76 matches
-
bureți sub denumirea "Agaricaceae", cu refer la numele taxonomic de gen al lui Linné, dat de peste 70 de ani mai înainte, publicând-o în opera sa "Flore générale des environs de Paris, selon la méthode naturelle". În sfârșit, în 1949, micologul german Rolf Singer (1906-1994) a împărțit în lucrarea sa bazală privind ordinul "Agaricales", familia "Agaricaceae" în patru încrengături (subfamilii) care se disting în mare parte din cauza culorii sporilor: "Leucocoprinus", "Agaricaceae", "Lepiotaceae" și "Cystodermateae". De asemenea vechile familii "Tulostomataceae", "Battarreaceae", "Lycoperdaceae
Agaricaceae () [Corola-website/Science/310570_a_311899]
-
mult mai bună decât cea obișnuită, fie că această creștere este corelată cu cantitatea de ploaie căzută, care poate induce o fermentație. Meritul identificării corecte a sclerotului ca fiind o ciupercă aparține lui Augustin Pyramus de Candolle (1778-1841). În 1853 micologul francez Louis René Tulasne este primul care identifică ciuperca "Claviceps purpurea", ca fiind cauza unor otrăviri. În 1938 chimistul elvețian Albert Hofmann, în cursul cercetărilor sale efectuate în cadrul laboratoarelor Sandoz, sintetizează pentru prima oară LSD din ergot. Ulterior, s-a
Cornul secarei () [Corola-website/Science/304742_a_306071]
-
global cel mai consumat "Agaricus", cunoscut și sub denumirea de "Champignon de Paris". În anul 1753, renumitul om de stiinta suedez Carl von Linné a circumscris inițial în lucrarea să "Species plantarum" un mare gen de ciuperci sub numele "Agaricus". Micologul german Paul Kummer l-a redenumit, în dependența de Elias Magnus Fries, în cartea sa "Der Führer în die Pilzkunde" din anul 1871 în "Psalliota". Toate celelalte denumiri că "Amanita" Dill. ex Boehm. (1760), "Fungus" Tourn. ex Adans. (1763), "Hypophyllum
Agaricus () [Corola-website/Science/317498_a_318827]
-
ou, Description de tous leș champignons (fungi), qui croissent en France", aceasta taxonomie a jucat un rol important în anii 80 și 90 al secolului a XX-lea, când mulți micologi au schimbat numele "Agaricus" în "Psalliota", între ei și micologul italian Bruno Cetto. Între timp, genul duce din nou vechia desemnare a lui Linné. Acest mare gen este momentan împărțit în șapte secții (precum mai multe subsecții), care sunt: Pentru lista completă a speciilor de gen "Agaricus" vezi sub rubrică
Agaricus () [Corola-website/Science/317498_a_318827]
-
câteodată curbați, și aspectul lor este între cristalin (translucid) și galben. Sporii, a căror număr este de doi (mai rar trei) per ască, sunt caracteristici strict acestei specii. Ascele netede și eliptice măsoară 275-350 µm lungime pe 16-23 µm lățime. Micologul englez-canadian Arthur Henry Reginald Buller a determinat faptul că ascele sunt heliotropice—se îndoaie în contact cu lumina. Astfel cum el nota, „Am tăiat transversal prin lamelele sale, am examinat aceste secțiuni sub microscop și imediat am înțeles că în
Ciuciulete de plop () [Corola-website/Science/328783_a_330112]
-
volumul 2 al lucrării sale "Species Plantarum" din 1753 sub denumirea "Agaricus campester", minimal corectată în numele actual "Agaricus campestris" prin marele savant Elias Magnus Fries (1821). Redenumirea în "Psalliota campestris" prin botanistul francez Lucien Quélet din 1879 și aprobată de micologul italian Giacomo Bresadola în anul 1937, a fost preluată de mulți micologi de proveniență romană, între ei și micologul italian Bruno Cetto, o denumire preluată și de "Poșta Română" pe un timbru din 1958. Între timp, soiul duce din nou
Ciupercă de bălegar () [Corola-website/Science/335027_a_336356]
-
