112 matches
-
nu bravează și nici nu sînt nonșalante. Iar primul narator, Dumas, cel care (s)pune povestea în cadru dintr-un cadru, mai anulează - sau instituie! - încă o convenție narativă. Căci, în prefața auctorială la romanul Cei trei muschetari (încă un metatext: al treilea!, tot nereeditat, tot netradus!), naratorul pretinde a crede în existența unui "manuscris in-folio, înregistrat la cota 4772 sau 4773, nu mai țin bine minte", intitulat " Memoriile domnului conte de la Fère". Pe care declară a-l fi publicat fără
Mitul Muschetarilor by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/15034_a_16359]
-
Fînaru rămîn neconvingătoare. Nu-i lipsesc cărții unele observații subtile și interesante - cum sînt acelea despre accesul indirect la ficțiune în opera lui Eliade sau faptul că prefețele de la studiile de istorie a religiilor sînt mai mult decît un simplu metatext - dar rareori acestea sînt duse pînă la capăt. Există un risc ciudat al acestei cărții: acela de a convinge prin excesul de erudiție. Criticii actuale, s-a spus, îi lipsește un fundal teoretic. Sabina Fînaru pare, la o simplă răsfoire
Cartea-obiect by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13504_a_14829]
-
Va fi hiperrealistă, antiintelectualistă, antiestetică. Dimpotrivă, un mimesis al poeziei ( s.a.) înseși și prin aceasta al culturii este a doua direcție poetică. Ea va revalorifica, va recicla în totalitate formele poetice anterioare, învestindu-le, mai cu seamă prin procedee textuale ( metatext, intertext, hipertext etc.), cu un sens nou. Splendoarea formelor literare din trecut, esențializată, răsfrîntă asupra ei însăși, este convertită într-o nouă, nostalgică splendoare actuală. Paradisul va rămîne însă, inevitabil, artificial, astfel că opoziția civilizație ( naturalețe) vs. cultură ( artificiu) este
De la Camus la Nuova Guardia by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13765_a_15090]
-
Cu atât mai gratuite și lipsite de efect sunt cele câteva proze cu trimiteri la scriitori (Ahura Christi, Nicolae Prepelicaru, Adriana Vitell ș.a.) sau cele în care manuscrisul și profesia de scriitor apar ca pretext narativ în încercări superficiale de metatext. Dar, apropo de stil, iată, în final, o mostră: „Erau șapte țărani voinici, cu capetele căptușite în jertfa brumărie a unor oi la fel de simple ca ei. Cu palmele de piatră ponce, își treceau din om în om ștafeta de răchie
Proză din nimic by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13207_a_14532]
-
SF-ului să îmbrace două forme diferite. Una este cea a adoptării unor strategii narative deja acceptate în literatură ș...ț Cealaltă este ce a acceptării ideii de abolire a granițelor dintre genuri, specii și moduri literare, dintre text și metatext. Universul SF se poate combina cu cel fantastic sau mitologic, poate implica un joc fascinant și nebun, acceptând oricând (ca orice text literar) introducerea aluziilor metatextuale etc. Și dobândind astfel deschiderea necesară spre lumea intertextului, spre încadrarea în continuumul literaturii
Odiseea Fantasy 2004 by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12730_a_14055]
-
țăndări, se preschimbă într-o oglindă nirvanică, în care se reflectă, imortalizați într-un moment triumfal, „doi colți însângerați, în raza lunii”. Sentimentul datoriei împlinite instaurează pacea, exterioară și interioară... Poezia lui Eugen Dorcescu se comentează pe sine, este un metatext. Poetul merge mai departe. Cu o luciditate extremă. Cu o intuiție extremă. Cu o gândire înaltă. Cu un stil înalt. „Să ne desprindem, deci...” 2016 , ianuarie Referință Bibliografică: Mirela-Ioana Borchin, Eugen Dorcescu și poetica avatarurilor. LUPUL / Eugen Dorcescu : Confluențe Literare
MIRELA-IOANA BORCHIN, EUGEN DORCESCU ŞI POETICA AVATARURILOR. LUPUL de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 1840 din 14 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380598_a_381927]
-
