76 matches
-
de la mijlocul lunii septembrie până toamna târziu, în noiembrie, înainte de primul ger. În anul 1753, buretele a fost descris pentru prima oară de Carl von Linné sub numele "Cantharellus cornucopioides", aprobat de Elias Magnus Fries în 1821 și redenumit de micologul sudafrican Christian Hendrik Persoon în 1825. Mai rare sunt exemplare de culoare gălbuie, care au fost separate anterior ca specie independentă sub numele "Craterellus konradii" (sancționată astfel pentru ultima dată de Bourdot & Maire în 1930, vezi în stânga). Dar acest burete
Trâmbița morților () [Corola-website/Science/335164_a_336493]
-
mult mai bună decât cea obișnuită, fie că această creștere este corelată cu cantitatea de ploaie căzută, care poate induce o fermentație. Meritul identificării corecte a sclerotului ca fiind o ciupercă aparține lui Augustin Pyramus de Candolle (1778-1841). În 1853 micologul francez Louis René Tulasne este primul care identifică ciuperca "Claviceps purpurea", ca fiind cauza unor otrăviri. În 1938 chimistul elvețian Albert Hofmann, în cursul cercetărilor sale efectuate în cadrul laboratoarelor Sandoz, sintetizează pentru prima oară LSD din ergot. Ulterior, s-a
Cornul secarei () [Corola-website/Science/304742_a_306071]
-
veche (între 178 și 139 milioane de ani), începând din timpul perioadei geologice în Jurasic în diferența de exemplu cu genul "Boletus" (între 44 și 34 milioane de ani). Primul micolog care a descris "Agaricus xanthodermus" a fost botanistul și micologul francez Léon Gaston Genevier (1830-1880) în studia să din 1876 "Étude sur leș Champignons consommés à Nantes sous le nom de Champignon roșe ou de couche". În anul 1884, compatriotul lui Genevier, Claude Casimir Gillet (1906-1896), a redenumit specia în
Șampinion sulfuros () [Corola-website/Science/335747_a_337076]
-
neglijate. Redenumirea "Psalliota xanthoderma", făcută de Charles Richon (1820-1893) și Ernest Roze (1833-1900) a jucat un rol important în anii 80 și 90 al secolului a XX-lea, când mulți micologi au schimbat numele "Agaricus" în "Psalliota", între ei și micologul italian Bruno Cetto. Între timp, soiul duce din nou vechia însemnare a lui Léon Gaston Genevier. Acest burete este otrăvitor că și variațiile sale de colorit mai închis că de exemplu "Agaricus xanthodermus văr. meleagris". Ciupercă reacționează chimic, colorându-se
Șampinion sulfuros () [Corola-website/Science/335747_a_337076]
-
variațiile sale de colorit mai închis că de exemplu "Agaricus xanthodermus văr. meleagris". Ciupercă reacționează chimic, colorându-se pe suprafața pălăriei în galben-portocaliu în urmă reacției cu hidroxid de potasiu și la "Testul Schaeffer" . Acest test a fost dezvoltat de micologul german Julius Schäffer (1882-1944) pentru a ajuta la identificarea speciilor "Agaricus", folosind reacția anilinei și acidului azotic pe suprafața bureților. Mai departe, ciupercă arată o reacție roșiatica cu naftol sau fenol. Toxinele care actioneaza (printre altele, fenol, legături de diazo-
Șampinion sulfuros () [Corola-website/Science/335747_a_337076]
-
câteodată curbați, și aspectul lor este între cristalin (translucid) și galben. Sporii, a căror număr este de doi (mai rar trei) per ască, sunt caracteristici strict acestei specii. Ascele netede și eliptice măsoară 275-350 µm lungime pe 16-23 µm lățime. Micologul englez-canadian Arthur Henry Reginald Buller a determinat faptul că ascele sunt heliotropice—se îndoaie în contact cu lumina. Astfel cum el nota, „Am tăiat transversal prin lamelele sale, am examinat aceste secțiuni sub microscop și imediat am înțeles că în
Ciuciulete de plop () [Corola-website/Science/328783_a_330112]
-
