului, atitudine datorită căreia ajunge la unele concluzii judicioase, venite dintr-o perspectivă modernă, mai ales în capitolul dedicat structurilor stilistice, definite, generic, prin "negativul stilistic". În pagini care analizează componente esențiale pentru bacovianism, se discută despre cromatică, olfactiv, muzicalitate, metaforism, ritm, rimă. Este partea cea mai realizată, în care conceptele generale sunt puse la contribuție cu mai mare eficiență și în același respect față de cuvântul unui poet. Evidențiez în mod deosebit subcapitolul despre "tăcere și strigăt" sau acela despre prozodie
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
figurativ care ne copleșește prin el Însuși, nu În virtutea astrului arhetipal inițial din care provin, ci ca nebuloasă remanentă, care ne bombardează imaginația și ne distruge convențiile de percepție. În poezia contemporană a fost emis un concept asemănător, cel de metaforism, care descrie o poezie În care metaforele nu mai sunt folosite la nivelul semnificatului, așadar nu mai construiesc sensuri alegorice, ci la nivelul semnificantului, ca simplu material figurativ. Poezia, proza sau teatrul anarhetipic utilizează imaginile, simbolurile, personajele, situațiile, miturile ca
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
1. De vreme ce ne punem problema legitimării moderne, Înseamnă că suntem În afara modernității, iar de vreme ce ne-a devenit necesară o modalitate de legitimare, ea poate fi foarte bine o modalitate ficțională. Brook Thomas trimite la o analiză a lui Blumenberg asupra metaforismului naufragiilor, de la Lucretius la Otto Neurath, din Cercul de la Viena. Blumenberg compară acolo dilema epistemologiei moderne cu sarcina navigatorilor care se văd În situația de a-și repara corabia pe mare, În lipsa pământului stabil. Thomas comentează că, În decursul secolului
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
o fi absolvit, la Facultatea de Filologie a Universității de Stat din Chișinău. A debutat editorial în 1961, cu placheta Patima izvorului, care cuprinde esența evoluției viitoare a lui B. Lirica lui, îndatorată modelelor folclorice, cultivă simbolistica rurală, într-un metaforism original. Balada și pastelul, specii predilecte, sunt dominate de puseuri elegiace. Plasticitatea și insolitul imaginilor sunt rodul unei imaginații uneori excesive și nesupravegheate, precum o demonstrează unele poezii din volumele Cântarea ființării mele (1968), Trestienii (1975), Amurguri verzi (1978). Alteori
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285804_a_287133]
-
sau Răni permanente (1997). Pentru A., poezia este, înainte de orice, o polifonie armonică de cuvinte, neinteresându-l altceva decât comunicarea în sine, sonoritatea verbului așezat în structuri de rostire alambicate, după metoda suprarealistă. Discursul confesiv are tensiune vizionară, înscrisă în metaforismul baroc al angoasei dezintegrării în ordinea cosmică a firii: „Moarte putrezită va ieși din mine acoperindu-mă cețuri ruginii/ un port mi se va deschide în ochi corăbii în formă de paianjeni/ Vrăjitori de ierburi vor învenina-ntr-un craniu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285394_a_286723]
-
școlare (1999), cu Premiul Asociației Scriitorilor din București. Debutul cu Nașterea mea în poezie, la paisprezece ani, este remarcat în epocă. P. pare un Nichita Stănescu mai dur, un adolescent exploziv, cu gesturi zvâcnite, debordând de energie. Forța de expresie, metaforismul insolit, combustiv, limbajul neologic caracterizează versurile din acest volum, poate cel mai original al poetului. Aici se dezvăluie o conștiință poetică timpurie și un talent viguros. Ezitările între dinamismul cosmic și descriptivismul melancolic, uneori de conotație religioasă, între imaginea concretă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288864_a_290193]
-
Ceea ce diferențiază acest volum e accentuarea situării tradiționaliste și implicit potențarea anumitor particularități de limbaj. Abundă cuvinte devenite fetișuri, ca „fruntarii”, „năier” (cu sensul „cântăreț din nai”), „zodier”, „tropar” ș.a., nu lipsesc vocabule stridente, inventate sau regionalisme. Tânărul poet cultivă metaforismul convențional, banalizat ori pe cel artificios, obținut prin materializarea forțată a unor abstracții sau prin utilizarea excesivă a cuvântului „alb”. Sunetul liric devine mai autentic și pare mai nou atunci când, precum în Adolescență, rezonanțe din Blaga autohtonizează tonuri rilkeene și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290293_a_291622]
-
și în 2003 a fost distins cu Premiul Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor. Din 2002 este membru al PEN-Clubului Român. Lirica lui V., „plină de aluzii la cultură, este, totuși, în primul rând poezie a observației directe, imediate, în care metaforismul «împăunează» abia o emisiune verbală de un prozaism voit, tocmai pentru a sublinia erupția poeticului prin structurile cotidianului banal și naturalist, asemenea unei surprinzătoare prezențe (poate inevitabile) a ierbii prin crăpăturile unui asfalt” (Ștefan Aug. Doinaș). Poetul se înscrie în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290671_a_292000]
