52 matches
-
mai au nimic din statura așa-zicînd eroică din romanele generației dinainte. Romanciera care l-a marcat cel mai puternic în această privință pe Holban a fost Hortensia Papadat-Bengescu. în fine, nicăieri nu sînt mai multe ca la el elementele de metaroman, învățate de la Gide. Personajul principal e narator și scriitor totodată. El trăiește gelozia din Ioana, o narează și o scrie. Mai ales de pe la sfîrșitul anilor '60, cînd romanul nostru a redescoperit psihologismul, Holban s-a numărat prin modelele cele mai
Holban la centenar by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15547_a_16872]
-
în oraș... Marchiza are o profesiune modernă (e, de pildă, specialistă în relații internaționale sau este informaticiană)... Prozatorul trebuie să ne spună cu cine se va întâlni ea și cum își va petrece seara... Eseul romanesc a obosit, ca și metaromanul... Romancierul poate ignora critica, dar critica - repusă pe picioare - nu trebuie să ignore romanul. L.V. Critica literară are în cazul dvs - și nu numai - și o latură didactică. Mă gândesc pentru moment la îndrumarea lucrărilor de diplomă și doctorat. Mulți
Eugen Simion: “Și criticul poate fi un Desperado” by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13901_a_15226]
-
în manuscris" . Chiar și așa, observă criticul, Eliade le premerge târgoviștenilor Mircea Horia Simionescu și Costache Olăreanu, precum și câtorva dintre "tinerii textualiști" care "folosesc o construcție similară (roman indirect, jurnal, note despre roman, comentariile autorului care scrie un roman etc.)". "Metaromanul este, așadar, o descoperire veche", conchide în acest punct, cu o nuanță de maliție, Eugen Simion, cu gândul, după cum se poate înțelege, nu doar la "tinerii textualiști", ci la toți acei autori contemporani care își asumă prea dezinvolt priorități discutabile
Viziunea totalității by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Imaginative/9470_a_10795]
-
concepută ca un menaj În trei Împreună cu Sfânta Treime.” Pe parcursul lecturii romanului lui François Weyergans Franz și François se reliefează un periplu narativ a cărui cadență fragmentară proiectează caracterul cameleonic al procesului creativ. Se Întrevăd Încă din incipit tușele caracteristice metaromanului ale căror alternanțe imprimă un tipar al perspectivelor multiple ce au ca liant un exercițiu de analiză a actului rememorării. Parcursul romanesc este punctat printr-un proces de reliefare a detaliului ce acționează ca punct de sprijin al contrucției narative
ALECART, nr. 11 by Ioana Lionte () [Corola-journal/Science/91729_a_92876]
-
parte, teoria textului infinit a lui Borges, la care s-ar adăuga sfera scriitorilor sud-americani, și apoi o formă radicală pe baza elementelor grupului Tel-Quel din Franța sau al grupului '60 în Italia. În ceea ce privește contextualizarea fenomenului, literatura spaniolă consideră că metaromanul poate fi regăsit chiar si în anii 1960 când începe procesul de inovare a literaturii, având ca principală caracteristică transformarea actului de a scrie în tema principală a romanului. În ceea ce privește literatura română, putem spune că inovarea literaturii sub forma metaficțiunii
ALECART, nr. 11 by Anamaria Blanaru () [Corola-journal/Science/91729_a_92899]
-
autonom care să fi dat naștere unor romane cu o structură diferite de alte epoci literare. Dacă s-a utilizat termenul de „metaficțiune", s-a făcut sub forma sintagmei „romane metaficționale", „tehnici" sau „strategii metaficționale". CRITICA SPANIOLĂ A VORBIT DE METAROMAN SI DE EXPERIMENT LITERAR, IAR CEA ROMÂNEASCĂ DE TEXTUALISM SI POSTMODERNISM ÎN ACELAȘI TIMP, ÎN UNELE STUDII TERMENUL METAFICTIUNE A FOST RESPINS DIN CAUZA ARIEI PREA LARGI PE CARE O PRESUPUNE. Astfel că în unul din cele mai noi studii ale
