52 matches
-
ale acesteia actele, faptele-puzzle curente (Kuhn, 2008, pp. 98-105), expresii ale acțiunii reale educative. Desigur că ele sunt reprezentative, exemplare, semnificative și pot genera probleme, ipoteze, interpretări, alternative de soluționare, care vor sprijini ulterior generalizări la nivel de paradigme, teorii, metateorii asupra educației. Mai ales în procesul educațional efectiv, identificăm o complexitate și o varietate de fapte normale-puzzle, situații, cazuri, fiecare având semnificația sa în acest proces, prin efectele vizibile, poate ulterior și prin cumulare. Iar cercetarea pedagogică ilustrează dezvoltarea tocmai
by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
situații, mijloace, reflecții, predicții, dificultăți, în jurul unor obiective prioritare), • indică ce principii să fie respectate, care descriu moduri de stabilire a relațiilor între elemente, acțiuni, șanse, relații (cauzale, deterministe, probabiliste), cum se stabilesc ipotezele de soluționare, • cum să coreleze cu metateoria asupra structurării generale a activității, a relațiilor între microproiecte, a dinamicii lor, • să distingă clar baza psihologică (teoriile învățării, procesele psihice) de cea pedagogică (context, metode, resurse, conținut, metode), socială (relații, roluri a celor implicați), managerială (funcții). Să insiste pe
by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
de stat, devreme ce ele sunt mai puțin complice cu și/sau mai puțin orbite de instituțiile existente și de puterea elitelor (Keohane 1989a: 245; Sylvester 1994a:13; vezi și Harding 1986; Tickner 1992; Zalewski 1993). Preocupările primei generații pentru metateorie își aveau în mod evident limitele lor, dată fiind pretenția normativă feministă de a oferi o alternativă radicală la realism (Runyan și Peterson 1991). Așa cum au argumentat Richard Price și Christian Reus-Smit (1998: 263), "cea de-a treia dezbatere a
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
regăsește forme ideale ale propriei existențe. Arta este astfel o oglindă selectivă ce bântuie realitatea, evidențiindu-i contururile ideale. * De la corectitudinea politică se va trece la corectitudinea evolutivă; pentru a face acest pas teoria evoluției mai are nevoie de o metateorie, de unul sau mai mulți semnificanți majori, ce își așteaptă venirea. * Mentalitatea metafizică îmi dă ghes să forțez așteptarea unei metanarațiuni cheie, care să centralizeze toată împrăștierea în diferite tipuri de fundamentări adusă de postmodernitate. Faptul că simt nevoia unei
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
consistență, cu procesul real. Practic, socioeconomia sau economia instituțională încearcă se rezolve ce nu pot rezolva nici singure și nici la un loc perspectivele micro și macro, dar face această încercare optând pentru soluția ieșirii din context, adică alege calea metateoriei. Testarea rezistenței conceptelor esențiale ale economiei ca suport al conceptelor extraeconomice de libertate sau proprietate, de gestiune a puterilor după ritualurile raționalității economice, schimbă nivelul circularității, dacă nu se limitează la o problemă de limbaj redefinit. Ceea ce complică socioeconomia este
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
alcătuiesc complexitatea lumii. Economia este, prin excelență, o știință a lui homo faber. Pentru a nu deveni un robot al necesității și nici un demon al aspirațiilor, homo faber trebuie să oblige Economia să devină o știință a omului propriu-zis. Tiparele metateoriei și grilele cvasiconsistenței (Gândirea care se gândește pe sine) A. Ce ne transmite conștiența? Încercarea limitelor Povestea omului modern descrie un eșec: dorind să se elibereze de limitările ordinii naturale, a devenit captiv al ordinii reprezentărilor. În fapt, omul modern
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
Rațiunea (mai ales pentru maximizarea funcției randamentale), lăsând deoparte ca neinteresantă problema singularităților în sine și mai ales a modalităților de înțelegere a lor prin împingerea limitelor după sugestia dată de saltul de la consistență la paraconsistență sau de la teorie la metateorie. Acest refuz este evident, de exemplu, în Economie, care, fixându-se randamental ca producere a obiectelor, a trebuit să opteze pentru ordinea individuală, această cale fiind însă marcată de imprevizibilitatea comportamentelor independente (deci, limitarea ca știință nonpredictibilă a ciclurilor) și
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
globală a cogniției. Este noua paradigmă a cunoașterii integrale. Metafora sistemului este globală pentru că înglobează ceea ce în celelalte căi se singulariza și este paradigmă pentru că nu exclude nicio cale de a înțelege și de a explica, extinde contextele pe dimensiunile metateoriei și metaconsistenței. Inversiunile cogniției La scara evoluției cunoașterii căile cogniției s au subsumat, până la urmă (în mod semnificativ adică), pe de o parte, paradigmei fizice (la un loc modelul și mecanismul, ca paradigme ale cogniției contingente și, respectiv, cogniției arhetipale
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
