123 matches
-
mecanică CENTRUL DE GRAVITAȚIE ["PUNCTUL DE GRAVITAȚIE E SUFLETUL ORICĂRUI OBIECT] 2255 Oricare corp care are un singur punct de gravitație e față cu tot restul universului un individ capabil de-o împărțire infinitezimală ca și universul. El e un microcosm - mărime infinită în mic - față cu macrocosmul - mărime infinită în mare. Punctul de gravitație e sufletul oricărui obiect; la cuvinte el e reprezentat prin accent. El aleargă acolo unde echilibrul a fost distrus, pentru a-l restabili. [DISPERSAREA CENTRULUI DE
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
vechilor caractere ale secolului al XVII-lea francez, concepute ca niște mașinării în desfășurare implacabilă” (p. 144). Plasarea lui Urmuz în descendența flaubertienei Bouvard et Pécuchet, dar și a lui Schopenhauer și Eminescu, este ilustrativă: „Reprezentarea despre noi înșine ca microcosm, reprezentare transmisă nouă de Renaștere, a încetat de a mai fi temei de viață. Schopenhauer, Flaubert, Eminescu și Urmuz, într-un domeniu limitrof, în pictură, De Chirico, cu lumea lui de statui și manechine, pronunță acest final al vechii noastre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
dezvăluie și un aspect de un ordin mai profund? Nu cumva toată această construcție poetică, bazată pe întrepătrunderea dintre interior și exterior, are ca punct de plecare o interferență subtilă între sufletul autoarei și „sufletul lumii”, o vibrație insesizabilă între „microcosm” și „macrocosm” - ca să păstrăm limbajul hermetismului tradițional? Poate fi o rezonare care nu se produce la nivelul conștientului Verei Crăciun, dar care nu poate trece în actualitate decât sub forma poeziei. Atunci nevoia de poezie este tocmai nevoia de a
Aproape de cer by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Imaginative/318_a_544]
-
de lucruri ce precedă europenizarea Principatelor. Letargia orientală nu este și nu poate fi, în această cheie evoluționistă de interpretare, un reper evocat cu venerație de două spi rite care se consideră agenți ai progresului intelectual temperat de rațiune. Ca microcosm intelectual, Junimea cuprinde și o a doua ramură a reflecției conservatoare, ramură care privilegiază instituția tradiției. Mai degrabă nostalgic reacționară decât lucid sceptică, această direcție conservatoare își are reprezentanții în două voci aparent separate de educație și poziție socială - Theodor
Junimismul și pasiunea moderației by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Science/584_a_1243]
-
n. C.) și care ne-ar permite în același timp să le înțelegem ca un tot organic"44, tot care nu se raportează ca o specie la întregul ființării sau la un fragment al acesteia, ci ar avea poziția unui microcosm față de macrocosmos (o "lume mică" față de o "lume mare"). Participarea insului la umanitate (aceasta din urmă, înțeleasă ca universalitate umană) constituie temeiul unui nou "concept" filosofic al omului. Re-construcția umanului prin modelul antropologiei filosofice se deosebește de cea prin modelul
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
are drept urmare re-cunoașterea de sine a omului prin lumea în-ființată în fața sa și luată drept "universal" (recunoașterea sa ca nefiind decât în lume). Ontologia umanului lucrează și ea, într-un fel, cu un postulat implicit, asemenea antropologiei filosofice: omul este microcosm, el reface, prin "structura" ființei sale, unitatea lumii; raportarea lui la sine îl deschide către ceea-ce-este, așa încât el nu mai poate să apară ca un lucru printre lucruri, ci ca un mod-de-a-fi aflat în fața ființei înseși. "Ontologia fundamentală" reprezintă "interpretarea
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
de originalitate din viața istorică a unui popor. Determinat prin formele personalității și privit sub aspect istoric, omul este o sinteză a liniilor de evoluție a energiei, trecute în regimul personalizării. Privit dinspre sistematica factorilor săi sufletești, el apare ca microcosm, ca o structură de elemente "energetice" prin care este refăcută structura universului (a întregii evoluții a energiei); sau, cu vorbele lui Vasile Băncilă relativ la concepția despre om a lui C. Rădulescu-Motru: "dacă atunci când am considerat lucrurile sub raportul adevărurilor istorice
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
existență. De aceea destinul vocației se consumă istoric, dar lucrarea sa se înfăptuiește după "planuri" cosmice. Ordinea de finalitate pe care o instituie este îndreptățită la scară universală. Așa încât, omul de vocație este, în act și nu doar în potență, microcosm. În vocație se află modelul absolut al omului și chipul concentrat al întregii existențe. Iar teoria vocației reprezintă, în personalismul energetic, însăși desfășurarea proiectului său antropologic în forma ontologiei umanului. Conceptul vocației leagă între ele operele personalismului energetic și oferă
