8 matches
-
lingvistica discursului", sprijinindu-se pe "translingvistica" sau "semiologia de a doua generație" a lui Benveniste. J. Kristeva s-a referit și ea explicit, într-un dialog cu J.-C. Coquet, la poziția lui Benveniste. Ea considera semiologia interpretativă, ancorată în metapsihologia freudiană pe care o elabora la vremea respectivă și o numea "semanaliză" (Kristeva 1969), drept dezvoltarea postulată de Benveniste: "Dați-mi voie să citez aici concluzia ultimului text al acestui maestru al lingvisticii, care își explicitează concepția despre semnificanță și
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
aceea din adîncul insondabil al spiritului și atingînd astfel culmi cu adevărat amețitoare. Orientarea diferită a preocupărilor unora și altora i-a condus pe cei dintîi la întemeierea așa-ziselor științe exacte, pe cei din urmă la constituirea psihologiei și metapsihologiei (cf. A. FRENKIAN, Etudes de philosophie présocratique. II. La philosophie comparée, p. 17, care reia termenul de la P. MOUSSON-OURSEL). După perioada așa-numită vedică, în care, întocmai ca celelalte popoare indoeuropene, indienii acordau valoare deosebită lumii materiale, încetul cu încetul
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
într-un mod cât mai flexibil și cât mai apropiate cele două componente aflate față în față. Distanța stabilită ar putea fi un criteriu pentru evaluarea caracterului său patologic. Prezentat de obicei în manieră spațială (punctul de vedere topic al metapsihologiei freudiene), clivajul poate face trimitere, ca în exemplul următor, și la aspecte care țin de un clivaj temporal între două moduri de funcționare a psihicului. Pentru a ilustra acest clivaj al obiectului, să ne inspirăm din rezumatul clinic al terapiei
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
sexualității infantile și a complexului lui Oedip, refularea devine motorul funcționării psihice „obișnuite”; - între 1911 și 1919, necesitatea de a construi o teorie a aparatului psihic și de a o ancora în istoria individuală conduce la conceptele „refulare originară” și „metapsihologie”; - după 1920, refularea devine pentru Freud un mecanism de apărare ca toate celelalte, rămânând totodată și un „proces aparte”. Pentru a explica cititorilor săi refularea, Freud utilizează mai multe imagini. Iată cinci dintre ele, în ordinea cronologică a apariției lor
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
cadrele înguste ale scientismului și asimilă posibilitatea altor tipuri de cunoaștere în care se regăsea problematică psihologică universală (religie, alchi-mie), dar se păstra în coordonatele raționalității deliberative, bazată pe observație și verificare. Psihanaliza culturală a renunțat la biologismul unilateral propriu metapsihologiei freudiene și s-a aplecat asupra condiționării valorico-atitudinale a eului, explicând funcționarea acestuia și etiologia nevrozelor în legătură cu modelul comportamental dintr-o societate dată21. Pe această cale, mecanismul constrângător al cenzurii și refulării a fost relativizat, în sensul că nu mai
[Corola-publishinghouse/Science/84978_a_85763]
-
un blestem, ci o binecuvântare, pentru că munca generează bu-curia, adevărul, morala, sănătatea, formarea ca-racterului, libertatea și progresul. Civilizația înseamnă progres în muncă, efort pentru procurarea și sporirea celor necesare vieții. În mod normal, această muncă este nesatisfăcătoare în sine. În metapsihologia freudiană, nu este loc pentru vreun originar "instinct al meșteșugului", "instinct al măiestriei" etc. Freud menționează "aversiunea naturală a oamenilor față de muncă". Sindromul instinctual "nefericire și muncă" reapare de la un capăt la altul al operelor lui: "Munca originară, în civilizație
Despre muncă şi alte eseuri by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1398_a_2640]
-
apare nu atât ca rezultat al unor conflicte interioare, inerente unei structuri dinamice contradictorii („Sine” și „Supra-Eu”, „Eros” și „Thanatos”), cât mai ales ca provenind din conflictele specifice între individul pulsional și exigențele mediului social. K. Horney, de pildă, criticând metapsihologia „instinctuală” și „genetică” a lui S. Freud, reclamă un mod dialectic de gândire și o abordare sociolaogică (în locul celei instinctuale-biologice, promovată de S. Freud). Cu toate acestea, K. Horney păstrează, în fapt, din psihanaliză „inconștientul” și „iraționalismul”, înlocuind doar pulsiunile
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
numai în și prin exprimarea în timp a existenței, în a duce la bun sfârșit a posibilităților de comportament personale și înnăscute față de cele care îi sunt sugerate omului”. Endonul are un caracter trans-subiectiv, motiv pentru care el este atât metapsihologie, cât și metasomatic, apărând ca un „simptom” sau ca un „fenomen”. El își va modifica modalitatea sa de „a se arăta” în raport cu domeniul său de manifestare, fie somatic, fie psihic (H. Tellenbach). Desprindem din cele mai sus arătate faptul că
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]