referențialelor, când consistența devine paraconsistență, în timp ce operatorii abstracți se configurează situațional, creează contexte. Această mișcare subtilă, din clasa inversiunilor în căile cognitive, ține în egală măsură de experiența teoretică și de experiența practică, își lărgește orizontul de semnificații cu aliniamentele metateoriei și relaționează în formulă procesuală interactivă cu crearea contextelor. Pare să fie vorba despre o transformare recursivă idee-concret, cele două funcții, până în acest moment despărțite, ale cogniției și producției, devenind una singură, în mod simbolic Logica și Poietica sunt totuna
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
crede în cauzalitate lineară, în determinismul vizibil al cogniției materialiste din care provine. Haina de împrumut, pentru a putea să aibă acces la clubul complexității, constituie o soluție rușinoasă, dar sănătoasă, pe principiul că mai bine este să evadezi în metateorie decât să eșuezi în metastaza autosuficienței în conceptualizare. Partea delicată constă în faptul că obiceiul împrumutării se traduce prin hazard moral, în multiple perspective, din care cea mai periculoasă este obișnuința că laboratorul gândirii generoase va servi la infinit cu
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
în stadiul ei integral, unificată prin globalizare. Puterea cogniției Ceea ce încurcă cel mai tare înțelegerea discontinuității introduse de metafora sistemului sunt două abordări surprinzătoare ca perspective nu doar pentru că una se cantonează în idealitatea destinată să unifice, iar alta în metateoria care conține soluția demarcațiilor în complexitate, ci pentru că amândouă au pornit din conștiința lucrurilor destinate să schimbe ceva ce strică starea de confort a teoreticienilor. Viziunea kantiană asupra lumii este prima încercare de a schimba dependența ierarhică în ordonarea umană
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
negocierile (coordonare) Între interesele constituenților (1990, apud Donaldson și Preston, 1995). Organizația s-ar aseamăna „contractului social” ce se bazează pe o serie de principii generale care guvernează comportamentul uman, mai degrabă decât pe considerente de eficiență. Oricare dintre aceste metateorii (teoria contractului social, libertarianismul, utilitarismul) poate furniza principiile ultime pe care orice concepție privind responsabilitatea socială a corporațiilor se fundamentează și capătă legitimitate. 7. Concluzii Am văzut așadar cum teoria agent - principal a condus la modificarea teoriei economice clasice, precum și
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
se concentrează, la prima privire, asupra individualismului metodologic ce stă la baza cercetărilor asupra regimurilor. Dar ea nu se limitează la a trece din nou în revistă neajunsurile acestei poziții. Într-adevăr, Kratochwil și Ruggie critică teoria regimurilor din interiorul metateoriei ei. După cum spun ei, literatura regimurilor presupune existența unor norme și reguli care nu sînt nici fapte naturale (obiective), nici urmări ale unei acțiuni sau înțelegeri voluntare (subiective), ci sînt constituite și reproduse intersubiectiv. Mai important, aceste norme trebuie să
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
avertisment împotriva sirenelor poststructuralismului, această tendință către îngrădirea dezbaterii a devenit mai vizibilă. A doua problemă a tipologiei ilustrează această închidere, în ciuda recunoașterii aparente a validității egale a perspectivelor teoretice: ea constă în definiția părtinitoare a principalelor concepte controversate din metateoria științelor sociale și este cel mai ușor de recunoscut în modul în care Keohane descrie empiricul. Keohane arată că reflectiviștilor le lipsește un program de cercetare empiric și că, pînă vor dezvolta unul, ei nu contează de fapt ca veritabili
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
internaționale în Germania, în anii '80 (Haftendorn 1980; Wassmund 1982: 241-3). Aici au fost deosebite trei poziții metateoretice importante (din nou o triadă).2 Cele trei orientări, în ordinea apariției lor istorice în științele sociale, sînt: normativ-ontologică, empiric-analitică (neopozitivistă) și metateoriile critice. Ele pot fi cu ușurință ilustrate cu exemple din domeniul relațiilor internaționale. În funcție de considerarea particulară a marilor dispute din cadrul disciplinei relațiilor internaționale - și sînt unele diferențe, fie că ne aflăm încă în a treia dezbatere sau deja în a
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
explicit explicațiile într-un context etic. Orice altceva va apărea ca nefolositor și absurd. Este ontologic întrucît definește scopul științei politice ca fiind crearea unei ordini bune, de obicei bazată pe o concepție religioasă sau umanistă asupra naturii umane. Această metateorie corespunde perfect primului stadiu al disciplinei relațiilor internaționale, cînd aceasta și-a căpătat statutul de disciplină independentă. Idealiștii din perioada interbelică (capitolul 2) urmăresc pacea internațională și își bazează încercarea de a o obține pe o viziune specifică asupra omului
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
orientări, mai ales americani, îl vor consilia pe principe în felul unui inginer social. Ceilalți consilieri, în special britanici, răspîndesc cunoașterea practică a celor care au trecut prin ceva de felul unui ritual de inițiere în cultura diplomatică. A treia metateorie, teoria critică, apare în tratatele germane mai ales sub formă neomarxistă. Ea apare ca atare și în disciplina relațiilor internaționale din perioada celei dintîi dintre multele dispute subsumate celei de-a treia dezbateri, cea dintre realism și globalism (Maghroori și