ALECART, nr. 11 by Anamaria Blanaru () [Corola-journal/Science/91729_a_92899]
-
actualității cotidiene, "justițiar", desfășurat chiar în mediul juridic, Anchetatorul apatic, 1972, este și unul erotic, în trei secțiuni, modern, riguros structurate. Narațiunea pierde din substanța factologică, devine insistent, fin și precis analitică. Este elaborată cu o vie însuflețire critică. Ca metaroman analitic in pregress și nu deliberativ, Anchetatorul apatic impune o omologie structurală între existență și ficțiune. Ratarea existențială ajunge să fie substituită de realizarea anchetei romanești. Perspectiva narativă aparține unui tânăr procuror, un insolit anchetator, o conștiință apatică lucidă, (auto
Proza lui Virgil Duda by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Imaginative/12519_a_13844]
-
Ștefan Cazimir Despre Catastihul amorului și La gura sobei (roman anonim din 1865, semnalat de D. Bălăeț și reeditat de el în 1986), N. Manolescu scrie în Istoria critică a literaturii române: "este de fapt primul nostru metaroman, străbunicul Martorilor de Mircea Ciobanu, și totodată primul nostru roman parodic". Sublinierea, de două ori, a lui nostru îmi aparține, iar sensul ei va rezulta la vreme. Cu privire la a doua parte a scrierii (La gura sobei), N. Manolescu notează: "Metoda
"Catastihul amorului" - o traducere localizată by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/17002_a_18327]
-
decredibilizarea narațiunii, ficționalizarea naratorului și verosimilizarea romancierului ca personaj devin un fel de joc de societate la care este invitat să participe cititorul. Nesfârșitele primejdii e o carte care cuprinde cu larghețe, enciclopedic și umoristic, întregul repertoriu de convenții ale metaromanului, ale postmodernismului epic, ale prozei corintice (cum a numit-o N. Manolescu). Creatorul demiurgic e printre noi, e un constructor jovial al textului, fragmentat în piese de puzzle. Și-a abandonat transcendența din romanul realist sau doric (în termenii aceluiași
Jocul cu ficțiunea by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9586_a_10911]
-
într-o meditație asupra raportului dintre realitate și ficțiune în opera literară, pentru ca, în final, să ducă la o încercare de (auto)definire a identității artistice a autorului însuși. Este lesne de înțeles că avem de-a face cu un metaroman, o carte-șantier cu ingredientele la vedere, inclusiv gândurile cele mai intime ale naratorului/autorului legate de diversele faze ale procesului de creație. Și pentru ca lucrurile să fie definitiv clare, volumul se încheie cu un text confesiv (Argument) în care scriitorul
În umbra unei crime by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/7523_a_8848]
-
de a ordona și de a traduce respectivele epistole cu scopul de a le da forma unui roman, un roman ce nu se scrie, ci se transcrie. Pe de altă parte, exhibarea tehnicilor narative pune cititorul în fața unor elemente de metaroman: "Asta e o scrisoare în care doar îți spun că-ți scriu o scrisoare. De-a dreptul postmodern, nu-i așa?" sau "Mai multe vieți, viețile a patru oameni oferite pe tavă. Mă gândesc chiar să scriu un roman postmodern
Fericire portugheză by Dana Pîrvan-Jenaru () [Corola-journal/Journalistic/7338_a_8663]
-
reprezintă o reconsiderare ironică și parodică a nivelului onomastic al ficțiunii, reprezentat de universul numelor. Putem considera această carte ca o meditație subtextuală asupra condiției umanului și asupra condiției estetice a ființei. Este, cum observă N. Manolescu, „cel mai original metaroman (...), un roman al numelor proprii, care sunt adevăratele lui personaje”. Onomastica e cea care, printr-un joc superior al imaginației, creează o întreagă lume ficțională, cu normele ei prestabilite, cu relieful său inconfundabil. Prozatorul procedează printr-o dedublare, decelând, alături de
