97 matches
-
separat sub denumirea "Fundul Bâcului". În lista persoanelor cu drept de vot pentru alegerea membrilor Dumei de Stat a Imperiului Rus din anii 1906-1907 îi găsim pe următorii locuitori ai satului Temeleuți: Spinei Tudor (moșier), Matvieevici Mihail (moșier), Candel Șoil (mic-burghez), Ilașcov Pantelimon (mic-burghez și proprietar de pământ) și Cicalov Khacik (moșier). Khacik Zironov Cicalov era un mic-burghez evreu, creștinat cu numele Hristofor Mironov, despre care știm că a încercat și el în anul 1905 să contracteze un credit de la Banca
Temeleuți, Călărași () [Corola-website/Science/305868_a_307197]
-
Fundul Bâcului". În lista persoanelor cu drept de vot pentru alegerea membrilor Dumei de Stat a Imperiului Rus din anii 1906-1907 îi găsim pe următorii locuitori ai satului Temeleuți: Spinei Tudor (moșier), Matvieevici Mihail (moșier), Candel Șoil (mic-burghez), Ilașcov Pantelimon (mic-burghez și proprietar de pământ) și Cicalov Khacik (moșier). Khacik Zironov Cicalov era un mic-burghez evreu, creștinat cu numele Hristofor Mironov, despre care știm că a încercat și el în anul 1905 să contracteze un credit de la Banca Funciară din gubernia
Temeleuți, Călărași () [Corola-website/Science/305868_a_307197]
-
Joyce sau Kafka, nu este nici măcar un inovator, ci se revendică din marea familie a realiștilor secolului al XIX-lea și stăpânește perfect substanță și tehnică românului foileton. I s-a reproșat lui Tadeusz Dołęga-Mostowicz că a făcut concesii gustului "mic-burghez", apreciindu-i-se, aproape în exclusivitate, românele satirice, cum sunt "Cariera lui Nikodem Dyzma", în primul rând, "Frații Dalcz et Comp.", "Doctorul Murek anihilat", "A doua viața a doctorului Murek" sau "Jurnalui doamnei Hanka". "(Ion Petrică, prefață românului ""Vraciul. Profesorul Wilczur
Tadeusz Dołęga-Mostowicz () [Corola-website/Science/313499_a_314828]
-
întocmită de D.G.S.P. în anul 1951 rezultă că, pentru cele 804 persoane arestate ca membri sau sprijinitori a 17 grupări de rezistență din munți, situația din punct de vedere profesional era următoarea: 558 țărani de diferite stări, 71 muncitori, 30 mic-burghezi, 17 funcționari, 15 preoți, 15 comercianți, 13 militari deblocați și alții. Pentru același „eșantion”, apartenența politică avea următoarea configurație: 88 foști membri ai P.N.Ț.-Maniu, 79 foști membri în Frontul Plugarilor, 73 de foști legionari, 42 foști membri ai
Grupul Carpatin Făgărășan () [Corola-website/Science/328347_a_329676]
-
2002) „La Auschwitz ne aștepta o frumoasă muzică de orchestră”, interviu cu Susana Diamantstein (n. 1922) Mihai Vakulovski: Doamnă Susana Diamantstein, ce erau părinții dumneavoastră Înainte de război? Susana Diamantstein: Tata era funcționar de bancă, mama casnică, așa cum era pe vremuri - mic-burghezi. Eu sunt născută la Târgu-Mureș și chiar am urmat liceul românesc de fete „Unirea”. Am terminat patru clase liceale, am dat bacalaureatul... Timpurile Începeau să fie tot mai urâte, Începea perioada aceea cu legionari, adică nu chiar prielnică pentru copiii
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
privirii sale neafectând grav luciditatea criticului; opinia sa "datează" totuși, citită astăzi, căci creditul acordat de tânărul din 1953 celui care ordonase reprimarea "cu lovituri de tun" a unor revolte și recursese la "eliminarea uneori brutală a curentelor ’anarhiste’ și mic-burgheze’" ori criticase "fără milă" chiar la marii scriitori admirați, "valorile muribunde", nu putea fi, totuși, un spirit prea democratic... Maurice Nadeau, se vede însă limpede, nu se confunda, chiar în acei ani de adeziuni juvenile, cu stângismul de salon cultivat
Maurice Nadeau în serviciul literaturii by Ioan Pop () [Corola-journal/Journalistic/14207_a_15532]
