97 matches
-
altul, nu contează), are, în cele din urmă, urechi de măgar. Așa arată și Bottom, cînd se îndrăgostește de Titania. Mai exact, atunci cînd își imaginează că Titania s-a putut îndrăgosti de el. Midas nu e altceva decît un mic-burghez de sine însuși epatat. Hybrisul lui Midas e totala-i lipsă de umor. Iar asta, în lumea ideală a legendelor și basmelor, se pedepsește). Nici măcar vorbind cu zeii, el nu se desprinde de obiecte, nici de sine. Își refuză orice
Despre hybris, aur și legende by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/14661_a_15986]
-
altul, nu contează), are, în cele din urmă, urechi de măgar. Așa arată și Bottom, cînd se îndrăgostește de Titania. Mai exact, atunci cînd își imaginează că Titania s-a putut îndrăgosti de el. Midas nu e altceva decît un mic-burghez de sine însuși epatat. Hybrisul lui Midas e totala-i lipsă de umor. Iar asta, în lumea ideală a legendelor și basmelor, se pedepsește). Nici măcar vorbind cu zeii, el nu se desprinde de obiecte, nici de sine. Își refuză orice
La despãrțirea de I. Fischer by Gabriela Creția () [Corola-journal/Journalistic/14663_a_15988]
-
Gina Sebastian Alcalay Cînd anchetatorul din Zero și infinitul, romanul de faimă mondială al lui Arthur Koestler, încerca să-l convingă pe deținutul politic Rubacioff, alias Buharin, să renunțe la scrupulele lui morale și sentimentale mic-burgheze și să-și recunoască activitatea criminală contra-revoluționară, el pleda de pe pozițiile "rațiunii" și "logicii" duse pînă la capăt, în realitate ale acelei raționalități delirante reduse în esență la cîteva obsesii și idei fixe pe care s-au bazat regimurile totalitare
Umanitatea pierdută a secolului XX by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/14483_a_15808]
-
privirii sale neafectând grav luciditatea criticului; opinia sa "datează" totuși, citită astăzi, căci creditul acordat de tânărul din 1953 celui care ordonase reprimarea "cu lovituri de tun" a unor revolte și recursese la "eliminarea uneori brutală a curentelor ’anarhiste’ și mic-burgheze’" ori criticase "fără milă" chiar la marii scriitori admirați, "valorile muribunde", nu putea fi, totuși, un spirit prea democratic... Maurice Nadeau, se vede însă limpede, nu se confunda, chiar în acei ani de adeziuni juvenile, cu stângismul de salon cultivat
Maurice Nadeau în serviciul literaturii by Ioan Pop () [Corola-journal/Journalistic/14207_a_15532]
-
Iulia Popovici De vreo 50 de ani, Radu Cosașu încearcă să fie în scris „și evreu, și mic-burghez, și bucureștean, și utecist mesianic, și cavalerist în Armata Română”; a-ncercat să-și extirpe „rădăcinile mic-burgheze” pentru a fi un comunist fără partid, a sfîrșit prin a fi nici de dreapta, nici de stînga, nici echidistant. E de meserie
„Adevărul integral” al ficțiunii by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/13433_a_14758]
-
față. Doar olandezul rezumând lumea într-un car cu fân. Pieta, Van der Weiden, un tablou mic, mai tragic decât toate pietaurile mari văzute până acum. Maria leșinată, n-am mai văzut până azi (Karin). Triptic Memling. Sf. Iosif, un mic-burghez cuviincios și resemnat, cu căciula în mână. Nici nu știe, de fapt, ce se întâmplă. Același aer supus: cum ar veni să achite o taxă seniorului, feudalului rapace... 26 octombrie 1977, Orangerie, Paris, Les coquelicots, (Macii) și Repos sous le
Lumești by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13491_a_14816]
-