prin marele savant Elias Magnus Fries (1821). Redenumirea în "Psalliota campestris" prin botanistul francez Lucien Quélet din 1879 și aprobată de micologul italian Giacomo Bresadola în anul 1937, a fost preluată de mulți micologi de proveniență romană, între ei și micologul italian Bruno Cetto, o denumire preluată și de "Poșta Română" pe un timbru din 1958. Între timp, soiul duce din nou vechia însemnare, iar denumirea "Psalliota campestris" nu mai este parte a nomenclaturii oficiale. Totuși se găsește în nenumărate cărți
Ciupercă de bălegar () [Corola-website/Science/335027_a_336356]
-
Jaime Blanco-Dios, 2015), cunoscut în România și Basarabia sub numele buretele (hribul) dracului sau hrib (burete) țigănesc este o specie de ciuperci otrăvitoare și cam rare basidiomycete din genul "Boletus", familia "Boletaceae". El a fost descris pentru prima dată de micologul german Harald Othmar Lenz în 1831, cel care i-a dat numele sinistru al "lui Satan", derivat din cuvântul grec "σατανᾶς", după ce s-a simțit rău datorită "emanațiilor" buretelui din timpul descrierii. Buretele este răspândit de-a lungul zonei temperate
Hribul dracului () [Corola-website/Science/335039_a_336368]
-
ocazional la mai mult de 700 m peste nivelului mării de asemenea pe rășinoase. Perioada favorită de dezvoltare o are din aprilie până în noiembrie, dar în ani cu ierni blânde pe tot parcursul anului. Inițial, în anul 1774, botanistul și micologul german Jacob Christian Schäffer a descris acest burete în opera sa "Fungorum qui in Bavaria et Palatinatu circa Ratisbonam nascuntur icones, nativis coloribus expressae" sub numele "Agaricus mutabilis". El a fost redenumit de savantul german Paul Kummer (1834-1912) în lucrarea
Gheba ciobanilor () [Corola-website/Science/335435_a_336764]
-
a redenumit mai întâi sub numele "Agaricus volemus", apoi sub acel de "Lactarius volemus", iar Lucien Quélet în lucrarea sa „Enchiridion Fungorum in Europa Media et Praesertim in Gallia Vigentium” sub numele "Lactarius lactifluus". Combinând denumirile lui Fries și Quélet, micologul german Otto Kuntze (1843-1907) l-a prezentat în opera sa „Revisio generum plantarum - vascularium omnium atque cellularium multarum secundum leges nomenclaturae...”, ca "Lactifluus volemus". Denumirea lui Kuntze, "Lactifluus volemus", considerată ulterior pentru mult timp sinonim al lui "Lactarius volemus", a
Lăptucă dulce () [Corola-website/Science/335539_a_336868]
-
în 1887 a fost premiat cu "Prix Desmarière" al Academiei de Stiinte pentru lucrarea să "Nouvelle classification naturelle des Discomycètes charnus" din 1885. Primul deceniu al secolului al XX-lea a fost cel mai important pentru renumele sau mondial că micolog și acuarelist prin publicarea a trei opere mari: "Leș Discomycètes d'Europe" (1907)," Histoire et classification des Discomycètes d’Europe" (1909) și în paralel "Icones mycologicae" în 6 volume cu peste 600 de table colorate, dovedind astfel de asemenea calitatea
Émile Boudier () [Corola-website/Science/337510_a_338839]
-
ciupercii de Christian Hendrik Persoon în opera sa "Synopsis methodica Fungorum" (volumul 2 din 1801) ca "Agaricus pardinum" și redenumirea lui Lucien Quélet (bazând pe afirmarea lui Fries) în "Tricholoma pardinum", au existat deodată doi taxoni pentru acest burete. Încercarea micologilor cehi Josef Herink și František Kotlaba unei denumiri noi ("Tricholoma pardalotum") pentru acest soi în 1967, nu s-a impus. Carnea se decolorează cu după două minute albastru-verzui și cu tinctură de Guaiacum imediat într-un violet fugitiv. Consumul de
Gâscă tigrată () [Corola-website/Science/336434_a_337763]
-