-
a păsat. Pentru că deja eram îndrăgostită până peste cap de James. Deși mă lăudam că sunt o tipă independentă, în fond, eram o persoană foarte romantică. Și cu toate că băteam darabana apropo de spiritul meu rebeloid, eram cât se poate de mic-burgheză. De la prima noastră întâlnire, totul a fost minunat. Așa de romantic, așa de frumos. Și îmi pare rău că trebuie să vă fac asta, dar voi folosi o mulțime de clișee. Nu văd cum le-aș putea ocoli. Îmi e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
științifice, și nu construcții sociale. Cu doar o lună Înaintea revoluției din octombrie 1917, Lenin scria că „războiul, prin transformarea capitalismului monopolist Într-un capitalism monopolist de stat, a accelerat dezvoltarea capitalismului În așa măsură Încât nici proletariatul, nici democrații mic-burghezi revoluționari nu se pot Încadra În limitele capitalismului”. și el, și consilierii săi de specialitate se bazau În mod direct pe munca lui Rathenau și Mollendorf În elaborarea planurilor destinate economiei sovietice. Economia de război a Germaniei era, pentru Lenin
[Corola-publishinghouse/Administrative/2012_a_3337]
-
nu În 1930. Așadar, era o perioadă potrivită pentru experimente Îndrăznețe, iar prețul cu care se cumpăra sau se Închiria pământul era mic. Grâul și inul sunt, conform terminologiei folosite mai târziu În acest capitol, culturi „proletare”, diferite de culturile „mic-burgheze”. Fitzgerald, Yeomen No More, capitolul 2, pp. 15-17. Vezi mai sus, notele 14 și 18. O altă astfel de fermă care are legătură directă cu experimentul New Deal din anii '30 a fost Fairways Farms Corporation. Înființată În 1924 de către
[Corola-publishinghouse/Administrative/2012_a_3337]
-
hagiografia oficială sublinia originea muncitorească a oricărui lider politic) și - în numele „luptei de clasă” - toți fiii de „exploatatori” sau aparținând „clasei burgheze” (aici intrau, la un loc, micii comercianți, intelectualii, liber-profesioniștii; chiar și un fiu de învățător rural era etichetat „mic-burghez”) erau blocați în încercările lor de a pătrunde în facultăți, îndeosebi în cele care formau noii ideologi (filosofie, istorie, litere, drept). Legea lui numerus clausus a acționat implacabil, în anii de început, ca o tactică a partidului de selecționare a
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
dacă nu erau izgoniți în insalubrul subsol, erau cel mult tolerați drept chiriași în propriile case. Dar, pe lângă aceștia, erau vizați «exploatatorii» de diverse categorii (inclusiv, repet: familiile celor arestați și condamnați sau ale celor «fugiți»; dar puteau fi șí mic-burghezi, funcționari etc. - «reacționari», rău-văzuți, oricum, nu din cinul Puterii fățișe sau ascunse. Prin acest procedeu (în fond ilegal, deși conform noilor legi „strâmbe”) se dădea o soluție urgentă, facilă, confortabilă din punctul de vedere al regimului, fără a se construi
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
o plăcere de spectator. E un portret în tușe frivole, al unui personaj care se revelează în momentele de delectare: nu întâmplător, primele pagini ale cărții evocă o confesiune târzie în care criticul romancier vorbește despre preferințele și distracțiile lui mic-burgheze. Lovinescu merge cu Monica la cinema, detestă filmul mut și gagurile lui superficiale, iubește în schimb teatrul și sentimentele descătușate pe scenă. Antonio Patraș deconspiră un om al micilor plăceri vinovate, cucerit definitiv de melodrame, impresionat de expoziția ieftină de
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