unei forme ale acestei specii căreia îi lipsește stadiul sexuat al ciclului de viață; această formă asexuată a fost numită "Kumanasamuha geaster". Primul exemplar a fost colectat în 1893 în Austin de către botanistul Lucien Marcus Underwood, care a trimis specimenele micologului Charles Horton Peck pentru a le identifica. Peck a descris specia "Urnula geaster" în revista "Annual Report of the New York State botanist" ("Raportul anual al botanistului din New York"), dar și-a exprimat dubiile cu privire la poziția speciei în genul "Urnula". În
Chorioactis geaster () [Corola-website/Science/333096_a_334425]
-
global cel mai consumat "Agaricus", cunoscut și sub denumirea de "Champignon de Paris". În anul 1753, renumitul om de stiinta suedez Carl von Linné a circumscris inițial în lucrarea să "Species plantarum" un mare gen de ciuperci sub numele "Agaricus". Micologul german Paul Kummer l-a redenumit, în dependența de Elias Magnus Fries, în cartea sa "Der Führer în die Pilzkunde" din anul 1871 în "Psalliota". Toate celelalte denumiri că "Amanita" Dill. ex Boehm. (1760), "Fungus" Tourn. ex Adans. (1763), "Hypophyllum
Agaricus () [Corola-website/Science/317498_a_318827]
-
ou, Description de tous leș champignons (fungi), qui croissent en France", aceasta taxonomie a jucat un rol important în anii 80 și 90 al secolului a XX-lea, când mulți micologi au schimbat numele "Agaricus" în "Psalliota", între ei și micologul italian Bruno Cetto. Între timp, genul duce din nou vechia desemnare a lui Linné. Acest mare gen este momentan împărțit în șapte secții (precum mai multe subsecții), care sunt: Pentru lista completă a speciilor de gen "Agaricus" vezi sub rubrică
Agaricus () [Corola-website/Science/317498_a_318827]
-
de-a lungul drumurilor de țară, cel mai mult în zone ierboase, pe pajiști, prin luminișuri, deseori prin grădini și parcuri, de la deal până la munte, din mai până în octombrie (noiembrie). Adesea oară se uită, că unul dintre primii botaniști și micologi britanici, William Hudson (1734-1793), a descris această specie sub denumirea "Agaricus pratensis", în cartea sa "Flora anglica - exhibens plantas per Regnum Britanniæ sponte cescentes" deja în anul 1778. În anul 1791, compatriotul lui Hudson, renumitul savant James Bolton (1758-1799), i-
Burete de rouă () [Corola-website/Science/336165_a_337494]
-
precum revista micologicä "Persoonia" sunt numite după el. Savantul a revizuit a revizuit clasificarea ciupercilor inaugurată de Carl von Linné evident. Marele savant a murit în sărăcie la Paris și a fost înmormântat în cimitirul Père Lachaise. Selecție din lucrările micologului:
Christian Hendrik Persoon () [Corola-website/Science/335166_a_336495]
-
sub molizi și pini, cam rar în cele foioase, în locuri însorite de la deal la munte, din (iunie) iulie până în octombrie. Acest burete coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). Ciuperca țigănească a fost inițial descrisă de micologul suedez Christian Hendrik Persoon ca "Agaricus caperatus", în volumul 1 al operei sale "Observationes mycologicae" din 1796, până ce renumitul său compatriot Elias Magnus Fries a transferat specia la genul "Cortinarius" sub numele "Cortinarius caperatus" în lucrarea sa "Epicrisis Systematis Mycologici
Ciupercă țigănească () [Corola-website/Science/335961_a_337290]
-
1874, genul a fost din nou schimbat, acum în "Pholiota", anume de către botanistul francez Claude Casimir Gillet (1806-1896), iar numai cinci ani mai târziu soiul a fost redenumit de savantul finlandez Petter Adolf Karsten (1834-1917) în "Rozites caperata" (în onoarea micologului francez Ernst Roze), publicat în jurnalul "Bidrag till kännedom af Finlands natur och folk", fiind apoi folosit ca nume binomial până în anul 2002. Atunci buretele a fost replasat la genul "Cortinarius" sub denumirea lui Fries pentru a documenta mai bine