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
a menține unite realismul și granițele disciplinei. În această secțiune voi vorbi despre amendamentele incisive aduse de volum perspectivei lui Waltz, mai ales definiția oferită politicii internaționale - care, interesant, îi lipsește lui Waltz -, analiza conceptuală a puterii, înțelegerea schimbării și metateoria lui Waltz. Părerea mea este că Logic of Anarchy este, pînă la urmă, o reîntoarcere la un cadru multicauzal de analiză, foarte asemănător cu cel al "plasei" globale (vezi capitolul 8), la care se adaugă noi argumente istorice, dar și
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
conține chiar mai multă critică, într-atît încît poziția pe care ea o adoptă poate fi cu greu distinsă de criticile ce i s-au adus, inclusiv de către detestații poststructuraliști. Punctul de plecare al lui Jones este o improvizație epistemologică în metateoria lui Waltz. Pe de o parte, Theory of International Politics pretinde că teoriile nu provin din corelații empirice, ci cunoașterea empirică derivă din teorii. Altfel spus, teoriile nu sînt rezultatul cunoașterii, ci condiția ei. Pe de altă parte, Waltz insistă
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
readucă în atenție analiza interpretării, a simbolurilor, convingerilor, motivelor și a inconștientului (Buzan ș.a. 1993: 234), atunci alături de abordarea materialistă a structurilor, ar trebui să existe o analiză a limbajului, în egală măsură a celui realist și a celui structuralist. Metateoria hermeneutică a lui Jones se bate cap în cap cu teoria lui Buzan, care continuă în mod evident materialismul waltzian al puterii. Redundanța anarhiei Aspectul cel mai paradoxal și cu cele mai multe implicații al volumului Logic of Anarchy este faptul că
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
actualului sistem internațional, de la reificarea geo-culturală a lui Huntington la "neo-medievalism" - și justifică politicile externe care pot fi deduse din acestea. Scepticismul luat în serios: critica sceptică a ontologiei realiste a statului Post-structuralismul este un cadru teoretic ce combină o metateorie a interpretivismului intersubiectiv (vezi capitolul 13) cu o teorie morală a scepticismului radical. Oricît de paradoxal ar putea părea, poststructura-lismul în disciplina relațiilor internaționale reprezintă o critică sceptică a unei teorii considerate prin excelență sceptică, anume realismul (pentru ceea ce urmează
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
modernismului. Imposibilitatea de a mai specifica "adevărurile universale și eterne", pluralitatea limbajelor și a alternativelor, fragmentările, preocuparea pentru nuanțări, diferențe și complexitatea culturilor și intereselor sunt resimțite drept caracteristici prin intermediul cărora postmodernismul "exercită o influență pozitivă". În schimb, respingerea unei metateorii explicative care să includă și procese politico-economice, delegitimarea oricărui tip de argumentare, lipsa oricărei posibilități de validare sau de justificare a acțiunilor care decurg din negarea principiilor universale, fondatoare se constituie în exemple de critici aduse fenomenului postmodern, care poate
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
pozitivare" a abordărilor, poate și datorită faptului că nivelul normativ (dreptul internațional pozitiv) a devenit tot mai bogat, astfel încât cerințele științifice s-au orientat, în tot mai mare măsură, spre exegeza "textelor", lăsând, oarecum, pe planul al doilea studiile de metateorie, legate de fundamentul teoretic general. Din acest motiv, se evidențiază un decalaj crescând între nivelul abstractizării maxime din știința dreptului internațional și cel al altor științe sociale (sociologie, politologic etc.) acestea din urmă nebeneficiind de un ansamblu normativ atât de
[Corola-publishinghouse/Science/1527_a_2825]
-
ori, valorifică experiența acumulată. Discursul modernizării capitaliste a societății românești, cu bogatele sale polemici din perioada antebelică, a redevenit actual o dată cu Încheierea rupturii produse de comunism. El a fost filtrat și adaptat noilor condiții ale tranziției postcomuniste, sub forma unor metateorii și teorii generale: metateoria latențelor sufletești, metateoria Noologiei (I. Bădescu); prolegomene epistemologice ale unei teorii explicative a tranziției (C. Zamfir), teoria tranziției ca premisă a postmodernității (L. Vlăsceanu); teoria ,,spațiului social al tranziției” (D. Sandu); analiza cauzală lărgită (C. Zamfir
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
Discursul modernizării capitaliste a societății românești, cu bogatele sale polemici din perioada antebelică, a redevenit actual o dată cu Încheierea rupturii produse de comunism. El a fost filtrat și adaptat noilor condiții ale tranziției postcomuniste, sub forma unor metateorii și teorii generale: metateoria latențelor sufletești, metateoria Noologiei (I. Bădescu); prolegomene epistemologice ale unei teorii explicative a tranziției (C. Zamfir), teoria tranziției ca premisă a postmodernității (L. Vlăsceanu); teoria ,,spațiului social al tranziției” (D. Sandu); analiza cauzală lărgită (C. Zamfir); teoria raționalității umane limitate
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]