1957) și Linia vieții (1958), V. își asumă ambiția (și riscurile) epicii de proporții. Timpul narațiunii se întinde pe durata unei jumătăți de secol, între 1907 și 1957, și aduce în prim-plan, fără convergențe plauzibil motivate, două familii: una mic-burgheză, Varlam, alta țărănească, în frunte cu Florea Gh. Iovan, fiul unui răzvrătit împușcat în răscoală. Ponderea covârșitoare o are povestea primei familii. Câteva personaje rețin atenția. Între ele Victor Varlam, plutonier major de jandarmi, concomitent individualizat în nuvela Dezertorul (1956
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290580_a_291909]
-
le văd - câteva caracteristici ale acestei noi Puteri încă fără chip; de exemplu, refuzul vechiului conservatorism și al vechiului clericalism, decizia de a părăsi Biserica, hotărârea sa (încununată de succes) de a-i transforma pe țărani și pe lumpenproletari în mic-burghezi și, mai ales, obsesia sa - cosmică, aș putea spune - de a duce până la capăt „Dezvoltarea”: a produce și a consuma. Portretul-robot al acestui chip încă alb al noii Puteri îi atribuie vag acesteia trăsături „moderne”, datorate toleranței și unei ideologii
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
brutarul despre care vorbeam mai devreme, prin simpla sa prezență fizică, dezvăluie (la fel ca milioane de semeni ai săi) că: a) în creierul lui s-au depozitat acele „valori” ale civilizației capitaliste de consum care fac din el un mic-burghez incapabil să aplice acele valori în viața practică; b) prin urmare, ori acceptă dezvoltarea, ori PCI-ul și pe al său tout va bien; c) frustrarea și agresivitatea ce derivă din aceasta ar putea să-l facă să accepte „chiar
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
Nu este vorba aici despre o dihotomie. Mica burghezie și lumea țărănească religioasă alcătuiau până mai ieri un unic univers. Mica burghezie italiană era încă de esență țărănească și, în ceea ce-i privește, țăranii sunt, oricum (după cum spunea Lenin), niște mic-burghezi, cel puțin ca potențial. Morala era una singură, la fel și retorica. În ciuda marii varietăți de „culturi” italiene - adesea foarte îndepărtate unele de altele în timp -, „valorile” lumii mic-burgheze și țărănești coincideau în esență. Ambivalența acestor „valori” a produs o
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
consumului, adică o nouă putere fals tolerantă care a relansat la scară uriașă cuplul, avantajându-l prin a-i oferi toate drepturile conformismului său. Această putere nu este interesată de un cuplu care să procreeze (proletar), ci de unul consumator (mic-burghez); prin urmare, ea are in pectore ideea legalizării avortului (după cum o avea deja pe cea a ratificării divorțului). Nu mi se pare că, referitor la problema avortului, susținătorii acesteia ar fi pus în discuție toate aceste puncte. Cred însă că
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
în lături de la nimic; și într-adevăr nu știe nimic. Nu știe, de exemplu, un lucru fundamental: că a glumi despre orice, așa cum face el, bagatelizând cele mai tragice și mai dificile evenimente, este caracteristica principală a relației lingvistice a mic-burghezului cu realitatea. Fie că-și taie părul, fie că-și pune o haină beat moderată, fie că-i frecventează pe tinerii integrați de vârsta sa și, mai mult, pe cei puțin mai în vârstă decât el și pe maeștri, îi
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
partea „tinerilor devianți” și împotriva societății, care înainte îi creează și apoi îi condamnă. Dar simpatia lor este apriorică și nediscriminată. Și de aceea este subversivă. De exemplu, par să aprobe necondiționat comportamentul tinerelor modele burgheze - pe care acești neînsemnați mic-burghezi și lumpenproletari îl adoptă - în toate manifestările sale. Dacă semnele dominante ale unui asemenea comportament sunt „ironia și disprețul”, nu mi se pare corect ca acest lucru să fie aprobat sau justificat; el trebuie supus unei judecăți critice, ca orice