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
Despărțirea de percepția primordială a lumii este,de fapt, o creație în care cuvântul începuturilor s-a transformat în imagine. Sălășluirea în imagine transformă dublul aspect al existenței, subiectiv și obiectiv, în nucleu semantic. Dialogul dintre subiectiv și obiectiv, între microcosm și macrocosm, își are obârșia în procesualitatea imaginilor arhetipale, înțeleasă ca ritual. Dynamis-ul arhetipurilor dă naștere unui nou tip de imagine, imaginea mitică, transfigurând a-temporalitatea inițială în spațialitate cognoscibilă și imagistică. Prin ritual are loc inițierea omului în cunoașterea
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
cunoașterea și construirea universului. Legăturile primordiale se desfac, la nivelul umanului, redefinit din perspectiva a-temporalului, locuirea fiind posibilă în secvențe existențiale, redimensionate mitic. Aflat într-o continuă căutare a universaliilor, individualul se schimbă după chipul și asemănarea lumii, devenind microcosm. Omul și universul se organizează ca un tot unitar ( universul-imaginea omului, omul-imaginea universului) a cărui reprezentare semantică este meta-imaginea, în calitate de coexistență și coparticipare. Meta-imaginea se autodefinește prin intermediul ceremonialului care deschide drum cunoașterii individuale și universale. Prin ceremonial umanul se reintegrează
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
până în februarie, când lemnul nu este "în mâzgă", dintr-un anumit loc, "din sâhlă" (loc pietros) și de pe "dosul muntelui", mai puțin expus intemperiilor. 56 Ritualul construirii locuinței din Bucovina a dat naștere unei terminologii care transformă casa în adevărat "microcosm": pe temelia din piatră se așează bârnele rotunde de brad, care susțin construcția, numite "tălpi"; casa era ridicată cu bârne care se încheiau la capete "stânește" sau "în coadă de rândunică", aceste capete se numeau "cheutori"; "cununile" erau ultimele bârne
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Centrul Lumii" 65, este prezentă sub dublu aspect, de "imagon mundi" 66, dar și de oglindire a omenescului. Cele patru elemente originare (apa, pământul, focul, aerul) se regăsesc și la nivel microcosmic, reprezentat de om și casă: "omologarea tradițională dintre microcosm și macrocosm raporta cele cinci elemente cosmologice (apă, foc, lemn, aer, pământ) la organele corpului omenesc (...); omul posedă în trupul său propriu toate elementele care constituie Cosmosul și toate forțele vitale care asigură înnoirea sa periodică". 67 Construcția casei începe
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
reprezintă punctul ultim al căutării inițiatice, coparticiparea ritualică a obiectualului anticipând coexistența microcosm-macrocosm în care universalul, supus resemantizării prin ceremonial, capătă imaginea omului trecut prin furcile caudine ale cunoașterii. Prin arhetip și mit, omul se desăvârșește în spațiul meta-imaginii, ca microcosm, ca alter ego al universalului. Meta-imaginea valorifică semnificațiile imaginii arhetipale și ale imaginii mitice, construind pecetea umanului ca purtător de anima catholica. Interdependența om-casă însoțește întregul complex ritualic al pragurilor de trecere nașterea, nunta, înmormântarea. În Bucovina, copilul, care vine
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
astfel, versurile, cântarea și vorbirea au o origine comună". 108 Muzica a fost considerată " o unire a contrariilor", acea "coincidentia oppositōrum" dintre cer și pământ, sonoritatea muzicală fiind înțeleasă drept "comuniune a macrocosmosului și microcosmosului". 109 Astfel, plecând de la interdependența microcosm macrocosm, evidențiind permanenta comunicare dintre lumea interioară și trăirea exterioară, Wittgenstein consideră că "gândirea muzicală, notele muzicale, undele sonore, toate se găsesc, unele față de celelalte, în acea relație internă de reprezentare care există între limbaj și lume." 110 În mentalitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
viață proprie. "Cosmos viu", umanul ajunge la consacrare prin împărtășirea din forța creației originare. Semnul poetic, "Omul Cosmos" poate fi reprezentat la nivelul celor trei coduri ontologic, semantic, gnoseologic , în felul următor: Începutul vieții omenești este marcat de renașterea ca microcosm: "Nani, nani, copiliță / Draga mamii garofiță. / Că mama te-a legăna / Și pe față te-a spăla / Cu apă de la izvoare, / Ca să fii ruptă din soare. / Nani, nani, drăguliță / Crește-ai ca o garofiță. / Să fii naltă trestioară, / Albă ca
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