Ciupercă țigănească () [Corola-website/Science/335961_a_337290]
-
denumirea lui Fries pentru a documenta mai bine apartenența. De a lungul timpului s-au mai făcut două denumiri care pot fi neglijate: prima ca "Dryophila caperata" de către botanistul francez Lucien Quélet în 1886 și ultima ca "Togaria caperata" de micologul englez Worthington George Smith (1835-1917) în 1908. Carnea se decolorează cu hidroxid de potasiu galben și cu roșu. Acest burete poate fi confundat, în primul rând de începători, cu mai multe alte specii, parțial comestibile, (de exemplu "Cortinarius armillatus" tânăr
Ciupercă țigănească () [Corola-website/Science/335961_a_337290]
-
Boletus rufus" a fost Jacob Christian Schäffer în volumul 2 al operei sale "Fungorum qui în Bavaria et Palatinatu circa Ratisbonam nascuntur Icones" din 1763. Referitor la el, în 1886, renumitul Lucien Quélet i-a dat numele "Gyroporus rufus", apoi micologul german Hanns Kreisel "Leccinum rufum" (1984). Dar taxonul cu adjectivul "rufus, -um" nu s-a impus, ci cel al lui Pierre Bulliard. Neindependent de Schäffer, botanistul și micologul francez Jean Baptiste François Pierre Bulliard (1752-1793) a descris acest burete în
Hribă de plop () [Corola-website/Science/335233_a_336562]
-
în 1886, renumitul Lucien Quélet i-a dat numele "Gyroporus rufus", apoi micologul german Hanns Kreisel "Leccinum rufum" (1984). Dar taxonul cu adjectivul "rufus, -um" nu s-a impus, ci cel al lui Pierre Bulliard. Neindependent de Schäffer, botanistul și micologul francez Jean Baptiste François Pierre Bulliard (1752-1793) a descris acest burete în opera să (editata parțial postum) "Histoire des champignons de la France, ou Traité élémentaire renfermant dans un ordre méthodique leș descriptions et leș figures des champignons qui croissent naturellement
Hribă de plop () [Corola-website/Science/335233_a_336562]
-
un ordre méthodique leș descriptions et leș figures des champignons qui croissent naturellement en France" că "Boletus aurantiacus" (1791). În anul 1821, în lucrarea să "A natural arrangement of British plant" (Editură Baldwin, Cradock & Joy, Londra 1821), botanistul, farmacistul și micologul englez Samuel Frederick Gray (1766-1828) a creat numele generic "Leccinum" nou, adăugând această specie sub denumirea "Leccinum aurantiacum". Mai departe, micologul francez Édouard-Jean Gilbert a denumit specia "Krombholzia aurantiaca" în onoarea marelui micolog german Julius Vincenz von Krombholz. S-au
Hribă de plop () [Corola-website/Science/335233_a_336562]
-
1821, în lucrarea să "A natural arrangement of British plant" (Editură Baldwin, Cradock & Joy, Londra 1821), botanistul, farmacistul și micologul englez Samuel Frederick Gray (1766-1828) a creat numele generic "Leccinum" nou, adăugând această specie sub denumirea "Leccinum aurantiacum". Mai departe, micologul francez Édouard-Jean Gilbert a denumit specia "Krombholzia aurantiaca" în onoarea marelui micolog german Julius Vincenz von Krombholz. S-au mai încercat multe alte denumiri care însă pot fi neglijate. Buretele se decolorează cu fenol violet purpuriu, mai tarziu maro închis
Hribă de plop () [Corola-website/Science/335233_a_336562]
-
(n. 11 ianuarie 1746, Alton, Hampshire - d. 7 iulie 1799, Brompton) a fost un botanist, entomolog, fitolog, micolog, dar de asemenea un traducător și farmacist englez. Abrevierea numelui său în cărți științifice este Curtis. William s-a născut în Alton într-o familie de quakeri ca primul fiu al tăbăcarului John Curtis. După absolvirea școlii locale a început
William Curtis () [Corola-website/Science/337204_a_338533]