chircit într-un costum cubist de carton, citea poeme. Hans Richter, prezent în acea seară, povestește: «Era rigid ca un turn (îi era imposibil să se miște în costumul lui de carton) în fața acestei mulțimi de fete frumoase și de mic-burghezi serioși care izbucneau în rîs și aplaudau rîzînd, era rigid ca Savonarola, fantast și pur.» În scurt timp, toată lumea e pasionată de arta primitivă. Marcel Iancu desena, crea măști, Tzara scria «poeme negre», cu cîteva împrumuturi amuzante din limba română
François Buot: O biografie a lui Tristan Tzara by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/13478_a_14803]
-
încă din burta mamei, fapt pentru care nici până în ziua de azi nu știu să ciripesc decât în cea maternă, n-am citit cărțile esențiale ale copilăriei (...), am parcurs Micul Prinț la douăzeci și doi de ani (...)" (Dragi copii de mic-burghezi,). E mândru de ignoranța lui și se murdărește, ostentativ, pe degete în loc să folosească tacâmurile. Când scrie aruncă cât colo șervețelele, furculița și cuțitul. Defilează, fără complexe, cu Osho, Poonja, Sri Aurobindo, Hehaka Sapa, Mama, cu }uțea, Eliade și Cioran descoperiți
Autoficțiune cu paralele inegale by Cătălin Sturza () [Corola-journal/Journalistic/12400_a_13725]
-
Eça decît pe cea verificabilă istoric. În comediile și „momentele” sale, Caragiale a construit, la rîndul lui, o Românie și un București pe măsură: societate eminamente ridicolă, victimă a modernizării precipitate, neasimilată de fondul autohton. Cetățenii acestei lumi, burghezi și mic-burghezi stupizi, vorbesc și ei la nesfîrșit, într-un limbaj al cărui sens îl pricep doar pe jumătate. Ca și îndepărtații și necunoscuții lor colegi de la cealaltă margine a Europei, ei emit în permanență, cu o facondă iresponsabilă, „adevăruri” proprii care
Eça de Queirós și I.L. Caragiale by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/2501_a_3826]
-
vistiernic, postelnic, spătar... Bizar. Călinescu numește ruga lui Manole ca Dumnezeu să strice vremea, pentru ca Ana să nu poată veni la locul sacrificiului, „criză de egoism”. Poate că omul avea acea privire superioară asupra lumii, fiindcă-i lipsea faptul acesta mic-burghez care se numește sentiment. Călinescu n-a băgat în seamă subsolurile din Țiganiada. Greu de crezut! (Nu venise încă vremea, mi-a spus, fair play, N.M.). De altfel, încep să cad pe gânduri. Urmează textele de aproape, de unde literaritatea, din
Insemnari by Livius Ciocarlie () [Corola-journal/Journalistic/2464_a_3789]
-
niște scriitori și universitari o scrisoare împotriva războiului și l-a gratulat Antonescu c-un picior în fund. Scos de la catedră, pus la index, ras, ce mai, pe toată linia, rechiziționat. N-are importanță. Bătrânul, însă, așa cum e, boem și mic-burghez, a dovedit că e încă cineva! Că are cap zdravăn pe umeri! He-he, deloc laș, deloc... Și-n ce timp! Gândește-te, în ce timp! Cine poate înota împotriva curentului, indiferent dacă se menține multă vreme la suprafață sau curentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
cu estropiații, cu drogații, cu mutilații care au căzut din cerul artificial al paradisurilor nemiloase. Nimeni nu predică ratarea, dar revoluțiile, toate, sunt făcute pentru ratați, pentru cei ce știu că nu se mai pot minți pe sine - spre indignarea mic-burghezului. * „Ordinea“ neantului ar trebui să fie perfectă și implacabilă, ar trebui, prin urmare, ca intruziunea lui în mintea omului să poarte sugestii desăvârșite. Oroarea este însă că tot ce poate, ca prezență, este schizofrenia, boala spiri tuală. Prezența neantului, deci
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