această ciupercă, având astfel preponderență respectiv numelui binomial, este "Boletus (Agaricus) luridus", dat de Jacob Christian Schäffer în volumul 4 al operei sale "Fungorum qui in Bavaria et Palatinatu circa Ratisbonam nascuntur Icones" din anul 1774, denumit, în 1909, de micologul american William Alphonso Murrill (1869-1957) "Suillellus luridus". Deși buretele trebuie să asculte în momentul de față (din 2014) pe numele "Suillellus luridus", acest articol se ține de denumirea "Boletus luridus", nume binomial folosit în toate cărțile populare de micologie precum
Buretele vrăjitoarei () [Corola-website/Science/336459_a_337788]
-
precum revista micologicä "Persoonia" sunt numite după el. Savantul a revizuit a revizuit clasificarea ciupercilor inaugurată de Carl von Linné evident. Marele savant a murit în sărăcie la Paris și a fost înmormântat în cimitirul Père Lachaise. Selecție din lucrările micologului:
Christian Hendrik Persoon () [Corola-website/Science/335166_a_336495]
-
de la mijlocul lunii septembrie până toamna târziu, în noiembrie, înainte de primul ger. În anul 1753, buretele a fost descris pentru prima oară de Carl von Linné sub numele "Cantharellus cornucopioides", aprobat de Elias Magnus Fries în 1821 și redenumit de micologul sudafrican Christian Hendrik Persoon în 1825. Mai rare sunt exemplare de culoare gălbuie, care au fost separate anterior ca specie independentă sub numele "Craterellus konradii" (sancționată astfel pentru ultima dată de Bourdot & Maire în 1930, vezi în stânga). Dar acest burete
Trâmbița morților () [Corola-website/Science/335164_a_336493]
-
în cele foioase, începând în iunie, dar sezonul principal este de la mijlocul lunii septembrie până toamna târziu, în noiembrie, înainte de primul ger. În cursul istoriei sale buretele a avut în total șase sinonime. Ultima redenumire este din 2014, făcută de micologul italian Alfredo Vizzini sub numele de Imleria badia. În popor buretele duce numele hrib murg. Acest burete coabitează, fiind un simbiont micoriza, formând micorize pe rădăcinile de arbori specifici sub molizi, larice, fagi precum stejari și, în zone mai calde
Hrib murg () [Corola-website/Science/335136_a_336465]
-
(n. 21 aprilie 1921, Trento - d. 16 iulie 1991, Rimini) a fost un inginer, profesor de inginerie mecanică, micolog și scriitor științific italian. Abrevierea numelui său în cărți științifice este Cetto. Fiul licențiatului în literatura și filozofie la "Academia Științific-Literară" Milano, de asemenea profesor de liceu, Adolfo Cetto (n. 20 februarie 1873, Selva di Levico - d. 31 decembre 1963
Bruno Cetto () [Corola-website/Science/335148_a_336477]
-
poartă, din 1992, numele lui. Din anii 70 el a și fost redactor șef al magazinului "Bolletino del gruppo micologico G. Bresadola di Trento". În 1978 a fost numit membru al "Academia Roveretana degli agiati di Scienze, Lettere et Arti". Micologul a fost și președinte al comitetului științific G. Bresadola (din 1976) precum al Grupului micologic "G. Bresadola" (1987-1991). În memoria să, la Trento i-a fost dedicată o stradă denumită "Via " și, în anul 2002, a fost dezvelit un bust
Bruno Cetto () [Corola-website/Science/335148_a_336477]
-
buretele a fost descris oficial pentru prima dată de Carl von Linné în volumul a 2-lea al operei sale "Species Plantarum" ca "Agaricus deliciosus" și Elias Magnus Fries i-a dedicat specia sub numele "Agaricus deliciosus Linnaeii". În 1801, micologul Hendrik Christian Persoon a adăugat "lactifluus" la epitetul soiului, înainte ce micologul englez Samuel Frederick Gray l-a redenumit cu numele actual (1821) în lucrarea sa "The Natural Arrangement of British Plants". Există cam zece specii de "Lactarius" care emit
Râșcov de brad () [Corola-website/Science/335174_a_336503]