Mircea Horia Simionescu – Dimensiuni ale prozei by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/5400_a_6725]
-
aceștia), care dau rețeta pe față. Când scriam Arca, eram sigur că modernii sunt aceia care, conștienți de clișeele care fac romanul, nu caută să le evite, ci să le dea în vileag. Nu-l citisem destul de atent pe Stendhal: metaromanul e gata înzăuat în Roșu și Negru, în 1830; nu-l așteaptă pe Gide, aproape un veac mai târziu. Borges n-a scris romane, dar povestirile lui i-au învățat pe romancieri cum să măsluiască cărțile fără să pară că
Cum se scrie un roman by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/4684_a_6009]
-
mințindo că-mi aparțin. Îmi făcea bine când îmi spunea: Tu chiar ai talent. Odată, însă, când i-am prezentat o bucată din Albastrul cerului de Georges Bataille, mi-a spus scurt: O mizerie! Nu întotdeauna eram inspirat”. Numai ca metaroman al unui eșec, dacă mi se permite abuzul de interpretare, poate fi citit profitabil debutul în proză al lui Ciprian Măceșaru. Ciudat e să vezi doar că doi comentatori experimentați ai literaturii actuale precum Dan C. Mihăilescu și Alex Ștefănescu
Metaromanul unui eșec by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4710_a_6035]
-
dragoste de pe fundalul anilor '60 se mută în plin război mondial, evenimentele încep să se amestece și firele ficțiunii să-l înfășoare, tot mai strâns, pe derutatul autor. Ficțiune și infanterie e un exemplu clasic de postmodernism literar, în care metaromanul apare și crește în exces, copleșind narațiunea inițială printr-o pletoră reflexivă. Tulpina firavă a intrigii se rupe. Nu mai contează ceea ce apărea în versiunea primă a romanului scris de protagonist. Lumea ficțională nu era și nu poate fi turnată
Testiban rescrie un roman by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11002_a_12327]
-
mai observă Manolescu, artificialitatea nu e apanajul doar al romancierilor moderni sau postmoderni. Roșu și negru, romanul lui Stendhal din 1830, conținând, printre altele, celebra definiție a romanului ca oglindă care se plimbă pe drum, ar putea fi considerat un metaroman «avant la lettre». În sprijinul tezei lui Manolescu s-ar putea aduce cuvintele lui Maupassant, care subliniază partea de iluzionism inerentă literaturii realiste («Realiștii de talent ar trebui să se numească, mai degrabă, Iluzioniști»), ca și reflecțiile lui Barthes privind
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/3979_a_5304]
-
postum (1998). Metarealist ar fi romanul „realității secunde, mediate prin cultură, semnul unei realități revolute și remanente”, iar subdiviziunile lui ar fi romanul neotradiționalist (cu subclasele: istoric, pentru copii, SF, narativ-baroc, retro, cu formă fixă) și romanul experimental (indirect, eseistic, metaroman, hiperroman). Autorii aferenți fiecărei diviziuni sunt tratați micromonografic, panorama urmărind totodată evoluția fiecărui tip de roman. Taxonomia stufoasă este compensată, și aici, de pertinența comentariilor pe text. SCRIERI: Romanul românesc și problematica omului contemporan, Cluj-Napoca, 1977; Geneza romanului românesc, București
COSMA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286437_a_287766]
-
RL, 1974, 27; Ileana Verzea, Byron și byronismul în literatura română, București, 1977, 151-154; Dicț. lit. 1900, 452-453; Scarlat, Ist. poeziei, I, 401-402; Dumitru Bălăeț, Radu Ionescu - un fiu al fantasiei, București, 1985; Manolescu, Arca, I, 77-81; Anton Cosma, Primul metaroman românesc, VTRA, 1987, 6; Dicț. esențial, 399-401; Ioana Drăgan, Romanul popular în România, Cluj-Napoca, 2001, 157-171; Dicț. analitic, IV, 470-471. D.M.