scafandrului Zare Popescu își capătă profilul de personaj tradițional. Relațiile sale cu textul sunt clasice. Ar fi un personaj și atât dacă nu i-am ști istoria romanescă zbuciumată. În general, acest roman autobiografic folosește rețete consacrate de confesiune (jurnalul, metatexte cu efect lămuritor, și nu ambiguizant). Primul, Zare Popescu, schimbă perspectiva acestui tip de biografism - el atrage atenția că experimentul nu a dispărut, ci s-a transformat în sondare calculată, cu arme tradiționale." (pp. 100-101). Acesta fiind nivelul cel mai
Marea conspirație by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10272_a_11597]
-
literatura". Încercarea de sistematizare/ studiu de caz propune cinci puncte de reper: 1. practicarea autoficțiunii, 2. prezentul ca timp al narării și referință istorică, 3. limbajul direct, frust, denotativ, 4. mizerabilismul fiziologic și obsesia unicității, 5. pastișa intertextualismului și a metatextului. Astfel, prima și cea mai evidentă arie comună se referă la scriitura sinelui, la acel pact autoficțional deja menționat și semnat de majoritatea autorilor incluși în colecție. Acesta domină vocile narative înscrise la cuvânt, constituindu-se într-o modalitate aparte
Generația-electroșoc by Cristina Cheveresan () [Corola-journal/Journalistic/10333_a_11658]
-
primul). Strategia ambiguizării "personajelor" prin simpla lor menționare gramaticală și-a dovedit eficacitatea prozelită: oricine poate intra în pielea lor. 3) o dimensiune metatextuală foartre marcată. Aici vom remarca următoarele amănunte: dată fiind existența, conform lui Lucien Dällenbach, a unor metatexte denotative și conotative (ultimele fiind de fapt ceea ce se cheamă îndeobște mises en abymes), textul autoficțional, care are în centrul narațiunii, ca și al discursului, propria sursă de enunțare, se prezintă ca un metatext denotativ intermitent, atenția enunțătorului-narator fiind centrată
Autoficționarii by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/10604_a_11929]
-
conform lui Lucien Dällenbach, a unor metatexte denotative și conotative (ultimele fiind de fapt ceea ce se cheamă îndeobște mises en abymes), textul autoficțional, care are în centrul narațiunii, ca și al discursului, propria sursă de enunțare, se prezintă ca un metatext denotativ intermitent, atenția enunțătorului-narator fiind centrată asupra sieși, atît ca eu psihologic, cît mai ales ca sursă discursivă, și asupra discursului care, atîta vreme cît se produce, îi confirmă existența în act. Dacă autoficțiunea mizează pe o estetică a autenticității
Autoficționarii by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/10604_a_11929]
-
întîmplări ale somnului. Din loc în loc, "atacuri" de teoretizare: "povestesc doar pentru mine, de bună seamă, dar și pentru un cititor ideal, care ar găsi că sînt un interesant caz de umanitate." Dar, dovadă de cît de bine învelit e metatextul în poezie, ce spune povestitorul schimbînd persoana la care-și turuie povestea? "Graiul e un hamac comod, în care te întorci pe ce parte îți priește." Și înapoi la cea mai suavă calofilie: "și somnul și-abate ciocanul de puf
Avangarda înapoi! by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/10637_a_11962]
-
toate enunțurile aparent impersonale din poezia lui Nichita Stănescu au acest acompaniament sentimental. Acompaniamentul cunoaște fluctuații de regim afectiv, - de la deznădejde la bravadă și de la refuz la implorare -, dar de stins nu se stinge niciodată. În multe cazuri, mesajul din metatext se revarsă în text, transformîndu-l parțial sau integral în romanță (într-o romanță, bineînțeles, a la Nichita Stănescu)." (31) Din păcate asemenea pasaje sînt urmate de altele de tipul: "În poezia modernă acest curaj de a apela la coarda sensibilă
Carte în doi: Nichita Stănescu și Alex. Ștefănescu by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/17262_a_18587]
-