deja libertății să se precizeze: ființă a uitării sau credință a eșecului eliberator. * Câtă diferență între apariția vieții și apariția omului. (Așa ajungi să gândești meschinăria la modul apocaliptic.) * Iată măreția, o străfulgerare a ceea ce nu știm să fim. * Orice mic-burghez așezat, mediocru și îngrămădit, își face un titlu de glorie din existența minabilă pe care o duce, nu ezită nici măcar o secundă să și-o propovăduiască, să se dea drept exemplu de măgar intolerant, găunos, îndreptățindu-se cu faptul că
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
de mare, fiind vorba de o capodoperă "dură" a modernității, cu accent mai puțin pe melosul cantabil și mai degrabă pe forța de ansamblu a construcției, și totuși aplauzele nu s-au sfârșit minute întregi. Definită ca "muzică neurastenică și mic-burgheză" de către "Pravda" din 28 ianuarie 1936, retrasă din spectacol și reluată abia după moartea lui Stalin (dar într-o formă "înghițibilă" de către cenzură și edulcorată de însuși Șostakovici, reintitulată, după numele eroinei principale, Katerina Izmajlova ), opera O Lady Macbeth din
O seară la Scala din Milano by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/9529_a_10854]
-
evident tezist precum Iarba verde de acasă (1977) are o stranie candoare, o anumită naturalețe care nu decurge din intriga de doi bani - un tânăr vrea să se întoarcă învățător la țară și dă cu piciorul unei cariere "respectabile", dar mic-burgheze la oraș - ci dintr-o stare pe care locurile o comunică și care amână tradiționala idilă cu învățătoarea. Este acolo ceva mai grav, prezența morții în plin elan vitalist, iar regizorul știe să încheie filmul pe o notă poetică deloc
Tablou de familie by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/7482_a_8807]
-
prin forțe proprii, limba de lemn: „Mereu, în comunicatele, hotărârile și articolele din Scînteia, dincolo de frazeologia descusută, penibil bombastică, se mai strecura și câte un... dacă nu un adevăr sau o concluzie logică, măcar resturile acestor forme de gândire «reacționară», «mic-burgheză». Peste tot dădeai de aceste «resturi», cât de cât inteligibile, care îi puteau acuza pe înșiși ideologii partidului de faptul că nu se debarasaseră total de gândirea «dușmanilor», a capitaliștilor. Ei bine, deja în al treilea articol al meu, iute
Explicații by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4817_a_6142]
-
de atâtea ori, e numai o aparență, căci e nevindecabil și, cum va reieși dintr-o altă secvență, se alimentează dintr-un adulter. Alt cuplu. El vrea să fie incinerat, ea înmormântată. Vrea piatră funerară. El vede în soție „o mic-burgheză care nu pricepe că mori singur, că totul e neînțelegere și torpoare”, ea, tristă, vede în el un tiran. Conflictul poate lua și forme demențiale, după cum se poate și stinge, cuplul refăcându-se de bine de rău, zdrențuit. El, jucător
Nefericiți cei nefericiți by Constanța Ciocârlie () [Corola-journal/Journalistic/3470_a_4795]
-
fixat, m-ar fi înnebunit. Proverbul cel mai frecventat de bucureșteni: „Promettre, c’est noble; tenir, c’est bourgeois.” Morala mea - aș fi zis mic-burgheză, dar e atât de rară încât ar fi de mirare să se fi stârpit atâția mic-burghezi -, morala pe care, din lipsă de energie, o practic sincopat, are un singur articol: să-ți pese de celălalt. Elevii, unei tinere profesoare: „Nu ne luați pe noi cu «Vă rog frumos»!” Există unii lângă care am trăit în Epocă
însemnări by Livius Ciocarlie () [Corola-journal/Journalistic/3503_a_4828]
-
a face din marile idei ale altora, cu cea mai mare lipsă de scrupule, idei mărunte proprii, asta e. Heidegger a micșorat într-atât tot ce era mare, încât a devenit posibil german, înțelegeți, posibil german, spunea Reger. Heidegger este mic-burghezul filosofiei germane, care și-a așezat scufia lui de noapte kitsch pe filosofia germană, scufia neagră de noapte kitsch, pe care Heidegger a purtat-o întotdeauna, cu orice prilej. Heidegger este filosoful papucilor și al scufiilor de noapte celebrat de