IONESCU-7. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287585_a_288914]
-
maniera de soluționare a conflictului, precum și puternica figură a mamei amintesc de tiparele tragediei. Următorul roman, Caloianul (1975), face figură aparte în proza lui L. prin problematică, prin formula narativă și prin arhitectură: este un roman social camuflat într-un metaroman. Protagonistul, Dumitru Ghețea, un scriitor bătrân și ratat, își rememorează viața și compromisurile sociale sau politice săvârșite de-a lungul carierei; țelul său este conceperea unei cărți mântuitoare, Caloianul. Dorindu-și înfrigurat identificarea cu eroul mitic din titlu, simbol al
LANCRANJAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287743_a_289072]
-
care își propune în primul rând să surprindă dimensiunea abisală a conștiinței țăranului român, fapt mai puțin întâlnit la scriitorii realiști români. Cu Fiul secetei L. inaugurează seria romanului politic propriu-zis, amalgamând diverse formule romanești: romanul politic, bildungsromanul și chiar metaromanul. Prin prezentarea biografiei unui activist de partid, cartea vrea să ilustreze, într-un moment când acest lucru era chiar oficial oportun, anii tulburi ai „obsedantului deceniu”. Dezmeticirea treptată și dureroasă a unui comunist fanatic, Vasile Pozdare, este, de fapt, un
LANCRANJAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287743_a_289072]
-
biografic” al conlucrării dintre autor, narator și personaj. Autenticitatea ca formă de antiliteratură, justificată, după G., printr-o scriitură subiectivă de tipul jurnal, memorii, autobiografie, generează o narațiune indirectă, care prefigurează o direcție fertilă a prozei românești de mai târziu, metaromanul. În Poetica romanului românesc interbelic (1998), „o posibilă tipologie” distinge două modele epice coexistente: „modelul narativ obiectivat” și „modelul narativ experimental”, care, spre deosebire de literatura europeană și în raport cu proza antebelică românească, sunt embleme ale modernității. Primul tip e ilustrat de romanul
GLODEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287299_a_288628]
-
protagonistul, aflat într-un punct de criză (de regulă, destituit de la locul de muncă), ia cunoștință de sine prin exercițiul cathartic al investigării propriei genealogii, pe care o transformă în poveste, discurs, act creator. Totuși, nu este vorba despre un metaroman sau un roman în roman, ci de o formulă narativă specifică, amestecând confesiunea transpusă în stil indirect liber cu „povestirea indirectă” (Ioan Holban) sau cu documente de tip autenticist, precum scrisorile. Ion Varlam, protagonistul din Dimineața, își oblojește ființa fracturată
STEFANACHE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289900_a_291229]
-
despre ceea ce este în afara ei sau despre sinele poetului, să dea seama și despre ea însăși, pe scurt, un lirism care transformă tema poeziei în temă de meditație lirică: poezia metalingvistică, așa cum romanul din anii ’60-’80 devenise, prioritar, un metaroman; o poezie care să fie, în esență, o „tensiune semantică” și aspiră să prindă nuanțele unui „cuvânt din viitor”; poezia metalingvistică nu se mai folosește de cuvinte pentru a sugera tensiunile ei semantice, ci de „necuvinte”. Care sunt superioare ideii
STANESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]
-
Europa, APF, 1996, 10; Ion Vartic, „L’Extrême-contemporain” și romanul său, APF, 1996, 10; Antoine de Gaudemar, La Chute de l’empire roumain, „Libération”, 1996, 7 noiembrie; Daniel Oster, Inquiétante étrangeté („Hôtel Europa”), „La Quinzaine littéraire”, 1996, 705; Iulian Ciocan, Metaromanul realității, „Contrafort”, 1997, 5-6; Octavian Soviany, Țepeneag & Fiii, „Cuvântul”, 1997, 7; Iulian Ciocan, „Miorița” și proza românească din secolul XX, „Contrafort”, 1997, 7-9; Dan Perșa, „Hotel Europa”, TMS, 1997, 11; Gheorghe Crăciun, Cu garda deschisă, Iași, 1997, 51-56; Petre Isachi
ŢEPENEAG. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290151_a_291480]
-
prolix. În povestirile din Oameni și ape (1989) renunță la caricatură pentru un ton sumbru, dar lumea de aici rămâne tot grotescă. Romanul Pescarii (2003) prezintă istoria unor oameni năpăstuiți dintr-un sat din Delta Dunării și, sub forma unui metaroman indirect, prietenia ciudată între porcarul Obrete, fost ziarist, și Ardiles, vag scriitor în căutare de subiecte, poreclit „Balzac al doilea” sau „cumpărătorul de iluzii”. Dezgustat de lume și în special de colegii ariviști și semidocți, Obrete se retrage din vârtejul
VERES-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290491_a_291820]