fi insesizabila în desfășurarea tramei. Tradusă extrem de prost, cu multe, nesuferite calcuri franțuzești și cu o neglijență mutilatoare cîteodată, Hoții de frumusețe e o carte, pînă la un punct în de-acum clasicizata tradiție a multiplei oferte postmoderniste: policier, love-story, metatext filozofic, povestire cu ramă, găsiți aproape tot ce căutați. Narațiunea propriu-zisă se dezvoltă că dialog între două personaje, un bărbat cu o istorie bizară, ajuns pacient într-un spital de nebuni, si psihiatra căreia i se confesează, o femeie la
În căutarea chipului pierdut by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17923_a_19248]
-
discuție chiar această manieră de a-si modifică însemnările zilnice. Intra în scenă trei "personaje" care-și adjudeca într-un fel sau altul textul propriu-zis. Cei trei, "profesorul", Bibulie și "maestrul", se ceartă, se tachinează, convertind ceea ce era un simplu metatext într-un dialog nesfârșit. "Profesorul" are cele mai multe pagini deși, Bibulie, care-l ia veșnic peste picior, este cel mai prezent, cel mai agresiv. "Maestrul" îi inhiba pe amândoi cu prezența să impunătoare; statutul său este incert - nu-și însușește fățiș
O plimbare cu galera by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/18002_a_19327]
-
rațiuni de stil, ci și din pudoare și teama de ridicol. Pe de altă parte există și o alta teamă, aceea de a nu ucide din prea multa analiza sentimentul. Amintirile au două voci evocatoare, a adultului, autor și al metatextului despre care vorbeam și a copilului, care are o percepție mai "primitivă" asupra relațiilor cu ceilalți. Privirea adultului intra și ea în rol și urmărește "tabloul" momentelor prezentate, contribuind la dedublarea personalității celei care scrie. Adultă i se adresează copilului
Amintiri din vechiul Bucuresti by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/17555_a_18880]
-
ceață lui Manoil și a lui Iaurta Chiorul. Din păcate, cea mai mare parte a distribuției numeroase creează o atmosferă, mai degrabă decît compoziții. Rostirea lasă mult de dorit, se joacă superficial, fără a se însuși nodurile și semnele unui metatext post-modern. O propunere regizorala dificilă, dar, cred eu, incitantă pentru orice actor. Prea puțini din distribuție pleacă cu adevărat în aventură spirituală și scenica a Cătălinei Buzoianu. O ratare însă cu implicații, pentru că este vorba de Manoil-poetul, personaj principal, o
Fabrica de vise by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/18184_a_19509]
-
conform unei alte perspective regizorale, diferite de cele dinainte, în sensul unui mai pronunțat nonconformism, textele sînt lăsate mai libere, impactul asupra cititorului nu e mediat de nici un artificiu. Textele noi, precizările, sînt un fel de indicații de regie, un metatext pe care autorul îl simte ca necesar, după o întreagă carieră de fanatic al adevărului integral. Față de cine a simțit acest autor nevoia să se autodenunțe și cui îi sînt adresate aceste precizări? Tuturor celor care spun azi, din uitare
Precizări etice și estetice by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15963_a_17288]
-
netraduse în română. în ultima secțiune a cărții, intitulată Reflexe ale relațiilor de rudenie în folclorul românesc, Nicolae Constantinescu analizează, pornind de la textul literar popular, relațiile ce se stabilesc în interiorul familiei tradiționale românești. Textul popular e, din această perspectivă, un metatext: prin intermediul lui sunt "citite" aspecte ale unor realități uneori dispărute. Autorul se oprește asupra relației dintre părinți și copii, cea mai firească și cea mai veche relație care îi unește pe oameni, dar și asupra unui tip special de rudenie
"Evreul imaginar" și "evreul real" la români by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/16064_a_17389]
-
ceea ce, până la urmă, aflăm despre ea e important, ci ceea ne lasă naratorul să presupunem despre logica lui. În definitiv, dacă tot a inventat, cum el însuși spune, metataxiul, e clar că Radu Cosașu poate folosi lejer mult mai accesibilul metatext.) Poveștile copilăriei se insinuează și aici nu în numele expresivității lor narative, ci în contul formulării maleabile. Scena în care un conflict etnic e transpus într-unul sportiv, rezolvarea lui găsindu-se în mănușile a doi pugiliști, prezintă o recurență demnă