peștilor multa gloate / Deci având / De gând / Și vrând / Ca să se proslăvescă / Fapta cea dumnezeiască / Întinzând / Pe Adam din țarină / Cu cuvânt și cu suflare, / Dup-a sa asemănare."139 În orația de nuntă predomină această percepție a umanului ca microcosm, care face posibilă desfășurarea ritualică a evenimentului propriu-zis. Fiecare moment al ceremonialului nupțial formează cadrul ontologic al devenirii umanului. Astfel, "pețirea" presupune un ritual al "căutării" în care umanul suferă o transfigurare a identității proprii: Noi suntem trimiși domnești, / Sfetnici
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
luna în spate și doi luceferi în cei doi umeri.""148 În imaginarul tradițional, legătura ontologică dintre ființa umană și ființa universală este prezentată, în literatura populară, fie indirect, prin intermediul paralelismelor, a comparațiilor și a analogiilor, fie direct, umanul devenind microcosm, ipostaziat sub forma elementelor cosmice. Încă de la începutul vieții omenești, "ursirea" se realizează într-un cadru cosmic, soarta fiind pecetluită prin analogia ființei umane cu ființa universală: "Nani, nani, copilaș, / Dragul mamii fecioraș, / Că mama te-a legăna / Și mâna
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
cuprindea. Cine pe-acolo trecea / Poamă vie tot mânca, / Iar din gură blestema: Ardă-i focul de părinți / C-au despărțit doi iubiți!"186 În ceremonialul de trecere, de la anul cel vechi la anul cel nou, omul este prezent ca microcosm, mai ales în colinde, această transfigurare fiind realizată în urma coexistenței sacru-profan, spațiul ritualic devenind transcendent: "Omule pomule, / Nu te milui, / Nu te jelui, / Bucură-te, bucură / Că rădăcina ta, / Murind în pământ, / A prins în cer, / Și lutul tău / S-
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
numără voturile posibile și unde cetățeanul fără drept de vot - dacă votează, merge la pușcărie, onorabilul - are drept să voteze cu guvernul: Altă vorbă... Să voteze cu noi e ușor: are procesul cu epitropia bisericii, săptămâna viitoare. 4.6. Comicul microcosmului caragialian Latura socială a comicului apare în O scrisoare pierdută mai mult decât în orice altă piesă a lui Caragiale. Personajele sunt înfățișate sub multe aspecte individuale, precum nume proprii, ticuri verbale, stâlciri de cuvinte, costum, gestică. Structura lor grotească
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
claselor dominante, dar în același timp fiecare are un profil individual diferit de al celorlalți. E ingenioasă metoda folosită de comediograf, și anume aceea de a pune personajele să se admire unele pe altele cu scopul de a spori comicul microcosmului său scenic. Brânzovenescu este mereu sub influența „puternicei“ inteligențe a lui Tache Farfuridi; amândoi sunt surprinși de naivitatea lui Trahanache, admirându-i „forța“ politică, iar acesta este, la rândul său, încântat de gândirea lui Dandanache. Cațavencu este pentru toți ceilalți
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
de fete din Bucureștii interbelici, perimetru al nobleței permanente, care ordona viața societății superioare, păzită, programatic, de intruziunea mitocăniei. Annie Bentoiu, memorialista de cuceritoare modestie, fostă elevă a școlii, ne aduce nouă, celor de azi, complexații și scormonitorii, imaginea unui microcosm uman reprezentativ pentru cealaltă Românie, ornat cu ținuta ireproșabil armonioasă a cîtorva profesoare de vocație, cu cea, la fel de ireproșabil armonioasă, a elevelor. Lăsîndu-ne gustul dulce-amar al unui teritoriu pierdut (deși locuim pe întinsurile lui). Tabloul acestui mic rai românesc se
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
dar sînt între... Gheorghiu-Dej și Miluță Gheorghiu. Chestiune de literă, în fond. Și nu prea. Anii juneții mi s-au consumat în plină dictatură, și numai hormonii în buiestru m-au plasat cît de cît în marginea ei, într-un microcosm pe care mi l-am confecționat cu oarecare perfidă pricepere managerială. Dincolo de presiunea unui cotidian irespirabil, exista noaptea sufletelor candrii, de care Iașii n-au dus lipsă niciodată. Dispărută doar odată cu dispariția trăsurilor. Noaptea, dar și ziua, cu evadările mirifice
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
astfel încât sfârșitul ultimului vlăstar conduce la prăbușirea ei. În cazul nuvelei lui Poe, osmoza dintre casă și locuitorul ei se realizează și în cuprinsul unei dezordini mentale, rezultat al unei eredități încărcate a cărei culminație o reprezintă hipersenzitivul Usher. Întregul microcosm format din locuința propriu-zisă, dar și din proximitățile contaminate poartă amprenta melancoliei maladive a personajului. Este ca și cum personalitatea acestuia s-ar dilata, ar radia afectiv pe o rază limitată care închide locul într-o bulă intimistă unde atmosfera are o
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]