-
și povești. Gramatica morții se află sub auspiciile poeziei moderniste a anilor ’60: un lirism patetic, metafizic-vizionar, al suferinței sub semnul Poeziei (cu majusculă) și al Morții. Poemele lui F. au o violență a confesiunii, o forță a imaginii, un metaforism tăios, oximoronic, care trimit la definițiile paradoxale din poezia lui Nichita Stănescu: „Mă rezem în iubire/ ca-ntr-un pumnal; lunec/ până la prăsele, fac/ cu pământul un unghi.// Luminat de aura/ trupului căzut, sunt/ arătătorul acestui ceas al durerii.// Iau
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287080_a_288409]
-
punct de vedere valoric, dar și ca tonalitate. Abia în cea de-a doua carte, El-Roi (1997), lirismul se epurează de sonuri false, iar filonul vizionar-oniric se adâncește. F. uzează de un aparent neorealism, de sugestia sau de implozia unui metaforism agresiv, într-un discurs care mimează poezia cotidianului. Temele fundamentale rămân moartea și memoria. Poetul, „arheolog înrăit”, caută în morminte viața celor dispăruți și dă de propriul trup (Poșeta veche); evocarea se amestecă ambiguu cu retrăirea traumelor (pierderea părinților, a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287080_a_288409]
-
sau de „omul pasăre”. O paralelă interesantă se desenează în capitolul Eriniile lui Hitchcock, între nuvela fantastică Păsările de Daphné du Maurier și ecranizarea ei, cu decelarea dimensiunii cuplului etern. Criticul este totuși fundamental poet. Se vede aceasta și din metaforismul stilului din eseuri și articole. Primul volum de poezii, Titlul la alegere (1981), îl va tipări relativ târziu. Debutul în presă cu poezii sau predilecția critică pentru Baudelaire și Eminescu ori pentru mit și poezia modernă erau semnale despre preocupările
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286841_a_288170]
-
extreme deviază constant cronica socială și portretul arghezian, trecându-le în pamflet. A. a fost un polemist coleric și ireverențios (miniștri, personalități ale culturii și bisericii i-au căzut victime), iar ca artist, nu o dată, a fost prins în volutele metaforismului său virulent. Oricât sunt de înverșunate pamfletele lui, în inima lor se află rigoarea violată a naturii, plasându-le, dincolo de accidentalul faptic, în orizontul ființei. Căci, în rezonanțe socratice și pascaliene, A. l-a văzut pe om orbit de orgoliu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
sau insulă („ipotetică”) de cuvinte, e un artefact discreditat și recuzat („depărtează de mine vremea cuvintelor”), o fatalitate sfidată de exaltata credință că „poeme sublime sunt gesturile simple”. Mimograma acestei expresivități esențiale o execută personajele-emblemă ale cărților, teatrului sau circului. Metaforismul anxios al intermundiului - limbul, laguna, ținutul „amfibiu” -, al zbaterii făpturii între contrarii ajunge la paroxism în volumul consacrat sinelui și umbrei, Alb și negru, unde hotarul e „un tăiș de coasă” și umbra „se dezleagă” fatidic de trup. Descinderea, care
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288424_a_289753]
-
suprarealist?” - se Întreba, de pildă, contrariat, G. Călinescu, răspunzînd imediat, nu foarte decis: „Toate și nici una”. „Poezia lui Ilarie Voronca - adăuga autorul Istoriei literaturii române... - este un impresionism ordonat În punctul inițial, dar sfărîmat cu voință prin procedee tipografice și metaforism exagerat pînă la deplina, uneori, anulare a oricărui sens și a oricărei emoții”. Judecata de valoare rămîne reticentă și abia concesivă: „În limitele acestui imagism nu se poate tăgădui lui Ilarie Voronca o voluptuoasă receptivitate senzorială, un simț al plasticei
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
a poeziei moderne, ce nu mai urmărește o exterioară coerență a „ideii” sau a „impresiei”, poemul lui Voronca apare cu mult mai puțin „impresionist”, iar „procedeele tipografice” care „sfărîmă discursul” se impun ca o necesitate organică a construcției textului, alături de „metaforismul” ce deplasează accentul de pe „realitatea” exterior-referențială spre substanța Însăși a verbului. „Sensul” și „emoția”, departe de a fi „anulate”, Își schimbă astfel și ele calitatea, implicînd aceeași dinamică a poemului ca realitate discursivă. Și dacă nu se poate susține, totuși
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
cu suficiente argumente, de tehnica suprarealistă, pusă În mișcare de „stupefiantul imagine” (Aragon) Întemeiat, după expresia lui André Breton, pe „gradul de arbitrar cel mai Înalt”. Avem de-a face și aici cu acea „saturare tropică” a textului și cu „metaforismul programatic” În care s-a văzut o notă definitorie a poemului În proză suprarealist. De altfel, chiar autorul Actului de prezență Își indică „programul” și tehnica scripturală În mod aproape direct, În cîteva pasaje ale prozelor sale, după ce o făcuse
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]