Mai mult ca stilul by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7079_a_8404]
-
Moartea ne face egali, indiferent dacă am fost buni sau răi, bogați sau săraci, oameni simpli sau genii. Moartea-i un dictator comunist. Ceaușescu cu o coasă, așteptându-te acasă.” Andrei Ruse își ia povestea în serios, puținele porțiuni de metatext se petrec tot în interiorul romanului, nimic nu iese în afară: „Dacă am fi fost într-un film, probabil pe fundal ar fi început o melodie ca lumea. Dar nu suntem în nicio comedie cu happy-end, suntem într-un realityshow dramatic
În sfârșit, un roman by Iulia Iarca () [Corola-journal/Journalistic/4301_a_5626]
-
este prezentă la toate nivelele textului. Personajul cu un caracter reprobabil își trimite veninul promiscuității, al îndoielii lui demolatoare în limbaj, de unde este preluat de narator. Acesta încearcă să se apere, dar se contaminează, fatalmente. Ironia parcurge rapid distanța din metatext în text (discursul Somnoroasei), pentru a se transmite asupra Trântorului și a se întoarce, ca un bumerang, împotriva naratorului. Starea Trântorului provine dintr-o indecizie, care conduce spre ironie. Indecizia, provenită din lipsa unei opțiuni existențiale (și nu provocată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
decât atât, s-a străduit să disloce din ecuația literaturii termenul inefabil de "talent", activând o sin-tagmă profesorală: "știință de carte". Accentul se mută de pe opera vie, organică, pulsatilă, pe textul fabricat după o anumită rețetă; iar de aici, pe metatextul doveditor al inteligenței, ironiei, culturii producătorului literar ce jonglează cu convențiile. Pagina de carte devine intertextuală și autoreferențială, un teren al permutărilor lingvistice sau un spațiu de un alb "semnificativ". Deși a debutat editorial în 1994 (cu volumul Firește că
Un schimb de priviri by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9941_a_11266]
-
cu totul confuzia legitimă a lectorului, anunță senin că începe "așa, din mai multe părți", până depistează o anumită ordine. Proză și jurnal, ficțiune tratată cu minuție documentară, O limbă comună își înglobează, ca orice text postmodern care se respectă, metatextul. Referințele la propria scriitură și la temele ori personajele predilecte ale cărților publicate abundă în acest volum-arhivă, de o intensă, aproape dureroasă autoreferențialitate. Spre deosebire de "optzeciștii" puri și duri, pe care îi respinge cu un nu hotărât armelor textuale, autorul apropiat
Un testament literar by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8982_a_10307]
-
lui Anton Holban și pe care autorul studiului de față le pune cu claritate în evidență. De altă parte, exegetul sesizează complexitatea scrierilor lui A. Holban în plan estetico-stilistic, identificând elemente, precum autenticitatea și luciditatea (de factură modernistă), recursul la metatext sau intertextualitate (de tip postmodern), dar și gustul pentru caractere deprins din La Bruyere (romancierul având la activ studii de limbă și literatură franceză și un stagiu doctoral la Paris). În legătură cu Romanul lui Mirel (1929) exegetul afirmă că are meritul
Modernismul lui Anton Holban by Daniel Dragomirescu () [Corola-journal/Journalistic/8028_a_9353]
-
101) și are sentimentul că prin asemenea trăsături A. Holban s-ar apropia de G. Bacovia, prozatorul fiind un "analist al stărilor sufletești abisale". La nivel stilistic, exegetul apreciază utilizarea tehnicii jurnalului intim și conchide că "textul se împletește cu metatextul, anticipând proza de factură postmodernă" (p. 102). Trama romanelor din această serie este punctată concis și la obiect: dacă în O moarte care nu dovedește nimic, protagonistul nu era sigur de sentimentele sale, în Ioana același erou (Sandu) devine un
Modernismul lui Anton Holban by Daniel Dragomirescu () [Corola-journal/Journalistic/8028_a_9353]