-
în volumul a 2-lea al operei sale "Species Plantarum" ca "Agaricus deliciosus" și Elias Magnus Fries i-a dedicat specia sub numele "Agaricus deliciosus Linnaeii". În 1801, micologul Hendrik Christian Persoon a adăugat "lactifluus" la epitetul soiului, înainte ce micologul englez Samuel Frederick Gray l-a redenumit cu numele actual (1821) în lucrarea sa "The Natural Arrangement of British Plants". Există cam zece specii de "Lactarius" care emit un lapte portocaliu sau roșu. Ei sunt cu toții comestibili, dar mai mult
Râșcov de brad () [Corola-website/Science/335174_a_336503]
-
fost otrăvit, după unii, prin schimbul acestei amanite cu una mortală ca de exemplu Amanita phalloides într-o mâncare de ciuperci, după alții, prin otravă picurată pe crăițe mâncate de imperator. Acest burete a fost descris pentru prima oară de micologul italian Giovanni Antonio Scopoli, în anul 1772, sub numele "Agaricus caesareus" și redenumit în "Amanita caesarea" de savantul olandez-sudafrican Christian Hendrik Persoon, în anul 1801. Întru acest timp a mai fost de asemenea poreclit "Agaricus aureus". Această specie are un
Burete domnesc () [Corola-website/Science/335179_a_336508]
-
burete coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). În România, Basarabia și Bucovina de Nord se dezvoltă întotdeauna sub mesteceni, în păduri, prin câmpii, mlaștini, solitar sau în grupuri mici, din iunie până octombrie. Inițial botanistul și micologul francez Jean Baptiste François Pierre Bulliard (1752-1793) a descris acest burete în opera să (editata parțial postum) "Histoire des champignons de la France, ou Traité élémentaire renfermant dans un ordre méthodique leș descriptions et leș figures des champignons qui croissent naturellement
Burete călugăresc () [Corola-website/Science/335237_a_336566]
-
1783) care a fost confirmat ca specie sub acest nume de botanistul suedez Elias Magnus Fries în 1821. Tot în anul 1821, în lucrarea să "A natural arrangement of British plant" (Editură Baldwin, Cradock & Joy, Londra 1821), botanistul, farmacistul și micologul englez Samuel Frederick Gray (1766-1828) a creat numele generic "Leccinum" nou, adăugând această specie sub denumirea "Leccinum scabrum". În memoria marelui medic, botanist și micolog austriac Julius Vincenz von Krombholz (1782-1843), în anul 1881, micologul finlandez Petter Adolf Karsten (1834-1917
Burete călugăresc () [Corola-website/Science/335237_a_336566]
-
Londra 1821), botanistul, farmacistul și micologul englez Samuel Frederick Gray (1766-1828) a creat numele generic "Leccinum" nou, adăugând această specie sub denumirea "Leccinum scabrum". În memoria marelui medic, botanist și micolog austriac Julius Vincenz von Krombholz (1782-1843), în anul 1881, micologul finlandez Petter Adolf Karsten (1834-1917) a mai adăugat un alt sinonim: "Krombholzia scabră". Buretele nu poate fi confundat cu ciuperci necomestibile sau chiar otrăvitoare, ci numai cu specii aproape înrudite, ca de exemplu cu "Leccinum aurantiacum" (crește în păduri de
Burete călugăresc () [Corola-website/Science/335237_a_336566]
-
Boletus rufus" a fost Jacob Christian Schäffer în volumul 2 al operei sale "Fungorum qui în Bavaria et Palatinatu circa Ratisbonam nascuntur Icones" din 1763. Referitor la el, în 1886, renumitul Lucien Quélet i-a dat numele "Gyroporus rufus", apoi micologul german Hanns Kreisel "Leccinum rufum" (1984). Dar taxonul cu adjectivul "rufus, -um" nu s-a impus, ci cel al lui Pierre Bulliard. Neindependent de Schäffer, botanistul și micologul francez Jean Baptiste François Pierre Bulliard (1752-1793) a descris acest burete în
Hribă de plop () [Corola-website/Science/335233_a_336562]