-
în păduri foioase mai ales sub fagi, dar și sub (stejari, sau tei), prin parcuri, chiar și câteodată în livezi, mereu pe soluri calcaroase sau cel puțin neutrale. Preotul și faimosul micolog italian Giacomo Bresadola (1847-1929) l-a denumit după micologul, preparatorul și farmacistul francez Narcisse Théophile Patouillard (1854-1926) "Inocybe patouillardi", nume de specie folosit lider până la sfârșitul secolului al XX-lea. Apoi s-a ales altă denumire, anume "Inocybe erubescens", creată de către botanistul precum geologul norvegian Axel Gudbrand Blytt (1843-1989
Burete cărămiziu () [Corola-website/Science/335252_a_336581]
-
a descris șampinionul uriaș a fost Elias Magnus Fries în cartea sa din 1838 "Epicrisis Systematis Mycologici seu Synopsis Hymenomycetum" ca "Agaricus augustus", nume folosit astăzi din nou. Denumirea a fost schimbată de Lucien Quélet în "Psalliota augusta" (1872). Apoi micologul german Stephan Schulzer von Müggenburg (1802-1892) i-a dat numele "Agaricus perrarus" în jurnalul "Verhandlungen der Zoologisch-Botanischen Gesellschaft in Wien" (Viena, 1880), iar Giacomo Bresadola a făcut o adaptare după taxonomia lui Quélet, descriindu-l ca "Psalliota perrara" în volumul
Șampinion văratic () [Corola-website/Science/335740_a_337069]
-
et iconibus illustrati" din anul 1881. Același sus numitul Schulzer l-a descris pe "Agaricus perrarus" un an mai târziu ca variație a lui "Agaricus Augustus", ce a fost sancționat în 1983 de micologii Marcel Bon și A. Cappelli. Cu toate că micologul italian Bruno Cetto, a insistat până la sfârșit că "Agaricus perrarus" ar fi un soi propriu, descriind diferențele în primul volum al lucrării sale "Der große Pilzführer", el nu a putut să se impune. Deasemenea Rose Marie și Sabine Maria Dähncke
Șampinion văratic () [Corola-website/Science/335740_a_337069]
-
diferențele în primul volum al lucrării sale "Der große Pilzführer", el nu a putut să se impune. Deasemenea Rose Marie și Sabine Maria Dähncke descriu ciuperca în marea lor operă "700 Pilze in Farbfotos" ca specie independentă. Totuși, în special micologi anglo-americani de astăzi nu fac nici un fel de diferență, pre când alții îl denumesc ca variație conform lui Schulzer, Bon și Capelli. În țările romane se ține denumirea "Psalliota" în loc de "Agaricus". Ciuperca poartă mai multe taxonomie în plus care pot
Șampinion văratic () [Corola-website/Science/335740_a_337069]
-
Massee, 1892), "Fungus augustus" și "Fungus peronatus" (Otto Kuntze, 1898). Ciuperca reacționează chimic, colorându-se în gălbui în urma reacției cu hidroxid de potasiu pe suprafața pălăriei. De asemenea are o reacție roșiatică la "Testul Schaeffer". Acesta a fost dezvoltat de micologul german Julius Schäffer (1882-1944) pentru a ajuta la identificarea speciilor "Agaricus", folosind reacția anilinei și acidului azotic pe suprafața bureților. Aceasta ciupercă nu poate fi confundată în mod general din cauza mărimii și a celor alte atribute (culoarea lamelelor, mirosul și
Șampinion văratic () [Corola-website/Science/335740_a_337069]
-
de Lamarck (1744-1829) în volumul I al lucrării sale "Encyclopédie méthodique. Botanique" (1783), el numind-o "Amanita verna". Între denumiri mai discutate pot fi menționate acea a lui Elias Magnus Fries din 1838 ("Agaricus virosus var. vernus") precum acea a micologului francez Edouard-Jean Gilbert (1888-1954), care a numit specia în cartea sa "Amanitaceae" (Milano, 1941) "Amanitina verna". Această lucrare, în care a descris toate speciile cunoscute din genul "Amanita", face o contribuție semnificativă la "Iconographia Mycologica" a lui Giacomo Bresadola. Această
Burete primăvăratic () [Corola-website/Science/335568_a_336897]