Thomas Bernhard - Vechi maeștri by Gabriela Dantiș () [Corola-journal/Journalistic/11081_a_12406]
-
Împotriva strălucitoarei diviziuni pe caste, recunoscu Amory. Îmi place să există În vârf o haită de motani În călduri, dar, naiba s-o ia, Kerry, vreau să fiu și eu printre ei. Numai că, deocamdată, Amory, nu ești decât un mic-burghez asudat. Amory a păstrat un minut de tăcere. — Nu va dura mult, a comentat el În cele din urmă. Dar detest să fac eforturi exagerate ca să-mi ating un scop. S-ar vedea urmele, nu-i așa? — Cicatrici onorabile. Brusc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
stomac cu un sistem digestiv rudimentar. — S-ar putea să mă crezi demodat, dar mie Îmi place LSD-ul. — Consumi frecvent? — Nu e o chestie pe care să o poți lua frecvent... — Dar cocaină? — Cocaina e doar un afrodisiac pentru mic-burghezi. Pentru mine, e un drog de slabă calitate. William Burroughs spunea că fiecare om dă peste drogul care i se potrivește cel mai bine. Nu cred că avea neapărat dreptate, dar opinia sa nu era complet lipsită de sens. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
rezerva alăturată? Pe Mărgărit. Vocea lui unică nu mă putea înșela. Era, într-adevăr, Mărgărit. Ce urla Mărgărit? Janeeetta! Janeeetta! (Janetta, un fel de Ana Pauker a universității ieșene, deșteaptă brici, cu carte, dar... dar... torționară a spiritului burghez și mic-burghez -, un monstru cu fustă). Janeeeta! Janeeeta! urla Mărgărit, aflat probabil sub efectul antalcoolului. N-am ieșit, n-a ieșit nimeni, să vadă. Ce făcea Mărgărit? Blestema? Cerea ajutor? Invoca pur și simplu, pe limba lui de stentor răgușit, un nume
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
a luat naștere tocmai datorită existenței Rusiei totalitare. Acu fie vorba între noi umoriștii: fețele unor Brejnev, Hrușciov și chiar Elțîn nu se pretau mai defel la exerciții cinice, erau fețele unor celoveci dintr-o bucată, fără subțirimi de-astea mic-burgheze; pe cînd fața lui Putin, centură neagră la karate, oho, ce pregătită-i pentru noua etapă a diplomației moskovite! Că doar omul n-a fost, colea, băiat de mingi la KGB, ci as dinamovist sadea. În ce ne privește, dacă
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
Socrate, Bacon, Descartes, Newton, Kant și Leibniz, Montesquieu, Mirabeau și Rousseau, Shakespeare, La Fontaine, Corneille, Lamartine, opera istoricilor antici, începând cu Homer, cea a lui Augustin Thierry și a lui Fr. Guizot, scrierile utopiștilor Saint-Simon, Ch. Fourier ș.a., ale socialiștilor mic-burghezi Louis Blanc și P. J. Proudhon, ale juriștilor Martens și Vattel etc. Se poate spune, așadar, că formația de istoric și intelectual, în general, a lui N. Bălcescu se întemeia pe cunoașterea unei bune părți din tot ceea ce dăduse omenirea
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
O capodoperă miniaturală este farsa într-un act Conul Leonida față cu reacțiunea (1880). Sunt înfățișate aici doar două personaje - pensionarul Leonida și cea de-a doua soție a lui, Efimița -, dar se configurează un (micro)univers întreg, acela al mic-burghezului mărginit și spăimos, amator, cum-necum, de procopseală. Bătrânelul, de un farmec comic irezistibil, perorează ca un atotștiutor, cu un aer foarte savant, în fața consoartei, care îl ascultă uimită, dar și cu un secret umor, Leonida având despre toți și toate
CARAGIALE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286090_a_287419]