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
clipă de actualitatea extremă a problemei pe care acesta o constituie. Apoi, din punct de vedere estetic, îl agresează „retrăindu-l”, adică reprezentându-l printr-un lung monolog interior în care avem contaminarea lingvistică dintre personajul ce spune „eu” (un mic-burghez idealizat care doar până la un anumit punct coincide cu autorul) și personajele ce vorbesc în dialect. Se naște, astfel, în cadrul cărții, o tensiune violentă între „centrul” evoluat - și ce vorbește o italiană groaznică, tehnică și școlărească - și „periferie”, ce vorbește
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
Conține același fanatism și aceeași incertitudine existențială: rușinea de a fi țăran. În cele din urmă, Camon ajunge la condamnarea amănunțită și motivată a bătrânei sale rude: este vorba despre un paleocatolic moralist, retrograd, în fond provincial; pe scurt, arhetipul mic-burghezului „în stare naturală”, înainte ca el să-și aducă această mentalitate a sa într-o lume nouă, cea a industrializării. Nu pot spune că Ferdinando Camon n-are dreptate: obiectiv, așa stau lucrurile. Dar nu pot nici să spun că
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
sa de mafiot i-a permis să frecventeze, mai întâi în Sicilia, apoi în America, un „mediu” a cărui cultură cu siguranță că nu este populară (chiar dacă nu este, la fel de sigur, literară). În realitate, Sciortino a „devenit” pe deplin un mic-burghez. Iar la închisoare, evident, și-a făcut și o cultură livrescă. Însă trăsăturile sale populare - aparținând alterității culturii populare- rămân de neclintit. În cartea sa, Sciortino opune adesea, în mod foarte conștient, Mafia și Statul. Ei bine, cultura sa reală
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
al Tineretului Comunist, a început să aibă îndoieli în ceea ce privește regimul stalinist. Considerat mult timp comunist de către reacționari și reacționar de către comuniști, Sábato s-a aflat într-o situație deloc de invidiat în fața contemporanilor săi: "Staliniștii mă calificau drept contradictoriu, drept mic-burghez ezitant, daca nu chiar drept un individ care, prin literatura să irațională, servește, după cum afirmau ei în jargon, interesele reacțiunii; pe de altă parte, reacționarii, pe care aceste calificative ar fi trebuit să-i bucure, mă acuzau că aș fi
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
el nimicește dorința de a ajunge până la el; el face chiar mai mult: suprimă libertatea”. Manifestul este pentru Marx și Engels ocazia de a asocia acțiunea politică proiectului viitor, dar „comunist” vizează și marcarea distanțării de reformatorii socialiști „burghezi și mic-burghezi” de orientare republicană sau radical-socialistă. în 1917, Lenin* procedează la fel, propunând renunțarea la numele de Partid muncitoresc social-democrat din Rusia și înlocuirea lui cu cel de Partid Comunist Bolșevic, aceasta pentru a rupe cu „revizioniștii” și cu „oportuniștii” ostili
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
cărui obiectiv este „exterminarea necruțătoare a dușmanului”. în 1907, el pleacă din nou în străinătate, colindând capitalele europene - Paris, Berlin, Bruxelles, Copenhaga, Geneva, Londra - și mai multe stațiuni de vilegiatură - Capri, Nisa, Lucenna -, ducând o existență dublă: aceea a unui mic-burghez trăind de pe urma rentelor sale și din fondurile partidului, și cea a unui lider care-și consacră viața pregătirii unei revoluții*. Ia parte la numeroase polemici în interiorul și în afara facțiunii bolșevice, întărindu-și neîncetat influența asupra ei. în februarie 1912, Lenin
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]